983 matches
-
drag, Scoate armura și-și lustruiește Ochii săraci de stele și ... Citește mai mult Ah, tunet în cer și-n inima ruptă,Ploaia pe ochii ce mi-i oblojesc,Fulgere stau pe liniștea suptăDe tot ce nu am și mă împietresc! Ah, lume nebună, lume nebună, Totul, stupid, sfârșindu-mi trăirea,Ce-mi scutură plâns pe brațe cu brumă,Cuvinte-n balast, robindu-mi gândirea!Ah, muzică nouă, de împrumut!Lupii se-ntorc în haită, călare,Din sec și arpegiu - gol
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
croiască în dreapta și în stânga cu strujanul, de sărea miezul din el. Iar noi? Ca niște guzgani opăriți săream peste bănci, pe sub bănci, așezându-ne smeriți, cu mâinile la spate, fiecare la locul lui, ca și când în poziția asta de nemișcare am împietrit de ore întregi, așteptând cu dor și jale să îmbucăm feliile de învățătură pe care nimeni nu ni le oferea. Doamne, cât de însetați de învățătură mai eram după loviturile de strujan! Însetați și înfometați. În câteva secunde era o
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
fără să ridice tonul. Dacă vreun școlar încerca să fie obraznic, neascultător, să vorbească neîntrebat, era suficient să-i arunce o privire lungă, oțelită, fără niciun cuvânt, că respectivul îngheța acolo, în bancă, fără să mai crâcnească. Ceilalți din jurul lui împietreau și ei. După cele câteva clipe de tăcere tensionată, relua cu calm lecția și cu vocea abia șoptită, de parcă nimic nu se întâmplase. Așa l-am avut învățător până am terminat cele patru clase primare. Și lecțiile pe care le
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
să judeci, să adâncești situațiile ivite și încerci, în continuare să înțelegi, să găsești justificări, uneori poate și remedii. Frumos spunea Noica: „Dacă iubiți poezia sau muzica, pierderile, creșterile, curgerile, dacă va plac geometria și rigoarea fără să vi se împietrească inima și mintea, dacă sunteți în stare de un dram de nebunie și un munte de măsură, veți întâlni cândva filosofia”. Gândul mi-a fugit în aceste zile la filozoful francez Emmanuel Lévinas (1906-1995) născut într-o familie evreiască tradițională
EU ȘI CELĂLALT de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383271_a_384600]
-
finalitate. Și deodată rînjetul colegului blond Întîlnit deunăzi pe stradă: „Cum, chiar nu știi de ce te-au dat afară În 1945 de la Neuer Weg? Tatăl tău a fost muzicant, ei bine... tot nu Înțelegi? Și mai ești și brunetă“. Am Împietrit. Dacă oamenii aceia blonzi, atît de arieni, ar fi cunoscut-o pe mama, al cărei tată se numea Heinrich Schmidt, poate că și-ar fi revizuit părerile Înainte de a-mi desface contractul de muncă... dar atunci ar fi aflat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
albă rămîn impregnate dîre de murdărie. De sub un raft ies la iveală cîteva colțuri de ziare vechi. Îngenunchează și le scoate cu greu de acolo. CÎnd se ridică asudat și abia respirînd, dă cu ochii de doamna E. care a Împietrit În ușa depozitului. „Un servitor, atît reușește să rostească, m-am măritat cu un servitor!“ Întind mîna spre napolitanele cu cremă de lămîie „Gigel“ - Colorat artificial. Aromat sintetic. Delicioase. Mestec ca o capră și aștept o frază genială. Mă dedau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ligheanul cu smalțul sărit sînii moi de femeie trecută bine de patruzeci plăcere și greață nevoia de a trăi și chiotul de izbîndă al vieții ca acest strigăt al cocoșului cînd nimic nu prevestește Încă zorile noapte fără sfîrșit timp Împietrit pietrele astea fost-au vreodată călcate cu adevărat de tălpile umbrelor care mă bîntuie mereu În spate mereu mai În spate mai aproape de lup dar el Își păstrează distanța Încă nu cutează și ei acolo la servici Înscenarea aceea odioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sfânt, incubator, sfânt... Stăteam pe două valize de cătănie puse una peste cealaltă, cu spatele sprijinit de peretele reavăn, și înfulecam zahăr dintr-un sac de o majă, cu o lingură de supă. Abia îmi încăpea în gură. Înghițeam bolovani împietriți de zahăr și am vomat melasă dulce două zile la rând, până ce sora a forțat ușa și m-a băgat în pat. Ziua erau cu ochii pe mine, noaptea nu găseam pisicile. Dar am început să simt ce importantă este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
