741 matches
-
omul. Acolo e relicva de la Răsărit! Dante se trase Într-o parte, evitând masele care Înaintau asemenea unui val de-a lungul străzii. - După relicve? Gloata asta? șuieră poetul, neîncrezător. Secretarul ridică din umeri, În timp ce Înlătura din drum un țăran, Îmbrâncindu-l. Omul nici nu păru să Își dea seama, cuprins de nerăbdarea de a fugi Înainte, cu ceilalți. - Călugărul Brandan, predicatorul de miracole, a sosit de pe pământul Franței! - N-a sosit niciodată nimic bun de pe pământul Franței, În afară de coruperea onestelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo pe străjerul năucit. Ajunse la poarta Îngustă și joasă a temniței de la Stinche, aflată undeva În zidul orb de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn, atârnau, ca niște podoabe de la Întrecerea de Armindeni, sforile de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de la picioarele lui. Pe urmă se Întoarse către poet. - Așadar, era În mâna dumitale. Ar fi trebuit s-o știu, zise el, arătând spre sacul cu mecanismul. Eram sigur că o distrusesem. - Alberto, mechanicus, a reconstituit-o... Înainte să Îl Îmbrâncești În Arno. Guido Bonatti Încuviință. - Era iscusit. I-am văzut lucrările, În atelier. Aproape la fel de iscusit ca diavolii aceia care au făcut asta, zise, arătând din nou spre mașinărie. - Ca și omul de la Răsărit, pe care l-ai asasinat după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se vede că membrii biuroului de redacție se adapă din acest manuscris plin de descoperiri nouă. Așa de ex. d. C. Arion, despre care lumea credea că-i la Văcărești, e mort de mult - el s-au înecat. Au fost îmbrîncit în oceanul celei mai triste pieiri. Din această notiță a Românului istoria critică a viitorului va deduce: încă în anul 1876 esista, după relații acreditate din acea vreme, trei mări numite ale pieirii și anume mare tristis, mare tristioris și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cu cale să-l tragă pe Dingbat înapoi, de brațe, în timp ce el se zbătea cu o față orbită și schimbată de furie. Un prieten de-al lui a remarcat că e păcat ca un veteran de la Château Thierry să fie îmbrâncit de un civil cu caș la gură. Cinci Proprietăți s-a simțit atins și după aceea n-a mai intrat în salonul de biliard. Dingbat avusese pe vremuri sala de biliard pe mână, dar nu era un tip responsabil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
coborât din camion ca să intre peste mine în birou și să îmi rupă brațul pentru că încercam să-l înșel. L-am așteptat la ușă și l-am aruncat afară, și când s-a ridicat din zăpadă, în loc să încerce să mă îmbrâncească din nou, și-a descărcat tot cărbunele peste cântar. Și din cauza asta camioanele și căruțele din spate au blocat strada și curtea. I-am spus unui muncitor să debaraseze cântarul, însă Guzyinski s-a așezat lângă cărbune și a încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a tras un pumn în ochi și în nas. Imediat m-a podidit sângele. Tipul cu un nas coroiat ca de indian a călcat pe mine, însă doar pentru că se grăbea să ajungă la ăla care mă pocnise. În timp ce îl îmbrâncea mai încolo, o cameristă de culoare m-a ajutat să mă ridic. Sophie mi-a băgat mâna în buzunar și mi-a scos batista. Malaci nenorociți! Nu-ți face griji, scumpule. Dă capul pe spate. Acum eram înconjurat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
fi auzit. "Apa clipei de pe urmă"7 da, așa fusese: după ce l-au ucis, ne-au lăsat să ne apropiem. I-am sărutat buzele. Matsugo-no-mizu: lacrimile mele cu sângele lui fusese dat să fie "apa clipei de pe urmă". M-au îmbrâncit. Se terminase. Ne-au alungat, din câmp, pe drum. În urmă, asfințitul poleia crucile. În lumina lui se amesteca sângele lor. Sângele lor era lumina asfințitului. În față, Nishizaka, unde erau uciși criminalii. Iar crima lor fusese credința. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dealului. Am găsit casa era câtă frunză și iarbă omenire pe drum, ca să nu mai spun că în curte n-aveai cum să intri. Da' eu venisem să-l văd. Și mai pe jos, mai printre picioarele celor mari, mai îmbrâncit de ici-colo, mai înghiontind eu pe unul și pe altul, da' ușurel, să nu se prindă, am văzut că nu mai am loc unde să merg. Ei, oi rămâne aici și stau până pleacă și-o să-l văd atunci. