24,150 matches
-
garaj un Chevrolet "De Luxe", cu doar 12000 de kilometri la bord, lung de 15 metri, pe care nu aveam voie să-l folosim și primisem sarcina de la MAE să-l "valorific" pe piața locală. Lângă un zid al curții dormeau ostenite și prăfuite 3 autoturisme ale ambasadei R.D. Vietnam, care își închisese porțile după septembrie 1973 și ni le lăsaseră nouă "în custodie" . În curte am remarcat portocalii și lămâii, o minunată magnolie și un arbore cam de 10 metri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
odată doi șerpi gemeni, Cai Cai, aliat cu fulgerul, focul și vântul și Tren Tren. Primul era rău și dorea să-l distrugă pe al doilea, cel bun. Cai Cai a năvălit din apele învolburate peste peștera din munți unde dormea Tren Tren. Pe acesta nu l-au trezit nici apa, nici fulgerul, nici focul sau vântul. L-a deșteptat doar râsul unei fetițe care dansa în apropiere. Tren Tren l-a alungat pe Cai Cai, a început să se umfle
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
capitală", ne-am așezat la masa bogată cu de toate cele și borș, și sarmale, și fripturi "ca la mama ", dar și pește, și fructe de mare. Adusesem și o sticlă de țuică, așa că ne-am simțit ca acasă. Am dormit duși și a doua zi mi-am început "programul oficial". A debutat cu vizita la comandantul regiunii, Copiapo fiind capitala regiunii Atacama. Localitatea a fost înființată la 8 decembrie 1744, cu numele de San Francisco de la Selva de Copiapo, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
dat, trezindu-mă, am tras puțin perdeaua pentru a privi "afară". Ce-am văzut m-a determinat să trag perdeaua rapid la loc o furtună cu tunete și fulgere și puhoi de ape! Ne aflam deasupra selvei braziliene, așa că... Soția dormea ca un copilaș, și la trezirea ei furtuna încetase și s-a bucurat găsind lângă fotoliu o ofertă generoasă de excelente ciocolate braziliene. La aterizare, am fost preluați de serviciul "VIP" al aeroportului, ne-am recuperat bagajele și cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
non-stop. Înainte de inaugurare cu câteva luni de zile, apăruse problema mobilării spațiilor și "decorării" lor. De mobilarea cu strictul necesar a câtorva camere pentru "urgențe" se ocupase administratorul Institutului ajutat de un electrician, care noapte de noapte, când Veneția dogilor "dormea", se strecurau pe străduțe adunând lucrurile depozitate în stradă de "societatea de consum" piese de mobilier, frigidere, aragaze, televizoare, etc., toate "în stare de funcționare". Cu spațiile de protocol era însă altceva. Am avut o idee salutară, propunând să beneficiem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
accidente, unele mortale, fiind supranumită în consecință "șoseaua morții". (Îmi vine să zâmbesc și azi când îmi aduc aminte de sfatul dat de un "român de bine" din Sao Paulo: "Vasile, stai pe bancheta din spate și fă-te că dormi, că nu știi ce se poate întâmpla!".) Pe drum, am mai oprit pe ici pe colo să ne mai tragem sufletul, să facem plinul la mașină sau să ne mai facem și noi plinul. Cam 80% din transportul de marfa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
vorbești de fotbal. Îmi place fotbalul de calitate, de aceea nu pot spune că am o echipă preferată, ca atâția milioane de fani care-și dau sufletul pentru niște indivizi ce câștiga de zeci de ori salariul unui ambasador și dorm pe teren sau joacă execrabil. La Rio aveam ce vedea, cele 4 echipe istorice Flamengo, Fluminense, Botafogo și Vasco da Gama oferind în majoritatea cazurilor partide de înalt nivel tehnic, ca și adversarele lor din Sao Paulo Santos și Palmeiras
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
imagine de frumusețe, lux rafinat și artă adusă pe cele mai înalte culmi. Ne-am continuat drumul spre seara la Cordoba. Am găsit și aici cu greu o cameră, dar după Mediterana, Gibraltar, Sevilla și Granada nu mai conta unde dormeam, având atâtea lucruri frumoase la care să visam. La data vizitei noastre, Cordoba era un oraș de 300 000 de locuitori, dar se spune că prin secolul 10 avea 500 000 de suflete, fiind considerat cel mai mare oraș din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Interesant de văzut la Escorial sunt Mănăstirea San Lorenzo, Palatul lui Filip II, terminat la 1563, și Panteonul. Aici veneam să mă întâlnesc în liniște cu nu mai puțin de 5 secole de istorie a Spaniei, sub dalale de marmoră dormind 26 de regi, inclusiv marele împărat Carol Quintul. Aici