22,890 matches
-
însuși rolul de reformator al literaturii moderne. Întorcându-ne la distincția dintre cele două tipuri de memorie, remarcăm că naratorul proustian "privește" realitatea doar indirect, pentru a o putea reinventa mai bine cu ochiul interior, trezit la viață de niște senzații obscure, din alt timp, ca parfumul madlenei muiate în ceașca de ceai. Așadar, în romanul proustian, "motivul muzical" (desemnând atât trăirea inconștientă, cât și modalitatea ei specifică de expresie) se lăsa "tradus" cu precădere în limbajul simțurilor "minore" (mirosul, gustul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
literaturizarea) sa. Să vedem, mai exact, cum procedează romancierul inspirat de metoda lui Proust. Primul paragraf descrie, am spus deja, reveria scriitorului întors "pentru a nu știu câtea oară", după obișnuita călătorie cu trenul, "în fața brazilor casei natale", unde retrăiește senzația ieșirii din timp și din sine, stimulat de "aspectul imutabil" al locurilor și de "fibrele încă vii ale vieții de odinioară". Memoria afectivă (și, o dată cu ea, imaginația creatoare) nu se declanșează, deci, pe neașteptate, sub imperiul "miresmelor" inefabile de altădată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
orașul natal ("când mă scobor la Dolhasca, mi se pare că am și ajuns") îndeamnă încă mai abitir la reverie datorită înmulțirii "semnelor" familiare, călătorul trecând de acum încolo nepăsător pe lângă priveliștea din jur, pentru a retrăi cu intensitatea unor senzații proaspete "imaginile trecutului" deșteptate de "scurta trecere" a unei trăsuri "cu arcuri slăbite", trasă "de o pereche de cai costelivi", "îndemnați aprig de un birjar rufos". Nota bene: recunoașterea tipicității peisajului are un efect narcotizant, adormind conștiința, pe când apariția unui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ruptura dintre "subiectul" cunoscător și "obiectul" cunoașterii, fiind agreată, după vorba lui Proust, doar de pictorii proști, cu ochi de fotograf și memorie... voluntară. Auzul, în schimb, e o cale de acces la esența muzical-inefabilă a sufletului, relevabilă cu ajutorul unor senzații și trăiri real-imaginare, stimulate de memoria involuntară. Însă, în pofida propriei sale voințe de a percepe lucid și de a-și vedea "dublul" în carne și oase (nu numai de a-l "asculta", ca în vis), autorul intră abia acum cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Bizu se îmbolnăvește subit de tuberculoză și e nevoit să abandoneze studiile clasice (repaosul total fiind recomandat drept singurul leac împotriva bolii), nu înainte de a fi încercat la bibliotecă, cu edițiile în față, sentimentul inutilității și de a fi avut "senzația mucegaiului, cu miros iute în nas", văzând că un alt tuberculos voia să scrie despre "robustul" satiric latin. La îndemnul medicului, bătrânul Fritz își sacrifică punga pentru a-și trimite băiatul în Italia, la cură, iar Bizu acceptă darul cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
voința bovarică de a scrie "altfel", i.e. o proză auster experimentală, de sentimente și idei generale, la antipodul elegiac-lăcrămoaselor producțiuni ale povestitorilor moldoveni. În mod previzibil, revenirea acasă declanșează ca de obicei automaticul impuls creator ("ca și anul trecut, avui senzația ciudată a unui singur ritm de viață, într-o materie nediferențiată"), deslușit mai întâi în ritmul roților de tren (stimul auditiv ce antrenează memoria involuntară, inconștientul în Bizu "cântau" zurgălăii), iar apoi ancorat cu bună știință în peisajul familiar (element
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nu are sufletul viforos al rusoaicei!). Cu această scenă se și încheie, de altfel, penultimul roman din ciclul Bizu. În primul capitol din Acord final, Bizu află întâmplător dintr-un ziar despre accident și nu-l încearcă, pe moment, decât senzația absurdului ("un tramvai nu putea măcelări un om în biruința primăverii"). Reproșându-și frigiditatea sufletească (nu simte cine știe ce compasiune pentru biata femeie), se arată neîncrezător față de ipoteza sinuciderii, furnizată de o servitoare. Pentru că, nefiind implicat direct, Bizu nu crede în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
final, la chemarea dorinței lui Mili. După accident Bârzulica suferă, la rândul ei, o adâncă mutație sufletească. Căutând să-și explice motivele accidentului, femeia exclude, hotărât, ipoteza sinuciderii: "[...] nu-i venise în minte să se sinucidă, pentru că nici n-avusese senzația vieții și cu atât mai puțin a suferinței". După cum ne amintim, încă din primele încercări literare (excluzând drama De peste prag) profilul psihologic al eroului lovinescian, al intelectualului, făcea imposibil un asemenea gest necugetat, potrivit mai degrabă făpturilor pătimașe, dar cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
