224,754 matches
-
sfârșitul războiului, întreaga documentație a proiectelor a fost sechestrată de armata americană. Este ținut în detenție timp de 9 luni, și interogat. În 1958, la 73 de ani, un consorțiu american îi propune să-și pună teoriile în aplicare pe teritoriul S.U.A., și i se oferă un buget nelimitat. Schauberger acceptă oferta însă datorită unor neînțelegeri este nevoit să renunțe și nu obține dreptul de întoarcere în Austria decât abandonând americanilor toate prototipurile și planurile și angajându-se de a nu
Viktor Schauberger () [Corola-website/Science/335959_a_337288]
-
tip Magdeburg a avut loc în 1224. El a fost capitala Ducatului de Opava ce a aparținut pe rând Sileziei, Boemiei și în cele din urmă Austriei. În 1614 Carol I de Liechtenstein a devenit duce de Opava. După ce majoritatea teritoriului Sileziei a fost anexată de Regatul Prusiei în Războiul de Succesiune Austriac, după 1740, restul teritoriului Sileziei aflat încă sub controlul Monarhiei Habsburgice a devenit cunoscut ca Silezia Austriacă, cu capitala la Troppau (1742-1918). Congresul de la Troppau a avut loc
Opava () [Corola-website/Science/335976_a_337305]
-
aparținut pe rând Sileziei, Boemiei și în cele din urmă Austriei. În 1614 Carol I de Liechtenstein a devenit duce de Opava. După ce majoritatea teritoriului Sileziei a fost anexată de Regatul Prusiei în Războiul de Succesiune Austriac, după 1740, restul teritoriului Sileziei aflat încă sub controlul Monarhiei Habsburgice a devenit cunoscut ca Silezia Austriacă, cu capitala la Troppau (1742-1918). Congresul de la Troppau a avut loc acolo în perioada 27 octombrie - 17 decembrie 1820. Potrivit recensământului austriac din 1910, orașul avea 30
Opava () [Corola-website/Science/335976_a_337305]
-
s-a terminat prin victoria decisivă a niciuneia dintre părți. Prin anii 260-270 Himiarul a reușit să-și manifeste superioritatea în raport cu Saba și a luat iarăși ființă un regat sabeo-himiarit, a cărui capitală a rămas la Zafar. Prin 275 și teritoriul Qatabanului a căzut în întregime sub dominația himiarita. Regii din Zafar se puteau de acum declara „Regi ai Sabei, ai Dhu Raydan, Hadramaut și Yamanat”. Prin Dhu Raydan se înțelegea reședința suveranilor din Zafar. La începutul domniei sale, în anul 275
Regatul himiarit () [Corola-website/Science/335939_a_337268]
-
izgoni pe etiopieni. În anii 575-576 Sasanizii au intervenit în Yemen și au transformat Himyarul într-un protectorat persan.După ce în 597 a murit Saif ibn Dhi Yazan, ultimul vasal himyarit al Sasanizilor, aceștia au trecut la conducerea directă a teritoriului, transformându-l în provincie persană. În acea perioadă tulbure, după ultima spargere a digului de la Ma'rib, acest oraș a fost abandonat definitiv. Tabelul următor cuprinde pe regii din Himyar, după o cercetare a lui Kitchen din 1994:
Regatul himiarit () [Corola-website/Science/335939_a_337268]
-
fost străpuns, forțele germane ocupând orașul Târgu Jiu. Pierderea bătăliei a avut un impact strategic major asupra frontului românesc, permițând forțelor germane să debușeze în Câmpia Română, fapt care va duce în mai puțin de două luni la ocuparea întregului teritoriu al Munteniei șu Dobrogei. Bătălia de pe Valea Jiului a făcut parte din operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați, cea de-a treia operație de nivel strategic desfășurată de Armata României în campania anului 1916. Ea s-a desfășurat începând
A doua bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335952_a_337281]
-
