970 matches
-
ajunse la Otsu. Sfâșiind întunecimea dinaintea zorilor, în munți răsună ecoul unei detunături de pușcă. Caii se cabrară, înnebuniți. Servitorii o luară la galop înainte, neliniștiți pentru Nobunaga, în timp ce priveau în jur după trăgător. Nobunaga nu părea să fi remarcat împușcătura; de fapt, galopase deja cu peste cincizeci de metri în față. De la acea distanță, se întoarse strigând: — Lăsați-l în pace! Întrucât Nobunaga era singur, mult înaintea celorlalți, îl lăsară în urmă pe asasin. Când Hideyoshi și ceilalți însoțitori îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de dușmani, sau fusese ucis? Oricum stăteau lucrurile, ei fugiseră înaintea stăpânului lor și erau atât de rușinați încât refuzară să intre în castel. Rămaseră pur și simplu afară, tropăind din picioare în frig. Sporind confuzia, dintr-o dată se auziră împușcături din afara porții de la apus. Era inamicul. Moartea îi strângea din toate părțile. Iar dacă armata clanului Takeda ajunsese deja atât de departe, soarta lui Ieyasu stătea într-adevăr sub semnul îndoielii. Crezând că sunase sfârșitul clanului Tokugawa, o luară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să plângă zgomotos, cu toane: — Vreau să văd lupta! Vreau să văd! Nici preparatorul copilului nu știa ce să facă și se mulțumea să stea alături, privind. Chiar atunci, în bătălie avu loc o pauză, deși continuau să se audă împușcături. Fata cea mai mare, Chacha, avea deja șapte ani și înțelegea întrucâtva împrejurările dificile în care se afla tatăl ei, suferința mamei și chiar sentimentele războinicilor din castel. Spuse, precoce: — Manju! Nu spune lucruri care o supără pe Mama! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nopții. Ar fi mai bine ca acum să ne odihnim. Când comandanții se ridicară să plece, Nagamasa scoase un oftat de ușurare. Chiar și în toiul luptei, își putea aminti că era atât tată, cât și soț. Te-au înspăimântat împușcăturile din seara asta, draga mea? își întrebă el soția. înconjurată de copii, Oichi răspunse: — Nu, ne aflam aici, așa că a fost în regulă. — Manju sau Chacha nu s-au speriat, n-au plâns? — Ar trebui să fii mândru de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
din întâmplare, Vița tigvei, cât de amuzantă. Cânta cu glas sonor și dansa de parcă nici nu i-ar fi stat mintea la altceva. Dar, înainte ca dansul să se fi sfârșit, dintr-o parte a zidului de incintă se auziră împușcături. Urmă zgomotul focurilor de răspuns, mai de aproape. Se părea că forțele din afara și dinăuntrul castelului începuseră să tragă unele asupra altora în același moment. — La naiba! înjură Hideyoshi, aruncându-și evantaiul la podea. Încă nu era Ora Mistrețului. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
însă, curajul nu-i părăsi. Pierduseră aproape o treime din oameni în prima șarjă, dar în momentul retragerii, o forță proaspătă se grăbi din nou spre palisadă. Sângele care mânjea cei treizeci de mii de pari încă nu se uscase. Împușcăturile dinspre palisadă răspunseră imediat atacuui, ca și cum ar fi spus: vă așteptam. Priving cu sălbăticie palisada înroșită de sângele propriilor lor camarazi, aprigii soldați din Kai atacau urlând, încurajându-se între ei, jurând că n-aveau să dea nici cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
asemenea, palisada avea deschizături din loc în loc. Măsurând perioadele dintre valurile de atac, corpurile de lăncieri ale clanurilor Oda și Tokugawa se repezeau de după palisada și loveau scurt ambele aripi ale armatei din Kai. Obstrucționați de palisada protectoare și de împușcături, soldații din Kai nu reușeau să avanseze. Când încercau să se retragă, erau hărțuiți de urmăritorii inamici și atacurilor lor în clește. Iar vitejii războinici ai provinciei Kai, care se mândreau atât de mult cu disciplina și instrucția lor, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
am înviorat. Acum, pot merge la luptă. Hanbei, te rog să ai mare grijă de tine. Când Hideyoshi părăsi Templul Nanzen, ziua era pe sfârșite și cerul de deasupra capitalei devenea stacojiu. Domnea liniștea, fără să se audă nici măcar o împușcătură - atâta liniște, încât te-ai fi putut îndoi că era un câmp de luptă atâta liniște încât sunetul unei lăcuste furișându-se prin iarba uscată foșnea în ureche. Era mijlocul toamnei în provinciile de la apus. Arțarii se înroșiseră pretutindeni pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
