224,754 matches
-
italienesc) și a reintrat în Grecia cu armatele italiene cinci luni mai târziu, în primăvara anului 1941. De această dată el a discutat despre "Statul Autonom al Pindului" ("Αυτόνομον Κράτος της Πίνδου") sau "Statul Autonom Vlah" ("Αυτόνομον Βλαχικόν Κράτος") în teritoriul dintre Epir, Tesalia și părți din Macedonia, care trebuia să constituie Patria Aromânilor. Acest stat planificat sau canton este uneori numit "Principatul Pindului" (numele folosit pentru a se referi în principal la evenimente din Pind în August 1917). Adjunctul și
Alcibiade Diamandi () [Corola-website/Science/336050_a_337379]
-
În antichitate, teritoriul actual al Muntenegrului era locuit de triburi ilire. În sec. al-II-lea î.Hr., teritoriul actual al Muntenegrului este cucerit de români și încorporat în provincia română Illyricum. Între sec. VI-VIII, aici sosesc triburi slave, ce se vor stabili aici și
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
În antichitate, teritoriul actual al Muntenegrului era locuit de triburi ilire. În sec. al-II-lea î.Hr., teritoriul actual al Muntenegrului este cucerit de români și încorporat în provincia română Illyricum. Între sec. VI-VIII, aici sosesc triburi slave, ce se vor stabili aici și se vor amestecă cu populația locală. La sfârșitul sec. XII, regiunea a fost
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
X-lea, un principat semi-independent, numit Doclea, care era legat de Șerbia Medievală, și într-o mai mică măsură de Imperiul Bizantin și Bulgaria. Doclea și-a dobândit independența de Imperiul Bizantin în 1042. În următoarele decenii și-a extins teritoriile, anexând Rascia și Bosnia, după care deasemenea, a fost recunoscută că regat. Puterea să a început să intre în declin, la sfârșitul secolului al XI-lea, iar ]n 1186, a fost cucerit de Ștefan Nemanja și încorporată în teritoriile Sârbești
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
extins teritoriile, anexând Rascia și Bosnia, după care deasemenea, a fost recunoscută că regat. Puterea să a început să intre în declin, la sfârșitul secolului al XI-lea, iar ]n 1186, a fost cucerit de Ștefan Nemanja și încorporată în teritoriile Sârbești. Noile pământuri alipite, numite Zeta pe atunci, au fost conduse de către dinastia sârbă Nemanjić. După ce Imperiul Sârb s-a prăbușit, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, o altă familie (Dinastia Balšić) au venit la putere. În
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
anii 1991-1995, în care s-au desfășurat Războiul Bosniac și cel croat, poliția și forțele militare din Muntenegru s-au alăturat celor sârbești în perioada atacurilor din Dubrovnik, Croația. Aceste acte de agresiune, cu scopul de a dobândi mai mult teritoriu, au fost caracterizate de grave încălcări ale drepturilor omului. Generalul muntenegrean Pavle Strugar a fost condamnat pentru participarea să în bombardamentele din Dubrovnik. Refugiații bosniaci au fost arestați de către poliția muntenegreană și duși în lagărele sârbești în Foča, unde au
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
ca regat unificat începe în secolul al VIII-lea. Cele mai vechi descoperiri arheologice din Danemarca datează din 130.000-110.000 î.Hr., în perioada interglaciară Eem. Oamenii au locuit pe teritoriul de azi al Danemarcei din aproximativ 12.500 î.Hr., și există dovezi legate de practicarea agriculturii începând cu 3.900 î.Hr. Epoca de bronz a Nordului (1.800-600 î.Hr.) a fost marcată de movile funerare, care prezintă printre altele motivul
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
Danemarca de astăzi în perioada dintre epoca preromană și epoca germanică a fierului, adică în epoca romană a fierului (1-400 d.Hr.). Provinciile romane au menținut rute comerciale și relații cu triburile native ale Danemarcei, monezi romane găsindu-se pe teritoriul actual al țării. Există dovezi ale unei puternici influențe culturale celtice, printre care descoperirea cazanului de la Gundestrup. Istoricii consideră că, înainte de sosirea precursorilor danezilor, care au venit din insulele daneze de est (Zealand) și din Skåne, ei vorbind o formă
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
formă veche a unei limbi nord germanice, mare parte din Iutlanda și unele insule au fost colonizate de iuți. Acești iuți au fost mai târziu invitați în Britania de către regele Vortigern, ca să activeze ca mercenari, și li se-au oferit teritoriile sud-estice ale insulei, printre care Kent și Isle of Wight. Iuții au fost asimilați mai târziu de invadatorii angli și saxoni, strămoșii englezilor de astăzi. Populația rămasă în Iutlanda a fost asimilată de danezi, ea fiind slăbită de emigrații. Originile
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
