224,754 matches
-
acesteia în apropiere de Noua Scoție. Organizatorii croazierei publicaseră în reviste de astronomie și în "planetariumuri", anunțuri care subliniau absența eclipselor totale vizibile de pe teritoriul S.U.A. până în 2017. Această eclipsă din 21 august 2017 este prima care traversează, în totalitate, teritoriul Statelor Unite, de la coasta Pacificului până la coasta Atlanticului (în ~1h1/2), după 1918. Drumul acestei eclipse întretaie drumul eclipsei din 8 aprilie 2024, intersecția găsindu-se în sudul statului Illinois, la Makanda, chiar la sud de Carbondale. O mică suprafață, cuprinzând
Eclipsa de Soare din 21 august 2017 () [Corola-website/Science/335772_a_337101]
-
aprilie 1962,în perioada detenției ultimului preot paroh a bisericii,preotul Florian I.Samarescu,a fost transmis Comitetului executiv al Sfatului popular al regiunii Argeș,HCM-ul nr.387 având conținutul : "Se aprobă scoaterea din lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R.a bisericii Sfântul Nicolae din Pitești,anexată la H.C.M. nr.1160 din 1955(semnat-Președintele Consiliului de miniștri,Ion Gheoghe Maurer).La 26 aprilie 1962 ,Sfatul Popular al Regiunii Argeș(președinte I.Sandu)a trimis hotărârea Sfatului Popular al orașului
Biserica Sfântul Nicolae din Pitești () [Corola-website/Science/335783_a_337112]
-
al Republicii Sovietice Socialiste Bașchiria pentru a face loc unui leskhoz, adică unei exploatări forestiere intensive de stat, după modelul socialist. Rezervația a fost reînființată în noiembrie 1958. Ea era formată din trei zone: Ouraltaou, Krakul de Sud și Pribelsk. Teritoriul Choulgan-Tach a fost separat în 1986 pentru a forma rezervația naturală Choulgan-Tach ce conține o peșteră celebră cu picturi rupestre care i-au dat numele. Rezervația este delimitată la nord de râul Kaga, la est de ramura sudică a Uralilor
Rezervația Naturală a Bașchiriei () [Corola-website/Science/335804_a_337133]
-
500 mm, mai ales în timpul verii și toamnei. Datorită situării sale la punctul de întâlnire a mai multor ecoregiuni, rezervația are un nivel ridicat de biodiversitate. Vegetația este de tip siberian și european, central-asiatic și arctic. Pădurile acoperă 80% din teritoriul rezervației, fiind format în cea mai mare parte din păduri boreale de pin și zadă, precum și din păduri de mesteacăn. De-a lungul cursurilor inferioare ale râurilor sunt fâșii de păduri de arin sau de salcie. Au fost identificate în
Rezervația Naturală a Bașchiriei () [Corola-website/Science/335804_a_337133]
-
colhozuri, dar acestea au fost declarate ilegale. În mod similar, în 2004, problema exploatării cromitului în apropierea satului Sagaï (aflat în mijlocul rezervației) a fost prezentată în fața Dumei de stat. În rezervație există un muzeu al naturii, dar intrarea în acest teritoriu necesită un permis din partea conducerii rezervației și doar un număr limitat de tururi ecologice sunt permise și numai însoțite de ghizi.
