24,491 matches
-
jenă față de noi Înșine: cum de am fost În stare să fim atât de superficiali și să râdem, În loc să fi acordat imediat o mână de ajutor celui care a căzut atât de rău!). Suntem, cu alte cuvinte, mai predispuși prin firea noastră să receptăm aspectele comice ale situațiilor decât pe cele tragice sau dramatice. Μ Sintagmei „bunul-simț” Îi acordăm, de obicei, o conotație etică, aceea de a putea păstra un simț al măsurii În aprecierile sau atitudinile noastre față de alții sau
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
asta. Țipă din ușă la una dintre soțiile sale să-i aducă sacul din piele de capră. Laura Bohannan ajunge apoi la mama lui Hamlet, Gertrude, Însă lucrurile nu merg mai bine. În vreme ce, În interpretările occidentale ale piesei, era În firea lucrurilor să te scandalizezi de rapiditatea cu care se recăsătorise Gertrude după moartea soțului său, fără să aștepte o perioadă decentă, cei din Tiv sunt la rândul lor surprinși că a putut aștepta atât de multă vreme: «Fiul ei, Hamlet
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
este În fața unui calculator, și nu Înaintea unei persoane. Și, de altfel, atitudinea lui se schimbă radical imediat ce simte că interlocutorul lui este dotat cu o formă de personalitate, mai precis de când ea emite ceva ce, teoretic, nu stă În firea unei simple mașini, adică să aibă o părere: „ELIZA: Te Înșeli. La această ultimă replică se holbează Robin Dempsey, Înmărmurit, de zece minute. La afișarea ei a simțit că i se face părul măciucă, deoarece e de o factură cu
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
autoarea le va relua ulterior, transformându-le. Vorbim, astfel, despre o deconstrucție interioară, la nivelul propriilor toposuri poetice, realizată prin intermediul vârstelor. Deși considerată de Alexandru Piru ca făcând parte din cel de-al doilea val al Generației '6041, Ana Blandiana, fire inteligentă și sensibilă totodată, folosește cu dibăcie întreg arsenalul pus la dispoziție de neomodernism, apropiindu-se în egală măsură atât de modernitate, cât și de postmodernitate 42. Spre exemplu, iubirea, privită ca o "chintesență a năzuinței umane spre împlinirea de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fel ca într-un adevărat laborator de creație, Persoana I plural creează un nou Univers, în centrul căruia este pusă condiția poetului. Exuberanța unei vârste originare, care este vârsta copilăriei, este împletită cu o înțelegere rațională a lumii. Pretutindeni, deși fire contemplativă, autoarea îmbină cunoașterea senzorială cu o cunoaștere rațională, înțelegerea lumii făcându-se printr-o filtrare prealabilă, interioară, a acesteia și redarea către cititori, într-o formă nouă. Tema condiției poetului care trasează acest prim volum este strâns legată de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
învestit cu funcția salvatoare, în ciuda nefericirii proprii: Poeme ca Darul sau Amân mereu exprimă, pe lângă experiența personală, "soarta artistului, condamnat să nu poată atinge lucrurile, ci doar imaginea acestora. Viața prin artă presupune alegere și renunțare în același timp. Legile firii sunt încălcate, însă în poet va răsuna glasul dorinței de întoarcere la datul firesc, mergând până la renunțare"71. Întoarcerea spre firesc poate fi și o întoarcere către spațiul edenic, primordial, identificarea sinelui cu elementele originare ale existenței constituind, totodată, o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu privire la realitatea existențială, poeta are grijă să nu își ascundă ironia și disprețul, pentru o societate care pare să nu mai aibă niciun reper și nicio coordonată determinantă: "Mai nevinovată, dar nu nevinovată,/ În acest univers în care/ Înseși legile firii hotărăsc/ Cine trebuie să ucidă pe cine/ Și cel ce ucide este rege:/ Cu ce admirație este filmat/ Leul placid și feroce sfârtecând căprioara,/ Iar eu, închizând ochii sau televizorul,/ Am senzația că particip la crimă mai puțin,/ Deși știu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din comun, cu un ascuțit simț al observației, gracilă și puternică, în același timp. Citind acest text, m-am gândit că nu e întâmplătoare această întâlnire, pe calea literelor, cu Ana Blandiana. Le unește un specific interior, o finețe a firii, peste care privitorul nu poate trece nepăsător. Tematica îi facilitează autoarei accesul în lumea atât de generoasă, atât de complicată, atât de fără margini, a poeziei. Vorbind despre Ana Blandiana, despre poetica acesteia, Alina-Iuliana Popescu se referă, de fapt, la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