asupra coastei nordice a Germaniei. De la epoca vikingă până la sfârșitul secolului al XIII-lea, regatul Danemarcei a fost format din Iutlanda, la nord de râul Eider, și din insulele Zealand, Funen, Bonholm, Skåne, Halland și Blekinge. De la începutul secolului XIII, teritoriile dintre râul Eider și râul Kongeåen au fost desprinse din regat, formând ducatele vasale Schleswig și Holstein. După sfârșitul secolului XI, Danemarca a parcurs o tranziție de la mai multe căpetenii regionale ("jarls"), cu o instituție monarhică lipsită de putere, la
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
al IV-lea, în 1340, imperiul a intrat într-un declin general, datorat luptelor interne și supremației Ligii Hanseatice. Competiția dintre fiii lui Valdemar al II-lea a avut ca efect pe termen lung separarea sudului Iutlandei de imperiu, acele teritorii devenind ducate/comitate vasale, semi-independente. Pe timpul domniei lui Valdemar al IV-lea și a fiicei sale Margareta I, ținutul a fost reînvigorat, și, în urma Bătăliei de la Falköping, Margareta I a reușit să îl pună pe fiul surorii sale, Eric de
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
IV-lea Adolf, preferând să ofere coroana lui Carol al XIII-lea. Norvegia a intrat într-o uniune cu Suedia, care a durat până în 1905. Danemarca și-a păstrat coloniile Islanda, Insulele Feroe și Groenlanda. În afară de coloniile nordice, Danemarca a avut teritorii în India (Tranquebar) între 1620 și 1869, pe coasta de aur daneză (Ghana) între 1658 și 1850, și în America (Insulele Virgine) între 1671 și 1917. Mișcarea liberală și națională daneză a luat amploare între 1830-1840, și, în urma revoluțiilor de la 1848
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
cu președintele azer Ilham Aliyev. Discuțiile dintre Aliyev și Kocharyan au avut loc în septembrie 2004, la Astana, Kazahstan, în cadrul întâlnirii șefilor de stat din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Potrivit surselor, una dintre sugestii a fost retragerea forțelor armene din teritoriile azere adiacente provinciei Nagorno-Karabah, precum și desfășurarea unor referendumuri (plebiscite) în Nagorno-Karabah și în Azerbaidjan cu privire la viitorul statut al regiunii. În perioada 10-11 februarie 2006 Kocharyan și Aliyev s-a întâlnit la Rambouillet, Franța, pentru a discuta principiile fundamentale de soluționare
Robert Kocharyan () [Corola-website/Science/336061_a_337390]
-
și este cea mai mare construcție de acest fel. Ea are vedere către ruinele orașului Tushpa, vechea capitală urartiană din secolul al IX-lea, care se află pe un teren abrupt. O serie de fortificații similare au fost construite pe teritoriul Regatului Urartian, îndeosebi pe dealuri și aflorimente din locuri care aparțin astăzi statelor moderne Armenia, Turcia și Iran. Cetatea a fost stăpânită succesiv de populații diferite precum mezii, ahemenizii, armenii, parții, romanii, persanii sasanizi, bizantinii, arabii, selgiucizii, safavizii, afșarizii, otomanii
Cetatea Van () [Corola-website/Science/336063_a_337392]
-
a solicitat ajutor din partea armenilor persani în Războiul Ruso-Persan din 1826-1828, promițând că, după război, viețile lor se vor îmbunătăți. În 1828 rușii au declanșat Războiul Ruso-Turc din 1828-1829. În același an, Rusia a anexat Hanatul Erevanului, Hanatul Nahicevan și teritoriile rurale înconjurătoare prin Tratatul de la Turkmenchay. După Tratatul de la Turkmenchay, armenii care trăiau în continuare sub dominație persană au fost încurajați să emigreze în Armenia Rusă, iar 30.000 de armeni au urmat chemarea. Rusia a anexat părți semnificative din
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
rurale înconjurătoare prin Tratatul de la Turkmenchay. După Tratatul de la Turkmenchay, armenii care trăiau în continuare sub dominație persană au fost încurajați să emigreze în Armenia Rusă, iar 30.000 de armeni au urmat chemarea. Rusia a anexat părți semnificative din teritoriul ocupat de armeni. Potrivit recensământului rus din 1897, 1.127.212 armeni se aflau pe teritoriul Rusiei (Gubernia Erevan, 439.926; Gubernia Elisabethpol , 298.790; Regiunea Kars, 72.967, Gubernia Tiflis, 230.379, Gubernia Baku, 52.770; Gubernia Mării Negre, 6
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
dominație persană au fost încurajați să emigreze în Armenia Rusă, iar 30.000 de armeni au urmat chemarea. Rusia a anexat părți semnificative din teritoriul ocupat de armeni. Potrivit recensământului rus din 1897, 1.127.212 armeni se aflau pe teritoriul Rusiei (Gubernia Erevan, 439.926; Gubernia Elisabethpol , 298.790; Regiunea Kars, 72.967, Gubernia Tiflis, 230.379, Gubernia Baku, 52.770; Gubernia Mării Negre, 6.223 Regiunea Daghestan, 1.652, Gubernia Kutaisi, 24.505). În aceeași perioadă (recensământul din 1896), numărul
