24,150 matches
-
al doilea război mondial pentru eliberarea pământului țării. Lucrarea a fost executată de sculptorul Perța-Cuza din Transilvania și sființită de parohul bisericii din Țigănași părintele Antonescu. Opera a fost destinată inițial să fie așezată la Țiganca În Basarabia acolo unde dorm somnul de veci zeci de mii de ostași români căzuți În războiul de eliberare a Basarabiei. 22-VII În colaborare cu palatul copiilor și elevilor la Muzeul Mihail Kogălniceanu a avut loc un concert de pian pentru cel mai bun pianist
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
ei ne iau Insula Serpilor. Florin Constantiniu - Prețul dureros al naivității și diletantismului. Ion Gherman - Roadele Tratatului cu Ucraina. Herțenii, nefericite victime ale diplomației românești. Mihai Enache - cine se joacă cu soarta țării? Ioan Mugioiu (germania) - Cum Îți așterni, așa dormi. Mihai Chistrugă - Considerente privind minoritatea românească din Ucraina. Ion Beldeanu - Cartea românească interzisă la Cernauți. Ana Dinescu - Liga Studenților cere să se intervină În sprijinul bucovinenilor. Mihai Vicol - Nici școala unde a Învățat Eminescu nu mai este În limba română
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
un Chevrolet "De Luxe", cu doar 12.000 de kilometri la bord, lung de 15 metri, pe care nu aveam voie să-l folosim și primisem sarcina de la MAE să-l "valorific" pe piața locală. Lângă un zid al curții dormeau ostenite și prăfuite trei autoturisme ale ambasadei R.D. Vietnam, care își închisese porțile după septembrie 1973 și ni le lăsaseră nouă "în custodie". În curte am remarcat portocalii și lămâii, o minunată magnolie și un arbore cam de 10 metri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
cea mai inospitaliera zonă a globului, fără să ne lăsăm oasele pe undeva. Fusese din nou, ca și în sud, o experiență de neuitat, care merita trăită. Eram așteptați de toată "colonia românească" soții, copii, soacre cu masa întinsă. Am dormit dus și a doua zi mi-am început "programul oficial". A debutat cu vizita la comandantul regiunii, Copiapo fiind capitala regiunii Atacama. Localitatea a fost înființată la 8 decembrie 1744, cu numele de San Francisco de la Selva de Copiapo, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
dat, trezindu-mă, am tras puțin perdeaua pentru a privi "afară". Ce-am văzut m-a determinat să trag perdeaua rapid la loc o furtună cu tunete și fulgere și puhoi de ape! Ne aflam deasupra selvei braziliene, așa că... Soția dormea ca un copilaș, și la trezirea ei furtuna încetase și s-a bucurat găsind lângă fotoliu o ofertă generoasă de excelente ciocolate braziliene. La aterizare, am fost preluați de serviciul "VIP" al aeroportului, ne-am recuperat bagajele și cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Pentru șeful unității Pe marginea notei, "El Comandante" notează pentru tov... "Săvescu ...trebuie lucrat deoarece este incorect". De ce tov. gradul sunt incorect? Cu cine am vorbit, cine m-a sunat din Italia la ora 02,01, la care de obicei dorm dus și cu conștiința împăcată? (atât cât poate fi împăcată conștiința unui trădător și spion!). M-a sunat cumva Mussolini? Nu, că era demult spânzurat cu capul în jos de către patrioții italieni. Ginerele lui și ministrul de externe, contele Ciano
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
001/69090 din 18.VI.1987 vă comunicăm ca în ziua de 12.VI.87 la ora 0,01, un cetățean aflat în Chile o întreabă pe cetățeana din București (NB: soția "obiectivului") ce face și aceasta îi spune că dormea... EVRIKA! Să vă clarific eu, tovarășe șef de unitate "Secu", cum a fost cu "convorbirile telefonate cu Italia": nu erau cu Mussolini sau cu Ciano sau cu bunica soției, erau tot ceva grav, de care trebuia să vă alarmați, erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
câine în bătătură! La casă de om calic nici oghial și nici țolic, nici icoană pe perete și nici flori de Dragobete! La casă de om sărac, nu mai e mălai în sac și nici soarele-n chindie nu mai doarme-n bagdadie! Viață, viață, surioară, să-mi atârn grumazu-n sfoară, dar n-am nici săpun, nici cui și nici scaun să mă sui! După '89 am revenit în MAE, am îndeplinit în două rânduri funcția de director în Centrala MAE
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
