23,505 matches
-
coduri morale, să dea formă culturii în moduri prin care-și perpetuează puterea asupra femeilor prin puterea de gen: prin impunerea stilurilor de conducere, a normelor și conduitelor masculine în conducerea instituțiilor sociale. Atunci când femeile vor să intre în domeniul guvernării, ele trebuie să o facă în termenii ideologici ai normelor masculine acreditate. Spunând acestea, nu atribuim o vină bărbaților și nici nu valorizăm negativ experiențele de învățare de către femei a acestor norme și stiluri masculine. Ele aduc un plus de
Putere de gen () [Corola-website/Science/325262_a_326591]
-
dificultatea întâmpinată de femei în a se impune prin stiluri proprii feminine de conducere (marcate de experiențele feminine) astfel încât și bărbații să aibă oportunitatea de a empatiza cu semenele lor. Pentru a se impune în condițiile adoptării comportamentului masculin în guvernare, femeile trebuie să fie, cum se spune, de două ori mai bune decât colegii lor. Avem aici încă o ilustrare a faptului că relațiile de gen sunt relații de putere de gen. York: Random House.
Putere de gen () [Corola-website/Science/325262_a_326591]
-
arie nouă în aria feministă apărută la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90 care susține că statul, politicile și instituțiile au un impact asupra relațiilor de gen. În perspectiva clasică, teoriile politice s-au concentrat asupra aspectelor normative ale guvernării și statului. Politica reprezintă puterea și practica guvernării iar teoria politică este studiul acestora. A guverna „politic” (fără recurgere la violență), înseamnă a guverna prin intermediul instituțiilor și aranjamentelor publice. O astfel de înțelegere a guvernării este specifică pentru regimurile democratice
Teorie politică feministă () [Corola-website/Science/325266_a_326595]
-
anilor 80 și începutul anilor 90 care susține că statul, politicile și instituțiile au un impact asupra relațiilor de gen. În perspectiva clasică, teoriile politice s-au concentrat asupra aspectelor normative ale guvernării și statului. Politica reprezintă puterea și practica guvernării iar teoria politică este studiul acestora. A guverna „politic” (fără recurgere la violență), înseamnă a guverna prin intermediul instituțiilor și aranjamentelor publice. O astfel de înțelegere a guvernării este specifică pentru regimurile democratice. În regimurile autoritare nici politicile feministe nu au
Teorie politică feministă () [Corola-website/Science/325266_a_326595]
-
concentrat asupra aspectelor normative ale guvernării și statului. Politica reprezintă puterea și practica guvernării iar teoria politică este studiul acestora. A guverna „politic” (fără recurgere la violență), înseamnă a guverna prin intermediul instituțiilor și aranjamentelor publice. O astfel de înțelegere a guvernării este specifică pentru regimurile democratice. În regimurile autoritare nici politicile feministe nu au cadre de desfășurare. Teoria politică poate îmbrăca două aspecte: Politica a fost în mare măsură un domeniu-monopol masculin (o afacere masculină) la care femeile nici nu au
Teorie politică feministă () [Corola-website/Science/325266_a_326595]
-
problemele cu care se confruntă de obicei femeile (creșterea copiilor, munca domestică, dubla zi de muncă, inegalitatea de șanse, exploatarea sexuală, violența în familie, discriminări de gen în profesii și politică). Teoria politică feministă cercetează empiric și modelează legăturile între guvernarea la nivel de stat (legi, politici), relații și instituții sociale, felul cum ea afectează viața de acasă, de pe stradă, ce înțelesuri politice au cultura populară și practicile cotidiene. În teoriile politice clasice, societatea „ideală” a fost concepută anti-femei și anti
Teorie politică feministă () [Corola-website/Science/325266_a_326595]
-
vulnerabile fiind, femeile trebuie protejate de „” și de stresul profesiilor concurențiale. Formula cadru a teoriei și mișcărilor feministe a valului al II-lea: Ceea ce este personal, este politic, cu numeroasele sale semnificații: diviziunea muncii casnice afectează participarea politică; actele de guvernare afectează viața privată; drepturile omului se opresc la ușa casei are, la rândul său, numeroși critici. Aceștia din urmă se referă la faptul că viața privată este un drept în sine și că nimeni nu își dorește „” în propriul dormitor
Teorie politică feministă () [Corola-website/Science/325266_a_326595]
-
fost reorganizată și modernizată de către un colonel francez. Similar, marina egipteană. Printre delegații trimiși la Paris se numără și Rifa'a at-Tahtawi, scriitor, traducător și egiptolog, a reprezentat una dintre figurile proeminente ale renașterii arabe în Egipt. Prezentarea sistemului de guvernare francez în cărțile sale a făcut impresie în dezbaterile și scrierile vremii asupra sistemului egiptean. Și-a subordonat întreaga structură administrativă, în scopul controlării întregii economii.I-a anihilat pe mameluci, dinastia anterioară conducătoare în Egipt. Într-un final, în ciuda
