2,422 matches
-
care avea luna drept cunună și un șarpe la picioare. În speranța că va primi explicații cu privire la semnificația ei, făurarul i-a arătat mensa celui care, în vremea respectivă, era considerat cel mai expert colecționar de artă: monseniorul Pietro Bembo, venețianul umanist, nobil, iubitor de petreceri, ambasador al Republicii venețiene, secretar al rafinatului papă Leon al X-lea și viitor cardinal. Monseniorul a privit masa, nu a dat nici o explicație, pentru că nu înțelesese nimic, dar s-a arătat doritor s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
picioare. În speranța că va primi explicații cu privire la semnificația ei, făurarul i-a arătat mensa celui care, în vremea respectivă, era considerat cel mai expert colecționar de artă: monseniorul Pietro Bembo, venețianul umanist, nobil, iubitor de petreceri, ambasador al Republicii venețiene, secretar al rafinatului papă Leon al X-lea și viitor cardinal. Monseniorul a privit masa, nu a dat nici o explicație, pentru că nu înțelesese nimic, dar s-a arătat doritor s-o cumpere. A plătit prețul cerut și a expus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
arhitectură!) și de unde începe orice vizitare a capitalei, ghidușa noastră a vorbit numai despre cele 1000 de butoaie cu apă pe zi, care vine și acum din Archanes, de la muntele Juktas, printr-un apeduct lung de 15 km construit de venețieni prin anul 1628, asigurând apa necesară orașului și ne-a încântat cu modul în care ne putem răcori, am găsit fântâna secată, iar bazinul de piatră încins de soare. La câțiva metri distanță ne-am așezat la un bar să
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Încruntă ușor, căutătura ochilor verzi marcînd un soi de Întrebare, ca și cum imaginea pe care i-o trimitea Înapoi oglinda Îi era necunoscută. Aproape străină. Albul rochiei Îi sublinia tenul sidefiu și Îi punea În valoare pletele bogate, de un blond venețian, de obicei Împletite, care i se rostogoleau pe umeri și coborau pînă la talie. Un păr de zînă, spunea Christian, logodnicul ei. O sirenă cu ochi verzi, care puteau să le sucească mințile tuturor marinarilor din lume. Bărbații pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
departe de zona accidentului. Pilotul duse aparatul cît mai aproape și se puse În poziție de staționare. Polițistul se făcu livid la față dîndu-și seama că ceea ce el luase drept alge erau În realitate niște plete lungi de un blond venețian care se ondulau În ritmul valurilor declanșate de suflul palelor elicopterului. Marie. Zăcea pe burtă, cu brațele agățate de o biată bucată de lemn. Nici un semn de viață. Cu respirația gîtuită, se uită la scafandrul care, ținîndu-și brațele Încrucișate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Și sper să mă cinstești cu prietenia dumitale la fel cum m-au cinstit acești Înțelepți, după ce corabia mea m-a părăsit pe aceste țărmuri, cu toate că nu le pot opune nici o Învățătură anume, zise el cu dulcea cantilenă a graiului venețian. Știința mea e aceea a mării, iar puntea unei galere Îmi e catedra. Locuri de unde se naște, adesea, o viziune diferită asupra lucrurilor de pe uscat. Dante resimți o simpatie instinctivă față de acel bărbat cu o purtare atât de sinceră. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu impetuozitate. Dar a avut niște neînțelegeri cu Republica și a trebuit să ceară azil. Astfel se explică prezența sa printre noi, atât de departe de mare... — Mai spune că mă aflu aici ca să scap de mâna călăului, Îl Întrerupse venețianul, al cărui chip Își pierduse pe dată veselia care Îl Însuflețea. Dante primise cu stupoare acel vorbe grele. Veniero Îi surprinse Întrebarea nerostită. — Nu se cuvine, pentru un om al mării, să-și oprească prea Îndelung privirea asupra femeilor de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întregii adunări, că masa dumitale s-ar putea reduce la o adunătură nesuferită de calici și de escroci? Ce regiuni ale cercetării filosofice vei trata În opera dumitale? adăugă el așezându-se lângă Veniero și turnându-și vin În cupa venețianului — Pe toate, răspunse priorul cu răceală, scandând cuvintele. Rânduite pe teme. De la forma cosmosului până la tainicele mișcări ale sufletului. Și voi Încheia cu virtutea cea mai sublimă până la care ne e dat să ajungem. — Care? — Justiția. Dante privi În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
