23,608 matches
-
cântă în mai multe limbi. Observ cum scriitorii gruzini tresaltă la ritmuri caucaziene. Urmează „Kalinka”: scriitoarea din Kaliningrad, Valentina Soloviova, întotdeauna binedispusă, exultă; balticii privesc nedumeriți, vădit surprinși să audă aici, în nordul Franței, melodii patriotice sovietice. Andrei Bodiu ne zâmbește cu înțeles, iar eu cu Vitalie comentăm malițios spectacolul sub privirile stupefiate ale lui Nicolae Prelipceanu, care spune ceva cu năduf, excedat și el de stângismul incurabil al francezilor. Asta e... Noroc că nu ține mult, e doar un potpuriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
al imortalizării fotografice, inaugurează o anume numărătoare inversă, prima de-a lungul călătoriei, care începe să-mi bată sec în tâmple. Nu mă pot detașa, oricât aș dori, e ceva în mine, o fisură, un ghimpe, un supraveghetor care îmi zâmbește perfid: „Totul va trece, degeaba te agăți de imagini, cuvinte, senzații, priviri.” Soluția, știu, este să-mi schimb atitudinea, să-mi schimb modul în care privesc lucrurile. Să nu mă mai cramponez de efemeride, ci să consider mișcarea drept adevăratul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din bazinul Ruhr s-a mai potolit. Acum sindicatele sunt cuminți, pentru că nivelul de viață a crescut. Oftez cu ușurare: Yours words really enjoyed me. Omul - un ins robust, în costum sportiv - nu știe cum să o ia și-mi zâmbește din reflex, ușor stingherit. Baza de antrenament a Borussiei Dortmund reprezintă o salbă de terenuri excelent întreținute, încondeiate cu un gard viu, „englezesc”, și împăturite cu o „carpetă” de gazon verde și gras - o sursă de extaz pentru cunoscători. Poposim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
găzduiesc - o hartă a traseului nostru prin Europa, desenată pe o bandă de plastic galbenă, destul de incomodă la ținut și cărat. Apariția lui Thomas cu această hartă butaforică în mâini a început de la o vreme să ne trezească unanima ilaritate. Zâmbește și el, ușor jenat, ușor complice. E o convenție, dar trebuie dusă până la capăt. Primarul, cel care primește cadoul - de fiecare dată altul, firește... primarul, nu cadoul -, schițează invariabil aceeași expresie de surprindere plăcută, pentru el este prima dată, pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de lagăr”. Ultimii poartă straie naționale, sărbătorești, oferă cu generozitate vizitatorilor pliante și CD-uri promoționale. Azi - coincidență! - e ziua Poloniei la Expo 2000, e prezent și președintele Kwaśniewski, un fost comunist care a deprins rapid manierele unui lider occidental: zâmbește în stânga și dreapta, glumește cu turiștii, împarte autografe. VASILE GÂRNEȚ: O secvență confuză, amuzant-reconfortantă până la urmă, în care am fost implicați, fără voie, la pavilionul Spaniei. Nimerim la o recepție. Suntem invitați cu amabilitate sa intrăm, fiind considerați ca făcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și ne însoțește, de altfel, până la Malbork (spectaculoasă misiune redacțională, dar și costisitoare, nimic de zis!). A fost foarte dornic de comunicare până să vină vorba despre subiectul sensibil al simpatiilor procomuniste în Franța. Spre deosebire de RFI-st, Annie ascultă calm, zâmbește uneori și îmi dă dreptate printr-o abia perceptibilă mișcare a capului. Îmi spune că nu vrea să intre în detalii, discuția pe această temă nu e deloc simplă și liniară, dar e surprinsă plăcut de câte nume ale culturii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe care o vede destul de rar, pentru că a divorțat de familie. Îl întreb pe Fatos dacă romanul e autobiografic. „Peste 60 la sută din text este autobiografie topită artistic”, îmi răspunde Fatos Kongoli, într-un limbaj de critic literar, și zâmbește jenat... VITALIE CIOBANU: Se anunță niște ședințe literare în vagonul-restaurant, dar se pare că nimeni nu s-a obosit să meargă la ele. O stare de dizolvare și lehamite. Dincolo de geam - nori negri aplecați deasupra câmpiilor, păduri de brazi cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la rându-i împrejurimile pluvioase. Îmi spune că a obosit, drumurile îl deprimă. Andras e mare, „învelit” bine cu carne, și scâncetul de copil despre dorul de casă, pe care l-a tot reluat încă de la Paris, mă face să zâmbesc. Are privirea mereu melancolică și se ține mai mult cu ai săi din Ungaria, ca și noi, de altfel, cu ai noștri din România - sindromul Estului, al familiarității căutate instinctiv pe meleaguri străine, în mijlocul celor ce răspund aceluiași cod de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ferestre foarte mici, camera de tortură, WC-ul, grajdul, camera pentru oaspeți - un fel de hotel timpuriu, sala de dans, sala armelor... Ghidul nostru, doamna Wanda-Iadwiga, urcă destul de ușor pe scările castelului, de multe ori așteptându-ne la capătul lor. Zâmbește și scoate din gentuță o sticluță albastră, din care bea câteva înghițituri. Cum sunt unul dintre cei câțiva care țin pasul cu ea, îmi permit s-o întreb ce licoare anume bea. „Vodcă”, îmi răspunde cu dezinvoltură. „Îmi liniștește respirația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
