2,342 matches
-
de această ironizare generală, personajul feminin fiind ridiculizat pentru vanitatea sa. În momentul în care se simte privită de ochii masculini avizi și fascinați de înfățișarea ei divină, ea nu se sfiiește, ci continuă să se plimbe prin grădină, din „vanitate”750, afirmă naratorul boccaccesc, căci se pare că descoperă o plăcere aparte în a fi adulată. Remarcăm aici o ironie sofisticată, oarecum greu de identificat în spatele convențiilor vremii cărora autorii se supun. Adaptând Teseida lui Boccaccio, Chaucer a schimbat unele
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pe sultanul de aici să o dorească mai presus de orice. Donna angelicata este mai mult o iluzie, iar fascinația pe care o exercită 749 Ibidem. 750 „Né la recava a ciò pensier d’amore/ che ella avesse, ma la vanitate,/ che innata han le femine nel core,/ di fare altrui veder la lor biltate;/ e quasi nude d’ogni altro valore,/ contente son di quella esser lodate,/ e per quel di piacer sé ingegnando,/ pigliano altrui, sé libere servando.” Giovanni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
din poziția decăzută pe care i-o conferea adulterul prin sacrificiul suprem, acela al jertfirii propriei persoane, sinuciderea dovedindu-i intensitatea și sinceritatea sentimentelor trăite. În alte cazuri donnele demonicate sunt doar victime ale rapacității sexuale masculine sau ale propriei vanități, dacă nu chiar prostii, și nu ale unei mentalități adânc înrădăcinate, a inferiorității și dominării femeii cu orice preț, cum întâlnisem anterior. În nuvela a patra din prima zi a Decameronului o fetișcană „frumoasă și fragedă ca o floare” 920
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
condamnat pe nedrept și va fi expatriat, retrăgându-se, împreună cu cei doi copii, în Anglia, unde ajunge cerșetor. Donna demonicata poate produce schimbarea unui destin de pe un făgaș normal, al onorabilității, pe unul al umilinței și al degradării sociale, căci vanitatea ei este mai puternică decât rațiunea ce ar trebui să o ghideze. Cu toate acestea nu rămâne întru-totul malefică, are puterea de a-și recunoaște păcatul pe patul de moarte, spovedindu-se smerită arhiepiscopului din Rouen, și mărturisind și unor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
asudată, unsă și afumată ca un horn”1020, care nu reușește să-și îndeplinească conștiincios îndatoririle). Puternic dezaprobate sunt prostia, mândria, snobismul (Ciesca din VI. 8 este obsedată de propria imagine, o narcisiacă ironică la adresa celor din jur, antipatică prin vanitatea afișată), dar și cruzimea unor femei ce se dovedesc insensibile la afecțiunea afișată sincer a unor adoratori (Elena din VIII. 7 este arogantă, îi place să fie curtată și 1018 Ibidem, p. 166. 1019 Ibidem, p. 405. 1020 Giovanni Boccaccio
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
principiul ordinii, care provine de la divinitate, și principiul haosului, reprezentat de diavol. Ele își dispută dominația asupra ființei sale. Liberă cu adevărat este doar personalitatea creatoare care a reușit să scape de tirania dorințelor și înclinațiilor simțurilor. Iubirea de sine, vanitatea, egoismul, lăcomia, înclinația spre plăceri sunt simptome obișnuite ale bolii gândirii și sufletului. Înfrângerea deplină a forțelor negative și victoria principiului ordinii îi reușesc numai geniului și sfântului. Genialitatea reprezenta pentru Weininger realizarea supremă a moralității. „Genialitatea este cea mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Dumnezeu să-l păzească de normalitate.“21 La sfârșitul lui octombrie, Wittgenstein a revenit în Norvegia, stabilindu-se într-o mică localitate dintr-un fiord, la nord de Bergen. Era pătruns de convingerea că numai departe de afectarea și de vanitățile lumii academice, în singurătate 22, trăind simplu, confruntându-se cu sine fără nici un fel de iluzii, îi va reuși rezolvarea problemelor care îl preocupau. Consecințele părăsirii universității asupra perspectivelor unei cariere academice nu cântăreau prea mult în reflecțiile și deciziile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
gândim mai bine88, dar că practicarea ei profesională nu are, de regulă, o înrâurire fericită asupra caracterului. Wittgenstein credea că cei ce profesează filozofia vor fi mai mult amenințați de acea primejdie pe care o reprezintă mulțumirea de sine și vanitatea. Exista, ce-i drept, un profesionist al filozofiei despre care el avea o înaltă părere, și anume George Moore. Wittgenstein aprecia că Moore datorează doar tăriei excepționale a caracterului său faptul că a putut scăpa, ca profesor de filozofie, de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
