KorAP: Find »[drukola/base=dormi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...890 891 892 ...966 >

24,150 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407

prostiei mele, credeam că scrisesem ceva frumos și minunat. În timp ce o duceam acasă, Încă nescrisă, dar completă, de vreme ce până și semnele de punctuație erau Întipărite În mintea mea ca urma lăsată de o pernă pe carnea unui om care a dormit cu capul pe ea, nu mă Îndoiam că mama va Întâmpina realizarea mea cu lacrimi de bucurie și mândrie. Nu-mi trecea deloc prin cap că s-ar fi putut să fie ocupată cu alte treburi În seara aceea și

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
zeflemitor, dar cam deprimant, o versiune rusească a „bășcăliei“ americane, care Împiedica orice apropiere reală Între noi. Am cunoscut mulți autori ruși ai emigrației. Nu l-am cunoscut pe Poplavski, care a murit tânăr, o vioară Îndepărtată printre balalaicele apropiate. Dormi În pace, O, Morella, cumplite sunt viețile acviline. Nu voi uita niciodată tonalitățile lui tânguitoare și nici nu mă voi ierta vreodată pentru cronica furibundă În care am atacat câteva greșeli minore din versurile lui de Începător. L-am cunoscut

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Dintr-odată, am simțit că odată cu rezolvarea problemei mele de șah, se Încheiase În mod satisfăcător o Întreagă perioadă a vieții mele. Pretutindeni În jur era liniște; sentimentul meu de ușurare parcă produce gropițe În obraji. În camera de alături dormeai tu și copilul nostru. Veioza de pe masa mea avea un abajur dintr-un con de hârtie albastră, și (o amuzantă precauție militară) lumina care rezulta dădea o nuanță lunară aerului greu În care pluteau nori de fum de țigară. Niște

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

sfintele mănăstiri; am descifrat pisaniile dăltuite în piatră; am îngenuncheat la căpătâiul lespezilor voievodale; am luat urma pașilor lui Ștefan Vodă ascultând din gura bătrânilor răzăși povești și legende despre "Năzdrăvanul Moldovei" (și-o mai aminti cineva de ele?); am dormit pe pământul gol, și, ca Anteu -, din pământul acela care a supt atâta sânge, mi-am tras puterea ca să scriu. În acea vară de neuitat, am trăit istoria din veac a acestui zbuciumat popor, am retrăit-o de parcă ar fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
i-au dat să bea oțet cu fiere, arată el cu degetul spre Iisus. Și... și n-a băut, a vrut să sufere durerea toată... Bea! Zău-așa! se îndârjește Daniil. Îți ostoiește durerea... Îți aduce uitarea... pacea... Barem să dormi... Să te hodinești... Ești... ești ostenit, ostenit... Ștefan, cu ochii mijiți de nesomn și oboseală: Să mă hodinesc? Să dorm? Ahh! Ce fericire să dormi! Dumnezeule! Când m-oi duce la culcare la Putna o să mă satur de somn... O

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vrut să sufere durerea toată... Bea! Zău-așa! se îndârjește Daniil. Îți ostoiește durerea... Îți aduce uitarea... pacea... Barem să dormi... Să te hodinești... Ești... ești ostenit, ostenit... Ștefan, cu ochii mijiți de nesomn și oboseală: Să mă hodinesc? Să dorm? Ahh! Ce fericire să dormi! Dumnezeule! Când m-oi duce la culcare la Putna o să mă satur de somn... O mie de ani... până la Judecata de Apoi, o să mă tot odihnesc. Și cel mai zbuciumat râu ce coboară de la munte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Bea! Zău-așa! se îndârjește Daniil. Îți ostoiește durerea... Îți aduce uitarea... pacea... Barem să dormi... Să te hodinești... Ești... ești ostenit, ostenit... Ștefan, cu ochii mijiți de nesomn și oboseală: Să mă hodinesc? Să dorm? Ahh! Ce fericire să dormi! Dumnezeule! Când m-oi duce la culcare la Putna o să mă satur de somn... O mie de ani... până la Judecata de Apoi, o să mă tot odihnesc. Și cel mai zbuciumat râu ce coboară de la munte, învolburat, își află odihna cufundându

