25,430 matches
-
omului bisericii. Nici vorbă de sentimentul infinitului. Timpul nu dă de gândit. Toată viața lor, taciturnii din Zborul la cuib „au pus mămăliga pe cărpător de scândură de brad, așezând-o pe genunchi, au mâncat la zarea focului, să nu ardă petrolul și să facă cheltuială”. La catafalcul unui răposat, nepoate și vecine cântă și bocesc; una dintre ele „trimite vorbă”, prin mortul din casă, tatălui ei, stins cu doi ani înainte. Faptele, la Pavel Dan, sunt nu numai temelia epicului
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
și moartea într-o cameră cu pereții mult mai subțiri decât chiar membrana timpanului”, soarta îi pare „cumplită-înseninare, chinuitoare limpezimi, îndurerate transparențe”. În curgerea timpului, încearcă oprirea clipei mirabile („Ascult cum bate valul fierbinte / Pe-un țărm al mării ce arde, de foc / și nu-mi găsesc starea-n lumina cea rece / și caut starea pe loc”) și dorește să afle o cale a transfigurării: „Lutul din care sunt alcătuită / Va deveni alăută” (Alăuta). În toată poezia sa, D. cultivă un
DIACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
pot fi formalizate. Ele totuși rămân la fel de importante. Spre exemplu: Un șef formal va primi numai ce este aprobat, pe când un șef lider va asculta și alte probleme personale. Șeful formal, în lipsa șefului, va spune, după trei zile: clădirea a ars, șeful informal va fi propus soluții înainte de a se întâmpla evenimentul. Alt exemplu: Legea prevede să conducem cu 50 km/oră în sat sau oraș. Dar dacă am soția în mașină, care este aproape să nască, atunci trec și pe
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/229_a_184]
-
Goiciu, comandantul penitenciarului Gherla, un semianalfabet pentru care „dușmanii boborului” devin dușmanii lui personali, este un estet al sadismului, care, asemenea estetului din Renașterea lui Walter Pater, „trăia din plin, cu toată ființa, misia lui de «reeducator», se dăruia total, ardea cu flacără înaltă pe altarul închisorii Gherla.” Exemplară în acest sens este bătaia din finalul romanului, povestită pe câteva zeci de pagini, cu o aplicație și o știință a detaliului demne de cel mai pasionat autor naturalist: descrierea călușului folosit
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
a civilizației materiale, ticsite de obiecte, corelativă agoniei tuturor realităților culturale al căror principiu se sprijină pe diferența dintre vizibil și invizibil. Adevărul literaturii, acela niciodată dezvăluit tocmai pentru că locuiește În limbajul literar, În interiorul unui limbaj de ne-explicat, a ars și a lăsat doar cenușă. Adevărul literaturii de astăzi, cînd se scriu, se cumpără și se vînd atîtea cărți, astăzi cînd cunoașterea stă În rețeaua virtuală mondială, este acela al unui obiect de muzeu. Dincolo de literatura ca savoir, ca și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
numește Îndeobște crimă - este justificată dacă exigența extazului o cere, și nu e vorba aici de extazul hidos al puterii, ci de extatica existenței, “mirarea de-a fi”: “CÎnd te joci cu focul nu trebuie să te temi că-ți arzi degetele, așa că l-am ars pe tînărul acela. și m-am bucurat În mine de această grozăvie”. Iar existența dăinuie În nesupunere și rebeliune: Ca omagiu adus Evei, mă duceam, goală sub cămașa de noapte, la biserică, să ascult predicile
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dacă exigența extazului o cere, și nu e vorba aici de extazul hidos al puterii, ci de extatica existenței, “mirarea de-a fi”: “CÎnd te joci cu focul nu trebuie să te temi că-ți arzi degetele, așa că l-am ars pe tînărul acela. și m-am bucurat În mine de această grozăvie”. Iar existența dăinuie În nesupunere și rebeliune: Ca omagiu adus Evei, mă duceam, goală sub cămașa de noapte, la biserică, să ascult predicile meschine ale unor preoți plicticoși