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cu ochii mari, gata să-i iasă din orbite. În fața lui, de la rădăcina smulsă, pornește o crăpătură ce se lărgește continuu, prelungindu-se pe lîngă restaurant, pe sub platforma din beton. Fugi! îl ia țăranul de braț pe profesor și-l îmbrîncește către autobuzul aflat de partea cealaltă a șoselei, ducîndu-l mai mult tîrîș, abandonîndu-l într-un sul de zăpadă. Întoarsă către intrare, țăranca se opintește să deschidă ușa. Soțul ei o dă la o parte, trage din toată puterea, intră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rece și îmbâcsit. Se așeză pe masă apoi spuse: — Cred că i-a spus Honor Klein. Răspunsul a venit atât de surprinzător încât am rămas cu gura căscată, iar apoi m-am așezat brusc pe fotoliu, de parcă aș fi fost îmbrâncit. — Și ea de unde știe? am întrebat. — Eu i-am spus, răspunse Georgie. Ședea acolo, gravă, palidă și demnă, cu un picior adunat sub ea. Purta ciorapi negri. Își aranjă fusta și întoarse spre mine o față ca de oțel. — Înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Nu-ți inspiră nici un pic de milă? Crezi că trece vreo zi sau vreun ceas în care să nu se gândească la Rufus? — Pierderea copilului a însemnat pierderea prestigiului. — Cum poți să... — Probabil că, într-o criză de furie, a îmbrâncit copilul pe scări, și după aceea s-a autoconvins că Stella poartă toată vina. Nu spune așa ceva, Brian. Știu că alții așa gândesc, dar tu nu ai voie, te rog... — Îmi pare rău, ai dreptate, pentru numele lui Dumnezeu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și zid, pe urmă direct în stradă. Mai târziu, Tom și-a amintit că văzuse mâinile lui John Robert încleștând stofa rochiei lui Hattie, în timp ce aceasta ieșea pe ușă, împleticindu-se. Hattie strigă: — Nu! Tom își deschise brațele când fata, îmbrâncită din spate, căzu aproape peste el. Îi simți atingerea, gâtul cald, părul răcoros. Un moment mai târziu, strângea cu putere în mâna lui mâna ei umedă. Îi spuse: „Vino!“ și o trase după el. Ușa casei din Hane Lane nr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Și nu voia să aibă posibilitatea de a se mai Întoarce. La interfon nu răspunse nimeni. Antonio nu dusese copiii acasă. Petrecerea Camillei se terminase. În față la Palazzo Lancillotti, În piață, ultimii invitați Îl asediau pe onorabilul Fioravanti. Se Îmbrânceau, mișcându-se neliniștiți de la un grup de părinți la altul, pentru a-i agăța pe cei cărora doreau să le fie prezentați sau cărora Își doreau să-și prezinte fiii și prietenii, pe cei cărora Într-o zi aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Împiedică. Niște veterani se adună și comentează: — Fute-l, Portocală. — Uită-te la el, parcă are capul de cauciuc. — Ce-i, răcane, ți-e rău? Să-ți aducă mămica un lăptic? Așa că Portocală Îl ia rîzÎnd de umeri și Îl Îmbrîncește: Te rog frumos, nu pot să refuz pe tovarășii veterani, ia bagă dumneatale douăjcinci de flotări. Tipului Îi cam sar ochii, dar le face dîrz, se ridică vesel și Își șterge de turul pantalonilor țărîna de pe palme, ca la ora
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pună ordine În univers. „Domnule”, făcea viitorul Repetent, „bătrânul a fost monumental. Am dormit și-am stat cu rândul la coada din fața ambasadei trei zile și trei nopți. Se ținea drept, cu privirea ascuțită și parcă și țiganii - care se Îmbrânceau ca toți dracii și se luau la Înjurături și la pumni - Îi arătau respect și-l ocoleau. Colonelul purta costumul de bun, pălărie pe cap, pantofi lustruiți În picioare și de pe umeri până sub genunchi Îi atârna un palton cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
coatele și genunchii ca să-și salveze echipa de la gol. Cei doborâți de mine cereau totdeauna lovitură de pedeapsă, jocul se Întrerupea și Începeau Îndelungi ciorovăieli. Îi lăsam pe ceilalți din echipă să se certe, să se scuipe și să se Îmbrâncească. Eu mă trăgeam deoparte, șchiopătând demn, ca și cum mă străduiam din răsputeri să-mi ascund greaua durere pricinuită de loviturile suferite. Aveam - cred - sau voiam să am pe chip mândria molcomă a soldatului ce-și Îndeplinise misiunea cu asupra de măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
