16,454 matches
-
Încerc să lucrez la ultima mea carte. Pentru că sună destul de trist să spun ultima mea carte, o dau pe un ton mai vesel: Nu vreau să te melancolizez, Șichy. O să mai fie una, cea făcută cu tine. Sînt sigură că zîmbetul încîntat i-a adus în obraz gropițele nostime. Mă asigură că nu-mi fură confidențe: Publicăm numai ce doriți să publicăm, doamnă Iordana. O să-mi înțeleg mai bine viața, proiectînd-o pentru Șichy? O să înțeleg de ce mă uimește un gest, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
poezia-eseu a lui Mircea Ivănescu. Uite cum pictează Rusalin Pop: cu intestinele la vedere, cu ficații, cu rinichii, cu toate orificiile la vedere. Mi se pare că-i invers. Ție mereu ți se pare că e invers. Subliniază cu un zîmbet ce numește ea "vultureala Iordanei," cedează și poartă discuția la dracu-n praznic: Mă tem că mileniul trei o să aducă superioritatea sexului masculin, ca-n Evul Mediu. Știu și eu? Femeile au învățat deja lecția de la bărbați. S-au masculinizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
politic, despre care presa scrie că a contribuit la distrugerea flotei, dă interviuri într-o revistă porno. Cui ce-i pasă? "Boulitica"* e uluitoare. Doi dintre consilierii ex-președintelui au fondat astfel de reviste: unul, "Prostituția", altul, "Bordel". "Interesul poartă fesele"**. Zîmbetul comercializat al fetei din reclama de șampon mă urmărește: aduce vag cu surîsul lui Șichy. O întîlnesc mai rar de cînd am terminat cartea. A trebuit să insist ca în subtitlu să scrie Dialog provocat de... Așa a și fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
șoricelul lui Boris Vian, ca motanul Behemoth, ca Mr. Boun, ca melcul lui Ion Barbu, ca lycorna lui... Măcar un obiect, Cristoase, un scaun din cele douăsprezece, un scrin negru, planiglobul lui Gulliver, pălăria pe care o așază Faulkner, cu zîmbetul lui rar, pe capul domnișoarei Meaddowfill. Sau "perișoarele de jad în zeamă de sare", hrana bătrînului chinez, pregătită de Dai Sijie. Cu răbdare, migală, vreme și multă excentricitate, oi reuși. Dreptul la corectura vieții rămîne utopie. Dar existența ca greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un clopot în culori psihedelice. Vestimentația ei vaporoasă și dantelată era în consens cu firea ei deschisă și exuberantă; zâmbea întruna și se bucura de orice i se ivea în cale, ca și cum l-ar fi descoperit întâia oară, și fiecare zâmbet al ei închidea o adâncă și imposibilă suferință. Era însoțită de două fete mai tinere, pe care le-a cunoscut întâmplător, cutreierând aceleași nesfârșite drumuri. Eugenia s-a alăturat benefic naturii melancolice și pesimiste a fetei ce a fost până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe ulițe, fără nicio noimă, mă mai opresc, din când în când, să stau de vorbă cu creaturi cărora nu le-am acordat până acum prea multă atenție. Nu mai pot asculta aceleași povești pe care le-am auzit cu zâmbetul ei alături, cu genunchii noștri privindu-se față în față, cu mâinile împletite. Trec pe lângă grădina Hipogrifului, care era unul dintre favoriții ei. Mă opresc. În ce mă privește, nu am prea fost niciodată atras de ghearele lui uriașe, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
șarjat sau exacerbat, adesea încetinit. De data aceasta, chipul din oglindă îl privea surâzător, dar liniile aproape verticale de la colțurile gurii atârnau într-un rictus fals, ce ascundeau cumplitele dureri ce-i torturau coloana. Și a recunoscut, în acel rictus, zâmbetul afabil al străbunicului dintre perne, un zâmbet vag și pierdut, și-odată cu el i-a venit în minte și un nume, numele complet uitat al străbunicului. Nu-și putea da seama dacă era vorba de numele său de flăcău, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aceasta, chipul din oglindă îl privea surâzător, dar liniile aproape verticale de la colțurile gurii atârnau într-un rictus fals, ce ascundeau cumplitele dureri ce-i torturau coloana. Și a recunoscut, în acel rictus, zâmbetul afabil al străbunicului dintre perne, un zâmbet vag și pierdut, și-odată cu el i-a venit în minte și un nume, numele complet uitat al străbunicului. Nu-și putea da seama dacă era vorba de numele său de flăcău, cu care era recunoscut la hore, de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