spune oamenilor ceea ce nu vor să audă!" George Orwell CICLOP! Un ochi albastru pândește peste noi, iscoditor și rece, de năpârcă, țintind grumazul gârbov de nevoi gata oricând ca să ne sară-n cârcă! Nu râde și nu plânge niciodată! Nu doarme, nu se-nchide, nu clipește, dă zi și noapte necurmata roată, nu știi pe cine, unde, când, lovește! Alin Săvescu EPILOG II ȘAH ȘI MAT! Excelență, Domnule Ambasador, amice. Uite, ți-am adus terfeloagele! Pardon, "Documentele"! Ce documente, mon cher
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
regale ce pot fi vizitate. Șeful caravanei, ajutat de un operator și câțiva agitatori, toți membri de partid, organizau primirea țăranilor explicând viața fericită a celor bogați și a regelui, care, plecând în călătorie, avea trenul său personal, unde mânca, dormea și se distra în vagonul salon unde privea fel de fel de filme. După ce termina cuvântarea, se organiza intrarea în fiecare vagon, țăranii căscau ochii și nu le venea a crede, iar în salon li se prezenta un jurnal de
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
jur împrejur și după ceva timp întreabă cu voce tare: Nu-i mimeni pe acasă? După care se arată o fetiță de vreo zece ani. Ce vrei nene? întreabă copila și-l privește curioasă. Unde-i maică-ta? în casă. Doarme. Bravo, în ameaza-mare s-o pus pe odihnă!... iese din tindă Marița. Ce vezi rău că mă odihnesc și ce dorești? Cine „iești” ? Și-l privește. Nu te cunosc, de unde vii? Tu, fată mai bine adă niște apă! Fetița ia
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
regale ce pot fi vizitate. Șeful caravanei, ajutat de un operator și câțiva agitatori, toți membri de partid, organizau primirea țăranilor explicând viața fericită a celor bogați și a regelui, care, plecând în călătorie, avea trenul său personal, unde mânca, dormea și se distra în vagonul salon unde privea fel de fel de filme. După ce termina cuvântarea, se organiza intrarea în fiecare vagon, țăranii căscau ochii și nu le venea a crede, iar în salon li se prezenta un jurnal de
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
jur împrejur și după ceva timp întreabă cu voce tare: Nu-i mimeni pe acasă? După care se arată o fetiță de vreo zece ani. Ce vrei nene? întreabă copila și-l privește curioasă. Unde-i maică-ta? în casă. Doarme. Bravo, în ameaza-mare s-o pus pe odihnă!... iese din tindă Marița. Ce vezi rău că mă odihnesc și ce dorești? Cine „iești” ? Și-l privește. Nu te cunosc, de unde vii? Tu, fată mai bine adă niște apă! Fetița ia
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
să lucreze de la 6 la 12, cu o singură zi liberă (de fapt jumătate de duminică). Spune că nu o mai silește la nimic. E un om bun. De fapt are o simplă oboseală. O internez pentru a avea unde dormi câteva zile. * Nu am văzut de multe ori o mai deplină strălucire după un somn bun, de fată tânără, prea muncită, năucită de viață. A doua zi este alta, mai frumoasă încă. Odihnită, îmi povestește calmă viața ei și îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
tuturor) era fumător, a scos bricheta, a dat foc la haină, oprind trenul suplimentar. Trenul s-a oprit, cei doi și-au continuat drumul și, ajunși la gară, i-am așezat pe amândoi, alături, umăr lângă umăr, prefăcându-se că dorm, dar topiți de o stare afectivă asupra căreia nu am mai insistat. Am terminat teza cu un sentiment triumfal, despărțindu-i pe cei doi pentru vreo două săptămâni, vacanță, timp în care, zilnic, băiatul venea la gară pentru a visa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
științe abstracte... doctrina ieriului viitor... și accesarea imposibilului..." Comunicăm, așa. Pentru mine este o distracție, numai bună pentru ora 3 dimineața, cât s-a făcut. Continuăm. * Târziu, aproape de patru, când m-am convins că somnul din noaptea aceasta îl voi dormi ieri, s-a ridicat de pe scaun, a luat un marker și, privind suspicios în jur, a scris ceva pe o coală de hârtie pe care o avea pregătită. A plecat brusc. Am citit: "parcurge literele, motilitatea, Sinagogă după acceleratul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe dreapta, unde era noroiul mare, până la gleznă, dar noi am apucat-o pe cărarea din stânga, cu glod mai puțin. Și atunci am descoperit un sac, aruncat în șanț... dar nu era sac, era mama lui Vasile, moartă de beată, dormind în cârpe. Și l-am văzut pe fratele lui Vasile, care bănuise el ceva, parcă apucat de o criză, lovind în sacul acela, în mama lui Vasile, cu picioarele, cu bocancii, cu pumnii, înjurând-o brutal. Am înțeles, am plecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
