24,150 matches
-
Te doare?... S-o ia naiba! Acu și-a găsit! De ce n-o scoți? Parc-am avut timp? Cu turcii aiștea... Doar știi... O s-o scot! O s-o scot!... Noapte bună, Ioane. Noapte bună Ștefane... Dormi puțin, că mâine.... O să dorm... O să dorm... Somn ușor... Țamblac pleacă. Ștefan a rămas singur. Se apropie de masă. Răstoarnă clepsidra și se lasă în jilț. Își proptește capul în mâini, ațintind firișoarele ce se prefirează în clepsidră... Doborât de somn, capul greu îi cade
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
S-o ia naiba! Acu și-a găsit! De ce n-o scoți? Parc-am avut timp? Cu turcii aiștea... Doar știi... O s-o scot! O s-o scot!... Noapte bună, Ioane. Noapte bună Ștefane... Dormi puțin, că mâine.... O să dorm... O să dorm... Somn ușor... Țamblac pleacă. Ștefan a rămas singur. Se apropie de masă. Răstoarnă clepsidra și se lasă în jilț. Își proptește capul în mâini, ațintind firișoarele ce se prefirează în clepsidră... Doborât de somn, capul greu îi cade pe masă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
timp pentru ea. Gonesc de când mă știu, nu s-a lipit chestia aiasta de mine, ca apa de pana de gâscă. Acum... o să-ți spun să nu râzi de mine știi care-i acuma suprema mea fericire?... ?!... Să apuc să dorm... Da' știi, colea, pe săturate, într-un pat cu pernă, cu așternut alb, moale, curat... Săracu' Ștefan Vodă, spune cu milă Daniil. Și noi, muritorii de rând, ce vă mai jinduim fericirea... Ștefan zâmbește trist: Numai domn să nu fii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
emoții, reușeam să adorm înainte ca scandalul să se fi potolit de tot. * Ce liniștitoare erau, în schimb, diminețile de pocăință și de împăcare... Îmi amintesc de o asemenea dimineață de pe vremea când mai locuiam pe strada Pietroasa și mai dormeam toți patru într-un singur pat. Mă trezisem la timp ca să-l surprind pe tata cerându-și iertare și promițând solemn, jurându-se că „nu va mai face”. Vorbea încetișor, cu vocea lui de om bun, copleșit de vinovăția sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aceasta nici să nu fi putut să facă mare lucru pentru ea. Cati era acum mare, trecuse prin multe, dusese o viață dezordonată. În noaptea aceea i s-a făcut loc în patul părinților, la picioarele lor. Cum, pe atunci, dormeam în aceeași cameră cu ei, pe un divan improvizat din lăzi, i-am auzit vorbind cu Cati până târziu. M-a impresionat vocea ei resemnată, de femeie matură (deși nu putea să aibă la acea dată mai mult de 20
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Constantin Brâncoveanu. Observând, în dormitor, fotografia mare a tatei, făcută pe la vreo 30 de ani, a admirat-o îndelung: „Ce frumos e aici domnul”, a spus, cumva visătoare. Era aproape încă un copil și totuși deja o femeiușcă foarte îndrăzneață. Dormea în fundul bucătăriei, într-o cămăruță fără ușă. Într-o seară a venit s-o vadă un unchi de-al ei, de la țară, la care stătuse înainte de a veni în oraș, la Cluj. Era un bărbat de vreo 40-45 de ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
al ei, de la țară, la care stătuse înainte de a veni în oraș, la Cluj. Era un bărbat de vreo 40-45 de ani îmbrăcat țărănește, cu dinți puși, dar de aur. Cum se făcuse târziu, i-a cerut voie mamei să doarmă la noi în bucătărie, pe jos. A doua zi dimineață a plecat. Trezindu-se într-o noapte, mama a constatat că ușa de la bucătărie e încuiată pe dinăuntru. Se încuia pentru că îi era frică, i-a explicat ea mamei a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
era deloc logic. Bucătăria avea o singură fereastră, care dădea în balconul lung, de zeci de metri, avându-și aici unul din capete. Eventualul hoț numai pe acea fereastră ar fi putut intra și, în acest caz, interesul celei care dormea în bucătărie nu putea fi să se izoleze de noi, de restul locuinței. După cum s-a dovedit, „hoțul” - așteptat cu nerăbdare însă - intra într-adevăr pe fereastră și nu era altul decât unchiul cu dinți falși, de aur, cu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nimerise - cu biografia ei atât de încărcată - tocmai la noi. Toate acestea s-au petrecut, cred, toamna (după vizita revelatoare a mătușii, ne-am despărțit de cea mai frumoasă dintre servitoarele noastre). Vara o luasem cu noi la Sângeorz, unde dormea pe jos și făcea, aproape noapte de noapte, pipi în așternut. Era aproape încă un copil... Și totuși, deja o tânără atrăgătoare femeie. Într-o zi s-a dus pe dealuri cu badea Emil să culeagă nu știu ce și la întoarcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
