224,754 matches
-
a început să ceară marelui duce și marii nobilimi drepturi similare ca cele de care se bucura nobilimea polonă (șleahta), respectiv Libertățile de Aur. În cele din urmă, în 1569, după ce Sigismund al II-lea August a transferat Poloniei întinse teritorii ale Marelui Ducat, și după mai multe luni de negocieri, lituanienii au acceptat parțial cererile polonilor și au convenit asupra Unirii de la Lublin, prin care s-a format Uniunea Polono-Lituaniană. În faza următoare a conflictului, în 1577, Ivan al IV
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
Polono-Lituaniană. În faza următoare a conflictului, în 1577, Ivan al IV-lea a profitat de luptele interne din Uniune (denumite în istoriografia poloneză Războiul Danzigului) și, în timpul domniei lui Ștefan Báthory în Uniunea Polono-Lituaniană, a invadat Livonia, cucerind rapid întregul teritoriu cu excepția Rigăi și Revalului (astăzi, Tallinn). Acel război avea să dureze din 1577 până în 1582. Ștefan Báthory a răspuns cu un șir de trei ofensive contra Rusiei, încercând să izoleze Livonia de teritoriul rusesc. În timpul primei ofensive din 1579, cu
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
Polono-Lituaniană, a invadat Livonia, cucerind rapid întregul teritoriu cu excepția Rigăi și Revalului (astăzi, Tallinn). Acel război avea să dureze din 1577 până în 1582. Ștefan Báthory a răspuns cu un șir de trei ofensive contra Rusiei, încercând să izoleze Livonia de teritoriul rusesc. În timpul primei ofensive din 1579, cu 22.000 de oameni, el a recucerit Polack, iar oastea polono-lituaniană a prădat și zona Smolenskului, și Severia până la Starodub. În a doua, din 1580, cu o oaste de 29.000 de oameni
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
Báthory a început dar nu a reușit să cucerească cetatea. Asediul prelungit și neconcludent a condus la negocieri care, cu ajutorul Antonio Possevino au dus la în care țarul a renunțat la a revendica Livonia și Polock dar nu a cedat teritorii rusești. Pacea a durat un sfert de secol, până când oastea Uniunii a invadat Rusia în 1605.
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
(1558-1583) a fost purtat pentru controlul asupra (în teritoriul actual al Estoniei și Letoniei), când Țaratul Rusiei s-a confruntat cu o coaliție fluctuantă formată din , și cu Uniunea (mai întâi personală, devenită pe parcursul războiului statală) dintre Marele Ducat al Lituaniei și Regatul Poloniei. În perioada 1558-1578 Rusia a
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Suedia și Rusia au semnat , prin care Suedia dobândea mare parte din Ingria și nordul Livoniei, păstrând și Ducatul Estoniei. Până pe la jumătatea secolului al XVI-lea, , prosperă economic, devenise o regiune organizată în , o structură descentralizată și divizată religios. Teritoriul să consta din ramura Livoniană a Ordinului Cavalerilor Teutoni, din , , precum și din Curlanda, și orașul Riga. Împreună cu Riga, orașele Dorpat și Reval (Tallinn), împreună cu domeniile regale, se bucurau de privilegii ce le permiteau să acționeze aproape independent. Singurele instituții comune
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
din Livonia, Riga, Reval și partenerul comercial Narva, au rămas fără o protecție adecvată. Marina daneză, cea mai puternică din Marea Baltică, controla intrarea în Marea Baltică, colecta și deținea importantele insule strategice din Marea Baltică Bornholm și Gotland. Un lung baraj de teritorii daneze din sud și lipsa unui port într-o zonă în care marea nu îngheață deloc pe timpul anului limitau accesul Suediei la comerțul din Marea Baltică. Cu toate acestea, țara prospera datorită exporturilor de cherestea și de minereu, mai ales de
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
și negocierile s-au oprit. Ivan a continuat să susțină că existența Ordinului necesita susținere pasivă din partea Rusiei, și amenința rapid cu forța armată dacă considera că e nevoie. El avea ca scop stabilirea unui coridor între Marea Baltică și noile teritorii de la Marea Caspică pentru că dacă Rusia avea să intre într-un conflict deschis cu marile puteri occidentale, avea să aibă nevoie de armament mai sofisticat, de import. În fine, regele Poloniei și mare duce al Lituaniei, Sigismund al II-lea
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Albert. Sigismund a ezitat însă să participe la această acțiune, de teama că ar rămâne expus la un posibil atac rusesc. Când von Fürstenberg a aflat de acest plan, a adunat o forță armată în fruntea căreia a pătruns pe teritoriul Arhiepiscopiei Rigăi și a capturat în iunie 1556 principalele cetăți Kokenhusen și Ronneburg. Jasper von Munster a fugit în Lituania, dar von Brandenburg și Christoph von Mecklenburg au fost capturați și închiși la Adsel și Treiden. Urmarea a fost o
