1,310 matches
-
bătând în geamuri: - Scoală! Scoală, omule! Arde fânul! Ți-au pus foc! Fără a se mai îmbrăca, Gheorghe ieși buimac din casă, înjurând de mama focului printre dinții încleștați. - Nu se lasă nenorociții dracului, tu-le-n tămădăul mamii lor! Înșfăcă două găleți cu apă de pe ceardac și alergară împreună spre căpițele de fân, unde sătenii deja stingeau focul cu apă cărată din râul Desnățel și de prin fântânile din apropiere. Alții, cu furcile, îndepărtau din fânul neatins de foc. Ceilalți
FRÂNTURI DE VIAŢĂ -CAPITOLUL III – EPISODUL 6 de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383296_a_384625]
-
spuse bărbatul. Poate crește mai mare, să ajungă la doi metri și poate deveni chiar periculos, fiind carnivor. Saliva sa, plină de microbi omoară animalul atacat, chiar dacă este numai rănit. Copilul este în pericol. Jănel nu se gândi prea mult. Înșfăcă șopârla, o puse în jeep-ul său scump și nu se opri decât în mijlocul pădurii. Astfel ajunse Sisi, regina șopârlelor din Valea Prahovei. Dar nu a avut o viață fericită. Abia reuși să învețe a se descurca singură cu procurarea
„COTYLOSAURIA DIN LIVADĂ” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382870_a_384199]
-
Încercă să fugă, dar era prea mare și se târa greoi pe pământ. „Oare ce vor să-mi facă ?„ gândi înfricoșat Dino. „În niciun caz ceva bun ! ”, își spuse puiul de șopârlă în timp ce mâinile mari și puternice ale omului îl înșfăcară strâns. Bărbatul îl legă strașnic și se apropie de puiul de șopârlă cu un cuțit ascuțit, uriaș... Erau ultimele sale clipe... Epilog În vacanța următoare Andrei și Mihai îl căutară zadarnic pe Dino, în livada bunicilor. Le era dor de
„COTYLOSAURIA DIN LIVADĂ” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382870_a_384199]
-
fluturi-monede și minunate flori de olmaz - inele, cercei, medalioane și broșe... Țin minte cum a fost de parc-ar fi acum... M-aplec. Privesc și respir sacadat. Ca un fur pofticios strecor între lațurile delicate degete flămânde și dau să înșfac măcar o minune. Vreau s-apuc, nebănuind că lipsa de pază-i himerică... Gândul e pe cale să devină faptă, când înțeleg că drept pavază e un lacăt gracil in formă de șarpe bătut în smarald, legat ca o fundă de
CASETA CU BIJUTERII de ANGELA DINA în ediţia nr. 1997 din 19 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385328_a_386657]
-
deși n-avea decât 17 ani și tocmai părăsise spitalul din orașul învecinat după o operație de apendicită. Pentru că majoritatea tinerilor valizi s-au refugiat prin păduri, l-au ridicat pe el, ca să le iasă ălora numărul de etnici germani înșfăcați de aici. A muncit în minele de cărbune din Donbas și, după o încercare de evadare, a fost transferat tocmai la Karaganda, în Kazahstan. După șase ani l-au eliberat, iar el s-a întors pe meleagurile natale, deși ar
MÂHNIREA CASELOR PĂRĂSITE (PARTEA A II-A) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383135_a_384464]
-
repetat aproape toți: „Să vedem cât o să mai râzi!”. Părându-li-se că am început să-mi pierd verva, mi-au împins sub nas, cu o trestie, un burete vârât în oțet, însă eu am refuzat să îl miros și, înșfăcându-l cu dinții, am început să-l scutur, așa cum face un câine c-un pisoi. „E tare tipu’!” s-au amuzat, și mai mult, soldații. Dar EA nu a mai suportat și, ridicându-se pornită, s-a apropiat de cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Când Își ridică din nou chipul, peste privirea sa se coborâse un văl de disperare. — Raportul e gata. Dar e zadarnic, dacă nu ajunge În mâinile sale, murmură el. Suntem pierduți. Totul e pierdut și zadarnic. Nu! strigă tovarășul său, Înșfăcându-l de umeri și scuturându-l. Nu, nu e totul pierdut! Se opri dintr-o dată, parcă răzgândindu-se. — Noi suntem, Într-adevăr, pierduți, dar mai e o speranță, pentru ceilalți, continuă el agitat. E o corabie, jos, În port. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de refugiați, Înveșmântați În straie nobiliare, care se zgâiau năuciți la cumplita scenă. La acel strigăt, unul dintre ei se dezmetici. Părăsi femeia pe care o strângea În brațe, apropiindu-se de bord. Se Întinse În jos și izbuti să Înșface caseta din mâinile tânărului. — Ce trebuie să fac cu ea? Întrebă. — La Templu. Să ajungă acolo, răspunse bărbatul, arătând spre stindardul de la pupa. — Ce-i Înăuntru? Se pare că nobilul se pregătea să adauge ceva, Însă glasul său fu Înăbușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vreo câțiva pași, clătinându-se, pradă amețelii. Încerca senzația că nu era singur, aceeași senzație pe care o experimentase cu câteva ceasuri În urmă, În chilie. — Ce... șopti deconcertat, În timp ce o lumină strălucea În jurul lui. Simți cum o mână Îl Înșfacă de braț. — Oprește-te, aici e moartea! Cel care Îl ținea era un tânăr Înarmat, cu plete blonde care ieșeau de sub coif. În mână ținea o torță, de unde provenea nimbul de lumină care Îl Învăluise. Părea ieșit din neant. Continuând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
menținea drept. În spatele său, Bargello slobozi un oftat de ușurare. Coaja continua să se desprindă, Începând cu porțiunea unde stratul era mai subțire, scoțând la iveală șuvițe de păr cenușii. În față, Însă, rezista, ca și când gheara unui diavol ar fi Înșfăcat fața celui ucis, pentru a-l reține În Împărăția umbrelor. Potrivit unei credințe populare, cea de a doua moarte, aceea a sufletului, sosea la numai două ore după cea dintâi, aceea a simțurilor. Iar În intervalul acela era Încă posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bronz. Nu am de gând să mă omor, ci numai să Înlesnesc, prin luarea acestui leac, ieșirea bilei din vârful vaselor sale, ca să se ducă, odată cu afecțiunile ei, pe căile naturale. Așadar, dă-mi ierburile astea blestemate, Înainte să te Înșfac de gât! Se căi de Îndată pentru acel gest de mânie, grăbindu-se să Își lase mâna În jos. Spițerul urmărise cu atenție acel raționament chinuit. Nu părea jignit de tonul său arogant. Dimpotrivă, părea bucuros. — Dante Alighieri, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
parcurgându-i profilul alungit și dizgrațios. Măreția calului se distingea În formele prelungi ale membrelor și ale feței, cu o forță reținută ce părea mereu pe punctul de a se manifesta În toată puterea ei. Mâini ce păreau născute ca să Înșface piatra. Și poate că nu numai piatra. Cel de al șaselea membru al grupului se apropie, Înclinându-și fruntea și anticipând prezentarea lui Teofilo. Era un bărbat vânjos, cu o claie deasă de păr cenușiu, Înnodat la ceafă, având gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asemenea atenții, o femeie cu tenul Închis și cu membrele impunătoare. — Se auzi un strigăt de durere, urmat de o explozie tunătoare de râsete. De cealaltă parte a sălii, un bărbat vânjos, fără un braț, cu singura sa mână Îl Înșfăcase de vintre pe un mușteriu aflat Într-o vădită stare de ebrietate. Sărăcuțul țipa ca un porc dus la tăiere, pe când celălalt Îl târa spre ieșire. — Și În seara asta, prietenul nostru cârciumarul a trebuit să recurgă la priza cruciatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era răvășit, judecând după sângele care Îi bătea cu furie În tâmple. Încetul cu Încetul, Începu să se destindă, păstrându-și ochii ațintiți asupra lui Lapo. — Da... poate că e mai bine să ne Întoarcem la datoria noastră, zise el Înșfăcând pergamentul cu degetele care Încă Îi tremurau de emoție. Ați spus că e vorba de numai o sută de arbaletieri. Însă compania de arbaletieri e singurul corp militar prezent la Florența În acest moment. Să Îi oferim lui Bonifaciu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
operă? Iacopo azvârli În jur o privire nervoasă, ca și când ar fi ars de nerăbdare să se Întoarcă la lucru. — Domnia ta ai o ideea despre ce ar putea fi, nu-i așa? Îl presă poetul. Iacopo nu răspunse, iar el Îl Înșfăcă de un umăr, zguduindu-l. — Nu-i așa? Nu uita, Comuna are mijloace de a-i face să vorbească pe cei care nu vor. — Umbla un zvon prin bazilica San Paolo, unde am lucrat noi... un zvon pe seama morții lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui acoperiș peste noapte? Omul rânji, scoțându-și la iveală dinții sfărâmați. Poetul nu Își vârâse Încă lama În teacă. Un sentiment de mânie Înlocuise oroarea din urmă cu câteva clipe. Mâinile Încă Îi tremurau. Se aruncă Înainte și Îl Înșfăcă pe cerșetor de gât, izbindu-i capul de perete cu violență. Doar privirea terorizată a celuilalt, mai curând decât slaba sa cerere de Îndurare, izbuti să Îl