KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...895 896 897 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413

sfârșit rău, știți prea bine, cunoașteți situația din Cipru. Dacă voi putea avea o fărâmă de influență, va fi cu atât mai bine, dar... Facem și noi ce putem: adică nimic. Preafericirea Sa temperează cu un zâmbet această falsă modestie. Zâmbim amândoi. Ușa se deschide, secretarul particular intră în vârful picioarelor și-mi arată de la distanță ceasul lui, cu un deget arătător cordial-mustrător. În anticameră, trei deputați și un ambasador. Niște ziariști își instalează camera de filmat pe un trepied. Ministrul

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
sinucigaș și a lăsat statul islamic la magazia cu accesorii. Vorbe bune de pus pe seama faimosului joc dublu, al disimulării autorizate, al vicleniei, al seducției tactice în așteptarea unor zile mai bune? Un totalitarism new-look în marș spre puterea absolută, zâmbind cu prefăcătorie unor idioți utili și prost informați? A doua zi, îi și pun această întrebare unui iezuit din partea locului, puțin suspect de complezență. "Fantasme! îmi răspunde acesta. Hezb a evoluat și e politic acum până-n adâncul sufletului. Jumătatea acestei

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
acest lucru e mai clar. Pentru ei, a rămâne înarmați ține de o îndatorire de ordin religios. Într-o bună zi, ei se vor încadra în armata libaneză, și atunci vom fi cu toții mai puternici. Îmi amintesc ce-mi spunea, zâmbind viclean, un prieten sirian: Da, ei știu să moară mai bine ca noi, dar ne împiedică să trăim așa cum am vrea, adică mediocru. Eu unul țin la o fericire fără glorie. Iar ei mă deranjează". Reiau: Sunteți foarte puțin numeroși

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
fată cu ochi negri, fără voal. Care voi? o întreb eu, surprins. Voi, americanii. Scuzați-mă, eu vin din Europa. Sunt francez. European? E și mai rău, îmi replică ea cu un scurt rânjet sec. Sunteți creștină? o întreb eu zâmbind cât pot mai drăguț. Da, și ce-i cu asta? După care, a ridicat din umeri și a dispărut în mulțime, fără a-mi mai lăsa timp s-o întreb din ce organizație progresistă făcea parte, ca orice creștin care

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
ar putea cel puțin să afirme: "Plătesc, deci vorbesc". Nu. Ea lasă America s-o facă, și tace mâlc. Până la urmă, faptul devine supărător. Dumneavoastră ziceți că sunteți francez, israelianul de pe stradă vă privește cu răceală, arabul de la colț vă zâmbește. Ca european, iată-vă disprețuit de două ori în același timp. Acum înțeleg mai bine butada auzită la Tel-Aviv. Neamțul plătește și tace din gură. Europeanul bombăne, dar de fapt nu-i pasă; americanul trage o linie și discută". Între

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
gravată pe dalele de piatră ori e întipărită pe un meteorit, pe Piatra neagră de la Mecca. În fața acestui plan bicolor, nu mă pot împiedica să-l opun pe Tatăl care cântărește, taie și tranșează, Madonei care-și pleacă fruntea și zâmbește pruncului. Viroagă versus grădină. Pietrele lapidării și lemnul supliciului. Scrierea colțuroasă, numai cu consoane, și cea grecească, mai rotunjită, pe care vocalele o fac mai suplă. Nordul câmpenesc și sudul cu aspect de deșert. Hristos n-a vrut să arunce

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
cu mult înaintea lor. E totuși scandalos, nu-i așa? Consimt că așa e. Too soon, my lord. N-aveați de ce să vă grăbiți. Aduceți-vă aminte, nu eu spun asta primul, cei din urmă vor fi cei dintâi. El zâmbește și-mi răspunde prompt, umorul englezesc are virtuțile sale. Și acum iată-l că se îndreaptă înseninat către enoriașii lui, urându-mi în ciuda a tot și a toate o fericită comuniune întru Domnul. La fel ca occidentalii de odinioară, orientalul

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
mai intransigent și mai meticulos. Este adevărat că toleranța e un lux pe care nu și-l permit decât cei puternici, dar care-i poate costa scump pe cei slabi. În epoca de argint numită Al-Andalus, islamul din Granada putea zâmbi tuturor pentru că-și domina rivalii. Astăzi, simțindu-se depășit, nesigur, învins, aservit, umilit, el flutură șaria și revolverul, își "înăsprește poziția". Fie. Ține de rasismul elementar să vezi în orice musulman un violent și în orice palestinian un potențial terorist

