22,649 matches
-
și a bateriilor antiaeriene. Germanii nu au raportat și distrugerea avioanelor Spitfire, B-17 și P-47 menționate însă de raportul britanic. există surse istorice care menționează distrugerea a două Spitfire și avarierea a altor zece în timpul raidului de la Ophoven. În ceea ce privește efectivele JG 4, este menționată pierderea a 25 de avionae de vânătoare dintr-un total de 55 care au luat parte la atac. Pierderea a 17 piloți uciși sau dispăruți și cădrea în prizonierat a altor șapte fac ca JG 4
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
doar șase piloți gata de luptă. La raid au participat cei șase piloți ai I./JG 1 și patru din Stab./JG 1. III./JG 11 avea mai multe avioane decât piloți, iar restul escadrilelor au oferit oameni pentru completarea efectivelor. La Bodenplatte au particpat 41 de avioane Fw 190 din cadrul JG 11; patru din Stab., șase din I "Gruppe", 31 din III "Gruppe" și 20 de avioane Bf 109 ale II. "Gruppe". Planul a prevăzut un atac la joasă înălțime
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
și 14 comandanți de escadrile ("Staffelkapitäne"). Astfel, pierderile "Luftwaffe" au fost cele mai grele înregistrate într-o singură zi. Numeroși comandanți de formațiuni pierduți au fost veterani experimentați, unii dintre ei ași ai aerului, ceea ce a slăbit și mai mult efectivele rămase. Datorită tuturor acestor considerente, "Bodenplatte" poate fi socotit un succes pe termen scurt, dar un eșec pe termne lung. Pierderile aliaților au fost rapid refăcute. Pierderile în rândul personalului navigant și tehnicii de zbor au fost de neînlocuit pentru
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
Tokio Express"), niciuna din părți nefiind capabilă să aducă suficiente trupe și provizii pe insula pentru a asigura un avantaj decisiv. Până la mijlocul lunii octombrie, ambele părți au avut aproximativ un numar egal de trupe pe insulă. La 23 octombrie efectivele concentrate în apropierea aerodromului "Henderson Field" erau: 23.000 militari americani și 22.000 militari japonezi Impasul a fost întrerupt pentru scurt timp de două acțiuni navale mari. În noaptea de 11/12 octombrie, o forță nave de luptă americană
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
s-a retras la Gent cu cei doi comandanți care se certau furioși. Se poate spune că doar întunericul și câteva poduri din pontoane rupte au salvat armata franceză de o distrugere totală. Din motive rămase necunoscute, aproape jumătate din efectivele franceze au rămas în rezervă pe un deal și nu au participat la luptă. O notabilă forță de cavalerie a rămas inactivă în nordul râului Norken și la fel, multe trupe din Burgundia. Partea franceză a luat multe decizii greșite
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
soldații maghiari existenți au fost dezarmați și membri organizației revoluționare paramilitare a sokolilor cehi de pe plan local, au fost înarmați cu armament din depozitele celor 3 regimente. La 1 noiembrie 1918 "Legiune Română din Praga" s-a constituit oficial din efectivele reduse ale celor trei regimente preponderent românești (la care s-au adăugat și români din Regatul României căzuți prizonieri) printr-o ședință în localul școlii germane, iar la 3 noiembrie în sala de gimnastică a acesteia, s-a sfințit drapelul
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
o ședință în localul școlii germane, iar la 3 noiembrie în sala de gimnastică a acesteia, s-a sfințit drapelul românesc și s-a depus jurământul de credință față de națiunea română în forma stabilită de Consiliul Național Român Central, nou-înființat. Efectivele Legiunii care au numărat la 1 noiembrie 1425 de suflete, au crescut pe măsură ce soldații fostei armate austro-ungare au părăsit frontul pentru a se îndrepta spre casă, fie pe măsură ce din lagărele de prizonieri au fost eliberați alți soldați. Comandant a fost
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
3 trei resorturi conduse fiecare de un responsabil: „Intendența” (responsabil sublocotenent "Gavril Câmpeanu"), „Serviciul de legătură cu Consiliul Național Cehoslovac” (responsabili subofițerii cunoscători ai limbii cehe Octavian Bohățel și Horia Petra Petrescu) și „Serviciul medical” (responsabil medicul "Brutus Macavei"). Împărțirea efectivului s-a făcut în cinci companii. Cu scop de individualizare a soldaților, din 9 noiembrie 1918 comandantul acesteia a dispus renunțarea la la vechile însemne imperiale și purtarea în locul acestora la braț și pe chipiu a unei panglici tricolore cu
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
lor ofensivă majoră în Ardeni, a dus la epuizarea resurselor lor, insuficiente pentru asaltul final al aliaților. Pierderile suferite de germani în luptele din Rhineland au slăbit și mai mult Wehrmachttul, lăsând pentru apărarea malului estic al Rinului unități cu efectivele descompletate. Pe 7 martie, aliații au cucerit ultimul pod peste Rin rămas intact, podul Ludendorff de la Remagen, și au stabilit un cap de pod foarte puternic pe malul răsăritean al fluviului. În timpul Operațiunilor Lumberjack și Plunder din februarie-martie 1945, germanii
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
în nord-estul Europei alte șapte divizii americane, o divizie britanică de infanterie și un corp de infanterie canadiană. Ultimele două au fost transferate de pe frontul din Italia. În momentul declanșării asaltului împotriva Germaniei, Eisenhower dispunea de 90 de divizii cu efective complete, dintre care 25 de divizii blindate. Forțele aliate de-a lungul Rinului se întindeau pe 724 km, de la vărsarea fluviului în Marea Nordului la frontiera Elveției. Forțele aliate de pe acest front au fost organizate în trei grupuri de armate. În
