19,273 matches
-
își cunoștea puterea, era conștientă, forța ei consta în dialog, dar încă nu-și găsise suflul, nu se simțea în apele ei. Carmina, să știi, atâta vreme cât am fost rude, eu am simțit că relația noastră pierde în profunzime, poate de vină era maman pe care o bănuiam foarte aproape de tine, mereu în spatele vorbelor tale, a gesturilor tale, eram obsedată de faptul că tu erai trimisă de mama ca să mă spionezi, știu, e fără doar și poate o prostie, o manifestare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din cocul minuscul, strâns în grabă și-i va atârna pe piept. Și eu? va întreba Carmina nemișcată, cu mâinile prinse una de alta la spate. Tu? va tresări Sidonia și va recunoaște cu voce înceată: Tu n-ai nici o vină, Carmina, dacă Ovidiu te-ar fi lăsat în pace ți-ai fi refăcut de mult viața. Putea să nu mai joace teatru, ce avea de aflat, aflase: Carmina nu va depune plângere la Poliție. Carmina se răsuci pe cearceaf. Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-mi notez impresiile, era ca un fel de dialog între mine și restul lumii, nu știu cum să vă spun, acum, în virtutea obișnuinței, absolut necontrolat, am procedat așa cum ați văzut, puteam să vă creez probleme și dumneavoastră și mie, eu îmi asum vina fără nici o discuție dacă e să se ajungă aici, Doamne ferește. Nu mi-am mai făcut abonamente s-au și scumpit dar, știți, ajunsesem să pun numai semne de mirare pe margine, că prea mi se părea absurd totul. Pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Pinochio, îi spuneam la mare, după ce o trimisesem pe Prințesa Miau acasă, era depresivă, nici Xanaxul n-a mai potolit-o, stătea și plângea lipită de colțul peretelui cu toată pătura în jurul ei, cu unica pătură confiscată, noi eram de vină și ne pedepsea să dormim îmbrățișați și îmbrăcați ca să nu murim de frig. Îl țineam pe scăunel, așa cum îmi spunea tata, cu palma lipită de pieptul lui și el îmi ținea mâna, iar cealaltă mi-am retras-o din împletitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
și Cezar, aha... deși asta nu mă încântă atât de tare, Miau îmi spune să-i dau un mesaj Păianjenului, să vedem ce face, nu-i spusesem încă ce se întâmplase la mare în lipsa ei, îi dau un mesaj, hai, vino... unde ești? iar el îmi răspunde, poate vin, mai târziu, și eu simt că l-am pierdut... ce naiba am, Bianca? nici măcar Păianjenul nu mai vrea să stea cu mine, ce am de o iau toți la fugă, știi ce rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
dacă vrei, vii și tu, nu mai pot să stau aici... nici eu... e bine să vorbim, ce dacă suntem într-un impas, e bine să lămurim ce se întâmplă, l-am pierdut, Bianca. Îi dau un mesaj să vină, vino, unde ești, poate mai târziu, spune el, mai scriu unul, Filosoful își plimbă zâmbetul pe la mese, e ultima lui zi de burlac, eu râd indecent cu un prieten, cad peste el peste scaun, deși nu sunt beată, fac circ, te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
-n suc propriu? — Fiindcă, probabil, mă simt vinovată. Vinovată că i-am dat în vileag secretul. — N-ai făcut-o intenționat. — Ba da, zise Eleanor cu regret. Pe urmă m-am răzgândit, dar era prea târziu. — Păi, a fost și vina lui. El te-a provocat... Acum unde e? — Bănuiesc că încă doarme. Doarme în camera de oaspeți. Se culcă la câteva ceasuri după mine și se școală târziu, ca să nu trebuiască să luăm micul dejun împreună. De fapt nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mimică și gesturi adecvate, pentru ca intervenția să fie cât mai ,,oficială”. Profesorul va insista asupra termenilor juridici pe care îi va explica elevilor în detaliu, pentru ca aceștia să-i poată utiliza cu degajare: inculpat sau pârât - persoană acuzată de o vină, învinuit; martor - persoană care a asistat la un eveniment; circumstanțe atenuante - împrejurări care micșorează vina cuiva; probe - dovezi; instanța - organ însărcinat cu soluționarea problemelor juridice; delict - fapt nepermis de lege; sentință - decizie a unui tribunal. Înainte de a organiza procesul literar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