citește întruna - în tren, în autobuze - cărți în limba engleză. E foarte discret, nu l-am auzit până acum să vorbească decât câteva cuvinte în maghiară și engleză. Soția lui, cu o înfățișare foarte plăcută, e o ființă mai solară, zâmbește și roiește în jurul soțului ca o adevărată muză protectoare. Acest eșantion de „umanitate panonică” reușește să-ți spargă toate clișeele antimaghiare induse de propaganda românească naționalistă. La o altă masă, mai departe, stau ucrainenii și georgienii (solidaritate ex-sovietică și antirusească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
va trebui să iasă la mare înconjurând foarte mult. Mă întreabă de ce nu amenajează rușii și porțiunea asta de țărm părăsită. Îi mărturisesc sincer că nu am răspuns la această întrebare. E o zi însorită, destul de caldă, și marea ne zâmbește binevoitor. Mă plimb cu Andrei Bodiu printre tarabele cu ambră - o industrie înfloritoare în aceste locuri în care, de câțiva ani, „s-a dat drumul” la turiști. Mă hotărăsc să cumpăr niște salbe pentru doamnele de acasă, ținând cont că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sarcină destul de dificilă la frontiera cu enclava rusă Kaliningrad. E cald și deschidem fereastra vagonului... O lituaniancă se apropie și ne oferă în pungulițe brânză de vaci și miere de albine. I se mulțumește în mai multe limbi și femeia zâmbește... Trenul merge încet, pentru că linia ferată e destul de veche. Vom ajunge la Vilnius spre seară, pe la 17.30, așa că am timp să-mi notez în jurnal și să citesc din Ivan Klima, The Spirit of Prague. VITALIE CIOBANU: „Ai avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cineva din redacție... Mi-a spus mai devreme că transmite zilnic corespondențe pentru acest post: la telefon, prin e-mail sau prin fax. Relatează de oriunde, oricând și din orice poziție, cum se spune. O productivitate halucinantă. Are timp să-mi zâmbească și mă întreabă dacă înțeleg portugheza. Îi spun că înțeleg aproape 50 la sută. Multe cuvinte sună ca în română. De pildă, „palavre” - care înseamnă... vorbe, fără conotație derizorie, ca la noi (și eu, care credeam că e un turcism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ei, foarte bogați. Nu le pasă de Asociație. Regretă doar că vor călători tot mai greu spre Basarabia și România din cauza vizelor pe care vor trebui să le obțină contra plată. Victor - amicul lui Tofan - e ras în cap, scund, zâmbește știrb, o ființă aparent inofensivă, se arată sensibil, în ciuda alurei sale de tip „dur”. Vorbește, ca și Tofan, mai bine rusește decât românește. Fetița sa e dansatoare. Tofan conduce o firmă și susține cu bani activitățile Asociației moldo-letone. Înainte se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mi-a și explicat de ce procedează în felul acesta. „Rușii sunt foarte nehotărâți și, abia scăpați de comunism, nu prea știu să facă afaceri. Noi, turcii, avem comerțul în sânge, așa că nu le forțez mâna, de fapt, îi ajut.“ Nu zâmbește deloc când îmi explică toate acestea. Ajungem cu întârziere la Muzeul de Stat „Pușkin”, așa încât, la momentul sosirii noastre, excursia prin muzeu s-a încheiat. „Slavă Domnului” - spune Nae Prelipceanu, care simte deja o inflație de Pușkin. „N-au rușii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Ipatava le vorbește și ea, agitată, recepționerelor și încearcă să mă liniștească. Vine și Christiane Lange... Abia peste vreo două ore mi se aduce pașaportul în cameră. Nașiolsia, izvinite za bespokoistvo („S-a găsit, iertați-ne pentru deranj“), îmi spune, zâmbind, femeia de serviciu de pe coridor... 10 iulie, luni VASILE GÂRNEȚ: Notez tot mai puțin în jurnalul meu. Nu mai am entuziasmul și spiritul de observație de la început, iar sejurul - aproape 14 zile - în spațiul ex-sovietic, prea lung pentru câte e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nostru, „Literatur Express Europa 2000”, cu care am călătorit de la Bruxelles până la Kaliningrad. Regăsirea trenului „istoric, burghez și comod” la Brest este o binecuvântare, ne bucurăm sincer, de parcă ne-am fi revăzut casa părintească, iar nemțoaica blondă de la vagonul-restaurant ne zâmbește de bun sosit, ca o mamă duioasă. Entuziasmul îmbarcării este totuși știrbit de un incident cu macedoneanul Zoran Anchevski, care și-a uitat pașaportul la hotelul din Minsk. Cu câteva ore mai devreme, o pățise, la fel, și Lasha Bakradze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