odihneau și patronul străzii noastre, Alfonso XIII, fiul său Juan de Bourbon și soția, Maria de las Mercedes, părinții actualului monarh. La doar 10 kilometri de Escorial, un alt loc interesant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Vestiri", eram anunțat de MAE că "la solicitarea Dvs. la 25 mai se va deplasa la Montevideo o echipă de specialiști pentru instalarea sistemului de alarmă-siguranță al ambasadei"! Deci după 7 ani de la achiziționarea noului sediu, cei din ambasadă puteau dormi liniștiți! Specialiștii au venit și au plecat și, răsuflând ușurat, mi-am planificat și eu plecarea la București pentru joi, 17 iunie cu Air France. De ce joi? Pentru că joi, ca și numărul 13, îmi aducea noroc. De "joi" am aflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
multe "suflete" de români eșuate prin Uruguay. Primul emigrant sosit imediat după decembrie '89, un tânăr electrician fără un ban, fără o relație în Montevideo, fără să cunoască o boabă de spaniolă, a fost practic "pescuit" de pe o plajă unde dormea, îmbrăcat, ospătat și adăpostit de generosul român-uruguayan Coman, care ulterior i-a facilitat și angajarea ca electrician într-o fabrică unde câștigă 700 de dolari pe lună!) În câteva rânduri am avut cu câțiva și probleme, de care îmi aduc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Consulară a MAE, am dat telefoane ambasadelor din Caracas și Brasilia și "prietenului" Cioba din Porto Alegre, anunțându-i "Buna Vestire", că cei doi au sosit sănătoși la Montevideo... A doua zi, sunând la hotel pentru a afla dacă au dormit bine, recepționerul mi-a comunicat că au stat doar un sfert de oră în cameră, după care, supărați că nu au aer condiționat, au cerut să li se restituie banii de cazare (care de fapt erau ai mei) și au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
dăruire, promovând ordinea, cinstea, modestia și responsabilitatea. Ca o recunoaștere pe plan internațional, biografia sa a fost inserată în „The international Who’s Who of Intellectuals”, 1986. Prof.univ.dr. Elena Budeanu a trecut în lumea umbrelor la 7 octombrie 1992. Își doarme somnul de veci la cimitirul Eternitatea din Iași, alături de soțul ei, prof.univ.dr.doc.ing. Constantin H. Budeanu (1915-1987ă. CALINICENCO, NICOLAE (1908-1997ă FIZICIAN Dascăl și cercetător, prof.univ.dr. Nicolae Calinicenco s-a născut la 19 aprilie 1908, în comuna Cacenauca, județul Orhei, unde a
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
cimitirul Sf. Vasile din Iași. INCULEȚ, C. ION (1884-1940ă OM POLITIC Includerea printre personalitățile ieșene a acad. Ion C. Inculeț este motivată de legăturile politice și de familie ce le-a avut cu orașul Iași, precum și de faptul că își doarme somnul de veci pe meleagurile noastre, în comuna Bârnova. Reprezentant de frunte al generației Unirii, Ion Inculeț s-a născut la 5 aprilie 1884, în satul Rezeni, din județul Lăpușna. După absolvirea Școlii Teologice (1899ă și a Seminarului Teologic din
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
din tainele chimiei, prin studii, articole și note publicate în reviste școlare locale și naționale de specialitate: Revista de fizică și chimie, Gazeta învățământului, Revista de pedagogie etc. Trecută în lumea umbrelor la 14 august 1994, profesoara Olimpiada Trofin își doarme somnul de veci la cimitirul Eternitatea din Iași. VĂSCĂUȚEANU, ELISABETA (1897-1989ă BIOCHIMIST Personalitate complexă, care a urmărit fondarea unei școli de Biochimie la Iași, prof.dr. Elisabeta Văscăuțeanu a fost primul titular al disciplinei de Biochimie de la Universitatea Al.I.Cuza
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
Într-un kibbutz. Lucky este câinele Nolei. Câinele lui John se numește Mississippi. Ins) John Îl iubește și pe Lucky, iar Nola o iubește la nebunie pe Mississippi. Și copiii - o fiic) În armat) și un copil mai mic, care doarme acum. Lucky este un câine maro l)tos, b)trân și agitat. St)panul lui a fost ucis pe Platoul Golan. Cand se aude vreun avion care trece pe deasupra kibbutzului, câinele se repede afar), mârâind. Se pare c)-și amintește
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Adesea Îl Întâlneam pe Marshall la al cincilea etaj al Social Science Building - refuză s) foloseasc) liftul, urcă pe sc)ri - și mai st)team de vorb). Durerosul subiect nu era niciodat) evitat. Îl Întrebăm ce mai fac copiii. Nu dormeau bine. El și soția lui st)teau treji toat) noaptea cu ele, pe rând. Așa c) fața lui era adesea umflat) de nesomn, congestionat); ochii Îi erau și ei umflați; era r)gușit, cu greu se putea Înțelege ce spune