hotărî În cele din urmă să răspundă cruciatul, printre dinți. Poetul Îl măsură din priviri, perplex. — Razele ei... m-au Însănătoșit. Și rugăciunea. Dante continua să Îl fixeze, Întrebându-se oare ce voia să Îi ascundă. Apoi i se adresă venețianului: — Messer Veniero, știi ceva despre vreo stea a miracolelor care lecuiește brațele retezate? Ai Întâlnit-o În navigațiile dumitale? — Vai, nu, messer Alighieri. Mă tem că sub nici un cer nu se găsește o asemenea stea, răspunse cel Întrebat pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scrinul acela a rămas bine Închis, iar acum sunt silit să caut pe uscat, replică celălalt, arătând cu un gest spre ușa prăvăliei din spatele său. Dante ar fi vrut să pătrundă dincolo de suprafața acelei veselii forțate. I se părea că venețianul ținea să Își subaprecieze În mod voit posibilitățile, pe când el zărise prea bine scânteierea de lăcomie din ochii lui messer Domenico. Nu acela era, În mod sigur, tratamentul pe care câinele acela hrăpăreț Îl rezerva cuiva care se umilea În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ai Învățat din călătoriile dumitale, messer Veniero, ca să trebuiască să te invidiez? Marinarul deveni dintr-o dată serios. — Am Învățat despre cumplita diformitate a locurilor și a oamenilor. S-ar spune că ai ajuns până În Insulele Fericite, despre care circulă povești. Venețianul ridică din umeri. — Ordinele Serenissimei erau clare: să protejez cu galera mea de prădătorii sarazini corăbiile de transport care se Îndreptau spre Palestina. Și asta am făcut, pentru mulți ani de zile. Dar, odată, am Îmbarcat pe nava mea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
violentă, fu nevoit să se agațe de brațul lui, În timp ce strângea puternic din pleoape, așteptând ca lumea să se oprească din Învârtit. — Nu, firește. Opera moartă e scufundată În apă. Ce sens ar avea o velă sub chilă? replică apoi venețianul cu o Încetineală studiată. Cum de ți-a venit o asemenea idee? — Și totuși eu am văzut o corabie cu pânzele pe dos. — Unde? Glasul lui Veniero parcă venea de la mari depărtări. Dar, chiar și așa, Dante Îi deslușea curiozitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îndepărtate decât ai putea crede dumneata. Dar Îmi Închipui că știi. Nu pari surprins să mă vezi. — Nu. Știam că ne vom Întâlni. Și poate că acesta e locul cel mai nimerit... Cum de m-ai bănuit pe mine? Întrebă venețianul după o lungă pauză. În glasul său era o curiozitate sinceră. Parcă nu știa ce să facă, sau parcă aștepta pe cineva care să Îi acorde un sfat ori să Îi dea un ordin. Poetul Își Întoarse ușor capul, arătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În acele crime nu simțeam gustul pasiunii. Purtau semnul unei alte umbre, mai zise poetul. — Care? — Durerea. Durerea unui suflet smuls de pe propriul său pământ, aruncat În frigul surghiunului. Aceasta este, poate, cea mai mare durere, ce nu cunoaște leac. Venețianul Își plecase capul, parcă pentru a se apăra de acele cuvinte. — Știi ce am făcut. Dar știi și de ce? zise el ridicându-se brusc, cu un aer sfidător. Privirea lui Dante alergă spre desenul imens, În sfârșit revelat În părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În șoaptă, alcătuită din sunete și din cuvinte de neînțeles. Se lipea de el cu o vibrație stranie, ca și când ar fi voit să Îi transmită o parte din propria ei căldură vitală. Apoi se Întoarse din nou spre poet, În timp ce venețianul Începea să Își revină, tușind. — Fie-ți milă de noi, zise ea. Tonul glasului Îi era slab, frânt de angoasă. Rostea cuvintele anevoie, trăgându-și suflarea de emoție, asemenea cuiva nevoit să se exprime Într-o limbă prea puțin cunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dumitale. De ce aș accepta Învoiala pe care mi-o propui? zise priorul după o clipă de tăcere, fluturând foile pe care le strângea În pumn. Fiindcă Înțelegi durerea. Nu te vei năpusti asupra cuiva pe care l-ai Învins, murmură venețianul, după care se ridică de jos cu o smucire nervoasă. Și pentru că de pe hărțile acelea lipsește un element esențial. Acela pe care nici măcar Teofilo n-a izbutit să-l descopere. — Care? Întrebă Dante bănuitor. — Oceanul imens e măturat de vânturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