se îndrepta vertiginos către mine așa cum stăteam în mijlocul străzii, ca o țintă perfectă. Pentru o fracțiune de secundă am știut perfect ce simte un iepure paralizat. Imobilizată de lumina puternică a farurilor, eram blocată între ele ca și cum m-ar fi împietrit dacă treceam prin raza lor, fără să știu pe ce parte să sar. Dădusem ochii cu moartea și tot ce puteam să fac era să stau nemișcată. Apoi, ca o forță care s-a strâns în capul pieptului, voința mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ger, și ochii oamenilor căpătaseră o lucire de mineral la ideea că totul putea să se oprească deodată, ca într-un muzeu al gheții. În apropiere de Lucerna, unde începeau satele, se auziseră gemetele morții; animalele - oi, vaci și porci, împietriseră de frig în grajdurile lor îngrijite. Se mai povestea că pe străzi, chiar în micul oraș Schwarzenberg, în apropiere de Lucerna, se puteau întâlni oameni înghețați în poziții ciudate. Păreau cu toții puși pe fugă de frica unui urmăritor nevăzut. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ales pentru orchestra care nu se clintise din loc. Blanca era adâncită în aria Emmelinei, iar Oleg părea lipit de pian, fără mască, doar caftanul de velur cu bogate șnururi putea fi luat drept costum de carnaval. Avea un chip împietrit de concentrare sau mai degrabă de frig și de beție, trăind poate și el senzația că nu știa unde se află. Nu aveam nici o șansă să ajung până la ei - mulțimea mă împingea din toate părțile. Îmi pierdusem respirația. Nu știu cum, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
barba roșcată acoperindu-i aproape toată fața și umeri lați cât dulapul. Deosebit de timid, acesta vorbi cu voce pițigăiată de fată și declară că va interpreta un cântecel pentru mama sa. Cântecul care urmă, de o frumusețe stranie, îngrozitor de trist, împietri asistența. Elvețianul mierluia și guița cu mult suflet despre o căprioară rănită și apoi înșelată la alimentară, despre turiștii care aruncă gunoaie în munții săi și apoi, meschini și invidioși în fața măreției naturii, rup dintr-o mușcătură capacul de la veceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
trup. Se răsuci pe călcâie și se așeză tăcut pe pat, alături de copilul care continua să plângă. Își sprijini capul în palme, cu coatele rezemate pe genunchi. Ileana se apropie și ridică copilul în brațe, încercând să-l liniștească. Privea împietrită spre soțul ei, așteptând. Nu se poate, rosti Cristi încet, ca și cum ar fi vorbit numai pentru el, n-au trecut decât trei ani. Moș Calistrat spunea că vom avea un răgaz mult mai mare. 2 Lumina felinarului agățat de grinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vîltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cîinele său pe nume Kitmir. Zăceau ca și morții În somnul morții. Dacă ai fi dat Întîmplător peste ei și i-ai fi văzut În starea aceea, te-ai fi Îndepărtat degrabă și ai fi fugit; dacă nu ai fi Împietrit de groază. OGLINDA NECUNOSCUTULUI POVESTIREA nu va Începe in medias res, brusc, ci treptat, ca atunci cînd se-ntunecă În pădure. Într-o pădure de stejari, atît de deasă, Încît razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
altă parte, pe Strickland nu-l înțelegeam absolut deloc. Mi-am scormonit creierii, dar degeaba, nu găseam nici un fel de motivație pentru o acțiune atât de contrarie imaginii pe care mi-o făcusem despre el. Nu era de mirare nepăsarea împietrită cu care trădase încrederea prietenilor lui și nici lipsa de șovăială în satisfacerea unui capriciu pe socoteala chinurilor și mizeriei altuia. Așa ceva îi stătea în caracter. Era un om lipsit total de orice noțiune de gratitudine. Nici de compasiune n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că se ridicase În picioare, cu toate că Încă mai simțea relaxarea somnului, și făcuse câțiva pași Încercând să se Îndepărteze, ajungând până la colțul unde Își amintea că era poarta acelei abații infernale. Dar un horcăit dinapoia uneia dintre oglinzi Îl reținu, Împietrindu-l de frică. În centul octogonului, o pată de umbră arăta că acolo se deschisese un hău. Un huruit părea să vină de jos, ca și când niște pilaștri uriași ar fi Început să se prăbușească, târând după ei o gloată urlătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și cred că era prima oară când mă privea astfel, sau în orice caz, când mă privea cu acea sclipire răutăcioasă. Dar dumneavoastră, îmi spuse deodată, cu o voce ascuțită, ca un reproș, unde erați în noaptea aceea? Am rămas împietrit în fața lui. Clèmence a venit imediat lângă mine. Am privit-o. Era la fel de frumoasă, transparentă, dar atât de frumoasă. Ce-i puteam spune lui Despiaux? Îmi aștepta răspunsul. Stătea în fața mea, iar eu rămăsesem cu gura deschisă, privindu-l, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