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
furi, vrei să stai combinat cu transsexuali, vrei să muncești, toate pornirile sunt din Centrale. Din Centrale, șansele de a nu întâlni o persoană utilă sunt foarte mici, dar și foarte mari șansele să prinzi o persoană care să te ardă. Dacă ai cincizeci de euro, să te facă să îi cheltui și pe ăia, că îți promite că te duce să dormi sau că îți caută de lucru. Sau] sunt băieți care [te trimit] la un patron, [și] dacă patronul
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
etno-culturale, devotat memoriei vii a acesteia, H. repune în discuție miturile esențiale în definirea sufletului românesc. SCRIERI: Dincolo de ruine. Cetăți medievale, București, 1959; ed. Iași, 2003; Intoarcerea la literatură. Printre clasici, Iași, 1970; Curs de estetică, I-II, Iași, 1978; Ars longa, București, 1980; Metapoetica. Prolegomene, București, 1983; Izvoarele artei. Ad fontes, București, 1988; Irenikon, Cluj-Napoca, 1990; Ideea europeană sau Noi și Europa (Istorie, cultură, civilizație), Iași-Chișinău, 1993; Lecțiile istoriei (O, tempora!), Iași, 1995; Anti-Gog, Iași, 1997; Periplu prin memorie (O
HUSAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287472_a_288801]
-
de a descoperi rădăcinile mitologice ale insului în mirificul peisajului: „Ți-e dor să scrii un poem despre/ ființa născătoare, mama florii/ și-a ierbii, despre: // zumzetul dintr-un stup adormit;/ pântecul, lumina incertă din care/ iată se trezește poetul” (Ars poetica). Un ceremonial de limbaj și imagini, precum și un anumit echilibru existențial se degajă din versurile care conturează o poetică a iubirii de cuvânt și lucruri. Aceste caracteristici se regăsesc în Nori luminați (1979) și în Scara interioară (1980): „În
DAN-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286677_a_288006]
-
spălatul ferestrei), poeta aspiră spre sensurile cosmice ale existenței. Femeia calcă, de exemplu, uniforma militară a fiului ei, dar trece pe nesimțite la un soi de descântec pentru înlăturarea primejdiilor. Se face simțită prezența spațiului ebraic: patina zidurilor Ierusalimului, trunchiurile arse din Galiul, caietul-jurnal început în România și terminat în Israel. Marea, motiv liric dominant, avertizează asupra transfigurării, meditației, zborului dincolo de realitate, în versuri totdeauna muzicale. Ele par să rimeze fără justificări formale, dar cele două arte frecventate de C. îi
CAROL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286119_a_287448]
-
adamic (Cezara eminesciană și analiza lui Mircea Eliade din Insula lui Euthanasius sunt structurale prozei lui C.), al lui „Purus.a”, indicul. Visul (REM, Gemenii, Organistul) este un manual complet de mitologie psihanalitică. Specificul fantasticului cărtărescian rezidă în chiar această ars combinatoria de mister psihologic și feerie agresivă, de ingenuitate și demonism, de Bradbury, meraviglia, Wajda și Bulgakov, de psihism tanatic, jubilație fantasmagorică, strada Mântuleasa și strada Venerei. Tradusă în franceză (Le Rêve, Paris, 1992), cartea a fost nominalizată la Premiul
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
scrie, 203-206; Ion Bălu, Visul chimeric, ST, 1993, 1; Tania Radu, Visul lui Mircea Cărtărescu a redevenit... Nostalgia, LAI, 1993, 36; Ioana Pârvulescu, Secretul lui Mircea Cărtărescu, RL, 1993, 37; Tania Radu, Căderea în rai, LAI, 1994, 15; Ioana Pârvulescu, Ars amandi, RL, 1994, 17; Cornel Regman, Mircea Cărtărescu, „Dragostea”, JL, 1994, 25-28; Tania Radu, Despărțirea de androgin, LAI, 1994, 35; Ioana Pârvulescu, Scrisoare deschisă lui Mircea Cărtărescu, RL, 1994, 36; Ruxandra Cesereanu, Un nouăzecist în vogă și o nouăzecistă în