plin, de o remarcabilă și discretă subtilitate erotică dă imaginea unui creator exersat ale cărui poeme pot fi citite mai ales la vârstele lucidelor căutări de răspunsuri. Cele care presupun în primul rând întrebări de bun simț. „Pe treptele palatului venețian/ M-a-ntâmpinat ultimul doge../ Un dog german. Avea un aer de kaizer arrogant/ Ce îmi dădea a înțelege/Că esteacolo ca să-mi confirme,/Că locul a rămas ...vacant/Din cauza ursitoarelor distrate,/Care, în loc să pună norocul pe Timp/ L-au pus pe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Nilul "povestește ncet". Luna-mbracă cu hlamida-i Alte lumi, alt Egipet. In vido Vid fără vid descătușat de un poet avid s-ajungă pân' la punctul care-nchide nedivizând un gol a fi pretinde Ultimul doge... Pe treptele palatului venețian M-a-ntâmpinat ultimul doge ... Un dog german. Avea un aer de kaizer arrogant Ce îmi dădea a înțelege Că este-acolo ca să mi confirme, Că locul a rămas ...vacant Din cauza ursitoarelor distrate, Care, în loc să pună norocul pe Timp L-au pus
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
În brațe. Nici măcar nu era Împachetat cum s-ar fi cuvenit, ci făcut ghem ca o parașută pe care trebuie s-o Îngropi după ce ai fost „desantat” În teritoriul inamic. Înaltă, osoasă, gura mare, ochii verzi ușor oblici, părul roșu venețian. V-am adus cortul, zise ea și dădu drumul cearceafului portocaliu care se lăți spre Încântarea sa În mijlocul camerei. Uite un mod original de a-ți cere scuze, zise el și se ridică În picioare, În sfârșit, ca să-și primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ajungea la amănunte; dacă fotoliile de răchită erau sau nu fixate în podea sau dacă masa era acoperită ori nu cu o bucată de pânză. Dincolo de aceste mici divergențe, toți erau de acord că sala era căptușită cu oglinzi mari venețiene, în care lumina candelabrului se reflecta orbitoare continuu, și că Bătrânul stătea acolo numai noaptea, trântit într-unul din fotoliile de răchită, celălalt fiind permanent gol, cu o carafă de limonadă galbenă în față, din care sorbea din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu oglinzi, că nu existau nici o fereastră și nici o mobilă, în afară de masa așezată în centru și de cele două fotolii de răchită, că până și tavanul, de care atârna un candelabru uriaș, aprins, și podeaua erau îmbrăcate în oglinzi mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care din toate părțile mă întâmpina, uluită, figura mea, reflectată în sute, chiar mii de exemplare în oglinzile scăldate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lucreze În intervalele dintre Întâlnirile cu prietenii, vizitele la galeriile de artă, spectacolele de teatru și alte distracții. Era bazată pe o anecdotă pe care o auzise la Veneția, cu o vară Înainte, despre un membru al unei vechi familii venețiene care se călugărise sau era pe cale să se călugărească, dar care era practic răpit de la mânăstire și obligat să se Însoare, pentru că era ultimul descendent supraviețuitor pe linie bărbătească din familie, care, altfel, ar fi urmat să se stingă. Decise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îl Întreba dacă putea ajunge imediat la Veneția. Apoi stupefacția, pe măsură ce soseau alte telegrame, informându-l că Înmormântarea urma să aibă loc la Roma - chiar imediat ce se Întorsese acasă de la agenția de voiaj -, oroarea cu care citise articolul din ziarul venețian trimis de un prieten, În care se spunea că Fenimore căzuse, sau se aruncase, de la fereastra dormitorului de la etajul al doilea al Casei Semitecolo, În primele ore ale zilei de miercuri, 24 ianuarie. Convingerea nezdruncinată că Își pusese singură capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Clubul Nautico. CÎnd i-am Întins-o, am văzut că ilustrația reproducea o fotografie, făcută de un turist, cu ea și cu Frank În fața barului Florian’s din Piazza San Marco. Înfofoliți În haine groase ca să facă față unei ierni venețiene cețoase, zîmbeau larg ca niște Însurăței În luna de miere. Văzusem cartea asta poștală pe biroul lui Frank, dar abia dacă-i aruncasem o privire. — E a ta? am Întrebat-o, Întinzîndu-i-o. S-ar zice că vă distrați bine. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cu Înțelepciune. — Exact. Roger Sansom și Alice n-au fost niciodată amanți. Indiferent ce s-o fi Întîmplat În patul acela al morții lor n-a avut nimic de-a face cu sexul. — Idiotul... (M-am privit lung În oglinda venețiană atîrnată deasupra blatului pentru cocă.) Mă gîndeam la Frank. — Normal. Ești bolnav de grija lui. (Se ridică și Îmi dădu un pahar cu băutură.) Întoarce-te la Londra, Charles. Nu poți să-i dai de cap de unul singur. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]