comunicației de pe Valea Siretului pentru a preveni sosirea ajutoarelor ruse. Cea de-a doua urma să fie desfășurată de Armata 9 germană și avea ca obiectiv „"deschiderea drumului peste munți spre București, pe calea cea mai scurtă, astfel ca întreg teritoriul de vest al Munteniei să fie tăiat ca de un cuțit"”. Dacă aceste două operații reușeau, planul prevedea o a treia operație care care consta în trecerea Dunării de către forțele aflate sub comanda lui Mackensen și desfășurarea unui atac concetrat
A doua bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335952_a_337281]
-
principal, religia unor grupuri minoritare naționale și etnice din țară. La recensământul național din 2001 doar 15.928 de persoane s-au declarat creștini ortodocși (0,21% din populația cu o afiliere religioasă declarată și 0,15% din întreaga populație). Teritoriul Ungariei a fost, din punct de vedere istoric, jurisdicția exclusivă a Bisericii Ortodoxe Sârbe, prin Eparhia de Buda, situată central în orașul Sentandreja, unde se află Catedrala Adormirii Maicii Domnului ("Catedrala Belgrad"). În prezent există și alte jurisdicții ale Bisericilor
Ortodoxia în Ungaria () [Corola-website/Science/335985_a_337314]
-
lui Georg Frederic de Brandenburg-Bayreuth. Ei au avut patru copii: Ducele a avut și un fiu nelegitim cu Friederike von Marschall: În 1741 ramura Saxe-Eisenach-Jena s-a stins odată cu moartea lui Wilhelm Heinrich, Duce de Saxa-Eisenach. Ernst August a moștenit teritoriile sale. Uniunea dintre Saxa-Weimar și Saxa-Eisenach-Jena a devenit permanent. Una dintre puținele decizii înțelepte ale ducelui a fost instituirea "primogeniturii" în Saxa-Weimar (confirmată în 1724 de împăratul Carol al VI-lea); aest lucru a stopat divizarea țării în viitor. Din
Ernest Augustus I, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach () [Corola-website/Science/335993_a_337322]
-
bătălii de pe Valea Jiului, încheiată cu victoria forțelor germane. Pierderea bătăliei a avut un impact strategic major asupra frontului românesc, permițând forțelor germane să debușeze în Câmpia Română, fapt care va duce în mai puțin de două luni la ocuparea întregului teritoriu al Munteniei șu Dobrogei. Bătălia de la Târgu Jiu a făcut parte din operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați, cea de-a treia operație de nivel strategic desfășurată de Armata României în campania anului 1916. Gruparea de forțe inamică
Bătălia de la Târgu Jiu (1916) () [Corola-website/Science/336001_a_337330]
-
bancnota de 5 coroane cehoslovace care a fost tipărită în 1938, dar nu a mai apucat să fie pusă în circulație. În timpul ocupației germane a Cehoslovaciei, bancnotele tipărite în 1938 au circulat în perioada 1939-1940 în Protectoratul Boemiei și Moraviei, teritoriu autonom al Germaniei Naziste, având aplicate pe față cu inscripțiile „Protektorat Böhmen und Mähren” și „Protektorát Čechy a Morava”
Josef Jungmann () [Corola-website/Science/335999_a_337328]
-
ca Universitatea să utilizeze manuale importate din Albania; începând de atunci, universității i s-a permis utilizarea doar a cărțilori traduse din sârbo-croată. Demonstrații au determinat, de asemenea, o tendință în creștere a cererii de centralizare din partea politicienilor sârbi, unitatea teritoriilor sârbe, o scădere a pluralismului cultural pentru albanezi și o creștere a protejării și promovării culturii sârbe. Universitatea a fost denunțată de către conducerea Ligii Comuniștilor din Serbia ca o "fortăreață de naționalism". Președinția nu a abrogat autonomia provinciei așa cum au
Protestele din Kosovo din 1981 () [Corola-website/Science/335994_a_337323]
-
și a trebuit să reziste în mod constant la presiunea exercitată de liderii conservatori staliniști precum Bilak, Alois Indra și alții. Este adevărat că la începutul anilor 1970, el a insistat personal pentru o retragere anticipată a trupelor sovietice de pe teritoriul Cehoslovaciei, care nu a avut loc până în 1991; acest lucru poate fi atribuit încercărilor lui pragmatice de a-și ușura situația și de a da impresia că lucrurile evoluau spre „normalitate”. Cu toate acestea, există multe fapte incontestabile care dovedesc
