22,632 matches
-
nume, fiecărui obiect, fiecărei ființe urma să i se pună o altă etichetă. „Dar zăpada asta domoală, s-a întrebat ea, fulgii aceștia somnoroși de moină, în cerul vioriu de seară”? Și-a amintit că în copilărie era atât de fericită să regăsească ninsoarea aceea când ieșea pe stradă, după lecția ei cu fata guvernatorului. „Ca și astăzi...”, și-a spus ea respirând adânc. După câteva zile, viața a încremenit. Într-o noapte limpede, frigul polar a coborât din cer. Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-l întâlnesc din nou pe Țar... Da, să-l revăd pe tânărul împărat împreună cu soția lui pe străzile Parisului. Așa cum te temi să întâlnești un prieten despre al cărui sfârșit iminent ai aflat de la medic, un prieten care, într-o fericită ignoranță, îți încredințează planurile lui. Într-adevăr, cum aș fi putut să-i însoțesc pe Nicolae și pe Alexandra dacă îi știam condamnați? Dacă știam că nici măcar fiica lor, Olga, nu va fi cruțată? Că și ceilalți copii, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care îmi părea artificial și fără vigoare: într-adevăr, cele două femei nu puteau nici măcar să se considere rivale... De acum înainte, aruncam o privire cu totul nouă asupra acelui trio parizian. Devenea concret, întrupat, palpabil - trăia! Recunoșteam acum teama fericită care o făcea să tresară pe tânăra servitoare smulsă din vană și dusă pe sus, încă udă, spre pat. Simțeam gâdilarea picăturilor care șiroiau pe pieptul ei generos, greutatea șoldurilor ei în brațele bărbatului, vedeam chiar și vârtejurile ritmice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
țării, a avut în seara aceea ca decor pomul de Crăciun și pe cei doi copii cu măștile lor de carton - el de iepure, ea de veveriță. Iar în mijlocul încăperii - un Moș Crăciun înlemnit, ghicind foarte bine urmarea și aproape fericit că nu-i puteau observa copiii paloarea obrajilor sub barba de câlți. Charlotte, cu o voce foarte calmă, le-a spus iepurelui și veveriței, care-i priveau pe intruși fără să-și scoată măștile: - Haideți alături, copii. O să aprindeți artificiile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
intra în încăpere, va vedea portțigaretul pe masă și, lovindu-se ușor cu palma peste frunte, va exclama: „Ce prost sunt! L-am căutat peste tot...”), da, dimineața aceea de iunie va fi prima dintr-o lungă perindare de zile fericite... Aveau să se revadă peste patru ani. Iar Fiodor nu avea să-și mai regăsească niciodată portțigaretul, schimbat de Charlotte, în plin război, pe o pâine neagră. Cei mari vorbeau. Televizorul, cu actualitățile lui radioase, cu ecourile ultimelor performanțe ale
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cafeneaua gării, biserica, piața... Simțea o bucurie ciudată citind numele străzilor, privind luciul ferestrelor, frunzișul din scuarul din spatele bisericii. Cel ce mergea alături de ea i-a cerut să traducă una dintre denumirile acelea. A ghicit atunci de ce era atât de fericită plimbarea prin orașul matinal... Charlotte s-a trezit din somn păstrând încă în mișcarea buzelor ultimele cuvinte rostite acolo. Și când a înțeles cât de neverosimil era visul ei - ea și cu Fiodor în orașul acela franțuzesc, într-o dimineață
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-mi privirea, a întrebat: - Și poemul despre cei împușcați unde poate fi găsit? - Am să ți-l aduc mâine, la școală, trebuie să-l am acasă, copiat... Am spus asta pe nerăsuflate, stăpânindu-mi cu greu bucuria. Era cea mai fericită zi din adolescența mea. 4 „Dar, de fapt, Charlotte nu mai are ce să mă învețe!” Gândul acela derutant mi-a trecut prin minte în dimineața sosirii mele la Saranza. Am sărit din vagon în fața micii gări, eram singurul care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de la marginea Stalinkăi, am văzut ultimul vagonet care luneca pierind în penumbra călduță a amurgului. Până și micul convoi răspândea un miros inimitabil de cale ferată, puțin înțepător, și care îndemna pe nesimțite la lungi călătorii hotărâte în momente de fericită nesăbuință. Din depărtare, prin ceața albăstruie a serii, am auzit plutind un melancolic „cu-cu”. Mi-am pus piciorul pe șina care vibra încetișor sub trenul deja dispărut. Stepa tăcută părea să aștepte de la mine un gest, un pas. „Ce
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de iunie, întorcându-se după lăsarea la vatră, în satul lui natal. Recunoștea totul: pădurea, râul, cotitura drumului. Și pe urmă - un loc necunoscut, o stradă neagră, alcătuită din două șiruri de izbe calcinate. Și nici o ființă vie. Doar chemarea fericită a unui cuc, ritmată de zvâcnetele fierbinți ale sângelui deasupra urechii. O vedeam pe mama, studentă care tocmai reușise la concursul de admitere în universitate, o fată împietrită într-o poziție de drepți înghețată înaintea unui zid de fețe disprețuitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