oferte” dintre cele mai tentante și diverse... Sunt și negrese, pentru că Polonia e un fel de placă turnantă în industria sexului din Europa. Blondele și blonzii din Polonia au bulversat prețurile pe continent...”. Îl întreb de unde cunoaște asemenea detalii. Chingiz zâmbește enigmatic. A scris un roman, un thriller, pe acest subiect și se mai documentează pentru un altul. Are un agent literar în Polonia, care îi traduce și stochează toate informațiile de acest gen ce apar în presa poloneză. Îi propun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai spectaculoasă și inedită din această seară este cea oferită de Chingiz Abdullayev, scriitorul-detectivist din Trenul Literaturii, care și-a deschis pe masă laptopul și scrie la roman, în pofida vacarmului din jur. Știe că toată lumea îl privește uimită, el ascultă zâmbind complimentele și încurajările noastre ironice, dar continuă să scrie. Probabil că face un insert life în narațiune... VITALIE CIOBANU: Grupul nostru de români se completează, în mod surprinzător, dar logic - cum aveam să ne dăm seama foarte curând -, cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
El însuși, Noël Bernard, mi-a mărturisit că i s-a atras atenția la State Departament, Afacerile externe ale Americii, de care depindea postul de radio, să se ferească de orice atac brutal la adresa lui Ceaușescu - și „în acest fel, spunea zâmbind Bernard, mi-am dat seama că ironia e mult mai eficientă decât sarcasmul sau injuria!”. Recomandarea „de la centru” nu e prea uimitoare când ne amintim că, pe atunci, mai bine de un deceniu, în „post” la București se afla ambasadorul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
am tresărit: mi-am întors fața către prietenul meu care mă privea fix cu acea atenție încordată cu care vrei să surprinzi un secret. „Ai dreptate, acum, în mine, se vede până la fund!”, i-am spus și el mi-a zâmbit cu acele zâmbete isusiace ale lui din tinerețe, când își pierdea fulgerător sexul și devenea unul din acele personaje fascinante și hermafrodite, supraumane, dezlipite din uleiurile maeștrilor Renașterii, un Ioan Botezătorul uimit că Noul Învățător, noul Rabbi vine la el
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ore și, uneori, se termina tot la mine, în partide de șah. Cu Pax al acelei vremi discutam câte în lună și în stele, politică, literatură, planuri de viitor - politice și literare! - și el mă asculta, atent, calm, fără să zâmbească la multele mele naivități sau teorii „supraetajate”, emise cu argumente excesive și pe un ton mult prea pătimaș ca să poată părea „verosimile”! Îi sunt și azi sunt recunoscător pentru prietenia sa răbdătoare și „înțeleaptă”, Panciu, unul dintre premianții clasei noastre
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
romanul Groapa. - Da, am zis eu, dar el se referă la perioada de dinainte de război și nu e zugrăvită clasa noastră muncitoare... hai, ce ziceți?! De altfel, dumneavoastră aveți cunoștință de romanul meu Francisca? - Cum să nu, a replicat personajul, zâmbind șiret pentru prima dată - până atunci arborase masca de gheață a celor în mâinile cărora se află nu numai pâinea și cuțitul dar, și Adevărul. Și a extras de sub un maldăr de cărți și de hârtii romanul Francisca, pe care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dăduse ordin să apară cele patru articole negative, care, în ochii lor, ai „tovarășilor”, aveau ca scop, probabil, să înmormânteze cartea și să-l marginalizeze definitiv pe „răzvrătit” fapt care parțial s-a și întâmplat... „Dar, recunoaște, mi-a spus zâmbind fin înaltul personaj, toți cei care au criticat romanul au fost critici de primă mână!..” Valeriu Râpeanu, fost critic, la începuturi la Gazeta literară, lui Paul Georgescu, apoi, hotărându-se probabil să facă carieră politică, se’nțelege, a intrat în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
-i respecți viața. După o bună jumătate de zi pe care am petrecut-o discutând sau, mai degrabă, ascultând, ne-am luat rămas bun, eu și însoțitorul meu, de la gazdele noastre de la Irbid, într-o atmosferă destinsă. După ce am constatat, zâmbind, că, tot așa cum încălzirea planetei anunță poate sosirea primăverii după o iarnă îndelungată, Europa va îmbrățișa în curând islamul, pentru că toate eforturile ei de până acum au dat greș, prietenii noștri ne-au asigurat "nici o constrângere în materie de religie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]