Muhammad Ali al Egiptului () [Corola-website/Science/325301_a_326630]
-
până în anul 1532. După căderea Imperiului Român de Apus în anul 476, orașul Anconă a fost succesiv atacat de către goți, longobarzi și sarazini, insă și-a regăsit ulterior puterea și importanța. A fost unul dintre orașele aflate în cadrul Pentapolis de sub guvernarea exarhului de Ravenna Exarhatul de Ravenna, unitate administrativă făcând parte din Imperiul bizantin. Odată cu cucerirea nordului Italiei de către francii carolingieni, a devenit reședința mărcii de Anconă. După anul 1000, Anconă a devenit treptat independența, în cele din urmă transformându-se
Republica Ancona () [Corola-website/Science/324522_a_325851]
-
Anconă. În cadrul luptei dintre papalitate și Imperiu care a tulburat Italia începând din secolul al XII-lea, Anconă a fost de partea guelfilor. Spre deosebire de alte orașe din Italia de nord, Anconă nu a devenit niciodată seniorie. Singură excepție a fost guvernarea familiei Malatesta, care a ocupat orașul în 1348 profitând de problemele create de Ciumă Neagră și de un incendiu care distrusese multe dintre clădirile orașului. Pe urmă, familia Malatesta a fost alungata în 1383. În anul 1532, Anconă și-a
Republica Ancona () [Corola-website/Science/324522_a_325851]
-
în pelerinaj în Țara Sfântă. După ce a devenit conte de Flandra în 1093, Robert al II-lea s-a raliat imediat pentru a participa la Prima cruciadă, lansată de papa Urban al II-lea în 1095. Robert a lăsat la guvernarea comitatului pe soția sa, Clementia de Burgundia și a urmat grupul de cruciați din jurul lui Godefroy de Bouillon, duce în Lorena Inferioară. După ce au ajuns la Constantinopol, cruciații au fost nevoiți să jure fidelitate împăratului bizantin Alexios I Comnen și
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
comunale, prin intermediul cărora consiliul nu doar a orientat, ci a condus efectiv viața politică din Transilvania. La data de 9 noiembrie 1918 consiliul ia decizia de a trimite o notă diplomatică guvernului maghiar prin care solicită preluarea "puterii depline de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal și Țara Ungurească" Nota diplomatică, redactată de către Vasile Goldiș, solicita guvernului maghiar să-i transmită consiliului autoritatea politică, administrativă și militară a celor 23 de comitate din Transilvania și a părților românești din
Consiliul Național Român Central () [Corola-website/Science/324571_a_325900]
-
fost niciodată un centru de mare importanță comercială. În anul 778, Gaeta a fost sediul din care "patrikios" bizantin de Sicilia dirija campania împotriva invadatorilor sarazini din Campania. Primul "hypatos" (consul) bizantin de Gaeta, Constantin, care l-a asociat la guvernare pe fiul său Marin I, a fost de fapt un agent bizantin și totodată vasal al ducelui Andrei al II-lea de Neapole. Constantin a apărat orașul în fața ravagiilor piraților musulmani și l-a fortificat, construind și castele împrejurul acestuia
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
Sfanțului Apostol Andrei din Amalfi și a izbutit să obțină de la papă Ioan al XV-lea transformarea Amalfi în sediu arhiepiscopal (din 987). Atunci când a murit, Manșo a fost succedat de către fiul său Ioan I. Scriind în anul 977 în timpul guvernării lui Manșo I, călătorul arab Ibn Hawqal descria Amalfi cu aceste cuvinte:
Manso I de Amalfi () [Corola-website/Science/324593_a_325922]
-
după 979) a fost un nobil longobard din sudul Italiei, ocupând pentru scurtă vreme Principatul de Benevento în 940 și la fel de efemer Principatul de Salerno în 973. Fiu al principelui Atenulf al II-lea of Benevento, Landulf a trecut la guvernarea principatului de Benevento la moartea tatălui său din 940, fiind co-principe alături de unchiul său, Landulf I, care imediat după aceea l-a trimis în exil. Inițial, Landulf s-a refugiat la curtea ducelui Marin al II-lea de Neapole, de unde
Landulf de Conza () [Corola-website/Science/324591_a_325920]
-
asupra ambelor țări, constituind subiectul unui număr de cărți, articole, filme și cântece. Sentimentul național a crescut mult în Argentina, înfrângerea declanșând proteste în toată țara contra juntei militare de guvernământ, precipitând căderea acesteia. În Marea Britanie, Partidul Conservator, aflat la guvernare, susținut de victoria militară asupra argentinienilor, a câștigat din nou alegerile. Efectul cultural și politic a fost mai puternic în Argentina, unde a rămas un etern subiect de discuție și un motiv de frustrare pentru poporul argentinian. Relațiile diplomatice dintre
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