16 dec. 1936: "Convingerea asupra naturii boalei mele: tumoare"; "Luni, 3 mai 1937, ziua II de Paști: Urât în toate chipurile. Sfârșesc definitiv Ist. Lit. Rom. cea mai tragică carte a mea"; 5 mai 1937: moartea mamei; 16 oct. 1937: Senzația banalizării scrisului meu. Intenția de a părăsi ziaristica"; 9 mai 1937: 16 nov. 1937: "Nimeni. Impresie tot mai mare de abandonare"; 31 martie 1938: Sfârșesc Eneida carte tragică"; marți, 3 mai 1938: "F. rău la 9. Angoissă de moarte toată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
săruta, Eminescu încearcă să inițieze pe Mite în "arta amorului" (care, știm asta de la Ovidiu, e totuși altceva decât "amorul" în sine) și-i vorbește despre "ritmica armonioasă" a mișcărilor unui cuplu de îndrăgostiți, zărit de departe: Am avut o senzație de voluptate mărturisește el femeii iubite pe care nu mi-ar fi produs-o împerecherea cea mai pătimașă". Voluptatea aceasta voyeuristă nu mai este însă posibilă în condițiile în care omul contemplativ/ "spectatorul" devine "actor", adică un personaj implicat, gata
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
produce, de asemenea, și un soi de exaltare foarte asemănătoare cu aceea religioasă 143. Ca atare, când nu-i un simplu "fetiș", femeia va fi iubită mai intens în absență, deoarece amintirea prezenței sale (și nu prezența ei efectivă) amplifică senzația, emoția, sentimentul erotic: "senzațiile lui creșteau de obicei în amintire și deveneau mai precise decât în timpul percepției lor"144. Am mai întâlnit "situația" aceasta psihologică și în romanele anterioare, alternarea dintre planul percepției și planul rememorării fiind un procedeu predilect
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
un soi de exaltare foarte asemănătoare cu aceea religioasă 143. Ca atare, când nu-i un simplu "fetiș", femeia va fi iubită mai intens în absență, deoarece amintirea prezenței sale (și nu prezența ei efectivă) amplifică senzația, emoția, sentimentul erotic: "senzațiile lui creșteau de obicei în amintire și deveneau mai precise decât în timpul percepției lor"144. Am mai întâlnit "situația" aceasta psihologică și în romanele anterioare, alternarea dintre planul percepției și planul rememorării fiind un procedeu predilect de construcție narativă, articulat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
-i degetul cel mic, i-l duse la gură și i-l mușcă până la sânge", ceea ce-l făcu să simtă "o ușoară silă" față de "realitatea" amorului: "De ce o fi mușcând așa? se tot gândea el. În dragoste era deprins cu senzații mai blânde". Ca atare, numai "imaginea ideală a Veronicăi" va izbuti să-i risipească "urmele dinților țigăncii" și "pe această Veronică, așa cum i-o sculptase propria imaginație, o luă cu el la Berlin, floare presată într-o carte"161. Pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
natură", de animalitate 176. În romanul lovinescian, în aceiași termeni explică Eminescu femeii iubite propriul mecanism sufletesc, încercând să-i sugereze, de la bun început, comportamentul dorit: "Într-o simplă și scurtă plecare am văzut o despărțire pentru totdeauna, cu o senzație de destrămare, de moarte. O despărțire trecătoare devine despărțirea în sine, după cum toate femeile devin femeia în sine, așa cum o văd eu și cum nu sunt poate ele în realitate: cochetă, frivolă, cu palori și viclenii, pe care o ador
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ultim al voluptății fiind dorința de "posesiune infinită și totală", contrariată de "durerea că năzuința nu poate fi satisfăcută niciodată"188. Pe de altă parte, cum durerea cu pricina ("life enhancing") nu numai că "însoțește orice dorință și procură o senzație de plăcere", ci accentuează simțul realității și accelerează pulsul vieții 189, e clar că masochismul trebuie înțeles ca un fel de trăire plenitudinar estetică, menită a prezerva energia sexuală în scop creator. În același timp, "voluptatea dureroasă" pare să-și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
își urmează cursul întortocheat, ne apare când la dreapta, când la stânga, diferite aspecte pe care unul și același personaj le va fi avut în ochii altui personaj, astfel încât va fi fost ca tot atâtea personaje succesive și diferite, vor da senzația timpului scurs". 24 Într-o notă de subsol, Camil Petrescu reduce influența lui Bergson nu la o "doctrină" anume, ci la o formă de "sinceritate" relevabilă și în opera filosofului, subliniind caracterul de "brouillon" al marelui roman proustian: "Proust chiar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în Firu'n patru "autorul însuși pare a se supune acelei fatalități literare care guvernează destinul personajelor sale", pentru că "scrisoarea lui Anton Klentze inversează rolurile, autorul devenind personajul propriului său personaj". Drept urmare, "ideea personajului naște problematica și intriga romanului, iar senzația naratorului dezvăluie principiul său de construcție, unindu-i pe eu și el într-o făptură unică, stabilind adică valoarea implicării autorului în propria-i narațiune" (Ioan Holban, op. cit., p. 104). 42 Iată însemnarea din 3 oct. 1933: "reiau revizuirea romanului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sont essentielles; comme tout élan du corps (silence, cri), elles sont une gage de sincérité" (p. 121). 56 Marian Papahagi, " Pentru o lectură "în sistem" a romanului lovinescian", în op. cit., p. 20: "[...] tot romanul este construit pe macheta romanelor de senzație și dă impresia de literatură ieftină, mai ales în scenele melodramatice ale dezvăluirii de către Diana Serea a probelor iubirii ei pentru Bizu". 57 Mihail Sebastian sancționează moralitatea pudibondă, naivitatea, artificiul romanelor lovinesciene: "Lovinescu aplică astăzi în experiențele de roman formele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