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
oaspeții lui, acum plec)m, iar el a venit pentru a-și lua r)mas-bun. Pentru a mai atenua din tristețea acestei ocazii, mânc)m tot ce se vede și golim sticlele. În timpul nopții mai mult se ofteaz) decât se doarme. M) gândesc: cum va fi când nu-i vom mai vedea pe John Auerbach și pe Nola, prietenii mei dragi din kibbutzul Sdot Yam, În Cesareea? Taxiul vine Înainte s) se crăpe de ziu) și ne trezim, Inc) mâhniți c
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
mare regizor În Victor Garcia! Când noi o credeam În Egipt, Ninon apărea la premiera noastră cu Arden la Spoleto. Obosită după atâtea schimbări de fus orar, nici nu era surprinzător că Ninon adormea la toate spectacolele. Surprinzător era că dormea și vedea În același timp, căci, trezindu-se la sfârșit, Își comunica impresiile despre un detaliu sau altul din spectacol, de fiecare dată cu acuratețe și având În remarcile ei totală dreptate. Ninon vedea prin somn, avea un extrasimț. Această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
până la Amsterdam și de acolo posibilitățile erau deschise - pentru București sau New York. Dilema În care mă aflam era greu de tranșat. Pe de o parte, inima mă tragea să mă Întorc la ai mei. Eram epuizat și simțeam nevoia să dorm În patul meu, În așternuturile ireproșabil călcate de Anica, dădaca mea credincioasă. Dar mi-am amintit de sfatul bun primit de la Beligan: „Stai pe lângă cei mari, nu te Întoarce, acasă nu ești dorit“. Și În orice caz, după Brook nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
clipă m-am simțit golit de orice ambiție. Pentru o clipă am respirat bucuros, eliberat de veșnicul meu Însoțitor, orgoliul. După o călătorie liniștită și feerică pe Nil, am ajuns a doua zi la Luxor. Noaptea pe vapor nu puteam dormi. Într-o carte despre Luxor am citit că acolo „se află Înțelepciunea lumii vechi, Închisă, gata să fie redescoperită“ - o bună figură de stil, mi-am spus, dar În după-amiaza următoare, după ce umblasem ca hipnotizat ore În șir În arșița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ajungeam la insula patului meu. Mama urca dinspre verandă sau dinspre salon, unde viața continua fără mine, ca să-mi șoptească noapte bună cu glasul ei cald și să mă sărute. Închis Între jaluzele, cu o candelă aprinsă, Înger, Îngerașul meu, dormi În pace, copilaș, copilașul Îngenuncheat pe perna care În curând Îi va cuprinde căpșorul zumzăind de gânduri. Rugăciuni englezești și mica icoană Înfățișând un sfânt greco-catolic bronzat alcătuiau o asociere inocentă spre care privesc Înapoi cu plăcere; și deasupra icoanei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unui paragraf, am plasat oglinda aceea Înclinată și lampa și lacrimile policandrului. Puține lucruri au rămas, multe s-au irosit. Oare l-am dat și pe Box I (fiul și soțul lui Loulou, cățelușa menajerei), acel bătrân dachshund maro care doarme buștean pe canapea? Nu, cred că el Încă Îmi aparține. Botul lui sur, cu un neg În colțul Încrețit al gurii, stă cuibărit În curbura alcătuită de picioarele din spate și din când În când un oftat adânc Îi destinde
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
verse porția de omlette aux confitures de fraises. Totuși noaptea era perioada când La Compagnie Internationale des Wagons-Lits et des Grands Express Européens Își justifica vraja pe care o exercita numele ei. Din patul meu aflat sub culcușul fratelui meu (dormea? sau nici nu era acolo?), În semiîntunericul compartimentului nostru, urmăream lucrurile, părți din lucruri, umbre și secțiuni de umbre mișcându-se prudent prin jur, fără a ajunge nicăieri. Lemnăria scârțâia și trosnea ușor. Lângă ușa ce dădea spre toaletă, o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Își pudra fața cu un puf mare roz, astfel Încât mica aluniță de pe unul din pomeți părea o stafidă pe fondul acela făinos. În pofida lâncezelii În care-și petrecea de obicei zilele, a rămas o femeie extraordinar de rezistentă, insistând să doarmă lângă o fereastră deschisă tot timpul anului. Într-o dimineață, după ce toată noaptea viscolise, camerista a găsit-o zăcând sub un strat de zăpadă sclipitoare care căzuse peste ea și peste pat, fără a-i tulbura cu nimic somnul sănătos
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]