22,649 matches
-
în 11 planoare a primit sarcina cuceririi Fortului Eben Emael> Grupul „Oțel”, comandat de Oberleutnant Gustav Altmann, cu efective de 92 de oameni transportați de 9 planoare, trebuia să cucerească podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96 de oameni transportați în 11 planoare trebuia să cucerească podul Vroenhoven. Grupul „Fier”, comandat de Leutnant Martin Schächter, cu efective de 90 de oameni transportați în 10 planoare, trebuia să cucerească podul Canne. Elementul cel mai important al
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
oameni transportați de 9 planoare, trebuia să cucerească podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96 de oameni transportați în 11 planoare trebuia să cucerească podul Vroenhoven. Grupul „Fier”, comandat de Leutnant Martin Schächter, cu efective de 90 de oameni transportați în 10 planoare, trebuia să cucerească podul Canne. Elementul cel mai important al forței de asalt, în special al grupului „Granit”, era timpul. Geramanii consideratu că apropierea de țintă fără zgomot cu ajutorul planoarelor combinată cu
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
planor, pilotul a eliberat prematur cablul de remorcare și nu a mai putut ateriza în apropierea obiectivului. Ambele planoare transportau militarii destinați grupului „Granit” care erau destinate atacului de la Fortul Eben Emael, prin urmare unitatea germană de asalt a avut efectivul puternic diminuat. De asemenea, această unitate și-a pierdut comandantul, Oberleutnant Witzig, aflat la bordul unuia dintre planoarele forțate să aterizeze înainte de a ajunge la țintă. Atacul asupra fortului a fost condus de adjunctul lui Witzig. Restul planoarelor și-au
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
fiind scufundate vase cu o capacitate de transport de 38.000 t. Pierderile suferite Fighter Command au fost minime. Au fost uciși 74 de piloți de vânătoare și 48 au fost răniți în iulie, dar britanicii au reușit să crească efectivele la 1.429 de piloți până pe 3 august. Pe 3 august, efectivele mai trebuiau completate cu doar 124 de piloți. Cu toate acestea, atacurile germane i-a forțat pe britanici să oprească transporturile maritime prin Canal și să redirecționeze convoaiele
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Pierderile suferite Fighter Command au fost minime. Au fost uciși 74 de piloți de vânătoare și 48 au fost răniți în iulie, dar britanicii au reușit să crească efectivele la 1.429 de piloți până pe 3 august. Pe 3 august, efectivele mai trebuiau completate cu doar 124 de piloți. Cu toate acestea, atacurile germane i-a forțat pe britanici să oprească transporturile maritime prin Canal și să redirecționeze convoaiele spre porturile din nord-estul insulei. După obținerea acestui succes parțial, "Luftwaffe" a
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
din zona Pas-de-Calais. Această activitate a crescut în intensitate până la 12:45, când operatorii radar au identificat șase concentrări separate de bombardiere germane. Operatorii radar au apreciat forța raidului la aproximativ 350 de avioane, cu o treime mai mare decât efectivele reale. Comandantul Grupului RAF Nr. 11 de pe aeroportul RAF Uxbridge, Keith Park, și controlorii săi de zbor au direcționat escadrila RAF 501 spre Canterbury la o altitudine de 20.000 ft (32 km). Aceste avioane se îndreptau inițial spre aeroportul
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
au decolat imediat. Distanța mare până la țintă și viteza redusă a bombardierelor Ju 87 presupunea că avioanele de vânătoare au suficient timp să ajungă din urmă "Stukasurile". La 13:59, stația radar Poling a identificat formațiunile germane și a raportat efective de aproximativ 80 de aparate de zbor. În spatele lor au fost identificate formațiuni de 9 până la 20 de avioane, considerate aparate de vânătoare. Analiștii britanici au considerat că Luftwaffe ataca cu 150 de avioane în total, o cifră de două
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Grupul de Armată Rinul Superior ("Heeresgruppe Oberrhein") — comandată de "Reichsführer-SS" Heinrich Himmler — ai lansat o ofensivă majoră împotriva frontului lung de 110 km a Armatei a 7-a SUA. Operațiunea "Nordwind" a împins Armata a 7-a, care nu avea efectivele complete, într-o situație disperată. Cu ceva timp înainte, generalul Dwight D. Eisenhower hotărâse să trimită unități și echipamente și provizii ale Armatei a 7-a spre nord, pentru sprijinirea aliaților implicați în luptele din Ardeni. În aceeași zi cu
Operațiunea Nordwind () [Corola-website/Science/333812_a_335141]
-
n-au putut opri atâta mulțime de oști”. Revenit în tabăra moldovenească, Ieremia Golia îl anunță pe domnitor că a ajuns prea târziu pentru a opri trecerea Dunării de către turci și îl informează greșit că oastea otomană ar avea un efectiv de 10.000-15.000 de soldați și nu de 60.000 de oameni cum ar fi avut în realitate. Domnitorul este nevoit să-și schimbe planurile și se deplasează către Dunăre, stabilindu-și tabăra între lacurile Cahul și Ialpug. Cazacii
Ieremia Golia () [Corola-website/Science/333825_a_335154]
-
în bărci pneumatice, dar au fost respinși. După ce a doua zi dimineață pozițiile germane au fost întărite cu baterii de artilerie, s-a încercat din nou forțarea cursului râului cu plute și bărci. În ciuda crizei de muniție și disproporției de efective, francezii au reușit să apere cu succes malul sudic al Loarei. La est de Saumur, germanii au încercat în zorii zilei, la ora 5:00, să traverseze râul și, în ciuda unor piederi grele, au reușit să stabilească un cap de
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
puține din viața de zi cu zi a poporului Jinhan. Religia pare să fi fost șamanica și să fi jucat un rol important în politică. Agricultură era dominată de culturile de orez, dar, de asemenea, a inclus creșterea substanțială a efectivelor de animale.