seara aceea, când el era chemat la alte treburi importante, starea lui Hanbei părea să se agraveze cu fiecare oră ce trecea. Fortărețele inamice de la Takano și Muntele Hachiman erau învăuite în ceața înserării. Odată cu apropierea nopții, prin munți răsunau împușcături. „Iarăși trebuie să fie șchiopul ăla afurisit!” își spuse Hideyoshi. „Nar trebui să se ducă atât de departe spre liniile inamice.” Hideyoshi îi făcea griji din pricina lui Kanbei, care forțase înaintarea spre inamic dar încă nu se întorsese. Auzi apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nefiresc. — Un koto? întrebă unul dintre soldați, ridicând privirea în gol. Ascultau aproape în extaz sunetele nostalgice. Oamenii din turnul de veghe, din corpul de gardă și din toate părțile fortăreței erau cuprinși de aceleași gânduri. Prin furtuni de săgeți, împușcături și strigăte războinice - din zori și până-n asfințit și din nou de seara până dimineața - oamenii care se aflau de trei ani în castelul acela izolat de lumea din jur prinseseră rădăcini trainice, fără a ceda sau a se retrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și spintecară sânii sau se înjunghiară în beregată, șuvoaie de sânge îmbibându-le părul negru. Dintr-o dată, în apropiere răsună zbârnâitul unei săgeți și, curând, peste tot în jurul lor se înfigeau săgeți în pământ. Din depărtare se auzeau ecouri de împușcături. — Au venit! — Pregtiți-vă, doamne! Războinicii se ridicară toți odată. Katsuyori își privi fiul, observându-i îndârjirea. — Ești gata? Taro făcu o plecăciune și se ridică, răspunzând: — Sunt gata să mor aici, lângă dumneata. Atunci, ne luăm rămas bun. În timp ce tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
celui din fața lui, urmați de pușcași, care se țineau de paturile și de țevile armelor. Călăreții din jurul lui Mitsuhide urcară în galop malul opus, lăsând în urmă o dâră de spumă și clăbuci. De undeva din fața lor se auzeau sporadic împușcături înfundate, câtă vreme în depărtare se repezeau spre cer scântei, probabil de la fermele incendiate. Imediat ce detunăturile încetară, însă, focurile dispărură și ele, peste toate lăsându-se din nou întunericul. Curând, sosi un curier cu un raport: — Oamenii noștri au împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
până la râul Emyoji, ca și cum ar fi deschis un evantai. La vremea când toate unitățile din avangară ajunseră pe poziții, era aproape dimineață, iar conturul prelung al râului Yodo începea să devină vizibil. Dintr-o dată, dinspre Tennozan se auziră ecourile unor împușcături violente. Soarele încă nu răsărise, iar norii erau înnegriți de o ceață deasă. Era ziua a treisprezecea din Luna a Șasea, la o oră atât de matinală încât pe drumul spre Yamazaki încă nu se auzea nici măcar un nechezat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
aliați, oamenii urcau în șir, fără a ști cu care unitate sau companie erau. Nu făceau decât să se grăbească, opintindu-se cu gâfâieli, spre pisc. Apoi, chiar când crezură că se apropiau de culme, îi întâmpină o salvă de împușcături. Atacul fusese declanșat de pușcașii clanului Akechi, sub comanda lui Matsuda Tarozaemon. După aceea, a fost clar că cei șapte sute de oameni ai lui Matsuda se împărțiseră în două unități. Soldații lui Horio Mosuke, Nakagaba Sebei, Takayama Ukon și Ikeda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tidgve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi se retraseră și noul val de armuri inundă străzile, în pragurile tuturor caselor apărură dintr-o dat găleți cu apă, grămezi de pepeni și ibrice cu ceai de orz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați de frecau unii de alții, în lupta de a ajunge în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături, lănci și spade lungi fulgerau în lumina dimineții, iar din regiunea primei palisade de pe Muntele Oiwa se auzea un sunet straniu. Cât de adânci erau visurile stăruitoare ale scurtei nopți de vară! Pantele Muntelui Oiwa, apărate de Nakagaba Sebei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
aliaților lui următoarele informații și comenzi: La Ora Boului, voi începe un atac prin surprindere asupra lui Genba. Adunați localnicii și puneți-i să scoată strigăte de luptă de pe piscurile munților, în zori. Imediat ce se crapă de ziuă, veți auzi împușcături, care vor da semnalul că a sosit momentul să prindem inamicul în clește. Trebuie să știți fără a vi se spune că focurile de armă dinaintea zorilor vor răsuna de la muschetele inamicului. Sunetul de corn va fi semnalul atacului general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