Rezervația Naturală a Bașchiriei () [Corola-website/Science/335804_a_337133]
-
Washington, Boston și New York. Pentru a crea un context autentic al poveștii, Wallace a adunat referințe cu privire la istoria romană, precum și pe teme de geografie, cultură, limbă, obiceiuri, arhitectură și viața de zi cu zi din lumea antică de la bibliotecile de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. El a studiat, de asemenea, Biblia. Wallace intenționa să identifice plante, păsări, nume, practici arhitecturale, precum și alte detalii. Mai târziu, el a scris: „Am examinat cataloage de cărți și hărți, și am trimis pentru tot ceea ce ar putea fi
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
călătorea, și în casa lui din Crawfordsville, Indiana, unde a scris adesea vara în aer liber, așezat sub fagul său favorit din apropierea casei. (Copacul a fost numit începând de atunci Fagul lui Ben Hur.) După numirea sa ca guvernator al Teritoriului New Mexico, Wallace s-a mutat la Santa Fe, New Mexico, unde a activat ca guvernator teritorial din august 1878 până în martie 1881. El a finalizat "Ben Hur" în 1880 la Palatul Guvernatorilor din Santa Fe. Wallace a scris mai
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
și m-am străduit să scriu ceea ce am văzut”. În martie 1880 Wallace a copiat manuscrisul final al lui "Ben Hur" cu cerneală violetă ca un tribut pentru perioada Postului Mare, și-a luat concediu din postul de guvernator al teritoriului New Mexico și a călătorit la New York pentru a-l preda editorului. La 20 aprilie, Wallace a prezentat personal manuscrisul lui Joseph Henry Harper de la Harper and Brothers, care l-a acceptat pentru publicare. La momentul publicării lui "Ben Hur
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
punctul de vedere al funcționarilor și juriștilor vienezi, Transleithania (în latină „Țara de dincolo de Leitha“). Aceste țări constituiau partea sud-estică a Austro-Ungariei și aveau drept capitală regală Budapesta. Țările unite ale Coroanei Sfântului Ștefan au cuprins de-a lungul istoriei teritoriile Ungariei contemporante, ale Slovaciei de astăzi, ale Transcarpației, ale Banatului, ale Voivodinei sârbești de astăzi, ale Burgenlandului austriac contemporan, Transilvania de astăzi (în sensul nou și lărgit al termenului), minuscule părți din Polonia de astăzi, fostul regat al Croației și
Țările Coroanei Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/335775_a_337104]
-
Dublei Monarhii, care în regiunile de limbă germană se numeau „jumătăți de imperiu” ("Reichshälften"); în regiunile de limbă maghiară, termenii și denumirile care conțineau „imperial” ("Reich") erau evitate în măsura posibilităților. Funcționari și juriști au inventat termenii "Cisleithania" și "Transleithania". Teritoriul "Bosnia și Herțegovina", ocupat în 1878 și anexat în 1908, nu aparținea nici unuia dintre cele două state. După unirea oficială a Transilvaniei cu Regatul Ungariei în 1867 - unirea fusese deja proclamată pentru prima dată în 1848/1849 - țările coroanei maghiare
Țările Coroanei Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/335775_a_337104]
-
înainte de Mihai Viteazul. După moartea protectorului său Ștefan Báthory în anul 1586 Possevino a fost retras din serviciul diplomatic de către generalul iezuit Claudio Acquaviva. I s-a interzis prezența la Roma, din cauza implicării sale politice, și a fost exilat pe teritoriul venețian. Possevino s-a stabilit la Padova, unde a continuat să conducă exercițiile spirituale ignațiene, influențând astfel vocația episcopului și sfântului Francisc de Sales, ce era acolo student la drept. În cele din urmă, a inițiat la Padova proiectul științific
Antonio Possevino () [Corola-website/Science/335788_a_337117]
-