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu degetele rășchirate barba zbârlită: Dulce otravă... O să tragi un pui de somn... Noaptea-i rău sfetnic. Când o răsări soarele, vei vedea că dracul nu-i așa negru. Doamne iartă-mă! se plesnește el cu palma peste gură. Acu dormi. Adormi. Somn ușor, Măria-ta... Ia un lemn, se așează pe un scăunel și începe să cioplească o lingură. Ștefan, cu capul proptit în palme, luptă cu somnul, bolborosește cu limba încleiată: Ești... ești un... un diavol... Ești un...un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
am fărâmat sărăcia ceea de măciucă, spune el fonf, scuipând cu sânge și câteva măsele. Gheorghiță hâhâie schimonosindu-se de durere: 'Mnetale, bădie Toadere, și când o suna Apocalipsa, tăt a șugui ț-a arde... Și zi așa, că eu dormeam somnul drepților, Măria sa o dat cu cracii-n sus păgânătatea?! Izbândă deplină, moșule! spune Gheorghiță cu mândrie. Cum alta? Că nimeni nu se află să-i sufle-n borș Domnului Ștefan! Mamăăă ce tăiere o fost!! Ce face, ce drege

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu ai plâns, Maria!... Maria își ferește ochii, se zgribulește înfrigurată: Mi-e dor de soare, unchiule. Aici e frig. Tânjesc după soarele Eladei... Tu ai plâns, Maria... Am... am dormit prost. Pe mine nu mă duci. S-au... s-au arătat iar? întrebă el cu teamă. Iar, unchiule! mărturisește ea istovită. Iar! Doamne!... Iar?... În ultimul timp, tot mai des, îngână ea, sleită, agitându-se de colo-colo. Am sărit din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în întuneric, cu candela și umbrele de pe pereți. Am aprins toate lumânările... De frică să nu vină iar, am stat toată noaptea cu ochii larg deschiși. Spre dimineață, m-a doborât somnul. Și au venit iar... Nu mă lasă să dorm, unchiule! scâncește încetișor, chinuită. Nu mă lasă!... Maria, de ce nu iei seara, la culcare, o lingură din licoarea aceea ce ți-am adus-o de la Veneția? Te afionează, dormi fără vise. Dar o iau! țipă ea isteric. O iau! Beau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a doborât somnul. Și au venit iar... Nu mă lasă să dorm, unchiule! scâncește încetișor, chinuită. Nu mă lasă!... Maria, de ce nu iei seara, la culcare, o lingură din licoarea aceea ce ți-am adus-o de la Veneția? Te afionează, dormi fără vise. Dar o iau! țipă ea isteric. O iau! Beau cu sticla! Degeaba! Tot vin! O bărdacă de licoare aș bea! Să mă afioneze de tot! Să nu mă mai trezesc! Maria! o dojenește el cu blândețe. Maria se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
isteric. O iau! Beau cu sticla! Degeaba! Tot vin! O bărdacă de licoare aș bea! Să mă afioneze de tot! Să nu mă mai trezesc! Maria! o dojenește el cu blândețe. Maria se agită frângându-și mâinile: Da! Da! Să dorm! Să nu mă mai trezesc! Fugeam... începe ea, zbuciumată, cutremurată, să povestească coșmarul. Fugeam... Parcă aveam plumb în picioare... Și bașbuzucii veneau, veneau!... Am căzut. Erau deasupra mea! Rânjeau! Am țipat! Și m-am trezit! De frică, toată noaptea am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Este un fanatic setos de putere absolută. Zi și noapte, îl roade patima nebună a cuceririi Lumii. Nu degeaba s-a autointitulat "El Fatih-Magnificul Cuceritor, Fratele Soarelui, Umbra Universului, Împărat al Împăraților". Gloria lui Alexandru Machedon nu-l lasă să doarmă... Furtunosul padișah visează să-și lățească împărăția cât lumea. Și cum era să-ți pierzi capul? Țamblac izbucnește în hohote de râs: În naivitatea tinereții mele, m-a pus dracu' și l-am înfruntat. A bătut din palme și-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sânge, nu cu vorbe. Fapta e piatra de încercare! Numa' să nu se facă a uita, mormăie Țamblac și, așezându-se pe patul din fundul odăii, acoperit cu o cergă mitoasă, se miră tare pe ce pat scândură goală poate dormi un rege. Vor veni! Nu pentru că am pecetluit niște tractate. Și nici pentru niște "sacre jurăminte", care, de multe ori, sunt făcute ca să fie călcate. Vor veni pentru că-și tem pielea. Suntem îmbarcați pe aceeași corabie" prea bine o știu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trupului; să le închidă ochii ascultând ultima șoaptă și ultimul gând al celor ce se duc. Amin... Prea cuvioșii monahi să-și sacrifice tihna chilioarelor, că jertfa lor bine va fi primită în Ceruri. Doamne, spune Ștefan cu nostalgie, să dormi în fânul cosit!... Cu țârâit de greier la ureche!... Și ce miroznă de busuioc și sulfină!... Îi surprinde pe boieri mustăcind, dându-și coate pe-nfundate. Îi amenință cu degetul și, cu un zâmbet șăgalnic, îi ceartă: Afurisiților! Numai la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
are în el o rană ascunsă ce doare. Să vă povestesc cum a fost la mine... Căzusem într-o grea lingoare de credeam că dau ortu popii, îmi făcuseră și maslu. Am vrut ca somnul din urmă să nu-l dorm în pământ străin. Am poruncit să mă care pe năsălie, mai mult mort decât viu. "Fie ce-o fi! mi-am zis eu. De lingoare, au de săcure o moarte are omul." Minune mare! Cum am îngenuncheat și am sărutat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trunchiuri descăpățânate, cu ciotul gâtului gâlgâind de sânge înspumat, dar niciodată nu m-a cuprins o scârbă mai mare privind stârvul acela ce se zbătea în spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am răzbunat tăicuță!! am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mâlc. I-am băgat morcovul, râde el. În schimb, i-am rupt gura cu româncuțele noastre; i se scurgeau ochii după ele: "Bella!... Bellezza! Bellissima!". Parcă nu ne-am fi priceput și noi să înălțăm catedrale?! se aprinde Vlaicu. Să doarmă și domniile lor cu sabia sub căpătâi, veacuri de-a rândul; atunci să-i vedem cu ce "palazzo și catedrale" se mai grozăveau! Într-un fel avem și noi "catedralele noastre", pe care nimeni și nimic nu le întrece în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el... A luat cetățile la rând: de la Suceava, taman la Hotin, Tighina, apoi la Cetatea Albă, Chilia și înapoi la Cetatea Neamțului, la Suceava... Tot într-o goană! Zi și noapte! Să crape caii... Aproape n-a mâncat, n-a dormit... Tot într-o goană... A cercetat, a judecat, a poruncit, a atârnat în ștreang un pârcălab ce-și văzuse mai mult de căpătuială decât de datorie... Aista nu-i om! Îi drac și încă din cei împielițați! În câteva zile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mortul. M-o bătut șeaua de s-o luat pielița curului numai bășici-bășici, carne vie! Pe brânci, când mă oblojește muierea cu lapte bătut și miere, urlu cale de trei poște, că nu te văd de usturime! Numai pe burtă dorm; mă perpelesc și gem cât îi nopticica de lungă. Îl visez pe Diavol și sar țipând: "Jos burdihanu'!" De groază să nu mă-ncalece iar, ciugulesc ca o păsărică nici nu te văd de foame! Mă prăpădesc cu zile, zău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de fericire Petrică. Dumitru îi șoptește ceva la ureche și Petrică o zbughește după casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal viteaz! strigă Savastița. Dormi pe tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate pe umăr, să-l îmbuneze: Așa, barbate! Așa! Scrie și la Psaltire: "Barbatu' să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
oprește să-și tragă sufletul. Trăsni-i-ar!! Dar-ar-ciuma-n ei să dea!... Formidabil! Fantastic! "Năzdrăvanu' " ista... "ca mâța", strigă-n cor boierii entuziasmați. Ștefan zâmbește cinic și continuă cu aceeași patimă, sarcastic, încrâncenat: ...Și-n puterea nopții, când turcaleții osteniți dorm somnul cel greu și dulce, noi, în șalvari, cu turbane, boiți cu funigine pe chip, ne strecurăm, pâș-pâș, sugrumăm străjile. Ca fulgerul cădem asupra taberei! Lovim! Ucidem! Ardem! Foc!! Foc!!... Până să-și tragă osmanlâii șalvarii, buimaci, cu iataganele-n