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Narva în iulie, și au asediat Revalul. Întărite cu 1200 de "", 100 de tunari și aprovizionate cu muniții din Germania, forțele livone au reușit să recucerească Wesenberg (Rakvere) împreună cu alte cetăți mai puțin importante. Deși germanii au efectuat raiduri în teritoriul rusesc, Dorpat, Narva și multe alte cetăți mai mici au rămas în mâinile rușilor. Înaintarea inițială a acestora l-a avut în frunte pe , , cu alți doi locotenenți tătari în fruntea unei forțe în care se aflau boieri ruși, călăreți
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
unei garanții a protecției daneze, episcopul Johann von Münchhausen a semnat la 26 septembrie 1559 un tratat prin care îi acorda lui Frederick al II-lea al Danemarcei dreptul de a numi episcopul de , act ce însemna practic vânzarea acestor teritorii în schimbul a 30.000 de taleri. Frederick al II-lea l-a numit episcop pe fratele său, , care a fost întronizat în aprilie 1560. Pentru ca eforturile daneze să nu producă mai multă insecuritate pentru Suedia, Danemarca a mai făcut o
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Eric. În 1561, forțele suedeze au sosit și fiefurile nobiliare din Harrien-Wierland și Jerwen (Järva) s-au supus Suediei, care a proclamat . Revalul la fel, a acceptat dominația suedeză. Danemarca domina Marea Baltică, iar Suedia dorea să-i conteste dominația obținând teritorii pe malul ei estic. Aceasta avea să ajute Suedia să controleze comerțul Occidentului cu Rusia și a contribuit la precipitarea întrucât în 1561, Frederick al II-lea deja protestase împotriva prezenței suedeze la Reval, revendicând un drept istoric legat de
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Rusiei niște mine de argint din Finlanda, aflate în apropierea graniței și să-i permită țarului să poarte numele de „domn al Suediei”. Solia a plecat după ce a primit de la Ivan un ultimatum prin care cerea cedarea de către Suedia a teritoriului din Livonia, altfel va fi război. Juusten a rămas în urmă, în timp ce Ioan a respins cererile lui Ivan, și războiul s-a reluat. Fricțiunile între Danemarca și Suedia duseseră la , izbucnit în 1563 și încheiat în 1570 prin . Desfășurat în
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
lui Magnus, al cărui stat era vasal Rusiei. Asediul a fost abandonat în martie 1561 după care acțiunile suedeze în Regiunea Baltică au escaladat, cu aprobarea pasivă a lui Sigismund, cumnatul lui Ioan. În același timp, tătarii crimeeni au devastat teritorii rusești și au ars și au prădat Moscova în timpul . Seceta și epidemiile fuseseră fatale pentru economia rusă, în timp ce guvernarea fusese și ea grav perturbată de '. După înfrângerea finală a forțelor crimeene și ale Nogailor în 1572, ' a fost relaxată și
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Frederick a acceptat înțelegeri cu Suedia și cu Polonia pentru oprirea implicării nominale daneze. Forțele suedeze au fost asediate în Reval, iar Livonia centrală au fost năvale rusești până la Dünaburg (Daugavpils), cetate aflată formal sub control polono-lituanian de la din 1561. Teritoriile cucerite au intrat sub stăpânirea lui Ivan sau a vasalului său, Magnus, proclamat în 1570 monarh al . Magnus l-a trădat pe Ivan al IV-lea în același an, după ce a început să dea castele fără a se consulta cu
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
a fost una umilitoare pentru țar, în parte deoarece el a cerut pace. Conform acordului, Rusia avea să cedeze Uniunii Polono-Lituaniene toate regiunile din Livonia pe care le mai deținea, precum și orașul Dorpat, în timp ce Polotsk revenea sub controlul Uniunii. Orice teritoriu suedez capturat—anume Narva—putea fi păstrat de ruși, iar Velike Luki avea să fie retrocedat de Bathory Rusiei. Possevino a făcut o încercare nu foarte hotărâtă de a lua în calcul și dorințele lui Ioan al III-lea, dar
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
încheiat ("Plyussa, Pljussa, Plusa") cu Suedia. Rusia a cedat mare parte din Ingria și a lăsat Narva și Ivangorodul sub controlul Suediei. La început convenit pe trei ani, tratatul a fost extins până în 1590. În timpul negocierilor, Suedia a cerut vaste teritorii rusești, inclusiv Novgorodul. Deși aceste condiții au fost puse doar pentru a avea la ce renunța în negociere, ele ar fi putut reflecta și aspirațiile suedezilor în regiune. Ducatul Curlandei și Semigaliei de la sud de râul Düna (Daugava) a trecut
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