comun. Când ajung în centrul scenei, se înclină în fața publicului toți în același timp și, pe măsură ce se prezintă, fac un pas în față, pe rând, apoi se retrag. Cel din dreapta, Sinele Mare, are fața rotundă și bucălată, brăzdată de un zâmbet larg și tâmp. Cel din stânga, sau Sinele Mic, are figura suptă și răsucită, ca în portretele lui Soutine. Afișează mereu o căutătură ironică și malițioasă. Cel de la mijloc, Masca, poartă ochelari negri de soare și are fața tăvălită într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Mic, are figura suptă și răsucită, ca în portretele lui Soutine. Afișează mereu o căutătură ironică și malițioasă. Cel de la mijloc, Masca, poartă ochelari negri de soare și are fața tăvălită într-un strat gros de pudră, afișează mereu un zâmbet condescendent și parșiv.) Sinele Mare: Mă numesc Philip și mi se spune "Sinele Mare" doar ca să pot fi deosebit de ceilalți colocatari ai acestui încăpător și confortabil pulover. Sinele Mic: Mă numesc Philip și mi se spune "Sinele Mic" din aceleași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fotografie. O purtam cu mine peste tot. Și să nu vă imaginați că ea ar fi fost insensibilă la iubirea mea. Cu timpul, am început să sesizez transformări în imaginea din fotografie: mici detalii în pieptănătură, înclinări diverse ale capului, zâmbetul îi varia cu starea mea sufletească. Într-o zi avea gura ușor întredeschisă, lăsând să i se vadă deodată dinții frumoși și translucizi de albi. Altădată, și-a ridicat mâna dreaptă ca și cum mi-ar fi adresat un salut. Gestul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de pe bilețel; fotografia se odihnea ca niciodată în sertar cu fața în jos și atunci pentru prima oară m-a frapat "M"-ul caligrafiat rotund în filigran pe spatele ei. Fotografia, ce știa să scrie bilețele, cu fata frumoasă și zâmbet straniu, a încetat să-mi mai rețină atenția. Sfârșitul călătoriei. Marny Mă scol rapid de la masă și ies din vagonul-restaurant pe urmele ei. Mă opresc la geamul de pe hol pe care-l deschid mecanic și tot mecanic citesc pe pancardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu! Nimic nu ar fi îndeajuns, nu ne-am mai putea opri atunci, va fi din ce în ce mai greu, până la admiterea totală. (Ea iese, jucându-se cu floarea, prin dreapta.) Scena 5 (Intră Maurizio prin stânga, aproape în același timp. Poartă un zâmbet jovial pe față.) Am venit iar să vă spun că eu o iubesc pe Pulcheria. Da, chiar dacă n-o admit față de lume și față de ea, eu numai pe ea o iubesc. Vouă pot să v-o spun, cu voi pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
oriental, la fel ca cel al țestoaselor de jucărie mexicane (jugetes), colorate viu și pointilist. Mișca din gâtul grațios, subțire și inelat ca un șurub, prin fereastra-hublou a lecticii. S-a oprit pentru o clipă și mi-a adresat un zâmbet larg și glacial, mi-a fluturat în treacăt din chelicere și a pornit mai departe... Confesiunile maimuței Makonde Epifanie În pădurile Tanzaniei sălășluiește maimuța vorbitoare. Primii care i-au sesizat calitățile lingvistice au fost băștinașii Makonde, care și acum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ea, ea știa bine că nu era ea, expresia nu era a ei sau, mai exact, dispoziția ei din acel moment nu era cea din oglindă. O dată și-a recunoscut în oglindă chipul ei de odinioară, căci își etala acel zâmbet numai în prezența unei anumite persoane foarte dragi. De multă vreme a încetat să mai vadă acea persoană și de atunci zâmbetul acela nu a mai revenit, totuși ea și l-a recunoscut în oglindă. Se gândea la oglinzi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
era cea din oglindă. O dată și-a recunoscut în oglindă chipul ei de odinioară, căci își etala acel zâmbet numai în prezența unei anumite persoane foarte dragi. De multă vreme a încetat să mai vadă acea persoană și de atunci zâmbetul acela nu a mai revenit, totuși ea și l-a recunoscut în oglindă. Se gândea la oglinzi ca la niște instrumente ce luau instantaneu într-un timp discontinuu și apoi le redau în mod perfid, aleatoriu, spre a ne minți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