termenilor juridici pe care îi va explica elevilor în detaliu, pentru ca aceștia să-i poată utiliza cu degajare: inculpat sau pârât - persoană acuzată de o vină, învinuit; martor - persoană care a asistat la un eveniment; circumstanțe atenuante - împrejurări care micșorează vina cuiva; probe - dovezi; instanța - organ însărcinat cu soluționarea problemelor juridice; delict - fapt nepermis de lege; sentință - decizie a unui tribunal. Înainte de a organiza procesul literar, se va face o repetiție generală pentru a stabili ordinea în care vorbitorii vor lua
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
prezentul. Florile te-ar purta prin petalele lor și tu te-ai lovi de ele. Întrebări cu parfum de toamnă te apasă. Te-ai așezat pe o placă veche de patefon. Să știi că te-ai împotrivit prostește. Îmi cunosc vina. Ai intrat acum în nesfârșit. Dansează! E greu când tu însăți ești melodia. Te voi purta eu! Iar dacă vei greși, vom învăța din nou pașii pe de rost. Iar am greșit! Dar promit să nu mai dansez niciodată când
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Cine mi-a scris tema? am întrebat cu o undă în glas. Eu, a răspuns un glas pițigăiat. Cine? nu văd pe nimeni aici! Eu, stiloul tău! Dar de ce ai făcut asta? Cum de ce? M-am săturat să tot dai vina pe mine, când temele îți sunt scrise urât și în grabă; ba curge stiloul, ba zgârâie penița. Îmi e și mie rușine de celelalte surori ale mele care întotdeauna râd de mine. Ele cred că acesta este adevărul, pe când eu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
să mai scrie. Face literele strâmbe, chircite, inegale. Stiloul se Împiedică În hârtie așa cum și el se Împiedică mergând pe loc drept. Nu se mai desparte de umbrelă. Îmi trebuie un punct de sprijin, altfel mă prăbușesc, zice el. Dă vina pe război. Zice: Să treci tu Prutul și să te duci până la Stalingrad. Apoi În Tatra. Pe jos... Nu e puțin lucru. Când ajunge la Nistru Îi dau lacrimile. Cad ca o ploaie peste Basarabia. Noroc cu luptele din Tatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
culorilor reci a lui Hollosy Simon, Ziffer Sandor și Nagy Oszkár și deprins cu aerul dulce-otrăvitor din preajma Phoenix-ului și a Firizei, vei putea În sfârșit pipăi lumina roșie a deșertului.” Auzi, evreu mioritic! Se apăra fără convingere de această vină obscură, fără greutate și fără consecințe, prin urmare neimputabilă, precum naivitatea sau entuziasmul În cazul unui adolescent. Când s-a demolat sinagoga de pe Progresului, a dat și el o mână de ajutor celor ce Încărcau cărămizile și lemnul În camioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ori. La un preț tot mai mare. Până când banii nu au mai contat. Atunci s-a hotărât să ți-l restituie. Și crede-mă că au fost sume importante În joc. A fost ca o autoflagelare... Ea nu are nici o vină, a zis Iolanda. Niciuna. Nimeni. Cât despre desen, nu-l mai pot privi separat. Și nici nu mai are loc pe perete, trebuie să-i găsesc alt loc. Prefer semnul ăsta ciudat, desenat de Szántó direct pe zid. Aici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fusese cel care acceptase propunerea deșucheată a vecinului său de a păzi pe rând porcul În noaptea de revelion. Liftul era blocat, iar automatul de scară nu funcționa. Văzându-și prietenul amenințat cu cuțitul, Flavius-Tiberius zise: El nu are nici o vină. Nu? Omulețul Îl privea neîncrezător și bucuros chiar să afle că domnul Grațian nu are nici un amestec În toată nebunia aia. Flavius-Tiberius se așeză și el În zăpadă lângă omuleț. Acesta mirosea a o oaie. Și a birt. Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
le-am rostit, întrebările au fost violente și usturătoare; două întrebări alese prostește și la întâmplare dintre mii de altele. — Cine era ea? Cu ce se ocupa? — Numele ei era Clio Aames și se pregătea să devină avocat. — A fost vina mea? Adică... aș fi putut împiedica în vreun fel moartea ei? — Nu, a fost un accident. Mă îndoiesc că ar fi putut face cineva ceva. — Trebuie să mă ocup de pregătiri? Să fac ceva acum? Lucrurile astea mi-au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fără să ne întrebe, însă eu eram îmbrăcat puțin à la Hunter S. Thompson 1 - pantaloni scurți kaki, cămașă hawaiiană albastru-deschis cu pescăruși, ochelari de soare cu lentile mari și-o pălărie fără boruri -, așa că probabil eu am fost de vină pentru asta. Când primești frappé-ul, dacă e unul bun, cuburile de gheață stau pe fundul paharului. Pe măsură ce licoarea se așază, devenind mai mult cafea și mai puțin spumă, gheața își croiește drum în sus. Ca o apă curgătoare sau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de singur. Ei, iată despre ce-i vorba în scrisoarea de față: Asta e o poveste. Asta e o poveste pe care am evitat-o. E povestea care spune de ce se întâmplă toate astea. De ce te vânează ludovicianul. E doar vina mea, Eric. Povești. În trecut erau mai multe povești, mărturii ale altor lucruri, alte fragmente pe care le notasem sau codificasem. Mi-amintesc unele dintre numele lor. Odată, pe lângă Fragmentul becului, pe care îl ai, existau Fragmentul prafului, Fragmentul umbrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