a primit răspuns din toată țara: 38.000 de recruți s-au prezentat la centrele de recrutare. Câteva mii de estoni care luptaseră în armata finlandeză au traversat înapoi Golful Finlandei să treacă de partea nou-înființatei Forțe de Apărare a Teritoriului, pentru a apăra Estonia de înaintarea sovietică. Se spera că participarea activă la un astfel de război va atrage susținerea occidentală pentru cauza independenței Estoniei față de URSS și deci conservarea independenței țării. Când germanii s-au retras în septembrie 1944
Jüri Uluots () [Corola-website/Science/335794_a_337123]
-
au fost fixate printr-un acord în 1348, când 220 de hectare din patrimoniul orașului au fost transferate Toompeei. Acea zonă, aflată la sud-vest de deal și unde s-au construit suburbiile () Toompeei (, and ) în perioadele următoare, a fost denumită „teritoriul Domului” până în secolul al XX-lea. La scurt timp după întoarcerea la Toompea, Ordinul a început să extindă castelul - întregul Castel al Ordinului (în germană: "Ordensburg") a fost extins și dezvoltat în cel mai puternic centru al teritoriului nordic al
Toompea () [Corola-website/Science/335795_a_337124]
-
fost denumită „teritoriul Domului” până în secolul al XX-lea. La scurt timp după întoarcerea la Toompea, Ordinul a început să extindă castelul - întregul Castel al Ordinului (în germană: "Ordensburg") a fost extins și dezvoltat în cel mai puternic centru al teritoriului nordic al entității, simbol al puterii sale militare și politice. S-au construit noi ziduri exterioare mai înalte, șanțurile au fost lărgite și adâncite. Prima parte a turnului "" ("Hermann cel Înalt"), care domină castelul Toompea, a fost terminat până în 1371
Toompea () [Corola-website/Science/335795_a_337124]
-
fost o organizație politică albaneză înființată la 5 ianuarie 1877 (oficial, la 10 iunie 1878) în orașul Prizren, aflat pe atunci în vilayetul Kosova al Imperiului Otoman. Tratatul de la Sân Stefano și apoi cel de la Berlin au acordat altor state teritorii locuite de albanezi. Incapacitatea Porții de a-și proteja interesele într-o regiune locuită în proporție de 70% de musulmani și predominant loială otomanilor i-a obligat pe liderii albanezilor să-și organizeze apărarea dar și să ia în calcul
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
fost prezentată în documentul denumit . În acest document, liderii albanezi își declarau intenția de a conserva și a păstra integritatea teritorială a Imperiului Otoman în Balcani susținând Poartă, si de „a lupta cu armele în mână pentru a apăra integritatea teritoriilor Albaniei”. Deși nu spunea nimic despre reforme, școli, autonomie sau despre unificarea populației albaneze într-un singur vilayet, sub influența lui , această poziție inițială a fost schimbată radical și a avut ca urmare revendicarea autonomiei de către albanezi și chiar războiul
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
de către albanezi și chiar războiul deschis cu Imperiul Otoman. Războiul Ruso-Turc din 1877-1878 a dat o lovitură decisivă puterii otomane în Peninsula Balcanică, lăsând imperiul cu doar un control precar în Albania și în Balcanii de Est. Temerile albanezilor că teritoriile locuite de ei vor fi împărțite între Muntenegru, Șerbia, Bulgaria și Grecia le-au alimentat opoziția. Primul tratat de după război, tratatul de la Sân Stefano semnat la 3 martie 1878, acorda Șerbiei, Muntenegrului și Bulgariei teritorii revendicate de . Austro-Ungaria și Regatul
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
de Est. Temerile albanezilor că teritoriile locuite de ei vor fi împărțite între Muntenegru, Șerbia, Bulgaria și Grecia le-au alimentat opoziția. Primul tratat de după război, tratatul de la Sân Stefano semnat la 3 martie 1878, acorda Șerbiei, Muntenegrului și Bulgariei teritorii revendicate de . Austro-Ungaria și Regatul Unit au blocat acordul deoarece el îi dădea Rusiei o poziție dominantă în Balcani, ceea ce perturbă echilibrul puterilor în Europa. O conferință de pace urma să se țină mai târziu în acel an la Berlin
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
