943 matches
-
La sfârșitul anului școlar (istoria cu strănutul se petrecuse în ianuarie), se afla foarte aproape de Eisenberg, dar, din lipsă de timp, nu l-a mai putut ajunge. Când, după ultimul examen de an, Burkeviț a trecut spre vestiar cu chipul împietrit și fără să salute pe nimeni, tot nu bănuiam că vom fi martorii unei lupte grele pentru locul întâi, o luptă care va începe din primele zile ale următorului an școlar. 5 Și lupta a început încă de la primele ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Înălțându-se drept, tot mai sus, mișcînd lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru-i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întîmplase ceva Într-acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr-un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu ca o frunză uscată se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s-o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pînză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sîngerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
amenințarea groaznică care s-ar fi lăsat asupra celor pe care cartea Îi numea conspiratori. (Și aici Îi apăru În fața ochilor privirea Îngrozită a unei fetițe din Odessa. Cu capul ițit de după ușa dulapului unde Încercase să se ascundă, părînd Împietrită, deși mai respira. În oglindă, ca-ntr-un citat, se vedeau cadavre mutilate, bucăți disparate de mobilier, oglinzi, samovare, lămpi zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfîșiate, Încît strada părea acoperită cu nea, de la fulgii care se așternuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Am plătit eu băuturile și pe urmă ne-am îndreptat către un restaurant ieftin, aglomerat și vesel, unde am cinat cu plăcere. Eu aveam o poftă de mâncare caracteristică oricărui tânăr, iar el pe cea a unui om cu conștiința împietrită. Pe urmă ne-am dus la o cârciumă să bem cafea și niște tărie. Spusesem tot ce aveam de spus pe tema care mă adusese la Paris, și cu toate că într-un fel simțeam că o trădez pe dna Strickland dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se afla acum acolo, În fața lui, iar Comedia Își găsea În sfârșit epilogul. - Asta a fost scris de Dumnezeu În natura imensei străluciri, asta va zugrăvi cuvântul meu pe pergamente, asta vor citi oamenii ca ultimă pildă! Guido Bonatti părea Împietrit. - Nu... nu e cu putință! bâigui, venind spre el. Bâjbâia cu mâinile În gol, ca și când ar fi vrut să prindă razele de lumină și să le oprească. Poetul se dădu la o parte, pentru a-i oferi ocazia să privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe jos spre sud către Grădina Botanică. Cerul palid de toamnă era plin de exodul milioanelor de frunze deportate de vânt în colțurile îndepărtate ale orașului, departe de ramurile care le dăduseră cândva viață. Ici și colo, bărbați cu chipuri împietrite munceau cu concentrare scăzută pentru a controla această diaspora arboricolă, arzând crengile uscate căzute din frasini, stejari, ulmi, fagi, sicomori, arțari, castani, tei și sălcii plângătoare, fumul cenușiu, înțepător, atârnând în aer precum ultima suflare a sufletelor pierdute. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
aurită, Cu peri doi împodobită Lungi Cu pungi Pe bomba mare, Oarbă, de cercetătoare, O, Mercur, Frate pur Conceput din viu mister Și Fecioara Lucifer, Înclinat pe ape caste În sfruntări iconoclaste, Cap clădit Din val oprit Sus, pe Veacul împietrit, O select Intelect Nunta n-am sărbătorit... III Uite, ia a treia cheie, Vîr-o în broasca - Astartee! - Și întoarce-o de un grad Unui timp retrograd, Trage porțile ce ard, Că intrăm Să ospătăm În cămara Soarelui Marelui Nun și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Și-ați pus în peisagiu un nou fior de viață, Voi blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceață!... Tot plumbul meu din suflet, o forme călătoare, Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare, Căci iată, vine vremea când albe, împietrite, Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite... Cad fulgii șovăielnici, așa cum în poveste Cad stropi de piatră scumpă, ușor și leneș, peste Un strălucit războinic, cuprins de-o vraje-adîncă. - Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă, Ținuturi ale minții, lăsați să vă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
că d. Wilhelm Blaschke e și un scriitor original. Biografiile lui Sophus Lie, lui Mocblus și E. Laguerre de la sfârșitul volumului al III-lea din tratatul său de Geometrie diferențială, sunt adevărate modele ale genului. Adesea în cărțile sale, cerul împietrit al raționamentului înflorește într-un nor de humor. Câteodată humorul e mai verde, ferit însă întotdeauna de vulgaritate, prin secretul acelei admirabile cordialități germanice, ce-și zice singură "Gemutlichkeit". Un exemplu. În cartea sa Kreis und Kugel, care tratează despre