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
Otoman să se retragă numai după punerea integrală în aplicare a reformelor. Deși nu la fel de explicit, articolul 16 din Tratatul de la San Stefano prevedea: În iunie 1878, Marea Britanie, cu toate acestea, a obiectat că Rusia ar deține un prea mare teritoriu otoman și a forțat-o să realizeze noi negocieri ce au avut loc la Congresul de la Berlin. Articolul 16 a fost modificat și estompat, iar toate mențiunile cu privire la staționarea trupelor ruse în provinciile otomane au fost eliminate. În schimb, guvernul
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
au reprezentat două de voluntari recrutați din rândul prizonierilor de război austro-ungari de naționalitate română, organizate pe teritoriul rus în timpul Primului Război Mondial. Sub această denumire se regăsesc 2 entități - separate temporal și geografic, precum și, în bună parte din punct de vedere al scopurilor: În raport cu ceea ce s-a petrecut cu prizonierii etnici români proveniți din armata austro-ungară în alte zone
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
semnarea preliminariilor Păcii de la Buftea și succedată de demobilizarea voluntarilor și de integrarea dirijată a acestora în cadrul societății românești. În Rusia însă, ca efect al ajungerii Partidului Bolșevic la cârma statului, situația prizonierilor români și a voluntarilor înrolați rămași pe teritoriul rusesc s-a înrăutățit semnificativ, cu atât mai mult cu cât Rusia bolșevică a ajuns în stare de război cu Regatul României. În marea lor majoritate, voluntarii care mai rămăseseră fie au trecut pe ascuns - dacă au putut, în România
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
mai rămăseseră fie au trecut pe ascuns - dacă au putut, în România, fie au fost obligați să se retragă cât mai spre est din calea armatelor Puterilor Centrale, pentru a nu fi pedepsiți de către administrația austro-ungară ca „trădători”. Blocați pe teritoriul rus după Pacea de la Brest-Litovsk, în contextul campaniei Aliaților de susținere a partizanilor țarismului și a declanșării Războiului Civil, în perioada 1918-1921 aceștia din urmă au fost implicați, inevitabil, în problemele interne ale Rusiei. Românii au fost astfel siliți să
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de la Brest-Litovsk, în contextul campaniei Aliaților de susținere a partizanilor țarismului și a declanșării Războiului Civil, în perioada 1918-1921 aceștia din urmă au fost implicați, inevitabil, în problemele interne ale Rusiei. Românii au fost astfel siliți să se reorganizeze pe teritoriul rus situat la este de munții Urali sub forma unui al doilea corp de voluntari, organizarea fiindu-le sprijinită atât de către guvernul român, cât și de către Misiunea Militară Franceză din Rusia. Din cauza situației volatile și confuze, înființarea acestui al doilea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și un subofițer. Comisiile - cărora li s-au atribuit regiuni întinse, au avut indicație de a acoperi cât mai multe localități și de a propaga prin viu grai și prin difuzarea publicațiilor naționale, obiectivele voluntariatului. La 16 iunie ajunseseră pe teritoriul rus toate cele 7 comisii, scopul acestora fiind acela de a urgenta recrutarea și trimiterea voluntarilor în țară. Numărul mic al subcomisiilor și instabilitatea acestora, alăturate faptului că unii dintre propagandiști au plecat cu primele eșaloane de voluntari în țară
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
fi recrutați cu forța. De asemenea, situația prizonierilor care trăiau în gospodăriile țărănești era destul de comodă și nu mulți dintre aceștia erau dispuși să-și asume riscurile înrolării. Funcționând până în luna noiembrie, respectivele comisii au reușit totuși să trimită pe teritoriul românesc 374 de ofițeri și 8.261 de soldați (11 batalioane), în timp ce 22 de ofițeri și 1.460 de soldați au rămas în Rusia pentru servicii auxiliare de pază ale depozitelor Armatei Române. Recrutarea s-a sfârșit la 8 ianuarie
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
iar iugoslavii 7,5 %. Intenția inițială a Marelui Stat Major român a fost de a aduce voluntarii în țară numai după instruirea acestora conform regulamentelor și dotării Armatei Române, pe terenuri de instrucție din Rusia. În contextul situației revoluționare de pe teritoriul rus și ca urmare a întârzierilor în procesul de recrutare și a faptului că trupele române au avut nevoie urgentă de completări, Ministerul român de Război a hotărât ca instrucția și repartizarea pe unități să se facă pe teritoriul românesc
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]