din informațiile false propagate prin acest ziar, în special după recuperarea cadavrelor celor uciși în luptă. i-a unit pe argentinieni, într-o atmosferă patriotică care a ferit junta militară de criticile populației. Chiar și cei mai dârji opozanți ai guvernării militare l-au susținut pe generalul Leopoldo Galtieri. Scriitorul Ernesto Sabato nota: “Europa, nu te minți singură; pentru Malvine nu luptă o dictatură, ci întreaga Națiune. Oponenții dictaturii miltare, cei ca mine, luptă să elimine ultimele urme ale colonialismului”. Nava
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
paralel, aveau loc tot mai dese incursiuni ale musulmanilor în sudul Italiei, noi emirate fiind constituite la Taranto sau la Bari. Pe parcursul acestei întregi perioade, luptele dintre musulmani erau tot mai dese. În mod nominal, Sicilia se afla inițial sub guvernarea aghlabizilor, după care a trecut în cea a dinastiei fatimizilor, trecând astfel de la o stăpânirea sunnită la una șiită. După reprimarea cu succes a unei răscoale, califul fatimid a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei, fiind primul din
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
stat independent. La un moment dat, principele său s-a aliat chiar cu sarazinii. În 880, Guaifer a fost înlocuit de către fiul său Guaimar I, care l-a forțat să se retragă la mănăstire și să îi predea lui frâiele guvernării. Cronicile care descriu vremea sa îl ilustrează în termenii unui despot și el nu pare să fi fost popular. El a renunțat la alianța cu sarazinii în favoarea unei strânse relații cu împăratul occidental, la vremea aceea Carol cel Pleșuv. Totuși
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
taie nasul lui Eufemius. Acesta din urmă a reușit să organizeze o răscoală, l-a ucis pe Constantin, după care a ocupat Sirecusa; fiind însă înfrânt în cele din urmă, a cputat refugiu în Africa de Nord. Ajuns acolo, el a oferit guvernarea Siciliei lui Ziyadat Allah, emirul aghlabid al Tunisiei, în schimbul menținerii sale ca general; ca urmare, o flotă arabă a fost trimisă împotriva Siciliei. Emirul a fost de acord cu cucerirea Siciliei, promițând să i-o ofere lui Eufemius în schimbul unui
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
prin compensarea ineficienței sau incompetenței unor sultani precum Mustafa I, Murad al IV-lea sau Ibrahim I. Se consideră de asemenea că schimbul de putere de la sultanii autoritari sau doar brutali către femeile haremului a dus la o formă de guvernare mai rațională. Influența femeilor din harem asupra politicii și numirilor în funcții a încetat în 1656 odată cu venirea la putere a marelui vizir Köprülü Mehmed Pașa.
Sultanatul femeilor () [Corola-website/Science/324670_a_325999]
-
II-lea l-a asediat pe Otto în primăvara lui 984, însă în cele din urmă a fost nevoit să predea copilul către mama acestuia. Având sprijinul arhiepiscopilor Willigis de Mainz și Hildebald de Worms, Theofano s-a menținut la guvernare până la moartea sa din 991. Ea a fost înmormântată în Biserica Sfântului Pantaleon din Koln. Cronicarul Thietmar de Merseburg îi oferă un elogiu, după cum urmează: Deși aparținea sexului slab, ea poseda prudență, încredere și bune maniere. În acest fel, ea
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
învestit cu principatul de Capua, astfel încât Aloara să poată guverna în comun cu el. Această hotărâre a fost confirmată de Theofano, văduva împăratului Otto al II-lea și regentă pe timpul minoratului lui Otto al III-lea. Aloara și-a început guvernarea din 982. Ea a guvernat cu multă înțelepciune și curaj. Landenulf a fost asasinat în urma unui complot al apropiaților săi, în 993; iar fratele său Laidulf, care i-a urmat, a fost deposedat de către împăratul Otto al III-lea, în
Aloara de Capua () [Corola-website/Science/324709_a_326038]
-
și i-a întemnițat în Germania, iar Frederic s-a stins după câteva zile. Împăratul a apreciat că respectiva căsătorie s-ar fi încheiat fără consimțământul său și, ca urmare, ar fi fost invalidă. Cu toate acestea, Godefroy a preluat guvernarea Toscanei în baza drepturilor Beatricei și Matildei. Balduin al V-lea de Flandra s-a răsculat din nou împotriva Imperiului, atacând Trier și Nijmegen. În replică, Henric a devastat Flandra și a prădat Lille și Tournai în 1054. În cadrul acestui
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
tradiția, pe care îl vedem și în scrierile lui Slavici, ba mai mult, copleșitoarea sa personalitate stârnește invidii și reacții încă de la început, printre consătenii de la Bâlteni, fiind victima atentatului de la Valea Vladului, în toamna lui 1880, în mandatul marii guvernări liberale (1876-1888). Reprezentant al țărănimii gorjene în Consiliul Județean, de unde este propulsat în Parlament (1879) pentru câteva decenii, Dincă Schileru a reprezentat, în colegiul sătenilor, o voce distinctă, rosettistă, situată la stânga formațiunii liberale, fiind, alături de C. Dobrescu-Argeș, Mucenic Dinescu și
Bâlteni, Gorj () [Corola-website/Science/324726_a_326055]