citeam sau scriam În cap”2, după cum Tia Șerbănescu Însemnează: Scriu cuvinte, adesea fără șir, ca să-mi dovedesc că exist. Ca să mă conving că gândesc, că mai pot stăpâni câteva idei. Dar poate și ca să dovedesc că În fiecare om Îmbrâncit pe stradă, Înghețat și brutal, la rându-i, cu alții, zace un ghem de gânduri despre lume3. În termenii unei rezistențe existențiale concepe scrisul și Stelian Tănase: „Jurnalul Îmi dă consistență, un background. E o cutie de rezonanță de care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și, câteodată, de exasperare. Mizantrop, misogin, găsindu-și seninătatea doar în natura care îl tămăduiește de nevroze, poetul se încarcă de înverșunare și, cu frustrări de proletar, fierbe de ură atunci când se lovește de strâmbătatea care, în profitul câtorva paraziți, îmbrâncește în mizerie neagră plugari și salahori, șomeri și prostituate. Un scrâșnet de mânie asprește aceste congestionate, grandilocvente „poezii sociale” cu verb dur, tăios, metalic, în care invectiva, imprecația, profetismul sonor nu exclud împroșcările de sarcasm. În anii puterii populare, semețul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
nu și identitate", de unde necesitatea departajării: "Nonconformistul este un însetat de perfecțiune, de progres. El măsoară toate lucrurile cu măsuri majore, dacă nu absolute, ideale, pe lângă care, firește, totul pare mai mic, susceptibil de creștere, de îmbogățire, de îmbunătățire. El îmbrâncește mereu lucrurile, cu bună credință, neobosit, cusurgiu, cu prețul propriei lui neîmpăcări, incomodități, nefericiri, către o instanță și o întruchipare mai înaltă, pe care el o vede limpede, cu toată ardoarea și speranța" (Mărturii). Semantica termenului în cauză își adaugă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
circulație ideile pe o scară tot mai întinsă. Celelalte invenții, rând pe rând, captează forțele necunoscute până atunci ale naturii și le pun la îndemâna omului. S-a schimbat orizontul fizic, se schimbă și cel spiritual. Un puternic sentiment de libertate îmbrâncește spiritul din formele statice ale vieții de până atunci și-1 revarsă în afară, în întindere. Intensitatea spirituală se rezolvă în expansiune. Ochiul se întoarce din cerul credinței spre realitatea pământului. Gândirea se desface de preocupările teologice și se absoarbe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
istorică a chestiunii: − Coșmarul ăsta a început, cred, cu marile descoperiri geografice, care au dovedit că există realmente ieșiri din Lumea veche înspre ținuturi paradisiace. Eu văd coarnele Minotaurului în stâlpii porții de ieșire, înspre care ne bulucim ca apucații, îmbrâncindu-ne și strivindu-ne unii pe alții; restul e bau-bau. − Chestie de mișcare browniană: cu cât panica sporește energia sistemului, cu atât zigzagul înspre ieșire devine mai anevoios, se grăbi Luc să explice. − Nu numai asta, dar chiar incinta ca
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
spune. Pietrele zburau sub copitele lor, coarnele se împungeau, se ciocneau, căutând să atingă pieptul, coastele, pântecele, apoi să străpungă pielea; sunt șapte sau opt sute de kilograme de mușchi și oase în fiecare din ele, iar acestea se izbesc, se îmbrâncesc cu o violență incredibilă și înspăimântătoare. Tot ce poți face e să păstrezi distanța, să țipi, să urli, să ameninți de departe cu ciomagul, însă fără folos. Coarnele nu aveau doar un rol estetic: de data asta "Bruna" a avut
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
într-un dialog neîntrerupt între imaginar și concretețe. Într-o manieră sobră, austeră, U. își exprimă incertitudinile privitoare la destinul său omenesc și la vocația de scriitor: „Personajele cele mai importante/ale fiecărei zile/sunt oamenii și cărțile./ Primii mă îmbrâncesc,/fac haz, mă plâng./ Cărțile mă obligă/să-mi semnez sentința/cu propria mână” (Punct de sprijin). Discursul poetic se structurează într-un balans nesfârșit între viziunea expresionistă tragică și fiorul elegiac, aproape imnic. Livrești ca sursă de inspirație (Biblia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290369_a_291698]
-
bagajele trimise prin caravană - atașată de ea zornăi, dându-ne de gol. Hoții s-au repezit atunci la slujitor și, punând mâna pe pungă, au Încercat să i-o smulgă. Degeaba Încercă sărmanul om să se opună, căci tâlharii Îl Îmbrânciră În râu, reușind să intre În posesia banilor. Când nu mai rămăsese nici un tâlhar În barcă, proprietarul ei profită de Împrejurare pentru a tăia frânghiile care ancorau ambarcațiunea și, abandonându-și slujitorul În seama jefuitorilor, Încercă să ajungă pe malul
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]