Confederația Jinhan () [Corola-website/Science/333059_a_334388]
-
pe distrugerea unor drumuri, a fost dată în sarcina unei noi formații de grăniceri cicliști, „"Chasseurs Ardennais"”. Până în 1935, pregătiriel defensive fuseseră terminate. Chiar și așa, se considera că defensiva era deja depășită. Era nevoie de o rezervă mobilă cu efective importante pentru păzirea zonelor din spatele fortificațiilor și ca atare s-a ajuns la concluzia că protecția împotriva unui atac fulger german nu este suficientă. Era nevoie și de rezerve de mână de lucru, dar o lege pentru prelungirea serviciului militar
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
În loc ca aliații să efectueze o înaintare limitată spre Scheldt, sau să întâmpine atacul german pe linai frontierei belgiano-franceze, înaintarea spre cursul râului Dyle avea să reducă lungimea frontului aliat în Belgia centrală cu 70 km, eliberând în acest fel efective numeroase, utilizate mai apoi ca rezerve strategice. Executarea acestui plan ar fi salvat o bună parte a teritoriului belgian, în special regiunile industriale din est. De asemenea, exista avantajul folosirii complete a diviziilor olandeze și belgiene. Gamelin a apărat justețea
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
centrală, în vreme ce Heeresgruppe A urma să declanșeze un atac surpiză prin Ardeni. Frontul din Belgia urma să fie un de importanță secundară. Heeresgruppe B a primit doar un număr redus de unități blindate și motorizate, cea mai mare parte a efectivelor fiind formate din infanteriști. După ce germanii ar fi atins Canalul Mânecii, toate diviziile Panzer ale Heeresgruppe B trebuiau să fie transferate la Grupul de Armate A, pentru întărirea liniilor de comunicație germane și pentru respingerea oricărei tentative de spargere a încercuirii
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
1e DLM) și douădivizii motorizate - a 9-a și a 25-a. Aceste forțe urmau să înainteze în Olanda spre Breda. A treia armată franceză implicată în luptele din Belgia avea să fie Armata a 9-a. Aceată armată avea efective și dotare inferioare celorlate două armate franceze mai sus amintite. Singura unitate puternică era Divizia a 5-a motorizată. Armata avea ca sarcină apărarea flancului sudic al fronului aliat, de la râul Sambre până la nord de Sedan. În continuare spre sud
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Corpul Expediționar Britanic comandat de generalul Lord Gort era compus din doar 152.000 de militari organizați în două corpuri de armată a câte două divizii fiecare. Britanicii plănuiseră să mobilizeze două armate a câte două corpuri fiecare, dar aceste efective nu au fost niciodată atinse. Corpul I de armată a fost comandat de ppe rând de generalii John Dill, Michael Barker și Harold Alexander. Corpul al II-lea a fost comandat de generalul Alan Brooke. Ceva mai târziu, avea să
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
mobilizat și un al treilea corp de armată sub comanda generalului Ronald Forbes Adam. Operațiunile din Belgia urmau să fie sprijinite de 9.392 de militari ai RAF Advanced Air Striking Force de sub comanda lui Patrick Playfair. În mai 1940, efectivele BEF crescuseră la 394.165 militari, din care aproximativ 150.000 făceau parte din unitățile de servicii ale spatelui frontului și erau slab instruiți. Pe 10 mai 1940, BEF avea 10 divizii (nu toate cu efectivele complete), 1.280 piese
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Playfair. În mai 1940, efectivele BEF crescuseră la 394.165 militari, din care aproximativ 150.000 făceau parte din unitățile de servicii ale spatelui frontului și erau slab instruiți. Pe 10 mai 1940, BEF avea 10 divizii (nu toate cu efectivele complete), 1.280 piese de artilerie și 310 tancuri. Grupul de Armate B se afla sub comanda lui Fedor von Bock. Grupul, care trebuia să declanșeze invazia împotriva Olandei și Belgiei, era compus din 26 de divizii de infanterie și