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
un tânăr „nalt și sprâncenat”. Alte variante prezintă un final tragic. Tânăra fată, bănuită de către Din și Constandin - câteodată apare și un al treilea frate, Marin - de fugă premeditată cu străinul, este, în ciuda justificărilor ei disperate, omorâtă cu multă cruzime (arsă sau tăiată în bucăți). Reușita artistică a baladei constă, în primul rând, în realizarea deosebită a portretelor celor doi eroi: Chira și arapul. Cântărețul popular încearcă o descriere caricaturală a negustorului, utilizând în acest scop o bogată gamă de epitete
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
Maior și alții sunt personajele unor reevaluări efectuate prin prisma textelor lor. Exemplul tipic este volumul Petru Maior, Scripta minora (1997), experiment editorial reușit, unde cărturarul își construiește singur biografia socială și spirituală din mărturii personale, de la texte de tip ars literaria la polemici, jurnale, corespondență sau mărturii despre cultura personală. Dând la lumină, cu un soi de febrilitate, numeroase texte ale Școlii Ardelene, C. dărâmă imagini vechi sau truisme, preluate de la autor la autor tocmai din cauza necunoașterii manuscriselor. Sintezele asupra
CHINDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286197_a_287526]
-
în care, după hotarul reprezentat de opera lui Nietzsche, „profetul nu mai avea mistere și murise”, iar personalitatea umană se pierde în masa informă a statisticilor, singurele constante rămân războiul și lepra: „Vă întreb: unde e libertatea pentru care au ars orașele / și unde sunt bucuriile, pentru care / copiii noștri carbonizați au înmulțit hoiturile războiului?” Absurdul războiului populează gările cu coșciuge, iar înaltul clădirilor, departe de a mai constitui un îndemn la speranță, devine un simbol al atotputerniciei morții și neantului
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
în 1966, și-a retipărit versurile (completându-le cu un ciclu inedit, Cartea de patimă) și traducerile în volumul Inima omenească (Premiul „M. Eminescu” al Academiei RSR). Romanul Cutremurul, la care lucrase mai bine de treizeci de ani, a fost ars în 1949. Memoriile lui C. au rămas în manuscris nepublicat încă. Considerată de C. un accident, fără legătură cu creația sa autentică, placheta de tinerețe, Poeme și proză (1913), anunța dominantele liricii lui: amestecul „neghinei” terestre în „spicul de aur
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
antologie de proză fantastică și de anticipație, intitulată Acul de cravată, și cu Poeme, volum eclectic, ce cuprinde mai ales elegii, pasteluri și „peisaje”, ancorate prozaic, din ce în ce mai mult, în realitatea timpului, prin care autorul își contrazice frecvent convingerile exprimate în Ars poetica („Năvod aruncă-ți viața și inima să prindă/ Din crișuri de imagini, poeme, pești de aur!”). În cărțile următoare (Curent continuu, 1968, Ținută de seară, 1970, Sonete, 1975) se încearcă o recuperare a formulei poetice definitorii pentru operele de
GHEORGHIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
Fluturi pentru iarnă, București, 1977; Aniversarea, București, 1980; Haina vântului, București, 1981; Cum trece timpul, București, 1983; Caruselul primăverii, București, 1986; La urma urmei, București, 1986; Din aproape în aproape, București, 1989. Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, „Liliacul cânta în surdină. Ars amandi”, R, 1969, 3; Lucian Raicu, „Liliacul cânta în surdină. Ars amandi”, RL, 1969, 19; Mircea Iorgulescu, „Aldebaran”, RL, 1970, 46; Paul Dugneanu, Farmecul desuetudinii, LCF, 1977, 49; Margareta Nicolau, „Aniversarea”, CNT, 1981, 7; Elena Tacciu, Răsfrângerea în tipologii, RL