după încheierea Tractatus-ului, revenirea la Cambridge în 1929, intenția de a pune din nou capăt activității filozofice la mijlocul anilor ’30 pot fi înțelese ca expresii ale acestei zbateri chinuitoare. Ca și încercările repetate ale lui Wittgenstein de a și anihila vanitatea prin acte de penitență. Încă în 1931, la scurt timp după ce a început să predea la Cambridge, a simțit nevoia să pună pe hârtie relatări despre momente ale vieții sale care îi inspirau sentimente de rușine și de căință. Le-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
p. 73.) 75 Wittgenstein refuza să stea la masa profesorilor de la cantina Universității. Nu numai fiindcă această masă era așezată pe un podium, ceea ce îl irita, ci și deoarece recepta tonul discuțiilor de aici drept pretențios, afectat, expresie a unei vanități insuportabile. 76 Vezi R. Monk, op. cit., p. 263. 77 Era vorba, în primul rând, de cei care așteptau de la un profesor de filozofie cu totul altceva decât oferea Wittgenstein. Fostul său student, Theodore Redpath își amintește: „Prima lecție consta în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
catedră. Este prea serios.“ (Vezi N. Malcolm, op. cit., p. 43.) 90 Spre sfârșitul vieții, atunci când scria cea de-a doua parte a Cercetărilor filozofice, Wittgenstein îi spunea lui Drury: „Când am abandonat profesoratul, credeam că am scăpat în sfârșit de vanitatea mea. Acum observ că sunt vanitos în ceea ce privește stilul în care pot să-mi scriu cartea.“ Comentariul lui Drury: „Cred că el socotea mai important să se elibereze de orice urmă de vanitate decât să câștige o reputație însemnată în filozofie
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
profesoratul, credeam că am scăpat în sfârșit de vanitatea mea. Acum observ că sunt vanitos în ceea ce privește stilul în care pot să-mi scriu cartea.“ Comentariul lui Drury: „Cred că el socotea mai important să se elibereze de orice urmă de vanitate decât să câștige o reputație însemnată în filozofie.“ (M. O’C. Drury, „Bemerkungen zu einigen Gesprächen mit Wittgenstein“, în Ludwig Wittgenstein. Porträts und Gespräche, p. 118. 91 M. O’C. Drury, „Gespräche mit Wittgenstein“, în op. cit., p. 157. 91a J.
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
convins Russell că indivizii care au o înzestrare aparte ar trebui să-și consacre resursele și puterile exclusiv producerii unei opere mari, respingând tentații care nu favorizează concentrarea deplină asupra țelului, cum ar fi tribulații sentimentale sau acele ademeniri ale vanității care sunt în mod obișnuit legate de activitățile unui autor și profesor cu faimă și ale vizitatorului prețuit al saloanelor intelectuale. Ceea ce îi despărțea a ieșit la iveală deja atunci când Russell, care scria acum repede și mult, l-a îndemnat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
drept o iluzie. Din perspectiva lui Wittgenstein, în lumea modernă cu adevărat religioși sunt numai acei oameni care nu numai că au renunțat să fie mulțumiți de ei și de viața lor, dar au izbutit să se elibereze de orice vanitate. Este sensul în care Wittgenstein aspira la religiozitate, dar nu se socotea un om religios. Se vedea pe sine vanitos, dornic să fie admirat, iritabil, înclinat spre furie și dispreț față de unii semeni.67 Începând cu anii Primului Război Mondial, Wittgenstein s-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
frumoasă sau urîtă, Își are cauzele ei și, din cîte ființe există, nici măcar una nu e așa cum n-ar trebui să fie” (D. Diderot). Într-adevăr, rebuturile din natură nu sînt contrafăcute, În schimb, conduita umană oferă atîta ipocrizie, nestatornicie, vanitate și nedreptate egoistă! Nu spunea, În acest sens, Talleyrand atît de nimerit: „Graiul i-a fost dat omului ca să-și ascundă gîndirea”(?!) * „Dacă omul va Începe cu certitudinile, va sfîrși prin a se Îndoi: dar dacă va Începe cu Îndoielile
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de a lupta cu propriile slăbiciuni sau defecte. * „Oricine se Înșală nu Înțelege lucrul asupra căruia se Înșală.” (Sf. Augustin) Desigur, Sf. Augustin viza nu atît „neînțelegerea” de tip intelectual, cît mai ales acea neînțelegere afectivă și morală dintre oameni: vanitatea invidioasă a acestora Îi face incapabili nu numai de o atitudine empatică (prin care să se identifice cu bucuriile, speranțele sau suferințele altora), ci și de realizarea concesiilor, pentru a putea fi parteneri Într-o acțiune. * „Ultimul pas al rațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de un sacagiu nu este observat decît de societate; naturii puțin Îi pasă de așa ceva.” (H.de Balzac) „Natura” nu face, Într-adevăr, judecăți de valoare, ea sădește doar potențialități - societatea fixînd criteriile valorice, impune implicit ierarhizările și, o dată cu ele, vanitatea competiției. * „Adevărul e În vin.” (Plinius) Pentru că - spune Teognis - „Vinul dă pe față gîndul omului, oricît ar fi de iscusit”. * „Nu gloria are valoare, ci meritul prin care o obținem.” (A. Schopenhauer) Numai așa se pot explica acele situații paradoxale