Gustáv Husák () [Corola-website/Science/336007_a_337336]
-
ar fi adevărat doar pentru Placa ori Stradun) sau "Rausia" (chiar "Lavusa", "Labusa", "Raugia" și "Rachusa") și în cele din urmă în "Ragusa". Schimbarea oficială a numelui din Ragusa în Dubrovnik a avut loc în timpul dominației austro-ungare. Republica controla un teritoriu compact în sudul Dalmației - frontierele sale finale au fost definitivate încă din 1426 - cuprinzând coasta continentală de la Neum la peninsula , precum și peninsula și insulele Lastovo și Mljet, și mai multe insule mici, între care , și . În secolul al XV-lea
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
croat , domnitor în Croația și Dalmația, a acordat niște pământ de-a lungul coastei, prin care s-au extins limitele Ragusei până la , 16 km nord de oraș, și prin care Republica a căpătat control asupra unui "izvor" aflat la capătul . Teritoriul primit de la Stjepan cuprindea și limanul , unde astăzi se află portul comercial Dubrovnik. Astfel, teritoriul de bază al comunității ragusane ("Districtul Ragusa", în italiană "Distretto di Ragusa") cuprindea orașul Ragusa, Župa dubrovačka, Gruž, Ombla, Zaton, insulele (Šipan, Lopud și Koločep
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
care s-au extins limitele Ragusei până la , 16 km nord de oraș, și prin care Republica a căpătat control asupra unui "izvor" aflat la capătul . Teritoriul primit de la Stjepan cuprindea și limanul , unde astăzi se află portul comercial Dubrovnik. Astfel, teritoriul de bază al comunității ragusane ("Districtul Ragusa", în italiană "Distretto di Ragusa") cuprindea orașul Ragusa, Župa dubrovačka, Gruž, Ombla, Zaton, insulele (Šipan, Lopud și Koločep) și alte câteva insulițe de lângă oraș. În secolul al XII-lea, Dubrovnik și zona înconjurătoare
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Vest; mai mult, venețienii au lăsat orașului mare parte din independența sa. Locuitorii însă au început să se revolte din cauza tributului din ce în ce mai mare, și au început să apară din ce în ce mai multe animozități între Ragusa și Veneția. La mijlocul secolului al XIII-lea, teritoriului inițial i s-a adăugat și insula Lastovo. Apoi în 1333, a fost cumpărată de la Serbia cu acordul Bosniei; insula Mljet a fost dobândită în 1345. În ianuarie 1348, orașul a fost afectat de Moartea Neagră. După ce în 1358, Veneția
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Lastovo. Apoi în 1333, a fost cumpărată de la Serbia cu acordul Bosniei; insula Mljet a fost dobândită în 1345. În ianuarie 1348, orașul a fost afectat de Moartea Neagră. După ce în 1358, Veneția a fost obligată prin să cedeze toate teritoriile revendicate din Dalmația, orașul a acceptat hegemonia mai mult nominală a regelui Ludovic I al Ungariei. La 27 iunie 1358, s-a convenit la Visegrád asupra acordului final între Ludovic și arhiepiscopul Ivan Saraka. Orașul recunoștea suveranitatea maghiară, dar nobilimea
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
era ieșit din comun la acea vreme. După aceasta, s-au deschis oportunități și mai mari pentru vasele ragusane de-a lungul întregii coaste a Dalmației, în care ele ancorau frecvent. După tratatul de la Karlowitz (1699), otomanii au cedat toate teritoriile din Ungaria, Transilvania, Slavonia, Dalmația și Podolia Habsburgilor, venețienilor și polonilor. După aceasta, Veneția a capturat o parte din teritoriul continental al Ragusei și s-au apropiat de limitele orașului. Ei amenințau să înconjoare complet Ragusa și să-i sufoce