născut noi, sora mea și cu mine, iar viața a continuat, în ciuda războaielor, a satelor arse, a lagărelor. Da, dacă plângeam, o făceam în fața resemnării lor tăcute. Nu purtau pică nimănui, nu cereau despăgubiri. Trăiau și încercau să ne facă fericiți. Tatăl meu își petrecuse toată viața străbătând spațiile nemărginite dintre Volga și Ural, montând cu brigada lui linii de înaltă tensiune. Mama, dată afară din universitate după crima ei, nu avusese niciodată curajul de a-și reînnoi tentativa. Devenise traducătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
inima mea a început, din când în când, să mă doară foarte tare. Sora tatălui meu, mătușa mea, contribuise inconștient la această schimbare totală... S-a instalat în apartamentul nostru cu cei doi fii ai săi, verii mei mai mici, fericită că părăsește apartamentul comun, înțesat, din orășelul ei muncitoresc. Nu că ar fi vrut să impună vreun alt mod de viață, ștergând urmele existenței noastre de altădată. Nu, pur și simplu, trăia cum putea. Și originalitatea familiei noastre - francitatea ei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a obiectat pe un ton sfătos: - Da, nu ca noi, e mult spus. Eu am fost la Tașkent, vara trecută. Știi, nu sunt chiar așa de diferiți de noi... - Și în deșertul lor ai fost? Ea a vorbit mai tare, fericită că a găsit o momeală bună și că cina promitea să fie animată și convivială.) Da, în deșert? Bunica lui, de pildă, Cherl... Chourl... franțuzoaica aia, pe scurt, nu e deloc amuzant ce s-a întâmplat cu ea acolo. Basmacii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și mă asurzise. Țârâitul neîncetat din urechile mele, jerbele irizate ale soarelui din genele mele, mirosul sălbatic al pământului sub trupul meu - eram în culmea fericirii. Căci, în sfârșit, reveneam la viață. I-am găsit un sens. Să trăiesc în fericita simplitate a acestor gesturi ordonate: să trag, să merg în rând, să mănânc din gaméle de aluminuiu păsat de mei. Să mă las purtat de o mișcare colectivă dirijată de alții. De cei care cunoșteau obiectivul suprem. Cei care, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la stadion ca să văd un meci de fotbal. Dar, mai ales, să știu că șirul acela de zile, liniștit și previzibil, era încununat de un mare proiect mesianic - comunismul, care, într-o bună zi, ne va face pe toți mereu fericiți, transparenți în gândurile noastre, strict egali... Aproape atingând vârfurile pădurii, avioanele de vânătoare au țâșnit deasupra capetelor noastre. Zburând în grup câte trei, au făcut să se prăbușească pe noi cerul explodat. Val după val, se rostogoleau spintecând văzduhul, zgâriindu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
obsesiei trupului de femeie, a femeii omniprezente care mă hărțuia prin diversitatea ei inepuizabilă, simțeam o profundă liniștire. Având transparența acelei „seri calde de toamnă”. Și seninătatea unei contemplări lente, aproape melancolice, a unui trup frumos de femeie lungit în fericita oboseală a dragostei. Un trup al cărui reflex carnal se dezvăluie într-un șir de reminiscențe, de mirosuri, de lumini. Râul s-a umflat înainte ca vijelia să ajungă la locul unde eram noi. Ne-am dezmeticit auzind curentul clipocind
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și miracolul îmbinării apei, pietrei și luminii, iată singura cunoaștere, prima morală. Armonia aceasta nu e iluzorie. Este reală și, în fața ei, simt necesitatea cuvântului... 4 Tinerii logodnici, în ajunul nunții, sau oamenii care tocmai s-au mutat simt probabil fericita dispariție a cotidianului. Parcă acele câteva zile festive sau dezordinea voioasă a instalării vor dura mereu, devenind însăși materia ușoară și spumoasă a vieții lor. Într-o beție asemănătoare îmi trăiam eu ultimele săptămâni de așteptare. Mi-am părăsit cămăruța
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mă lipsisem întotdeauna în vechea mea locuință. De altfel, apartamentul rămânea gol, eu dormeam pe o saltea. Doar viitoarea cameră a bunicii avea acum un aer locuibil. Și, cu cât era mai aproape luna mai, cu atât sporeau inconștiența aceea fericită, nebunia aceea cheltuitoare. Am început să cumpăr de la negustorii de antichități mici obiecte vechi care, potrivit ideii mele, aveau să dea suflet acelei camere cu înfățișarea prea obișnuită. În prăvălia unui anticar, am găsit o lampă de masă. A aprins
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