oprească Înainte să fie prea târziu. Îi dădu drumul. Cerșetorul rămăsese rezemat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Vreunul din ceilalți ar fi putut vedea ceva? — Nici unul nu stă cu ochii prea mult pe treburile altora, aici la Artă. Și apoi, se Întâmplă des ca cineva să coboare din biserică. Noi nu Îi luăm În seamă. Dante Îl Înșfăcă de umăr. — Ce vrei să spui? Lucrătorii știu de pasajul acesta? — Nu există lucrători acolo sus, priorule. Eu am intrat acolo nu o dată, ca să cântăresc... situația. Singura persoană pe care am văzut-o la lucru era meșterul mozaicar, acela care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
repugnau. Avea mereu pe buze un nume femeiesc... — Ce nume? Celălalt șovăi o clipă, Înainte să răspundă. Părea stânjenit. — Oh, un nume pe care Îl cunoști prea bine. Beatrice. Dante se opri brusc, cu ochii larg deschiși de surpriză. Îl Înșfăcă de un braț, silindu-l să se apropie. În minte Îi reveniseră cuvintele juristului din timpul Întâlnirii lor În chilia de la San Marco. — Nu mi-ai vorbit dumneata despre simpatiile imperiale ale meșterului? — Da... sau cel puțin așa se zvonea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste mărul lui Adam. Nu vei ieși viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sub gaj. Un cerc de aur, zise cu un zâmbet strâmb, arătându-i un inel galben pe care Îl scosese de sub tejghea. Toți sunt la fel, marinarii ăștia, conchise el făcând din ochi cu un aer complice. Dante Îl ignoră. Înșfăcă bijuteria, un inel mare Încrustat cu mici semne aproape nedeslușite, și Îl examină cu atenție, Înainte să Îl Înapoieze schimbătorului de valute. — Mda, toți sunt la fel. Voi mai trece să te văd, messer Domenico. Trebuie să vorbim și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spart. Poetul Înaintă spre om, Îndreptându-și umerii ostentativ. — Dorești un ajutor pentru curățenia din pivnițe? — Nu, firește. Bargello roșise. Îi Întinse mâna pe care, până În clipa aceea, o ținuse ascunsă la spate. — Înăuntru, chiar În vin, era asta. Dante Înșfăcă obiectul, aproape smulgându-i-l din mână. Părea un săculeț din pânză, căptușit cu ceva moale. Țesătura era Încă Îmbibată de vin și un miros puternic invadase chilia. După ce examină scurt exteriorul, luă daga și Începu să taie o fâșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nou să se ridice, pentru a doua oară, dar mai Întâi trebuie să se descotorosească de jonglerul acela enervant care Îi urcase În cârcă, iar acum Îi agita clopoțeii pe la ureche. Își duse brațul drept la ceafă, Încercând să Îl Înșface Înainte ca ceilalți să Își dea seama de gluma vulgară al cărei obiect era. În cele din urmă izbuti să se ridice În picioare. Încercă să Își Îndrepte haina cea lungă, care dintr-o dată Îi părea nemăsurată, Într-atâta Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aceea era cauzată de vasele de jeratic. Încercă din nou să se ridice, În timp ce mâna dinapoia lui parcă voia să Îl ajute. Se propti În masă pentru a se ridica În picioare și o apucă spre ieșire. Apoi se opri, Înșfăcând iarăși cupa. Voia să o golească, Înainte să plece. Dar părea lipită de masă și nu izbuti să o ridice nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru că Își amintea de vechea prietenie. Apoi, dintr-o dată, vorbi ca și când ar fi voit să se destăinuie. — Se pregătește o epocă nouă, pentru Florența și, poate, pentru Întreaga Italie. Gândește-te la dumneata, messer Alighieri, dacă vrei sau nu să Înșfaci chica Fortunei trecătoare. Se duse și trecu de pragul galeriei. De cum ajunse afară, Dante Îl văzu cum se Îndrepta spre Porta Carraia și o apucă, la rândul lui, pe același drum. Pășea Încet, tot gândindu-se la cele auzite. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
chica Fortunei trecătoare. Se duse și trecu de pragul galeriei. De cum ajunse afară, Dante Îl văzu cum se Îndrepta spre Porta Carraia și o apucă, la rândul lui, pe același drum. Pășea Încet, tot gândindu-se la cele auzite. Să Înșface chica Fortunei... Nu reușise Încă, În prima jumătate a vieții sale. Și nici acum zeița cea legată la ochi nu părea să Îi acorde favorurile sale. Îl aștepta o cale a măreției, nu a fericirii. Iar la glorie se ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]