conferință de pace urma să se țină mai târziu în acel an la Berlin pentru a rezolva disputa. Situația de ansamblu i-a determinat pe albanezi să se organizeze în Consiliile Locale de Salvare Națională cu scopul de a proteja teritoriul locuit de etnici albanezi. Până la sfârșitul lui 1877, problema apărării integrității teritoriale a devenit una foarte dificilă. La 13 decembrie 1877, sârbii declaraseră război Imperiului Otoman, fiind urmați de Muntenegru. Ei erau susținuți de Armata Rusă și și-au îndreptat
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
urmați de Muntenegru. Ei erau susținuți de Armata Rusă și și-au îndreptat atacurile asupra părții nordice a Albaniei. În ciuda luptelor duse, albanezii nu au reușit să apere câteva regiuni și orașe din nord-estul și nord-vestul Albaniei. La ocuparea acestor teritorii, au început masacre și deportări ale albanezilor autohtoni. Aceste evenimente au influențat Consiliile Locale de Salvare Națională să se unească într-un singur organism de coordonare. La 12 decembrie 1877, albanezii au înființat la Constantinopol Comitetul Central pentru Apărarea Drepturilor
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
de coordonare. La 12 decembrie 1877, albanezii au înființat la Constantinopol Comitetul Central pentru Apărarea Drepturilor Poporului Albanez. Tratatul de la Sân Stefano a declanșat temeri în rândul albanezilor și bosniacilor și i-a determinat pe conducătorii lor să organizeze apărarea teritoriului pe care il locuiau. În primăvara lui 1877, albanezii influenți de la Constantinopol—între care , figură cea mai de seamnă a mișcării naționale în primii săi ani—a organizat un comitet de îndrumare a rezistenței albanezilor. În mai, grupul a cerut
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
lui 1877, albanezii influenți de la Constantinopol—între care , figură cea mai de seamnă a mișcării naționale în primii săi ani—a organizat un comitet de îndrumare a rezistenței albanezilor. În mai, grupul a cerut o întâlnire generală a reprezentanților tuturor teritoriilor în care existau comunități albaneze la acea dată. Membrii comitetului erau , , Sami Frashëri, , , și . În timpul întâlnirii de la Prizren, 47 de bei au semnat un "" la 18 iunie 1878. Documentul reprezenta o poziție inițială, susținută mai ales de proprietarii de pământuri
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
otomană. În Articolul 1 al acestui document, acești lideri albanezi își reafirmau intenția de a păstra integritatea teritorială a Imperiului Otoman în Balcani susținând Poartă, legea islamică Sharia, si de „a lupta cu arma în mână pentru a apăra integritatea teritoriilor Albaniei”. Articolul 6 al aceluiași document reafirmă ostilitatea albanezilor, ca loialiști otomani, față de independența Bulgariei și Șerbiei. „Nu trebuie să lăsăm armate străine să calce pământul nostru. Nu vom recunoaște numele Bulgariei. Dacă Șerbia nu pleacă pașnic din țările ilegal
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
despre vreo reforma, despre școli, despre autonomie sau despre unificarea populației albaneze într-un singur vilayet. Nu era o cerere de independența a Albaniei, nici măcar de autonomie în cadrul Imperiului Otoman ci, după cum propunea Pashko Vasa, doar de unificare a întregului teritoriu revendicat într-un singur vilayet. Curând, această poziție s-a schimbat radical și a avut ca urmare cereri de autonomie și războiul deschis împotriva Imperiului Otoman, după cum a formulat Abdyl Frashëri În iulie 1878, cei 60 de membri ai conducerii
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
Bismarck chiar a declarat că nu există un popor albanez și că Albania este doar o „denumire geografică”. Congresul a cedat Muntenegrului orașele Bar și Podgorica și zonele din jurul satelor montane Gusinje și Plav, pe care liderii albanezi le considerau teritoriul lor. Șerbia a obținut și ea un teritoriu în care locuiau și etnici albanezi. Aceștia din urmă, în mare majoritate loiali Imperiului, se opuneau vehement pierderilor teritoriale. Albanezii se temeau și de posibila pierdere a Epirului în fața Greciei. Liga de la
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]