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
a lungul întregii coaste a Dalmației, în care ele ancorau frecvent. După tratatul de la Karlowitz (1699), otomanii au cedat toate teritoriile din Ungaria, Transilvania, Slavonia, Dalmația și Podolia Habsburgilor, venețienilor și polonilor. După aceasta, Veneția a capturat o parte din teritoriul continental al Ragusei și s-au apropiat de limitele orașului. Ei amenințau să înconjoare complet Ragusa și să-i sufoce comerțul continental. În perspectiva acestui pericol și anticipând înfrângerea turcilor în 1684, Ragusa a trimis soli împăratului Leopold la Viena
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
ruse și armatei muntenegrene (în timpul căruia au căzut asupra orășului 3000 de ghiulele). Francezii au ridicat asediul și au intrat în Ragusa, în frunte cu Napoleon, în 1806. În 1808, mareșalul Marmont a abolit Republica Ragusa și i-a comasat teritoriul în Regatul Napoleonian al Italiei, el devenind „duce de Ragusa” ("Duc de Raguse"). În 1810, Ragusa, împreună cu toată Dalmația, a fost arondată nou-înființatelor . Ulterior, Marmont l-a abandonat pe Napoleon în din 1814, și a fost declarat trădător. Astfel, în
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
uni toate segmentele societății ragusane pentru a lupta pentru restaurarea Republicii. După ce Ragusa a suferit o disoluție politică, a fost adusă în pragul ruinei economice și a fost abandonată de comunitatea internațională. La Congresul de la Viena din 1815, Ragusa și teritoriile fostei Republici au fost anexate , teritoriu al Coroanei Habsburgice, devenit în 1867 Austro-Ungaria, din care a făcut parte până la 1918. După căderea Republicii, mare parte a familiilor aristocrate au dispărut sau au emigrat; doar circa o cincime din familiile nobiliare
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
a lupta pentru restaurarea Republicii. După ce Ragusa a suferit o disoluție politică, a fost adusă în pragul ruinei economice și a fost abandonată de comunitatea internațională. La Congresul de la Viena din 1815, Ragusa și teritoriile fostei Republici au fost anexate , teritoriu al Coroanei Habsburgice, devenit în 1867 Austro-Ungaria, din care a făcut parte până la 1918. După căderea Republicii, mare parte a familiilor aristocrate au dispărut sau au emigrat; doar circa o cincime din familiile nobiliare au fost recunoscute de monarhia habsburgică
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
în locul celui slavon, care căzuse în desuetudine în multe locuri din lipsă de preoți. Pentru a preveni conflictele dintre el și fratele său mai mic, Boleslau, cei doi și-au împărțit țara între ei, Venceslau atribuindu-i fratelui său un teritoriu întins. După destrămarea Moraviei Mari, conducătorii Ducatului Boemiei au trebuit să facă față atât incursiunilor maghiarilor, cât și celor ale oștilor ducelui Saxoniei și regelui Franciei Răsăritene Henric Păsărarul, care au inițiat mai multe campanii militare înspre răsărit în teritoriile
Venceslau I, Duce al Boemiei () [Corola-website/Science/336000_a_337329]
-
teritoriu întins. După destrămarea Moraviei Mari, conducătorii Ducatului Boemiei au trebuit să facă față atât incursiunilor maghiarilor, cât și celor ale oștilor ducelui Saxoniei și regelui Franciei Răsăritene Henric Păsărarul, care au inițiat mai multe campanii militare înspre răsărit în teritoriile adiacente slavilor polavieni, țara de origine a mamei lui Venceslau. Pentru a rezista în fața atacurilor saxone, tatăl lui Venceslau, Vratislau, a format o alianță cu ducele bavarez Arnulf cel Rău, un aprig adversar, la acea vreme, al regelui Henric; cu
Venceslau I, Duce al Boemiei () [Corola-website/Science/336000_a_337329]