22,890 matches
-
să semnifice în sine caracteristicile Americii despre care vorbește. Astfel, Baudrillard pune la lucru pentru o scriitură ce îmbină aparențele unui jurnal de călătorie cu valențele unui eseu cu implicații antropologice și filosofice, un vocabular extrem de variat al spațiului, vitezei, senzațiilor etc. Utilizând un limbaj deopotrivă poetic și lucid, Baudrillard își anunță dintru început scopul căutarea și descrierea "Americii siderale, cea a libertății zadarnice și absolute a freeways-urilor, niciodată pe cea a socialului și a culturii; pe aceea a vitezei din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
denumim "America", și în aceeași măsură "Europa" reprezintă o ordine a semnificațiilor constituite în special în urma unor discursuri și relații discursive. Într-o astfel de abordare, se amestecă un imaginar propriu sau colectiv, locuri comune, fragmente de discurs, schimburi de senzații și opinii, cadraje reale etc., care se grefează pe acest nume propriu, care ajunge de cele mai multe ori dintr-o referință externă, un construct particular. De aceea cei care au luat ad litteram acest text baudrillardian au omis o parte importantă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o instituție inevitabilă și adesea inconștientă, ca impozitul indirect, o participare automată la constrângerile de ordin economic" (ibidem, p. 59). Această obligativitate de a consuma se înscrie în mecanismul societății de consum, care vrea să dea o cât mai mare senzație de abundență deși abundența este legată intrinsec de risipă, "civilizația pubelei" (de tipul "spune-mi ce arunci ca să-ți spun cine ești!") este complet diferită de aceea a potlatch-ului. 356 Ibidem, p. 99. 357 Ibidem, p. 103. 358 Acest concept
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
totul ciudate pentru noi" (Jean Baudrillard, Marc Guillaume, Figuri ale alterității, trad. de Ciprian Mihali, Editura Paralela 45, București, 2002, p. 75). 493 Baudrillard notează că deși e evident faptul că realitatea americană a precedat ecranul, ea îți lasă, dimpotrivă, senzația inversă, astfel încât "împreună cu fluxul și cu mișcarea, ecranul și refracția sa sunt o determinare fundamentală a evenimentului de fiecare zi. Cinetica și cinematica îmbinate dau o configurație mintală, o percepție globală diferită de a noastră" (America, p. 61). 494 Cu toate că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
drumul invers al devenirii unui prozator. Afirmația nu se referă, bineînțeles, la aspectul valoric, ci doar la evoluția „canonică” întâlnită în majoritatea cazurilor.) În romanul de debut intenția era de a explora preocupările unor tineri debusolați, zbuciumul lor în gol, senzația de apăsare pe care o dă viața, intransigența unora, greșelile și abuzurile comise tocmai din dorința de a nu greși, spaima de banal, de ratare - toate acestea într-o perioadă când se lupta pentru un ideal în numele căruia părea că merită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
pentru o vreme că o luase razna”. Un alt weekend lung de mutat mobilă a reparat greșeala pe care o făcusem. Acum, că toate erau la locul lor de dinainte, păreau cu toții mulțumiți din nou. Mai puțin eu. Încă aveam senzația că mai era nevoie de ceva ca să ieșim din impas. Pe la mijlocul săptămânii, i-am chemat pe toți și le-am spus ce aveam pe suflet. I-am informat că era nevoie de niște schimbări, că productivitatea noastră era la pământ
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
place să aibă controlul?), cei care conduc trebuie să-și amintească cum este să fii de cealaltă parte. Mulți angajați din ziua de azi sunt frustrați de lipsa de control pe care o resimt la slujbele lor. Angajații care au senzația că trebuie să urmeze tot timpul calea altuia, că nu au posibilitatea de a improviza și de a fi creativi resimt niveluri Înalte de frustrare și epuizare. De la avere la sapă de lemn În timpul unui program, o tânără directoare mi-
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
aduce satisfacție. Investind În noi Înșine cu un asemenea entuziasm, avem prilejul de a fi copii din nou, fie și doar pentru câteva minute. Mai mult, astfel de izbucniri fizice și emoționale fac corpul să secrete endorfine, substanțele naturale ale „senzațiilor de bine”. Astfel, avem parte de ceva ce este foarte necesar În birourile din ziua de azi: eliberarea de stres. Sărbătorind victoriile, managerii Își informează angajații cu privire la sistemul lor de valori. Clopotele pot suna nu numai atunci când se Înregistrează comenzi
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