conviețuiri consumîndu-se în chinuitoare, extenuante pendulări între arțagul regretabil și replierile de, culpabilă, (auto)amăgire. Dacă femeia (în speță, nevasta) este prin definiție genetică inerțială, frustrarea gravă o resimte bărbatul, ale cărui fervori riscă să sucombe în ritmurile invariabile. Or, firea lui avid de exces îl hărăzește trăirilor ardente, într-o glorie de efuziuni, extaze, înfiorări. Ca să se regăsească, să uite de timpul care nu iartă, El se avîntă în voluptatea dătătoare de sens a unei iubiri mîntuitoare. Pînă și pătimirea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ce înseamnă bătaia asta de joc! Octav: (inocent) Mamă, nu știu despre ce vorbești! Marieta: Ba știi foarte bine! Adică eu mă zbat, umblu, caut, cheltuiesc bani, îți aduc un doctor, și tu?! Octav: Adică?! Marieta: Adică! Om în toată firea să plece de-acasă, unde avea tot ce-i trebuie, fără să facă nimic..., că stăteai toată ziua îngropat în ziare și tot ascultînd glasurile nu știu cărei fantome... sau dracu' știe ce-o mai fi! Octav: (încordat) Mamă! Mona: Octav, te
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Mona: (cu aceeași intensitate) Dar înțelege odată că tu nu ești vinovat pentru ce s-a întîmplat la revoluție! Octav: Știu! Dar mă simt vinovat pentru ce s-a întîmplat după revoluție! Costache: (cu oarecare angajament) Octav, vino-ți în fire! Ceea ce spui tu e grandomanie curată! Adică cine te crezi tu să iei istoria pe seama ta?! Octav: Tată, nu mă învăța iar să fiu pitic! Nu-mi mai da lecții de frică! Nu mă mai ascunde în spatele lui nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
matale, Nea Matei... (Matei strigă: "Chem poliția! Mă duc la poliție".) Du-te, du-te, Nea Matei... și adu și cătușele... să ți le pun... pentru evaziune morală... pentru delapidare de disperări din avutul obștesc... Du-te! (Matei pleacă strigînd: "Fire-ai al dracului de descreierat și de bandit ce ești!"; Costache și Marieta nu prea știu ce să facă...; s-ar duce cu Matei... dar ar rămîne și cu Octav) Mamă, iubită mamă, iubit tată... îmi pare rău... nu-s
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
roșu, cîteva fursecuri și inegalabilele pîrjoluțe ale "Desdemonei" acesta este primul cadru unde evoluează protagoniștii. Cuplul scenic, format din Petru Ciubotaru și Constantin Popa, pare că vine pe linia perechilor beckettiene sau a celora de comici de la începuturile cinematografiei. Sunt firi antagonice (vesel-trist, deschis-claustrat), dar care se aseamănă foarte mult și nu pot exista atîta vreme cît celălalt nu-i dă replică. Relațiile dintre cei doi sunt analizate și expuse publicului cu profesionism. Piesa impune un crescendo vibrant pe care mizanscena
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și “protocolul nominal” mai sus amintit. Exemplu. În anul În care căuta domiciliu autoficțiunii, Marie Darrieussecq publică una, care rămîne cel mai mare succes al anului 1996: Truismes (cu traducere dublă: Truisme și Scrofisme, Întocmai ca și Fils - Fii și Fire). Sub influența lui Kafka, autoarea-naratoare-personaj se transformă, din femeie, Încet-Încet, În scroafă (truie). Acest artificiu literar, Întrebuințat pe larg de Kafka, Boris Vian sau Eugen Ionescu (procedeu cu rădăcini și efecte suprarealiste), se numește materializare simbolică (și, În cele din
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
timpul și noi doi/ Spre sat să ne întoarcem laolaltă/ purtând în suflet roiuri de lumini/ și albe purități de iarnă caldă." Temperament romantic, tumultuos, trecut prin școala lui Baudelaire și Rimbaud, poetul umple spațiul poeziei romanești cu toate splendorile firii, cu toate frământările însinguratului astenizat de visuri clădite "pe coșmarul unor vremi rele". Elegiac și meditativ ca un adevărat "spirit al adâncurilor", un intrus în contextul unei poezii pe care "el o vedea lipsită de vlagă: "Trăiesc în altă lume
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu mai teoretizeze în metafore cum să scrie și ce să scrie, și pe fondul unei sensibilități lirice, al unei structuri solare statornice, se va întoarce la valorile depozitate cândva în "Cântece de pierzanie". Poetul devine reflexiv, poet al metamorfozelor firii, un cântăreț grav al "Comunei de aur", al timpului, expresie a rodului său, a trecerii, în contactul viselor cu materia. Germinația ca motiv liric și generozitatea specifică materiei, dar și a poetului, se dimensionează în memorie și profeție"1. Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