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
separarea armatei germane în două, ceea ce ar fi împiedicat organizarea unei defensive unificate. După îndeplinirea acestor obiective, forțele germane separate ar fi fost eliminate mai ușor. În plus, rămânea de rezolvat problema regiunii Ruhr. Deși în zonă erau concentrate încă efective germane importante și numeroase capacități ale industriei militare, rapoartele serviciilor aliate de informații atrăgeau atenția asupra faptului că numeroase instalații industriale erau mutate spre sud-est, în adâncul teritoriului german. Din acest motiv, importanța ofensivei din sud a crescut în mod
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
urmă, iar americanii au început înaintarea spre est, pentru lărgirea capului de pod și ocuparea primelor sate. Rezistența germană a fost sporadică, iar contraatacurile organizate în grabă au fost respinse cu ușurință și cu puține victime. Germanilor le lipseau atât efectivele cât și mijloacele tehnice pentru organizarea unei defensive puternice. Până la amiaza zilei de 23 martie, toate cele trei regimente din cadrul Diviziei a 5-a de infanterie traversaseră râul și ocupaseră poziții în capul de pod, iar unul dintre regimentele Diviziei
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
acelui război. Planurile sale, cunoscute sub numele de cod „Plunder”, puteau fi comparate cu invazia din Normandia în termeni ai numărului de soldați, echipamentelor, proviziilor și muniției. Grupul al 21-lea de Armată era format din 30 de divizii cu efectivele complete, adică mai mult de 1.250.000 de militari. „Plunder” presupunea ca Armata a 2-a să traverseze fluviul în trei locații diferite, la Rees, Xanten și Rheinberg. Traversările aveau să fie precedate de câteva săptămâni de bombardamente aeriene
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
siguranță. Comandantul Armatei a 9-a, generalul locotenent William H. Simpson, și comandantul Armatei a 2-a, generalul locotenent Miles C. Dempsey, au avut rezerve față de această abordare a atacului. Amândoi considerau că planul mareșalului irosea fără folos superioritatea în efective și echipamente ale Armatei a 9-a și nu lua în considerație problemele logistice create prin plasarea punctelor de traversare ale Armatei a 9-a în zona de acțiune a Armatei a 2-a. Montgomery a ținut seama în mica
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de traversare ale Armatei a 9-a în zona de acțiune a Armatei a 2-a. Montgomery a ținut seama în mica măsură de observațiile generalilor săi și a făcut unele modificări ale planului inițial. Deși a refuzat să crească efectivele americane care executau traversarea inițială la mai mult de două divizii, el a acceptat să treacă aceste forțe sub comanda Armatei a 9-a SUA, nu sub cea a Armatei a 2-a britanice. De asemenea, pentru ca să îi permită generalului
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
îndoială, în condițiile în care asaltul amfibiu executat înaintea parașutărilor propriu-zise ridica problema lipsei de utilitate a operațiunii aeropurtate. Montgomery era însă convins că parașutiștii aveau să facă rapid joncțiunea cu forțele de asalt terestru, ducând la creșterea rapidă a efectivelor din capul de pod. de îndată ce capul de pod s-ar fi aflat ferm sub controlul aliaților, diviziile aeropurtate ar fi fost transferate către marile unități din cadrul cărora fuseseră temporar mutate. „Operațiunea Plunder” a fos declanșată pe 23 martie cu un
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
din Ruhr. Chiar mai înainte ca încercuirea regiunii să fie complete, germanii din Ruhr încercaseră în mai multe rânduri să își evacueze forțele spre est. Toate aceste tentative fuseseră respinse de aliați, care se bucurau de o copleșitoare superioritate în efective și armament. Pentru eliminarea rezistenței germane din Ruhr, Armatele I și a 9-a au pregătit atacuri pe direcția est-vest, de-a lungul văii râului Ruhr. Armata A 9-a din Corpul de Armată XVI, care ocupa poziții la nordul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pe frontul de răsărit a consacrat poziția Uniunii Sovietice ca o supraputere în perioada postbelică pe de-o parte iar, pe de altă parte, rolul conducător al Forțelor armate ale SUA pe frontul de vest, atât prin demonstrarea capacității mobilizării efectivelor cât și a capacităților industriale și tehnologice, a prevestit rolul ocupat de SUA în perioada care avea să urmeze după sfârșitul războiului. Acest articol încorporează materiale considerate domeniul public din cadrul documentului Guvernului SUA "Central Europe, 22 March - 11 May 1945
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
lui. ‘Urabi a declarat război Imperiului Britanic și a decretat mobilizarea. Armata britanică a încercat să ajungă la Cairo prin Alexandria, dar a fost oprită timp de cinci săptămâni în urma bătăliei de la Kafr-el-Dawwar. În august, o armată britanică, cu un efectiv de peste 40000 de soldați, comandată de Garnet Wolseley, prim viconte de Wolseley, a invadat zona Canalului Suez. Avea mandat să distrugă forțele lui ‘Urabi și să curețe țara de rebeli. Trupele de ingineri au plecat din Anglia spre Egipt în
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
curând în mâinile noastre. [...] După succese cu rezultate schimbătoare în luptele zilnice ce se desfășurau acolo am trebuit să recomand Diviziei 89, după propunerea ei, să oprească atacurile și să treacă în defensivă. Altfel trebuia să mă tem de pierderea efectivului ei."