armata clanului Shibata fugise din nou, regrupându-se în zona Moyama și a Trecătorii Sokkai. Acolo, aveau tabăra Maeda Inuchiyo și fiul său, cu drapelele fluturând pașnic. Foarte pașnic. Așezat pe taburetul său de campanie, Inuchiyo observase calm, fără îndoială, împușcăturile și scânteile care se răspândiseră peste Shizugatake, Oiwa și Shimizudani, începând din zorii zilei. Inuchiyo comanda o aripă a armatei lui Katsuie, ceea ce-l punea într-o poziție foarte delicată, căci datoria față de Katsuie intra în conflict cu sentimentele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
castelului. — Un moment! Stați doar un moment, ca să v-o pot lua înainte! Un samurai se grăbi poticnit după el, dar când ajunsese abia la zece metri în fața lui Hideyoshi, purtând stindardul de comandant așa cum i se ordonase, răsunară câteva împușcături, țintind spre tidvele aurii. — Opriți focul! Opriți focul! Răcnind cu glas puternic, Hideyoshi galopă în direcția focului de muschete, ca o săgeată trasă din arc. — Eu sunt! Hideyoshi! Nu mă recunoașteți? În timp ce se apropia de castel, scoase de la cingătoare bastonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ceața. Reverberau bubuitoare prin toată tabăra. Asaltul începu fix la Ora Tigrului, așa cum se plănuise. Semnalul de atac fu un baraj de focuri trase de trupele din fața castelului. Pocnetele puștilor răsunau cu ecouri ireale prin pâclă, dar deodată încetară și împușcăturile, și strigătele de război ale avangărzii. Chiar atunci, un călăreț singuratic ieși din ceață, dând pinteni calului dinspre postul lui Kyutaro către scaunul de campanie al lui Hideyoshi. În urma lui alerga un singur samurai inamic, însoțit de trei fete. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
continuară să circule între Gakuden și Inuyama. Apoi, sosi ultimul mesager, cu un raport de la Shonyu. Mormăind în sinea lui, Hideyoshi bău alene supa de pe fundul castronului. În seara aceea, focuri de muschete se auziră de departe din spatele taberei principale. Împușcăturile răsunaseră ici și colo din primele linii încă de la ivirea zorilor și continuară până a doua zi. Chiar și în acel moment, se credea că era acțiunea de deschidere a unei ofensive generali din partea armatei apusene a lui Hideyoshi. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mesagerii menținuseră tot timpul deschise comunicațiile între trupe, astfel încât dacă Unitatea Întâi se odihnea, celelalte unități își opreau și ele în mod firesc avansul, una după alta. Deodată, Kyutaro își puse mâna pâlnie la ureche și ascultă: S-au auzit împușcături, nu-i așa? Chiar în acel moment, unul dintre servitorii lui Hidetsugu intră la galop în tabăra de odihnă și frână derapând pe copitele calului. Oamenii noștri s-au risipit complet. Armata principală a fost anihilată de forțele clanului Tokugawa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
chipurile oamenilor erau încordate de dârzenie, iar armurile ce veneau valuri-valuri se acoperiseră de sânge și praf. În timp ce forțele clanului Tokugawa forțau din ce în ce mai aproape, intrând în bătaia armelor, Kyutaro privea atent, până când în sfârșit dădu comanda: — Foc! În clipa aceea, împușcăturile dezlănțuiră un vuiet asurzitor și un zid de fum. Flintele necesitau între tragere și încărcare un răgaz de vreo cinci sau șase respirații, chiar și pentru oamenii cu multă experiență. Din acest motiv, se folosea un sistem de salve alternative
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ieyasu. Jumătate din armata lui Ieyasu se repezi spre Tanojiri, în timp ce oamenii rămași, ridicând glasurile, atacară Gifugadake. Trupele lui Nagayoshi năvăliră în calea lor și, odată cu coliziunea celor două armate, toată depresiunea Karasuhazama se transformă într-o vâltoare de sânge. Împușcăturile nu conteneau o clipă. Era o luptă disperată, într-un loc îngrădit de coline, iar nechezatul cailor și dangătele lăncilor și ale spadelor lungi răsunau în toate direcțiile. Vocile războinicilor strigându-și numele către adversari zguduiau cerul și pământul. Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
timpul deportării pe care n-o puteți uita? Nu pot să uit ziua când nemții au venit și noi eram acolo băgați, de la 4-5 dimineața și până la trei și jumătate... asta știu, trei și jumătate. Afară se auzeau strigăte și Împușcături afară - asta a fost cel mai groaznic, dar totul era nemaipomenit, cu toate că pe noi nu ne-au băgat În camera de gazare. N-a fost asta, dar nu ne dădeau de mâncare, nu ne dădeau nimic de Îmbrăcat, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]