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
pe care-l speri.” (P. Syrus) Pentru că „temerea” este mai afectivă, prin natura ei, decît „speranța”, care, prin „proiectul” pe care-l cuprinde, este mai intelectualizată; tot ceea ce este mai afectiv este mai presant. * „Falsa modestie este ultimul rafinament al vanității.” (La Bruyère) Desigur, este vorba de acea „vanitate” care Încă se mai poate controla, pentru a putea salva aparențele... * „Adesea norocul strică și caracterul.” (L.A. Seneca) Ca de exemplu atunci cînd cineva, care a beneficiat de noroc un timp mai
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
este mai afectivă, prin natura ei, decît „speranța”, care, prin „proiectul” pe care-l cuprinde, este mai intelectualizată; tot ceea ce este mai afectiv este mai presant. * „Falsa modestie este ultimul rafinament al vanității.” (La Bruyère) Desigur, este vorba de acea „vanitate” care Încă se mai poate controla, pentru a putea salva aparențele... * „Adesea norocul strică și caracterul.” (L.A. Seneca) Ca de exemplu atunci cînd cineva, care a beneficiat de noroc un timp mai Îndelungat, ajunge să se bazeze numai pe el
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Lauda este, de fapt, mai mult un act de gentilețe, decît unul de evaluare corectă a unei stări de fapt. La fel și condamnările, rar cînd sînt obiective: de cele mai multe ori sînt pătimașe, realizate din invidie; sau sînt făcute din vanitate, pentru a arăta că ești capabil să vezi ori să Îndrepți slăbiciunile sufletești ale altora. * „Eu am dreptate și tu n-ai. Dar pentru dreptul tău de a nu avea dreptate, eu sînt gata să mor.” (W.Churchill) De fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
cuvînt că este profund cînd nu este spiritual.” (J. Renard) Aceasta, deoarece o vorbă de spirit, deși poate fi uneori pătrunzătoare, are mai mult o funcție socială: aceea de a crea o bună dispoziție de moment, sau de a satisface vanitatea cuiva de a se pune astfel În valoare printre ceilalți. * „Unii oameni te jignesc mai mult cînd Îți fac bine.” (N. Iorga) Este cazul, de exemplu, al celor care atunci cînd fac „binele”, Îl fac cu o notă de superioritate
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
să vezi cum oamenii Îi lasă pînă la urmă În pace pe cei care nu-și fac o preocupare din faptul că ar putea fi Înșelați la un moment dat, În schimb nu-i iartă deloc pe cei care, din vanitate, se laudă că nu pot fi Înșelați de nimeni - astfel că, În mod paradoxal, aceștia ajung să fie mult mai Înșelați decît primii. * „CÎndva oamenii se temeau de viitor; acum se teme viitorul de oameni.” (Werner Mitsch) Egoismul individual a
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de aceea În timpurile mai Îndepărtate „dragostea” a cunoscut expresii mai firești comparativ cu vremurile actuale cînd mai important decît faptul de a te simți Îndrăgostit este să știi cum să faci ca să devii Îndrăgostit, sau cum să-ți satisfaci vanitatea de a te ști iubit. * „Unele ființe sînt sortite să joace În dragoste rolul al doilea, adică rolul devotamentului și al abnegației, rol care totdeauna este jucat numai de sufletele mari.” (H. de Balzac) „Devotamentul” este considerat cea mai nobilă
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
atrăgător, el este În realitate Înșelător, deoarece singură virtutea este creatoare de curățenie sufletească, de pace interioară, de demnitate personală. * „Virtutea și ambiția nu stau Împreună.” (Michel Montaigne) Desigur, este vorba de ambiția exacerbată, care sufocă luciditatea, agățîndu-se de puterea „vanității”. Lucrurile stau și mai rău atunci cînd cei slabi În resurse sufletești caută să-și salveze mediocritatea printr-o ambiție contrafăcută. * „Se văd oameni căzînd dintr-o situație Înaltă datorită acelorași greșeli care i-au ajutat să se ridice pînă
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
cînd ambiția cuiva este interpretată de cei din jur ca o dorință de a aduce acele schimbări care sînt așteptate de toți, atunci persoana respectivă ajunge la putere; cînd Însă ambiția este interpretată, după un timp, ca o expresie a vanității exagerate a celui În cauză, care a urmărit doar puterea, atunci cei din jur fac totul ca să-l Înlăture. * „Păcatele nu se răsplătesc decît În lumea cealaltă, dar prostiile se plătesc În lumea aceasta.” (A. Schopenhauer) Probabil, datorită tendinței noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]