GHIRVU-CALIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287269_a_288598]
-
1981; Cum trece timpul, București, 1983; Caruselul primăverii, București, 1986; La urma urmei, București, 1986; Din aproape în aproape, București, 1989. Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, „Liliacul cânta în surdină. Ars amandi”, R, 1969, 3; Lucian Raicu, „Liliacul cânta în surdină. Ars amandi”, RL, 1969, 19; Mircea Iorgulescu, „Aldebaran”, RL, 1970, 46; Paul Dugneanu, Farmecul desuetudinii, LCF, 1977, 49; Margareta Nicolau, „Aniversarea”, CNT, 1981, 7; Elena Tacciu, Răsfrângerea în tipologii, RL, 1982, 22; Elena Tacciu, Distanța ironică, RL, 1984, 8; Mariana Ionescu
GHIRVU-CALIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287269_a_288598]
-
din târg. (32) Duci necazul mai ușor dacă-l spui la un prieten. (32) Oful din suflet nu-l poți împărți cu nimeni. (33) Mânia de seară las-o pentru dimineață. (33) Focul varsă-l când îți vine, că-ți arde inima-n tine. (34) Ce ai la inimă să ai și pe limbă. (34) Acoperă oala să nu știe nimeni ce-ai pus la fiert. (35) Omul adevărat se cunoaște după cele dintâi vorbe, clopotul după sunet. (35) Nu cunoști
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
și nuanțe, formulând o sentință dureroasă, ce decurge parcă dintr-un silogism (cioranian) al amărăciunii. El afirmă că și azi parcurgem o tranziție dificilă, cu anomalii cunoscute, fiind invadați peste tot de forme fără fond, în dorința firească de a „arde etapele” restante ale modernizării și de a îndeplini standardele impuse de Uniunea Europeană. Așadar, ne confruntăm cu aceeași contradicție structurală, ce are și azi manifestări asemănătoare, în diverse domenii și pe care n-am reușit să o rezolvăm în decurs de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
Ecourile îndoielilor și temerilor „de-mbunătățiri rele”, proiectate asupra viitorului, dau o ardoare aparte dialogului (rămas deschis, suspendat) speranță-scepticism: „Ce bine va aduce o astfel de schimbare? / Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare, / Care să arză globul ș-ai lui locuitori! / Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită, / Să știe de ce mână va fi măcelărită / Și dacă are unul sau mulți apăsători?” Când se întoarce spre trecut, poetul se oprește asupra paginilor de istorie înnobilate de
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
plod. După aceasta, scroafa este atârnată într-un cârlig și lăsată să se zbată acolo, în fața oamenilor și mai ales a porcilor, probabil mai puțin impresionați de spectacol decât primii, până ce moare în urma rănilor. Apoi trupul ei este sfârtecat și ars. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, vicontele care a regizat întreaga tărășenie pune ca scena să fie pictată pe un perete al bisericii, ca să se asigure că ea se va întipări în memoria locului. Pare o scenă decupată dintr-
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
din viitor. În aceeași ipostază se arată însuși Zeus, atunci când îl răpește în Olymp, înșelând vigilența pățită a geloasei sale soții, pe frumosul Ganymede, după cum povestește succint Ovidius (prin intermediul lui Orpheus) în ale sale Metamorfoze (X, 156-159): "Regele zeilor, Jupiter, arse odinioară de dragoste pentru frigianul Ganymede și găsi în ce să se schimbe pentru a fi altceva decât era. Totuși nu găsi cu cale să se schimbe în altă pasăre decât cea care-i poartă trăsnetul. Nu întârzie și, străbătând
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]