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
24 Panzer IV și 10 tancuri de comandă. Divizia a 9-a Panzer, care trebuia inițial să opereze în Olanda, era cea mai slab dotată, cu doar 30 Panzer I, 54 Panzer II, 66 Panzer III și 49 Panzer IV. Efectivele care fuseseră destinate asaltului împotriva frotului Eben-Emael fuseseră selectate din Diviziile aeriene a 7-a și a 22-a și fuseseră organizate în "Sturmabteilung Koch" (Detașamentul de Asalt Koch, după numele comandantului, Walter Koch). Organizarea Sturmabteilung Koch a fost finalizată
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
în regiunea Gembloux, săpa tranșee și se pregătea de apărare. Corpul Panzer comandat de Hoepner și cel de cavalerie al lui Prioux s-au ciocnit lângă Hannut pe 12 mai. În ciuda unei păreri general acceptate, germanii nu depășeau cu mult efectivele franceze. Cifrele vehiculate cel mai des sunt de 623 de tancuri germane ș 415 franceze. Diviziile a 3-a și a 4-a de tancuri germane numărau 280, respectiv 343 mașini de luptă. 2e DLM și 3e DLM aveau în
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
flanc Corpul Expediționar Britanic (BEF) care apăra sectorul Dyle-Brussels, să își schimbe mai apoi direcția de atac spre dus și să ocolească prin flanc Armata a 9-a franceză. Pierderile germane au fost ridicate în timpul luptelor de la Hannut și Gembloux. Efectivele Diviziei a 4-a Panzer au fost reduse pe 16 mai la doar 137 de tancuri, dintre care doar patru Panzer IV. Până la 50% dintre tancurile diviziei nu erau în stare de luptă. Divizia a 3-a Panzer și-a
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Marchovelette de la Namur. Fortul Suarlee a fost cucerit a doua zi, St. Heribert și Malonne pe 21 mai, iar Dave, Maizeret și Andoy pe 23 mai. Între 16-17 mai, forțele franco-britanice s-au retras pe malul Canalului Willebroek, iar majoritatea efectivelor aliate a fost mutate ca să facă față atacului blindatelor germane din Ardeni. Corpurile de armată belgiene I și V s-au retras la rândul lor pe pozițiile cunoscute drept „capul de pod Ghent”, pe malurile râurilor Dendre și Scheldt. Corpul
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Leie, iar britanicilor să se retragă spre frontiera franceză între Maulde și Halluin. Belgienii ar fi trebuit mai apoi să își extindă frontul, permițând unităților BEF astfel eliberate să declanșeze atacul. Pentru acest atac, Armata I franceză urma să suplimenteze efectivele britanice cu două divizii de pe flancul drept. Leopold a fost rezervat și în legătură cu această variantă, deoarece trebuia astfel să renunțe la controlul a celei mai mari părți a Belgiei. Armata sa era epuizată și din punct de vedere tehnic era
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
frontului aliat, în vreme ce britanicii și francezii se retrăgeau spre vest pentru apărarea portului Dunkerque. Frontul de vest rămânea intact, dar belgienii ocupau ultima lor poziție fortificată, cea de la Leie. Corpul I belgian, cu doar două divizii incomplete (și acelea cu efectivele incomplete), fusese implicat până în acel moment în lupte grele, iar linia defenisivă a acestei mari unități era foarte subțire. În acea zi, Winston Churchill a vizitat frontul și a insistat ca francezii și BEF să străpungă frontul german dinspre nord-est
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
întărirea defensivei. O slăbiciune critică a „Planului Weygand” și al celor britanice pentru declanșarea unui atac spre sud a fost aceea că retragerea anglo-britanicilor pentru ofensivă lăsa amata belgiană să acopere un front prea lung, pentru care nu avea suficiente efective. Prăbușirea frontului belgian ar fi dus la pierderea porturilor de la Canalul Mânecii din spatele frontului aliat și, implicit, la o încercuire completă a aliaților. BEF ar fi putut să declanșeze un contraatac împotriva flanclui stâng al germanilor și să slăbească presiunea exercitată
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]