politică pe baza tratatului de la Vilnius din 1561, modificat apoi în 1617 de "Formula regiminis" și "Statuta Curlandiæ", care au acordat nobililor autohtoni drepturi suplimentare în raport cu ducele. Pe malul nordic al Dünei, Bathory a redus privilegiile acordate de Sigismund , considerând teritoriul recucerit pradă de război. Privilegiile Rigăi fuseseră deja reduse prin din 1581. Poloneza a înlocuit treptat germana ca limbă administrativă și înființarea voivodatelor a redus influența . Clerul local și iezuiții din Livonia au îmbrățișat contrareforma într-un proces încuviințat de
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
concentreze în Transilvania o forță puternică adusă de pe celelalte fronturi unde se instalase acalmia. Acest fapt se va dovedi hotărâtor pentru soarta întregii campanii a anului 1916, conducând în mai puțin de două luni la pierderea a două treimi din teritoriul național. La începutul operației Armata României ocupa pe frontul de sud următorul dispozitiv de luptă: Armata 3, cu un efectiv total de 142.523 de oameni, ocupa dispozitiv de luptă de-a lungul frontierei, astfel: Totodată, trupele române din Dobrogea
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
consecință a fost decizia autorităților române de a opri ofensiva în Transilvania și a abandona planul de campanie inițial, fapt care avea să ducă la o serie de înfrângeri și în cele din urmă la pierderea a două treimi din teritoriul național. După Turtucaia, comandamentul germano-bulgar de pe de pe frontul de sud comandat de von Mackensen, a realizat faptul ca românii nu aveau experiența unui război modern, conducere politică și militară a țării nefiind pregătită să accepte riscuri, chiar minore. Viitoarele lor
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
speze proprii al Arcășiilor din majoritatea satelor bucovinene - societăți culturale („pui” ai Junimii) de promovare în rândul populației sătești a spiritului românesc și a rezistenței în fața slavizării și a deznaționalizării) luptă activ și cu izbânzi la readucerea „acasă” a unui teritoriu „răptuit” din trupul țării - al acelei „țări” fără de care istoria României nu ar putea fi niciodată scrisă. Activitatea Junimii sub imperiul spiritual al profesorului Arcadie Dugan-Opaiț se axează în principal pe afirmarea identitar-națională a românilor bucovineni, prin cabinete de lectură
Arcadie Dugan-Opaiț () [Corola-website/Science/335865_a_337194]
-
Ultimatumul german din 1939 a fost un ultimatum verbal prezentat lui Juozas Urbšys, ministrul de externe al Lituaniei, de către Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei Naziste, la 20 martie 1939. Germanii au cerut Lituaniei retrocedarea (denumită și teritoriul Memel), care fusese desprinsă din Germania după Primul Război Mondial, altfel amenințând cu invadarea Lituaniei de către Wehrmacht. După ani de tensiune crescândă între Lituania și Germania, de intensificare a propagandei naziste în regiune, și de expansiune constantă a Germaniei, cererea
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
a preluat administrația regiuni, în timp ce Lituania a continuat să facă lobby pentru a-l prelua ea, susținând că trebuie să aparțină ei datorită importantei popualții lituaniene și pentru că constituia singura ieșire a acestei țări la Marea Baltică. Polonia revendicase și ea teritoriul. Întrucât Aliații ezitau să ia o hotărâre și părea că regiunea avea să devină stat liber, după modelul Orașului Liber Danzig, Lituania a luat inițiativa și a organizat în ianuarie 1923. Rusia Sovietică și Germania au susținut-o. Regiunea a
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
o hotărâre și părea că regiunea avea să devină stat liber, după modelul Orașului Liber Danzig, Lituania a luat inițiativa și a organizat în ianuarie 1923. Rusia Sovietică și Germania au susținut-o. Regiunea a fost alipită la Lituania, ca teritoriu autonom cu propriul său parlament (). Ea acoperea circa 2.400 km² și avea o populație de circa 140.000 de locuitori. De-a lungul anilor 1920, Lituania și Germania au întreținut relații relativ normale, ele având în comun o dușmănie
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
1920, Lituania și Germania au întreținut relații relativ normale, ele având în comun o dușmănie față de Polonia. În ianuarie 1928, după lungi și grele negocieri, Germania și Lituania au semnat o convenție de frontieră, prin care Germania recunoștea Klaipėda ca teritoriu lituanian. Tensiunile au început însă să crească în anii 1930, după ce Republica de la Weimar a fost înlocuită cu Germania Nazistă. O perioadă deosebit de tensionată a fost luna februarie 1934 când guvernul lituanian a arestat zeci de activiști naziști. Ca răspuns
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]