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
în tânăra noastră literatură mai ales printr-un vers implacabil de natură pur plastică. Nimic fluid și solubil, nimic muzical, ci totul aspru, dur; poezie de blocuri granitice înfipte solid într-o construcție ciclopică; poezie fără mister, cu largi acorduri împietrite ă...î. E în poezia d-lui Barbu un dinamism, o concepție energetică, o frenezie de simțire, redate prin elemente obiective și, mai ales, cosmice și, deci, statice într-o formă aspră, care-i constituie o originalitate. * Prima fază a
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ă...îe reprezentată prin ciclul versurilor publicate în Sburătorul, versuri de formă parnasiană, de factură largă, cu strofe ca arcuri puternice de granit, cu un vocabular dur, nou însă, cu ton grav de gong masiv, într-un cuvânt, o muzică împietrită, a cărei notă distinctă a fost îndată înregistrată. Materialul întrebuințat era mai mult cosmic: lava, munții, copacii, banchizele, bazaltul, granitul, silexul; dar sub această carapace de crustaceu se zbătea totuși un suflet frenetic. Dacă în forma parnasiană a versurilor se
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
o spărtură a spiritului în lumea precreatelor, descoperind locul său de parte a întregului: "O, Mercur,/ Frate pur/ Conceput din viu mister/ Și fecioara Lucifer,// Înclinat pe ape caste/ În sfruntări iconosclaste,/ Cap clădit/ Din val oprit/ Sus, pe Veacul împietrit,// O, select, / Intelect/ Nunta ne-am sărbătorit"... (Idem). Metafora îi revelă identitățile elementelor și îi botează descoperirile Necunoscutelor: "Mercur, astră aurită,/ Cu peri doi împodobită/ Lungi/ Cu pungi/ Pe boamba mare,/ Oarbă de cercetătoare" (Idem). În aventura cosmică, poetul jubilează
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
trupului pe firul vieții își încrucișează cărările. martor mut, privesc scurgerea nisipului din clepsidră... Marinarul Sub razele lunii, corabia despică valurile, marea dezlănțuită mușcă sălbatic din carenă. Pe punte, căpitanul scrutează atent cerul, stelele își scutură pulberea pe obrajii lui împietriți. Referință Bibliografică: Timpul / Floarea Cărbune : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 976, Anul III, 02 septembrie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Floarea Cărbune : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului
TIMPUL de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 976 din 02 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364385_a_365714]
-
viața mi-e nod . * Autorul, își deschide sufletul, până la dorința contopită cu imaginea ființei iubite, ca și cum el o așteaptă cu sufletul curat și ea se tot pierde-n taina inerenței . Această stare, îl duce uneori pe autor , la acea amărăciune împietrită, la baza ei stând numai licoarea lacrimei profunde, ca într-un basm. *Trecea o dată / și încă o dată / jumătatea mea împerecheată, / jumătatea mea de cuvânt , / jumătatea mea de descânt , / jumătatea mea / de viață / întregul meu / de mormânt . / Încă o dată / încă o dată
DE NICOLAE BACIUT de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364488_a_365817]
-
scârțâie roata Urechea lui așterne tăcerea sub nea, Sănile trag după ele gloata De constelații până apune ultima stea. Atunci ies din cimitire străbunii Să mai dea sfaturi celor grăbiți, Însă sub privirea de gheață a lunii Rămân în cruci împietriți. Alunecă sănile pe vise de zăpadă Când timpul așterne tăcerea sub nea, Doar el a rămas în ogradă Și lacrima ce picură din stea. Undeva în adâncuri decantează vinul via De culoarea obrazului rușinatelor fecioare, Sub zăpezi,încă,mai germinează
GERMINAŢA DE SUB ZĂPADĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 375 din 10 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361559_a_362888]
-
zbate neagră și tălângă Dau năvală neguri în burgul pustiu Uraganul vine ca argintul viu Aripi din dezastre, ghiare de oțel Țipă și se zbate Sandy cel tembel. Vântu-mi trece rece pe șira spinării Rechemând din neguri supliciul durerii. Rămân împietrit, nu am chef să plec Vreau să știu ce face Sandy cel zevzec Perdele de ploaie spală orizontul, Sandy îngrozise întreg mapamondul. Monstrul de poveste a pierit în noapte Și lasă în urmă poteci dezolate. MAREA ZBUCIUMATĂ Năvălește marea pe
POEME NEWYORKEZE (1) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363766_a_365095]
-