Bătălia de pe Valea Prahovei (1916) () [Corola-website/Science/335640_a_336969]
-
Ministerul Afacerilor Interne, primăria a organizat Serviciul Pompierilor, având 80 pompieri și 2 ofițeri. În 1936 Ministerul Afacerilor Interne a dispus militarizarea pompierilor din Timișoara. La data de 1 iunie 1936 ia ființă Compania de Pompieri Militari Timișoara cu un efectiv de: 1 căpitan, 2 ofițeri subalterni, 8 subofițeri și 80 soldați. Compania a luat în folosință cazărmile, mașinile și uneltele, care aparțineau primăriei și fuseseră folosite până atunci de pompierii primăriei. În acel moment pompierii dispuneau de 3 cazărmi: cea
Cazarma pompierilor din Iosefin () [Corola-website/Science/335687_a_337016]
-
de slaba pregătire a echipajelor de pe bombardiere, care nu fuseseră antrenate să lupte împotriva țintelor navale. Singurele formații de bombardiere-torpiloare disponibile în acel moment erau escadrilele 42 și 217 ale apărării de coastă care, datorită unor probleme de logistică, aveau efectivele mai mici decât normal. Mareșalul aerului Philip Joubert de la Ferté din cadrul RAF Coastal Command a dat vina pentru eșecul operațiunii "Fuller" pe neglijarea nevoilor unităților aeriene de torpiloare, nu pe incapacitatea serviciilor de informații sau a celor de planificare și
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
tradițională, noua elită întoarsă de pe front a venit cu un semnificativ capital de imagine. Conform statutului acestor Gărzi, în compunerea lor trebuiau să intre numai elemente de mare încredere, indiferent de religie. Gărzile rurale au fost structurate după principiul teritorial, efectivele recomandate fiind de maxim 5 % din totalul locuitorilor. De regulă comandantul trebuia să fie ofițer, iar în lipsa acestuia un subofițer. Membrii gărzilor au putut folosi atât uniformele vechii armate austro-ungare - însă fără însemnele acesteia, cât și haine civile. Toți membrii
Gărzile Naționale Române () [Corola-website/Science/335784_a_337113]
-
încercat, tardiv, să organizeze în fiecare secție din comitat câte o companie după toate regulile militare, dar proiectul nu i-a reușit și a fost arestat de maghiari, scăpând de execuție numai datorită unei intervenții diplomatice. Ulterior, o parte din efectivele gărzilor s-au retras spre Halmagiu pentru a face joncțiunea cu Garda locală, iar după intercalarea trupelor maghiare între Arad și restul comitatului, asigurarea comenzii Gărzilor a fost reorientată spre Comandamentul din Brad, unde se afla în funcție căpitanul Florian
Gărzile Naționale Române () [Corola-website/Science/335784_a_337113]
-
și a constituit împreună cu gardiștii de aici nucleul "Corpului Voluntarilor „Horia”" (implicat activ în pregătirea ofensivei din Aprilie a Armatei Române), corp reorganizat ulterior în "Regimentul de Infanterie Beiuș". La Alba Iulia, structura gărzii s-a organizat având la bază efective majoritar române ale Regimentului 50 Infanterie austro-ungar din oraș, la care s-au adăugat soldați reîntorși de pe front. Instalarea treupei s-a făcut în cazinoul ofițerilor din cetate. După ce inițial comanda a fost asigurată de căpitanul inginer în rezervă Ioan
Gărzile Naționale Române () [Corola-website/Science/335784_a_337113]