din ea șuvoi de apă/ băieți aceasta este arta". În acest univers dur, colțuros, de pământ și semințe în germinație, cu un acut sentiment al comunității cu istoria, poetul, dacă nu va rămâne Ceahlăul sau Vezuviul de altădată, simboluri ale firii lui mărețe, va reveni la ipostaza plutonică; se va identifica cu soarele-n amurg, cu stelele, cu flăcările focului menite să purifice lumea. Ipostaza plutonică datează din perioada "Cântecelor de pierzanie" și ea se potențează de-a lungul existenței poetice
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuvântului, care îi creează stări de neliniște: Nici un cuvânt nu mai stă/ Liniștit lângă altul/ Nu știu ce le alungă/ Și le încâlcește cărările,/ Cine urlă în pustiu/ Și-i târziu în cuvinte, și zădărnicie/ și amenințare,/ parcă de sus, oricum/ din firea lucrurilor". Poezia lui Ion Horea va renaște ca Pasărea Phoenix ca pasărea minune lângă sat și lângă dealuri: Tot lângă dealuri sufletu-mi e plin/ Tot lângă ape inima-mi suspină,/ Tot lângă nori mi-e gândul în rotire/ chemat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Poezia lui Ion Horea va renaște ca Pasărea Phoenix ca pasărea minune lângă sat și lângă dealuri: Tot lângă dealuri sufletu-mi e plin/ Tot lângă ape inima-mi suspină,/ Tot lângă nori mi-e gândul în rotire/ chemat în fire, alungat în fire,/ și căutat și plâns și blestemat/ învins și învingând, reînviat/ ca pasărea minune din vechime/ știut de toți și neștiut de nime." Alexandru Andrițoiu " În țara moților se face ziuă", E. S. P. L. A., 1953; "Cartea de lângă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Horea va renaște ca Pasărea Phoenix ca pasărea minune lângă sat și lângă dealuri: Tot lângă dealuri sufletu-mi e plin/ Tot lângă ape inima-mi suspină,/ Tot lângă nori mi-e gândul în rotire/ chemat în fire, alungat în fire,/ și căutat și plâns și blestemat/ învins și învingând, reînviat/ ca pasărea minune din vechime/ știut de toți și neștiut de nime." Alexandru Andrițoiu " În țara moților se face ziuă", E. S. P. L. A., 1953; "Cartea de lângă inimă", "Poezii",1959
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trag după ele un întreg univers existențial: Edenul este păgân; joia este zi de târg la Fierbinți, iar vânzătorii oferă marfă rară: papagali, țilindri magici, centauri, cai, vârcolaci, păsări venite parcă dintr-o țară îndepărtată în care nevestele leagă cu fire multicolore întreaga fire. Și totuși, peste acest "rai în rut" în care "marfa este neștiută", care amintește de "Isarlîkul" lui Ion Barbu, planează o notă de neliniște: "O, ce durere/ neînțeleasă se întinde/ Peste chipie, peste burlane, peste tinde/ De ce
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un întreg univers existențial: Edenul este păgân; joia este zi de târg la Fierbinți, iar vânzătorii oferă marfă rară: papagali, țilindri magici, centauri, cai, vârcolaci, păsări venite parcă dintr-o țară îndepărtată în care nevestele leagă cu fire multicolore întreaga fire. Și totuși, peste acest "rai în rut" în care "marfa este neștiută", care amintește de "Isarlîkul" lui Ion Barbu, planează o notă de neliniște: "O, ce durere/ neînțeleasă se întinde/ Peste chipie, peste burlane, peste tinde/ De ce doamne, de ce domnule
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
creadă/ că fericite-i sunt suflarea și destinul". Câteva poeme de dragoste ca "Iartă-l pe cel", " Crezi poate", " Dorm și visez" poartă un "ce" nostalgic, fără însă să ne convingă. Într-un poem ca "Aflați", încearcă să se definească. Firea deosebită a poetului e "o câmpie verde/ unde aleargă și îngenunchează/ un cal de crin plângând sfâșietor/ un cal de crin plângând ca o minoră", numai că plânsul poetului este undeva în afara zbuciumului, în versuri și imagini pretențioase, care fac
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
bine și la rău/ Turtită ca o tavă și-un sul de rogojină/ Sătulă de-ntuneric, scârbită-i de lumină/ Făptură neîmplinită și fată fătălău." Doinele din cuprinsul poemului sunt niște satire la adresa lumii moșierești: "Îi țes țării, pe gherghef,/ fire-n jur, ca de sidef/ Să ne sugă ca pe muște/ Când se tem să nu ne-mpuște." Ceea ce caracterizează poemul este marea simplitate,vibrația discursului liric, vorbirea suculentă specifică țăranului, umorul negru, grotescul. Un fel de voință de simplificare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Cu poteca asta îngustă ce șerpuie/ Pe gura vulcanului". Sau "Poetul capul nimănui/ Rostogolit din Zare-n zare/ Când pe pământ e marele amurg/ și când pe cer e ma rea-nmormântare". El, poetul, rămâne animatorul veacurilor, se identifică cu firea, cu începuturile ei, cu ideea de absolut: "Cât de pustie-i zarea fără EL/ Poetul început de Fire/ Pe marginea prăpastiei lăsat". ("Între Pustie și nemărginire"). Poetului îi stau în față lumina necreată, necuprinsul, nemărginirea, fulgerele care îl făuresc, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]