întors cu fața în sus și atunci te uitai la mine cu aceiași ochi umani, înfricoșători, chiar dacă înfățișarea ți s-a schimbat între timp. Pe vremea aceea nu purtai coadă de Armadillo și nici culori atât de psihedelice. Până și zâmbetul tău este același cu cel de atunci. Bunica mi-a explicat că nu puteai fi decât un arici, căci numai aricii zâmbesc atât de înfricoșător, cu zâmbet de om, când sunt surprinși, ca să fie lăsați în pace să-și reia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu purtai coadă de Armadillo și nici culori atât de psihedelice. Până și zâmbetul tău este același cu cel de atunci. Bunica mi-a explicat că nu puteai fi decât un arici, căci numai aricii zâmbesc atât de înfricoșător, cu zâmbet de om, când sunt surprinși, ca să fie lăsați în pace să-și reia poziția lor imbatabilă de apărare, în ghem. Dar eu am știut că ea se înșală. Știu că te-ai mai gândit la mine anii ăștia, chiar dacă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu trăsături foarte frumoase și distinse. Stătea în fața ei pe scaun, cu fața lui curioasă și zâmbăreață, și o studia cu mare atenție. Purta pe braț o umbrelă mare cu bățul lung, în culori psihedelice. I-a întors și ea zâmbetul, gândindu-se că s-ar cuveni să încerce să lege o conversație cu el, dar cum stația ei de coborâre se apropia, fără nicio introducere, i-a cerut, pe cel mai firesc ton, umbrela. Fără a-și deranja o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cathartic, contagios, care-ți cutremură toată ființa, te-a ajutat să depășești tristețea, s-o escamotezi în cele mai năstrușnice întruchipări. Acum nu mai știi nici să te joci, nici să visezi, nu mai poți nici să râzi. Iată cum zâmbetul ți se contorsionează într-o grimasă binevoitoare! Nu-ți mai rămâne decât să-ți proiectezi tristețea pe creaturi tot mai nedemne, în disperarea de-a te scăpa de ea, numai pentru a face loc unei clipe de fericire. Ori, fericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Casei", în meditație, băi de cristale, dușuri reci de lumină și cristale la Cascada Sagrada. Te uiți în jur și oamenii sunt destinși, fețele lor radiază calm și lumină, cei în cărucior se simt la ei acasă, ei arborează un zâmbet plin de speranță sau resemnare înțeleasă și nerăzvrătită. Dacă unii dintre ei vor fi fost atinși de grația divină și s-au vindecat de la prima vizită, alții persistă în a veni aici cu speranța că data viitoare vor fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
existenței mele s-au cumulat și suprapus aici. Memoria lor s-a șters, dar nu și amprenta lor. Totuși, de ce sunt atât de mulți necunoscuți familiari și atât de apropiați? Toți acești cunoscuți nu-ți vorbesc, dar îți zâmbesc cu zâmbetul ce l-ai cunoscut odinioară. Oare în afara acestui spațiu îi voi mai întâlni vreodată? De ce sunt totuși atât de mulți, de ce îi cunosc atât de bine, le recunosc gesturile, atitudinea, firea, dar nu și numele? Pe niciunul nu-l pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
evantaiul îmbibat cu șoapte vulgare, inelul de deochi și perlele otrăvite cu luciul grijuliu al captării privirilor, decolteul cu polaritatea magnetică inversă, pentru a respinge bârfele și a atrage complimentele, ghionturile cu subînțeles, genele false pentru fâlfâiri ambigui, paleta de zâmbete cu colorit insinuant, mai bogată decât spectrul solar și mai complexă decât Tabelul lui Mendeleev, crama de licori pentru situații neprevăzute, de salvări din imprudențe, insistențe, insolențe, apropouri, qui-pro-quo-uri, déjà-vu-uri. Oglinda A tunci când orașul începu să gândească înapoi, Mioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Și pe astea trebuie să le iau și ridicându-se anevoie le îngrămădi pe toate într-o boccea. Cam mare, își zise și, fără să aleagă, aruncă peste gard, între garajele vecinilor, ciozvârte de alergări prin zăpadă, bucăți de frig, zâmbetele solare ale tovarășelor de joacă, zdrențe din înfățișările părintești la serbările școlare, seriozitatea toată a mersului încrezut prin mulțimea de spectatori care se dădeau la o parte ca la trecerea unui V.I.P., așchii din tristețea de copilă pedepsită pentru năzbâtii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că e făcută să fie noapte, să poarte acest nume, să se aștearnă adânc peste o lume moartă. Tăcerea e cioclul nopții. Noaptea-cioclu, noaptea-sicriu, noaptea care nu curge stă asemenea mecanismului pendulei cu zâmbetul împietrit la ora bombei de la Hiroshima 815. Îmbrăcată în alb, Mama își primea oaspeții. Mima ceea ce făcea Mama în camera cealaltă, vedea prin gaura cheii, prin deschizătura de jos a clapetei, pe unde doar pisica putea veni sau pleca, vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]