din arabă (actualizarea ediției apărute în 1912 la Cernăuți), ed. ETA, Cluj, f. a. III. Traduceri ale Bibliei BJ La Bible de Jérusalem (1974), Cerf, Paris. Blaj Biblia de la Blaj (1795). BS Biblia sau Sfântă Scriptură (1988) tipărită sub îndrumarea Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Inst. Biblic și de Misiune al B.O.R., București. BVA Biblia sau Sfântă Scriptură, ediție jubiliara a Sfanțului Sinod (2001), versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotata de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, tipărită
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Ed. Inst. Biblic și de Misiune al B.O.R., București. BVA Biblia sau Sfântă Scriptură, ediție jubiliara a Sfanțului Sinod (2001), versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotata de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, tipărită cu binecuvântarea și prefață Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Inst. Biblic și de Misiune al B.O.R., București. C BIBLIA sau Sfântă Scriptură a Vechiului și Noului Testament (1923) Societatea Biblică (Britanică) (= traducerea Cornilescu). LXX Septuaginta (1935), ed. Alfred Rahlfs, edițio minor, Stuttgart
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
alte exprimări frecvente în Biblie, cum ar fi šelaƒ beya: tišelaƒ, „trimite prin cine vei trimite” (Ex 4,13). Ar părea un refuz, dar revelația din versetul următor ar impune înțelegerea acestei expresii prin „Eu sunt cel ce sunt”. Declară „fericită” redarea din LXX prin ho ôn. Întrebarea ce nu întârzie este dacă e vorba de ființă metafizica sau de ființă istorică, manifestare a activității divine în timp - cum opinează majoritatea exegeților protestanți, considerând că ființă metafizica e prea abstractă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
o întreprindere foarte dificilă; abordată însă cu răbdare, cu o serioasă competența lingvistică și cu convingerea că sensul referențial este oricum traductibil, iar cel putin o parte din valorile conotative și stilistice pot fi compensate, ea poate duce la rezultate fericite. Am evocat astfel cele două principii fundamentale cu care Ioan Kohn abordează problemă traducerii și a caror funcționare o demonstrează convingător cu exemple de traduceri poetice în limba română 45. Și în traducerile bune ale Bibliei și Coranului aceste principii
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
le-raƒemkem k ’ElohQy mišep"” YHWH ’ašerQy kol ƒÄkQy lÄ (Is 30,18): „Dar tocmai de aceea Domnul așteaptă să se milostivească spre voi, de aceea el se va ridica să vă arate indurarea să. Căci Domnul este Dumnezeu al dreptății: fericiți sunt cei care nădăjduiesc într-însul!” (G-R) HÄna‘tem YHWH be-:iberQykem s...ț be-’em"rekem s...ț ’ayyQh ’ElohQy hammišep"”. (Mal 2,17): „Voi obosiți pe Domnul cu vorbele voastre s...ț când ziceți: s...ț Unde este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
marelui Rege”. Iar în doxologia din 1Tim, 6,15-16 Dumnezeu este preamărit că ho makários kaì mónos dynástQs, ho basileùs tÄÎn basileuóntÄn kaì kýrios tÄÎn kurieuóntÄn, ho mónos échÄn athanasian, phÄÎs oikÄÎn aprósiton, hòn ežde oudeìs anthrÀpÄn oudè idežn dýnatai...: „fericitul și singurul Stăpânitor, Regele regilor, Domnul domnilor, Cel care singur are nemurirea și locuiește în lumina cea neapropiata, pe care nici un om nu l-a văzut și nu-l poate vedea...” (t.n.), după ce mai fusese numit, în 1,17
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
dynástQs: „Putearnic” (SC, Blaj); „Stăpânitor” (celelalte traduceri românești); „potens” (Vg); „Souverain” (BJ); „Sovereign” (RSV). Apare doar în 1 Timotei 6,15 în înșiruirea sinonimica deja citată 253 ho makários kaì mónos dynástQs, ho basileùs tÄÎn basileuóntÄn kaì kýrios tÄÎn kurieuóntÄn, „fericitul și singurul Stăpânitor, Regele regilor, Domnul domnilor” (t.n.). 3.2.1.6.4. șhoț pantokrátÄr: „Atotțiitoriul”, „cel Întrutotțiitoriu” (2Cor 6,8) (SC); „Atotputearnicul” (Ap); „Atotțiitoriul” (2Cor 6,18) (Blaj); „Atotțiitorul” (BVA, G-R, BS); „șCelț Atotputernic” (C); „omnipotens” (Vg); „tout-puissant
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
mentis semita, iar cititorul european, una plămădita de civilizația greco-latină. Traducerea acestor două adjective în contextele de mai sus cu „adevărat” creează enunțuri vagi sau uzate, asupra cărora atenția nu zăbovește. „Vrednic de crezare” ni se pare aici o rezolvare fericită. În alte locuri însă, alQthinós, atribut în sintagma theòs ho zÄÎn kaí alQthinós: „Dumnezeul viu și adevărat”262, sau numele propriu-zis ho alQthinós263 semnifică realitatea lui Dumnezeu în opoziție cu inexistentă idolilor. Semnificații de bază: fidel, vrednic de încredere. 3
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]