acvariu abandonat. În centrul acelui loc l-am găsit pe ludovician. Era mai tânăr atunci, mult mai mic, dar totuși foarte periculos. Și l-am eliberat, Eric, din închisoarea lui, din bucla conceptuală. Eu am făcut-o. Eu sunt de vină. M-am oferit rechinului gândurilor și el a mâncat și a mâncat, devenind din ce în ce mai mare, iar acum e adult și nu ai cum să-l oprești. M-am ucis pe mine și probabil că te-am ucis și pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cu fața în jos, pe covorul din dormitor. Afară încă ploua. O rafală puternică se sparse de geam, urmată un haiku de răpăituri când vântul se înteți. Un aranjament orchestral pentru furtună. — Vezi, spuse bărbatul de lângă mine. Peninii sunt de vină... Am ridicat privirea. Mark Richardson era o persoană sociabilă, un ascultător și un vorbitor împătimit deopotrivă. Din pricina asta fusese o alegere așa de bună ca identitate falsă. Dacă voiam ca dispozitivele mele de apărare să reziste, întâlnirile cu alți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
părea necesar. Așa că socializam. În fața mea, noul meu prieten-epavă mușcă din mijlocul unui alt triunghi de sendviș cu șuncă și muștar, făcând cu mâna liberă o mișcare circulară care însemna stai așa: înghit și apoi vorbesc. Înghiți. — Peninii sunt de vină, repetă el. Dealurile-s prea înalte. Cerul e prea jos. Am încuviințat. — Oamenii sunt prinși la mijloc. Între drum și cer. Înainte să întoarcă ochii spre mine, mai luă o gură din sendviș. Se petrec multe accidente acolo sus. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
oceanului. Faptul că mă întorc cu spatele la ea, dimensiunea ei... nu știu. Mai ales, mă aștept să vină val-vârtej ceva masiv și să-mi smulgă picioarele în clipa când întorc privirea, dar, poate în parte, tot dimensiunea albastrului însuși e de vină. Conștiința faptului că pe măsură ce înoți spre el, acel zid albastru devine din ce în ce mai mare, până când suprafața lui e imposibil de masivă și te înconjoară din toate părțile, iar fundul mării coboară spre hăuri negre. Însă adâncimea nu o deranjează deloc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
carcasa mică, din plastic se crăpă. Cercul scârbos de mrene din jurul lui tresăltă când bucla conceptuală se prăbuși în sine și dispăru. Apoi se desfăcu și luxofagii se aruncară asupra mea într-o grindină neagră de fobii și sentimente de vină. Dar, când ajunseră la jumătatea distanței, roiul intră în dezordine. Se încolăciră și se învălmășiră într-un dans nebunesc de opturi și zerouri, înainte să dispară prin tavan și pereți și podea și sus după storurile geamului. Unul țâșni înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sus, spuse Fidorous, gesticulând spre partea de sus a cubului, iar aici jos cușca. E-un rezervor. Un acvariu. Uitându-mă în spate, am început să deslușesc impresia unei mari mingi întunecate înotând în mijlocul rezervorului. Colaci lungi și groși de vină, teamă și înfrângere se umflau și se alungeau din masa învolburată, apoi erau absorbiți sau alunecau înapoi înăuntru. Mai rău, mingea întunecată mi se părea familiară, un insuportabil rău de greutate și spaimă. — Ce-i înăuntru? — Un Gloom. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aranjate sub forma unei ambarcațiuni. — Da, așa e. Fidorous făcu un gest amplu cu brațul în direcția montajului. — Bun venit pe Orpheus. Scout ridică privirea de la un cuib de ștecăre și adaptoare, apoi își văzu mai departe de treabă. — Vino, vino, spuse doctorul, conducându-mă spre grămada de lucruri de pe jos. Uită-te mai de-aproape. Am ezitat. — În capătul ăsta sunt locuri goale, zise Scout, îndreptându-se de spate. Auzind-o vorbind, ceva viu îmi tresări în gât, însă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]