pentru care se numără printre preferații mei. Îmi plac deoarece au un elicopter Bell Jet. Și, de fiecare dată când lucrez cu unul dintre birourile lor din afara orașului, mă urcă În el și mă lasă În mijlocul helioportului lor. E o senzație extraordinară și Întotdeauna aștept cu nerăbdare să mai lucrez cu ei. Prima dată când m-au luat cu elicopterul, am fost atât de emoționat, Încât probabil aș fi acceptat să lucrez pe gratis. După puțin timp, președintele s-a săturat
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
el. „Dar, ca să fiu sincer, mie Îmi place oarecum. Mi se pare stimulant să fiu Înconjurat de câteva persoane care să nu mai contenească cu Întrebările.” L-am Întrebat dacă avea impresia că oamenii care stăteau la rând aveau aceeași senzație. „De ce să nu aibă?”, a fost răspunsul său. „Doar interacționează cu șeful lor.” În aparență, ați tinde să credeți că acest om era cam egoist. În realitate, era un om foarte plăcut și Își Închipuia că acțiunile sale sunt cât
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
discursuri. După 1840, cînd psihologia romantică pătrunde mai adînc, poetul Începe să sufere de ceea ce s-a numit sentimentul incompletitudinii, dar, În aceeași măsură, suferă de teama de dezordine În lumea fizică și morală. Haosul Îi provoacă viziuni negre. LÎngă senzația de asfixie și dorința de expansiune stă, mereu, un treaz sentiment al ordinei, stă voința (la Grigore Alexandrescu, Heliade, mai ales) de a Împăca elementele „În sfadă”. Fantezia nu dezechilibrează decît rareori și pentru puțină vreme obiectul liric. Chiar viziunile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În poezie, de meditație tristă și de reverie euforică. În peisajul evului de cremene sînt, totuși, cîteva locuri care satisfac nesațiul lui Heliade și statornicește, pentru o clipă, nestatornicia, disponibilitatea lui. Am citat deja tabloul cîmpenesc din Zburătorul, cu acea senzație de vitalitate calmă, de liniște progresivă, de pace astrală ce coboară peste o așezare rustică laborioasă. Fire de gospodar, poetul e mulțumit de priveliștea satului care primește cirezile muginde, de vițeii care se reped zglobii la ugerele pline, de laptele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ființe aeriene”. Originea bolii necunoscute e, deci, cerească. Agentul ei este un zburător și forma de manifestare este „picoteala”, visarea. Erosul se manifestă prin declanșarea unei energii cu efect contradictoriu: foc și răcoare, ardere și paloare, cald și rece, o senzație de greutate și o ’Senzație de eliberare corporală: „În brațe n-am nimica și parcă am ceva, ................................................... Că uite, mă vezi mamă, așa se-ncrucișă...” Imaginile sugerează nașterea unei forțe necunoscute ce tinde să dezlege trupul de legăturile lui terestre
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e, deci, cerească. Agentul ei este un zburător și forma de manifestare este „picoteala”, visarea. Erosul se manifestă prin declanșarea unei energii cu efect contradictoriu: foc și răcoare, ardere și paloare, cald și rece, o senzație de greutate și o ’Senzație de eliberare corporală: „În brațe n-am nimica și parcă am ceva, ................................................... Că uite, mă vezi mamă, așa se-ncrucișă...” Imaginile sugerează nașterea unei forțe necunoscute ce tinde să dezlege trupul de legăturile lui terestre: „Ah! inima-mi zvîcnește! Și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de durere („un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca din visare”, „că-ncepe de visează și visu-n lipitură/ Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu...”) și senzația de Înălțare: „cosița se ridică”, „eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vîntu-n zbor”. În fine, zburătorul apare În timpul unei insomnii grele și al unei „nemișcări pline” a universului: „E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei Veșmîntul său cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
evadează În spații uranice. Alexandrescu, spirit eminamente didactic, reduce totul la o ierarhie a adjectivelor. „A mări frumos” este a Împodobi o abstracțiune cu altă abstracțiune, mai mare: (adînc, colosal, măreț), ca și cum adîncime, măreție, colosal ar sugera, prin ele Însele, senzația de adîncime, măreție... Stilul acesta ornat se poartă În epocă. Grigore Alexandrescu Îl dichisește mai mult decît alții și crede cu mai multă tărie că perfecțiunea formală a versului poate să dea grandoare ideii. Are credința, după exemplul clasicilor, că