1981, vol. III, p. 379. 79 Idem, p. 389. 80 Idem, p. 349. 81 Idem, p. 352. 82 G. Ibrăileanu, "Mihai Eminescu", în Note și impresii, Editura " Viața Românească", 1921, p. 46. 83 Lectura liricii eminesciene, afirmă Ibrăileanu, ar genera "senzația infinitului, a lucrului în sine, a voinței lui Schopenhauer". 84 Vezi Titu Maiorescu, "Eminescu și poeziile lui (1889)", în Titu Maiorescu, Opere. I. Critice, ediție îngrijită, cronologie, note și comentarii de D. Vatamaniuc, studiu introductiv de Eugen Simion, Editura Fundației
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fânețile Toate florile șoptiră, Întorcându-și fetele Un salcâm privi spre munte Mândru că o flamura. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. Mai tarziu o coțofana Fără ocupație A adus o veste n goana Și-a făcut senzație.\ Cică-n munte, la povarna, Plopii și rasurile Spun că vine-un vânt de iarnă Răscolind pădurile Și-auzind din depărtare Vocea lui tiranica Toți ciulinii pe cărare Fug, cuprinși de panică..... Toamnă Cântec de toamnă de Cornelia Moldoveanu de
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
vaier nu l-ar sparge, / Ni s-ar părea că timpul sub pragul casei noastre / S-a rătăcit și-așteaptă să îl poftim în casă, / Să stăm și noi o dată cu el cuminți de vorbă”. Incontestabile efecte poetice rezultă din notarea senzațiilor, diferențiate în funcție de anotimpuri. Iarba își „scormonește”, primăvara, „neliniștite drumuri prin hume cerzonate”, croind „întortocheate răscruci subpămîntene / De păpădii și brusturi și lobode uitate”. Toamna „zarea fierbe ca mustul/ Și întreaga lume are febre”. Uneori ochiul interior privește în trecut, spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289556_a_290885]
-
confecție, număr de chibrituri într-un pachet etc.). Calitatea unei transmisii de telecomunicații, de exemplu, se estimează prin fidelitatea semnalului transmis și se poate determina pe baza caracteristicilor: bandă de frecvență, zgomot de fond, nivel maxim de modulație, distorsiuni și senzația de audiție plăcută. În cazurile în care caracteristicile se pot măsură și înregistra, se instituie controlul calității prin măsurarea variabilelor. De multe ori, factorii care determină defectele sunt dificil sau imposibil de măsurat (de exemplu, “fire scăpate” într-un tricotaj
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3154]
-
corespunzătoare vârstei; starea sănătății este bună. Psihomotricitatea: tendința de a face mișcări spontane, neastâmpăr În activitatea posturală; coordonarea oculo-motorie deficitară, manifestată În lipsa preciziei și a acurateții În realizarea unor activități ca scris, decupaj, reproducerea unui desen. Caracteristici ale dezvoltării psihice: Senzații: folosește activ simțul tactil; are dificultăți În vederea la distanță. Percepții: percepțiile auditive slab dezvoltate; prezintă interes pentru percepția fenomenelor sociale; distinge culoarea, mărimea obiectelor, dar ezită sau face erori În precizarea formei; spiritul de observație bine dezvoltat. Reprezentări: se orientează
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Carmen CANĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2171]
-
Își capătă esența din locuri― (Heidegger 1995: 185), deci arhitectura Își extrage esența din sit, de unde reiese imposibilitatea standardizării. Arhitectura topografică prin strânsa legătură cu situl, respectarea și subordonarea față de acesta, creează spații unice, diferite, care generează la rândul lor senzații unice. Parafrazând-o pe Zaha Hadid În interviul intitulat ―Landscape as Plan, acordat lui Mohsen Mostafavi, În cadrul acestei tipologii nu mai este vorba de tabula rasa spațiului continuu. Terenul plat reprezintă o extensie infinită, pe când variațiile de relief definesc direcții
Polarităţile arhitecturi by Ioana Moraru () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92993]
-
generează spații publice. Se Încearcă o readucere a evenimentului și a Întâmplării În viața socială, tendință ce apropie această arhitectură de artele vizuale, altfel decât o face arhitectura tradițională. Se pune problema interacțiunii omului cu mediul, nu numai prin prisma senzațiilor vizuale, ci angrenând toate simțurile. Imaginea clădirii clasice cu fațade distincte este depășită, deoarece dispar noțiunile de acoperiș, fațadă, etaj așa cum le știm din arhitectura tradițională. Nivelurile devin straturi, Întrun sistem complex de acoperiri: arhitectura topografică folosește ideea de straturi
Polarităţile arhitecturi by Ioana Moraru () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92993]