forțezi lacătele mormintelor. Vestibulul, cu pardoseala lui în alb și negru, părea o imensă tablă pentru un joc de dame ale cărui piese fuseseră furate. Se găseau acolo vaze și măsuțe de preț, console aurite pe care cupluri de dansatori, împietriți în porțelanul de Saxa, își suspendaseră pentru secole mișcările lor de menuet. O oglindă mare reflecta vizitatorul, și mă descoperii mai gras, mai bătrân și mai urât decât îmi imaginasem că sunt, având înaintea mea o imagine deformată a tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de ani fătuca asta? Cum ți s-a părut? Un pic cam trecută sau... Bărbatul vorbea despre Keiko Kataoka spunându-i „fătuca asta“. Personajul din fața ochilor mei se comporta exact așa cum mi-l descrisese ea. Când am realizat asta, am Împietrit. N-am fost niciodată invidios pe bărbații care se culcă cu multe femei. În domeniul În care lucram eu erau Însă mulți bărbați pentru care a te culca cu cât mai multe femei era obiectivul suprem și numai pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
se zărește deloc - sau numai foarte puțin - ce figură frumoasă iese din întuneric atunci când umbra lui Platon acoperă tot ansamblul. Socrate însuși are de suferit din cauza mediatorilor săi: voindu-i binele, fără voia sa, ori chiar împotriva voinței sale, ei împietresc pentru eternitate o ficțiune care se impune asupra realității. Mai rău: o ficțiune pe care toți o iau de atunci înainte drept realitate. Căci Socrate coincide foarte exact, în ochii marelui public, cu ceea ce spun despre el Platon și Xenofon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
soare, apos, de la Drăgaică, Rotundul, scund în palmă, duh simplu-n chip de nap. DIOPTRIE Înalt în orga prismei cântăresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele roșesc, Dar soarele pe muchii curs - de doliu. Aproape. Ochii împietresc cruciș Din fila vibrătoare ca o tobă, Coroana literei, mărăciniș, Jos în lumină tunsă, grea, de sobă. Odaie, îndoire-n slabul vis! - Deretecată trece, de-o mătușe - Gunoiul tras în conuri, lagăr scris, Adeverire zilei - prin cenușe. DESEN PENTRU CORT
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
lor înlănțuire Nu e decât un spasm încremenit - Supremă încordare de granit, Rămasă dintr-o altă întocmire.- Demult când dorul lor nebiruit Îi logodi cu vasta strălucire, 67 Un braț semeț au repezit spre fire... Dar gheața înălțimii l-a-mpietrit. Și-n vreme ce c-un gest de renunțare Atâtea stânci expiră-n vijelie, Șuvoiul apei neîncăpătoare, - Șerpuitoare formă veșnic vie - Prin necuprinsa zărilor câmpie Se-ndreaptă către mări odihnitoare... COPACUL Hipnotizat de-adînca și limpedea lumină A bolților destinse deasupra
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
și rotunjit un moment în poezia de lac perfect sub eclipsă a lui Gérard de Nerval, e captat definitiv de furioasele turbine retorice, vociferatoarele genii ale cenaclului Ch. Nodier. La noi, în poezia lui Eminescu, același val de romantism germanic împietrește alb și ideal, în felul regiunilor de pe lună. Eminescu era mai ales om de gândire și studiu concentrat. Și iată, atingem culpa originară a poeziei Arghezi, principiul de osândă pe care îl închide. E o poezie castrată. Atributul clar al
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Gălbeni. Dar locurile care se vesteau aspre, de surghiun, se dovediră o foarte blândă țară. Giganți înfloriți în arnici, cu plete și umbre de nuc sub pălărie; boi înceți cu coarne zvelte și divergente, ca veritabilii căpriori ai văzduhului; jidovi împietriți în giubele, rumegând interminabile algoritmuri în seri, pe praguri, sub un cer de Golgotă; armeni cafenii, armence în doliu încărbunat, învîrtind cărți de joc și răsucind țigări fără rușine: lume prea felurită, împrumutînd de la oglinda unei tristeți comune singura ei
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]