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
forțează Dunărea în vad la Oblucița! Șendrea îi hărțuie prin smârcuri! În zori, îndemnăm în goana mare spre Dunăre! Vedeți de cai! Apoi, la culcare! Harști! Harști! Din goana calului! strigă, luptă, picotește și cască Alexandru. La culcare! poruncește Ștefan. Dormi pe tine! La Orhei, Măria sa... se îndârjește Alexandru. Să vedeți cum a fost... Măăă! Tu ai tras ceva la măsea?! se stropșește Ștefan. La culcare, am spus! și îi întoarce spatele. Tu, Dumo, împreună cu Șendrea, apărați Cetatea Sucevei! S-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o freacă ușor... Măseaua?... Iar?... Te doare?... S-o ia naiba! Acu și-a găsit! De ce n-o scoți? Parc-am avut timp? Cu turcii aiștea... Doar știi... O s-o scot! O s-o scot!... Noapte bună, Ioane. Noapte bună Ștefane... Dormi puțin, că mâine.... O să dorm... O să dorm... Somn ușor... Țamblac pleacă. Ștefan a rămas singur. Se apropie de masă. Răstoarnă clepsidra și se lasă în jilț. Își proptește capul în mâini, ațintind firișoarele ce se prefirează în clepsidră... Doborât de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]