imensă dorință de a poseda, în luptă cu o imensă timiditate, străduindu-mă din răsputeri să mă smulg din acel ungher de lângă chiuvetă unde parcă prinsesem rădăcini, spre a face cei câțiva pași până în fundul bucătăriei, unde, singură în pat, dormea una din cele două chiriașe ale noastre (studente la aceeași facultate, cealaltă era plecată, probabil, acasă, nu erau din Cluj). Mai mare cu câțiva ani buni decât mine, nici frumoasă, nici urâtă, L.C. m-ar fi primit, probabil, în patul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
urâtă, L.C. m-ar fi primit, probabil, în patul ei. Avea de altfel un fel de prieten cu care se vedea din când în când. Nu era o stricată, dar nici ușă de biserică nu se putea spune că era. Dormea, fără să aibă habar de stafia care se proțăpise lângă ușa bucătăriei și care îi pusese gând rău. O auzeam cum sforăie încetișor, dizgrațios. Dar îmi păsa de asta tot atât cât de gândacii de bucătărie, care foșgăiau, probabil, în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
important ca în sufletul fiecărui om să existe un asemenea stoc de lecturi veșnic hrănitoare. * În calendarul adolescenței mele, acea seară de la sfârșitul lui mai 1954 se înscrie ca data uneia din experiențele mele clujene miraculoase. Fereastra camerei în care dormeam atunci era deschisă, stăteam cu coatele rezemate de pervaz și priveam în jos, în stradă. La ora aceea strada Matei Corvin, îngustă ca un canal, se anima brusc, de parcă cineva ar fi făcut un semn, sau ar fi ridicat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe un divan improvizat dintr-o ladă imensă, din alte timpuri, așezată sub ferestrele înalte (camera în care au locuit, pe strada Berzei, tanti Șura și unchiul Costea am descris-o în După-amiaza de sâmbătă); se odihnește puțin, dar nu doarme; somnul nu se lipește de el, are prea multe griji; din locul unde mă aflu îi văd perfect fața: ochii, largi deschiși, fixează plafonul, e concentrat, grav, se vede că face planuri de acțiune; chiar în poziția în care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și ceva de ani, drăguță, fină. Într-o seară (locuia, temporar, la noi), la culcare - se afla deja în pat - mi-a spus cu acea cochetărie amuzat-amenințătoare de care femeile fac, uneori, uz în relațiile cu copiii: „nu vrei să dormi cu mine?” Am înțeles „aluzia” și m-am rușinat. Tanti Tony nu numai că nu a mai vrut să se mărite, dar nici n-a mai vrut să audă de bărbați. A trăit, după căsnicia ratată, într-o castitate desăvârșită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
securitate stăteau cu radiourile fixate - și date la maximum - pe „Europa liberă”. „Europa liberă” ascultam și noi, până noaptea târziu. Ca un făcut, tocmai atunci, casa ni se umpluse de ploșnițe. Cu câtva timp în urmă o persoană din provincie dormise două-trei nopți la noi și ne procopsisem cu ele. Nu avusesem de a face până atunci niciodată cu o asemenea calamitate, și nici n-am avut după aceea. Ne „luptam” cu „Europa liberă” stând lângă uriașul aparat de radio... rusesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
destul de sumbră, la Snagov, unde sunt numai cu tata. E târziu, afară s-a stârnit vântul și nu prea mă simt în apele mele. E drept că și cimitirul e foarte aproape, peste drum. Recunosc cu rușine că n-am dormit niciodată și n-aș putea să dorm sigur în acea casă. E trecut de miezul nopții: citesc (o carte despre catedralele medievale franceze) și, în paralel, trag cu urechea, dilatată enorm, înregistrez cele mai mici zgomote, cărora, în alte împrejurări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu tata. E târziu, afară s-a stârnit vântul și nu prea mă simt în apele mele. E drept că și cimitirul e foarte aproape, peste drum. Recunosc cu rușine că n-am dormit niciodată și n-aș putea să dorm sigur în acea casă. E trecut de miezul nopții: citesc (o carte despre catedralele medievale franceze) și, în paralel, trag cu urechea, dilatată enorm, înregistrez cele mai mici zgomote, cărora, în alte împrejurări (dacă am fi fost mai mulți în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lor dintr-o călătorie în Europa. Am făcut mai întâi, însoțiți de M.K. și de Xenia, care erau vecini, o tentativă la un hotel prăpădit din apropiere. Prăpădit, dar totuși prea scump pentru buzunarul nostru. Ne-am fi mulțumit să dormim fie și pe jos, sau chiar în baie (în cadă) la Xenia și la „bătrânul Bernard”, împreună cu care petrecusem, la ei, dar mai ales la noi, zeci și zeci de nopți pe când se aflau în țară și pe care i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și zeci de nopți pe când se aflau în țară și pe care i-am invitat nu o dată la Snagov, vara. „Frații R.”, cum îi numea Marin Preda, n-au făcut însă nici cea mai mică aluzie la posibilitatea de a dormi (și atât) două-trei nopți la ei. Ne-a salvat, în cele din urmă, un cunoscut poet și critic literar ce conducea Centrul cultural român de la Paris și care, după ce a dat un telefon, ne-a trimis la Cité Universitaire, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un copil care abia învață să vorbească. Ne așteptam ca primul să ne părăsească unchiul, a cărui stare se înrăutățise vizibil pe la începutul verii: ajunsese și el să nu mai poată ieși din casă, se cocârjise, nu mânca mai nimic, dormind, în schimb, aproape tot timpul. Începuse să uite, repeta de zece ori același lucru, o lua razna și devenise din cale afară de suspicios. El, care dusese până atunci greul gospodăriei, era acum un biet bătrân complet neputincios, rămas în grija
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Toată noaptea s-a văitat”, ne povestea unchiul, încât, la un moment dat, a trebuit să intervină: „Liniștește-te, lasă-mă și pe mine să mă odihnesc căci eu trebuie mâine să te înmormântez și dacă nu mă lași să dorm n-o să fiu în stare”, i-ar fi spus el. Povestindu-ne, părea cu mintea rătăcită: pot trage deci nădejdea că aceste cuvinte nu sunt decât rodul imaginației sale, că în realitate ele nu au fost rostite. * Cu propria ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
respect, motanului cel mare. * Demnitatea distantă a motanului cel mare mă complexează. Degeaba mă „prostesc” în fața lui, încercând să-i storc un strop de bunăvoință: rămâne imperturbabil. * Și totuși știe să fie, când trebuie, și tandru: când îl mângâi în timp ce doarme pe un scaun - îmi „răspunde”, iar când mă revede, după un interval de absență, mă „salută”. * Marea lui dragoste este însă, indiscutabil, Doina. Și nu pentru că (ar fi să simplificăm nepermis) ea îi dă cel mai des de mâncare. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
labele lui motănești, cele din față, mult întinse înainte, leonin, cu o regească solemnitate. * Gălbenuș (mai puțin carnivor) ar mânca tot timpul. De câte ori o aude pe Doina (sau, mai rar, pe altcineva) trebăluind în bucătărie, înalță capul (trezindu-se dacă dormea) și ascultă cu atenție. Trage concluzia că se dă ceva și acționează în consecință, țâșnind spre sursa promițătoarelor zgomote. * Programul lor zilnic e uimitor de bine reglat, parcă pe ore, e variat și echilibrat: mănâncă, dorm, fac „gimnastică”, își ascut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
capul (trezindu-se dacă dormea) și ascultă cu atenție. Trage concluzia că se dă ceva și acționează în consecință, țâșnind spre sursa promițătoarelor zgomote. * Programul lor zilnic e uimitor de bine reglat, parcă pe ore, e variat și echilibrat: mănâncă, dorm, fac „gimnastică”, își ascut ghearele, se aleargă (răvășind seismic covoarele de pe hol, executând salturi de câțiva metri și chiar folosindu-ne pe noi drept trambulină), apoi, în mod obligatoriu, se odihnesc, se uită pe fereastră, se mușcă și se bat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
culcându-mă împovărat de obligația de a da a doua zi de dimineață (nu-l mai puteam amâna) un telefon de refuz, extrem de neplăcut (și acum, la bătrânețe, a spune cuiva, oricui, „nu” mă costă cumplit) motanul cel mare a dormit lângă mine toată noaptea, lipit de omul necăjit care eram. Nici înainte, nici după aceea nu s-a întâmplat așa ceva. Altădată - un adevărat eveniment în ultimii ani -, întorcându-mă acasă cu o veste bună pentru Doina, pentru noi și neputându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]