flăcăi și fete, spălau caii și cântau în cor melodii atât de sfâșietoare și cu atâta patimă, chemându-se, pe patru voci, cu glasuri moi, răgușite, dure sau metalice, încât mă țineam treaz, până târziu, în zori. Ceilalți ai casei dormeau. Eu singur eram treaz, copleșit de o durere despre care nu pot explica nici astăzi nimic era o nostalgie sfâșietoare, amestecată cu milă pentru tinerii care cântau, pentru mine, pentru caii care se auzeau nechezând, pentru ei... Adormeam plângând un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
era un oraș plin de mizerie, mi se părea magnific, mi se părea că toată lumea se uită cu gura căscată la ceasul meu. Totul a fost o minune până când, în tren, am observat că minunatul meu ceas era fosforescent. Toată lumea dormea, se distingea câte un sforăit de ființe abandonate somnului, vagonul se zgâlțâia ritmic... Eu aveam însă o problemă care luase dimensiuni cosmice: de unde venea minunata lumină verde care indica cifrele și arătătoarele și unde dispărea când se ivea câte un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
obligat să particip și unde nu observasem niciodată nici un semn al Lui, deși, preoți, dascăli și țârcovnici și un cor de doamne grase, cu ochelari, îl implorau. Și acest Domn, uite-l, în vagonul Iași-Cetatea Albă-Bugaz. Nu cred că am dormit o clipă. Dimineața, chinuit de tainica întrebare, aveam o migrenă grozavă." Te doare capul din cauza fumului", a stabilit bunica mea, "am să-ți fac o salată de ceapă" (aceste salate, care în filozofia medicală a bunicăi aveau o arie terapeutică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aventuri fabuloase, întâlniri cu canibalii, călătorii pe mările și oceanele lumii, explorări la pol, duioase întâmplări cu foci și urși albi sau teribile confruntări cu fiarele savanelor. * Nu am nici un ghid, nici un însoțitor, nici măcar o hartă, dar, în "Pagini aurii", dorm o mulțime de povești pe care le voi visa, trezindu-le la viață. Simt o poftă mistuitoare de vis, o eliberare prin închipuire, simt chemarea către gânduri călătoare. * Hai să încep de aici, de pe Strada Zorelelor. Nu că-i atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
întrebat nimic. Mi-a spus, fără să-l întreb, domnul de lângă mine: "Strada este relativ nouă, eu am proiectat-o, prin 1960. Sunt arhitect. Adică am fost, acum sunt pensionar. Am croit-o în locul câtorva bordeie de țigani care ziua dormeau sau jucau barbut, iar noaptea, la lumina lămpilor cu gaz, se certau până în zori, fără vreun motiv oarecare. Când au apărut case mai de doamne-ajută, grădini orânduite și canalizare, țiganii au părăsit cartierul. Nu i-a alungat nimeni, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
motociclete mai mici (motocicluțe). Hardughia, pentru că e o motocicletă mare, dezafectată de piesele care ar putea s-o facă victima unui furt, a fixat-o pe un suport, ca o scenă de teatru, chiar în fața camerei unde trebăluiește ziua și doarme noaptea. Un câine lup, cu nume curios, Demidor, a făcut, se pare, o pasiune atât de mare pentru această motocicletă încât doarme în ataș, unde stăpânul i-a pus niște paie, și nu lasă pe nimeni, nici măcar s-o privească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a fixat-o pe un suport, ca o scenă de teatru, chiar în fața camerei unde trebăluiește ziua și doarme noaptea. Un câine lup, cu nume curios, Demidor, a făcut, se pare, o pasiune atât de mare pentru această motocicletă încât doarme în ataș, unde stăpânul i-a pus niște paie, și nu lasă pe nimeni, nici măcar s-o privească mai atent. Orice intrus, cu excepția factorului poștal, este imobilizat imediat de acest șerif canin, mare cât un vițel. Asta durează de mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sfrijesc și cad, putrezite. Dar nu se atinge nimeni de ele. Lângă portiță, pe care o deschide, numai noaptea, câte o fată care se furișează pentru nevoi tainice (câte o sarcină nenorocită, câte o vrajă de legat sau dezlegat dragostea), doarme tot timpul un motan negru. S-a petrecut odată o întâmplare cu acest motan, i s-a întâmplat lui Dumitru... Dumitru care bate crâșmele toate nopțile de când l-au dat afară de la Poștă că, fiind factor, a băut niște pensii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]