Covali Publicat în: Ediția nr. 1862 din 05 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Înnobilare Iubirea a fost singura unealtă cu care-am reușit să dau contur destinului încremenit și dur și care-acum de dragul meu tresaltă. Cât am trudit la inima-mpietrită ce n-admitea să îi pătrund în miez! A trebuit în plâns să sângerez ca să o văd cum râde fericită. Prin dragoste e viața-mi mai înaltă, căci s-a dorit alături de azur. Iubind am învățat să fiu mai pur
ÎNNOBILARE SINGUR de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363416_a_364745]
-
de lumină, pace, bucurie, este purtător de har, pricepere și înțelepciune, în al doilea rând, Părintele este grabnic ajutător celor în nevoi și necazuri. Apoi, Părintele Arsenie luminiază mințile cele întunecate, încălzește prin focul dumnezeiesc din el, inimile reci și împietrite, aduce pace, liniște și bucurie celor întristați și mâhniți, dă curaj și tărie celor pierduți în tumultul grijilor lumești, aduce nădejde celor împovărați cu păcate grele, împarte din dragostea și bucuria sa cea dumnezeiască la toți și iată că ele
PIATRA DE TEMELIE A LUI GHEORGHE BECALI de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1603 din 22 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/362348_a_363677]
-
Drumuri să străbați,/ La atâtea porți să bați./ Să te latre potăi,/ Să te înjure oameni răi,/ Să dai peste călăi,/ Peste hapsâni,/ Peste cruzii stăpâni,/ Peste câini!// Rugile tale/ Pe deal,/ Pe vale,/ Pe fiecare cale,/ Zări neclintite,/ Inimi împietrite./ Niciun strop de îndurare/ Pentru atâta zbucium și jale.// Și lacrimile au curs mereu,/ Spre infinit, către Dumnezeu. (Dumitru Oniga, „Mamei”, pp. 444-445); Mamă, scuipată și pălmuită,/ Mama mea, duioasă și iubită,/ Ochii tăi stinși, de Sfântă Vinere,/ După care
O EPOPEE A SUFERINŢEI ŞI A SALVĂRII ROMÂNEŞTI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360774_a_362103]
-
În înălțimi ating Fecioara. Mi-e fruntea-ncununata doar cu stele, De la Fecioara ce se vede seară. Eu plâng cu picurii de roua Și plâng cu stropii mari de ploaie, A mea durere v-o transmit și vouă, Al vostru suflet împietrit să-moaie. Statuie sunt printre statui umane, Cu suflete-mpietrite de o viață dura, Cu oameni tâmpi ce-și țin furia în membrane, La fel cum eu și ei pe Dumnezeu conjura. Ei cer o viață-n care fericirea... Moneda calpă
STATUIA de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367790_a_369119]
-
pașii moartea care trece. O lacrimă de dor prelinsă-n pleoape, Un cântec înecat în plâns și jale, Când soarele se-ntunecă pe cale Și luna se aruncă-nvinsă-n ape. O lacrimă de dor pe buza arsă, O mână-ntinsă-n gestu-i împietrită Și-n ochii cu privirea rătăcită Numai durere mută se revarsă. Referință Bibliografică: O LACRIMA DE DOR / Leonte Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1553, Anul V, 02 aprilie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Leonte Petre : Toate Drepturile
O LACRIMA DE DOR de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1553 din 02 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367994_a_369323]
-
obiect poate servi drept armă”. Nu aveam nici un obiect la îndemână, armele fiindu-mi prinse sub centură, pe spate. Știam că orice mișcare, cât de sensibilă, ar fi activat senzorii sferei și s-ar fi zis cu noi, așa că așteptam împietrită, la nici trei pași sub blestemăția de mecanism. Și atunci, se desfăcu. Bucată cu bucată, transformându-se într-o capsulă cu zeci de brațe. În momentul în care pântecul alunecă într-o parte, prin deschizătura îngustă se putu zări o
SF de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367944_a_369273]
-
Acasa > Poezie > Amprente > CĂRBUNE Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1591 din 10 mai 2015 Toate Articolele Autorului simbol al focului ascuns și-al energiilor oculte la sânul său de nepătruns și îngropat sub straturi multe pământu-l ține împietrit ca prizonier pe veci din soare sclipește dur în răsărit, vădind a iadului culoare în jar străluce când dogori în roșu negru-l siderează, scântei aruncă ars de sori sau flăcări care-l devorează apoi se stinge și tăcut se
CĂRBUNE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368043_a_369372]
-
NIMENI NU MĂ ACOPERĂ Autor: Eleonora Stoicescu Publicat în: Ediția nr. 1591 din 10 mai 2015 Toate Articolele Autorului Nimeni nu mă acoperă Nori grei îmi învăluie că o mantie rece sufletul, Picături de ploaie cad ropotind pe fata mea împietrita, Câte un trăsnet îmi zguduie din când în când ființă, Nimeni nu îl aude pe strada pe care merg cu pași repezi, Fiecare își duce norii lui, zăpezile lui, soarele lui, fulgerele lui, neobservat. Ce paletă diversă de stări meteorologice
NIMENI NU MA ACOPERA de ELEONORA STOICESCU în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368038_a_369367]