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moartea stau În aceeași barcă. Există Însă și o altă imagine a mării În Florile Bosforului, Conrad și alte poeme, dedusă dintr-o intuiție mai precisă a materialității, fluidității ei. Imaginea nu este desprinsă cu totul de modelele literare, Însă senzația freamătului acvatic, jocul acela superb al delfinilor care „treheră” valurile, pulberea argintoasă a peștilor, toate acestea vin dintr-o imaginație mai vie și mai personală. Marea este, dealtfel, obiectul cel mai puțin convențional din poezia lui Bolintineanu. Să urmărim cîteva
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
superbă ce ne face să uităm stîngăciile versului, răsturnările acelea de topică atît de ridiculizate de comentatori. Marea este un element euforizant. Înspumată sau lină, ea Îmbată simțurile, provoacă imaginația. Nașterea lumii din apele Bosforului este primită cu o vie senzație de beție albă, o copleșire dulce a ochiului: „Din azurul mării luna naște plină, Ochiul vede dulce discul aurit Și prin albe valuri pare și dispare Ca surîs ferice p-un chip suferind; Ochiul se Îmbată: vă uitați pe mare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
colo torente de fosfor”... ................................................................... Într-un poem marea este cristalină, În altul geme cu turbare și se despică În fața corăbiei fragile. Însă, indiferent de stare, calitatea ei fundamentală (lucirea) rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și, pentru a Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge.” Simțul acustic, „plastica dinamică” (G. Călinescu), știința acumulării de elemente dizlocate pentru a da senzația unei metamorfoze confuze sînt, Într-adevăr, remarcabile la Bolintineanu. Hugo deschidea versul spre „le grand tourbillon”, le tourbillon sombre”, „le gouffre eternei”, poetul român convoacă fulgerele și tunetele, pune În mișcare cerul, apa și pămîntul pentru a da senzația de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
da senzația unei metamorfoze confuze sînt, Într-adevăr, remarcabile la Bolintineanu. Hugo deschidea versul spre „le grand tourbillon”, le tourbillon sombre”, „le gouffre eternei”, poetul român convoacă fulgerele și tunetele, pune În mișcare cerul, apa și pămîntul pentru a da senzația de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
observă În poezia lui Alecsandri. Chiar cele mai dramatice compoziții se termină, la el, printr-un armistițiu, nici una din părți nu este dezavantajată: imaginația se epuizează În descriere, descrierea nu se desfășoară mai mult decît subiectul Îngăduie. De aici vine senzația de stabilitate pe care o lasă poezia. O stabilitate, Întîi a universului (În Pasteluri, Îndeosebi) și o stabilitate În relațiile dintre universul dinafară și spiritul ce Îl observă. Poezia este, În modul cel mai exact al termenului, o comunicare: o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un mare eveniment - Unirea, Războiul de independență - evenimentul este numaidecît celebrat), Însă necesitatea se adaptează disciplinei lui interioare. Orice accent de urgență este eliminat. Poetul are de la Început instrumentele trebuitoare pentru a exprima orice idee. Dispare din literatura lui acea senzație (pe care o găsim la Heliade, Bolintineanu) de naștere grea a poeziei din spuma unui limbaj incongruent. Versul lui Alecsandri este fluent, polisat, bătaia e regulată, muzicalitatea tinde să potolească și să uniformizeze accentele aspre ale sensibilității și, implicit, ale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu imaginea deprimantului ocean de iarbă „necunoscut În lume”. Am intrat deja În peisajul retoricii. Relația dintre poezie și obiectul ei este primejduită, În poemul comentat Înainte, de o teamă obscură. Teama este provocată În alt poem (Calea Robilor) de senzația de gol cosmic. Este unica dată cînd Alecsandri are o reverie uranică Încheiată printr-o reverie a pustiului terestru: „Pe cerul nalt lucește un rîu albiu de stele, Ce curge spre Moldova din tainicul noian; Ca flotă luminoasă, luceferii prin
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea lui materială, este mai puțin fioros: lungi troiene, zale argintie, țurțuri lucitori, pod de gheață Între maluri, Întinderea pustie, fără urmă, fără drum, stele [...] Înghețate, cerul [... ] oțelit... Senzația mai profundă e de cădere În somn geologic, de pietrificare a elementelor: zăpada cristalină pare un „lan de diamanturi”, „totul e În neclintire, fără viață, fără glas”, apa e „Închegată” În rîuri, „cu o zale argintie” se Îmbracă pămîntul... O
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]