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
un "ei" pentru a ne afirma un "noi", și că orice atașament emoțional față de o vatră de viață și de simțiri presupune delimitarea mai mult sau mai puțin manifestă de cei care au o alta, această trivialitate ne face să zâmbim, dar pereții despărțitori generați mai peste tot de acest zid inițial ne fac să ne strâmbăm de neplăcere. Religiile incită la dezvoltarea spiritului gregar, trăiască cercetășia! Dar cum să te aduni cu unii fără să te separi de alții, vade

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849

și nu mor, pe care dintele vremii nu le mușcă (...). De mult M. Sadoveanu nu mai era nici tânăr, nici vârstnic, nici bătrân, figura lui masivă, împietrită într-un surâs blajin, era a unei statui care stă în mijlocul unui popor, zâmbind părintește generațiilor, mereu altele, necontenit actual, venind din trecut și pășind spre viitor (...). Orice raclă de altminteri, Mihail Sadoveanu, e prea mică pentru mărețul tău duh creator, orice mormânt o criptă meschină pentru granitul uriaș din care e zămislită opera

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
cele zece ouă clocite, astăzi, după ce se zvârcolește în fața egumenului și a noastră, zice că ne trece cum nu, dar ne dă a înțelege că un bacșiș bun i-ar trebui. Are aerul că-și târguește bacșișul. Ne privește pieziș, zâmbește: el n-are leafă, el are numai mâncare, altul care să ne conducă nu e, că un bacșiș face să-i dăm... "Îți dau bacșiș ouăle clocite pe care ni le-ai dat eri!" i-am răspuns. S-a dus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
mai este. Da de ce-ntrebi? Apoi întreb, că de la ei au rămas îngropate pe aici multe comori... Ș-ai vrea să dezgropi o comoară? Da! De ce? Apoi ași vrea să dezgrop o comoară ca să zidesc o biserică..." Mă privește blând, zâmbind. Nevinovat și simplu sue înnainte, culege un fir înflorit din iarbă, îl miroase, și pletele lungi, negre, îi fâlfâie în aburirile vântului. Suim, suim, apoi coborâm coasta stâncoasă, printre arbori risipiți de furtună. Brazi nalți, ca ziduri negre înconjură Agapia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
dat cioturi în barbă, a plecat cu preuteasa la Târgul Neamț. Duminică, mâni, are un sobor. Ionică argățelul care ne primește n-are nimic. La întrebările noastre răspunde că n-are, parcă se tânguiește, dar prin întunerec se simte că zâmbește. N-are lapte, n-are cheia de la casă, n-are fân de așternut, n-are lăvicere, și perini ca să putem dormi în cerdac. Un moșneag din vecini ne aduce câte o pernă și niște lăvicere, iar Ionică găsește oleacă de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
întreb mirat. Ia un drac, zice moșneagul. S-a ținut de la Probota cât colea în urma noastră, și numai ne-a ieșit înnainte ca un drac. Acu merge și el la Hârlău..." Și băiatul, clipind, mă privește cu coada ochiului și zâmbește fericit. Și așa mergem noi foarte multă vreme prin locuri neumblate, izbindu-ne de cioate, coborând văi prăpăstioase și urcând dealuri grele, pe la marginea unei păduri care parcă nu mai are sfârșit. Desnădăjduiți, ne oprim într-o vreme, ca să ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
capete cărunte de colonei și maiori cari clipocesc de somn, pe când ofițerii tineri, la capete de mese, nu mai pot, ca niște strâjnici cari-și mușcă frâul nou pus. Generalul vede și înțelege prea bine ce se petrece în jurul său; zâmbește și se face că nu pricepe nimic. Își bate joc de toți și șade câte odată neclintit la masă până ce cu toții încep a geme înnăbușit, până ce la toți le trece os prin os. La câmp, la manevre, în tabără, preocupația

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
ITINERAR DOBROGEAN] Din urmă: un cerșetor bătrân, așezat pe o movilă de prund, cu crucea și cutia lui de tablă, e bucuros de ziua lui de azi. Ține de mână pe un bătrân care l-a miluit și-i spune zâmbind "cum a fost și el odată în viața lui", și rostește parcă sentințe filosofice. Joi 23 Vineri 24 Sâmbătă 25 Iulie în Buhaz Duminică 26 Dunărea se desparte în 2 la Ceatal (far) Désiré Andriol Câșla Moș-Kerim 140 de ani

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-l primesc: pentru că nu-i călcat. Vreau să mi-l calci. Îmbracă-te așa. Vrau să mi-l calci. Bine, să ți-l calc, zice mama. Pune pe dușumea surtucelul și-l calcă ușor cu picioarele. Apoi mi-l dă zâmbind. Eu sunt mulțămit și-l primesc. Mama mă-mbrățișă. Suntem numai noi amândoi în odăița răcoroasă. Eu îi privesc cu gravitate bucuria stăvilită. Sunt cam bănuitor, cam nedumerit, totuși e vădit și logic că surtucul a fost călcat. Legătura cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
grași, care fac întăiu cunoștința, se așază față în față; și după ce consumă pateuri și sorb mai multe pahare de vin, se uită cu prietinie unul la altul, se ridică cu paharele pline, ciocnesc și se ploconesc cu capetele apropiate, zâmbindu-și și firitisindu-se, cuprinși deodată de o prietinie subită La școala normală "Vasile Lupu" 30 F. 926. Cuvinte indiene (Kipling): serdar vechil han bacșiș, burcă. A alicni, astă noapte Dafina doamna, soția lui Istrate Vodă. Și sunt toate trecătoare Ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
clucer adună la camară cele trebuitoare, cum și vânatul și sarea. El adună mierea, untul, brânza pentru peșcheșul la Turci.10 Pe când visa în lumina zorilor, a venit un înger grăbit ș-a sărutat-o; și de-atunci buzele ei, zâmbind, par a purta, fără ca ea să știe, amintirea acelui oaspete de-o clipă. IARĂȘI ȘI IARĂȘI Văd că bărbații protestează împotriva modei deși nu-s toți sinceri. Unii protestează numai împotriva femeilor urâte. În ce mă privește sunt de acord

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
fronde C'est levé ce matin. Je crois qu'il gronde Contre les mandarins. Il Principe este medicul timpurilor de epidemie. Feltin Sasu [SPECTATORUL ȘI DIVERSE NOTE]* Spectatorul Vă pot spune de la început că acest spectator e un om care zâmbește fără răutate. DESPRE MODĂ, MORALITATE, COCOANE ȘI DUDUCI Se fac în fiecare zi constatări descurajatoare asupra coborârii nivelului vieții sociale de după războiu. Coborâre în toate, pentru toată lumea,deși aceiași lume a putut constata la epoci apropiate și regulate o continuă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
India i-au fost atribuiți domnului Ioanițescu de d. Manolescu. Vă înșelați, a ripostat imediat și cu vioiciune d. Ioanițescu. Am spus "Negri din Africa și Pieile roșii din India. Acesta este adevărul." Mulți din colegii d-lui Ioanițescu au zâmbit cu nedumerire. Alții ar fi râs prea zgomotos. Cel puțin așa se spune. D. Ioanițescu contestă. În orice caz d-sa e ceea ce se chiamă "un băiat bun" și nu se supără; pe când d. Mihalache care e șef și grav

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
au rostit discursuri. Cum e obiceiul în Basarabia, au vorbit adică toți care se aflau în acea adunare. Cineva din vechiul regat a crezut că trebuie să sublinieze importanța simbolică a acelei zile a unirii. D. Ion Inculeț, președintele republicii, zâmbind cu finețe, în răspunsul său a observat că sunt anume rezerve de făcut atunci când se sugerează unirea cu o țară oligarhică. Basarabia e ieșită din revoluție și ține în mare cinste anume principii de neștirbită democrație. Totuși i s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
că nu-i mai bine? Asta mă bucură, omule, răspunde învățatul. M-am mai gândit decând ai plecat de la mine. Te duci acasă și scoți afară și capra. Așa am să fac, țadic. A scos capra și s-a întors, zâmbind nedumerit. Ai scos capra? Am scos-o. Și-i mai bine decât înainte? Cu mult mai bine, țadic. Dumnezeu să-ți ajute pentru sfat bun. Acuma ce trebuie să mai fac? Acuma eu zic să scoți afară și vaca. Bun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
ce trebuie să mai fac? Acuma eu zic să scoți afară și vaca. Bun, am să scot și vaca. Pot să mă duc cu fuga acasă? Da, idală, poți să te duci cu fuga. Când s-a întors acuma, năcăjitul zâmbea ca și soarele. A îngenunchiat și s-a închinat: Astăzi, învățătorule, pot să spun că mă pot socoti printre oamenii fericiți de pe pământ. Pot în sfârșit răsufla. Mulțămesc lui Dumnezeu pentru dezlegarea pe care mi-a dat-o prin gura

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
a ascultat cu liniște și l. aminte visată lungă istorisire a lui moș Ilie Alapiu. data Când s-a întors Ionuț dela Sfântu Munte și dela Brăila cu barbă (r.t.) de nu l-a mai cunoscut nimene. Ș-a zâmbit iar măria-sa când l-a văzut. (r.t.) Și a fost războiu mare la Vaslui cu păgânii și au biruit măria sa Ștefan-Vodă pe păgâni tăindu-i precum se taie, fugărindu-i și luând multă dobândă și robi. Căzut-au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]