4,515 matches
-
ele bune pentru cei care vor să practice asceza, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i dai afară din biserică pe cei care n-o pot face, pentru că „așa s-a hotărât”. De către cine, de ce și cu împuternicirea cărui Înalt Spirit se procedează așa? Eu vreau să-l văd și să l aud pe cel sau pe cei care au stat de vorbă cu Părintele Ceresc și să-mi spună că așa au primit poruncă, ca să le pot râde în
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
nesfârșirea parcursă fulgerător de luceafăr în drumul său spre Demiurg plasticizează supramăsura patimii și natura superioară a lui Hyperion; dimpotrivă, ungherul întunecat din palat, unde pajul oprește prima oară prințesa, este pe măsura sentimentului celor doi fericiți pământeni, în contrast cu tot înaltul din care luceafărul nu va mai coborî, astfel încât cele două sfere rămân definitiv distanțate. Universul eminescian are caracterul de a nu fi niciodată static, ci în permanentă mișcare, în continuă expansiune, exprimând neliniștea, frământarea marilor trăiri ale poetului. Această expansiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lunare de sus". Dacă Arghezi vrea să se simtă în infinit "acasă", Blaga ar voi să-și facă zare din pridvor. El își "dezmărginește gândul pe măsura înaltă a firii", pentru ca istoria sufletului să se desfășoare pe nemărginitele dimensiuni: dimensiunea înaltului: ,,Un cer de înaltă lumină/ s-ascunde-n semințe când dorm"; "Curge timpul prin înalturi,/ astru poartă lângă astru/ răzbunându-mă-n albastru"; dimensiunea adâncului: "Coboară-n lut părinții rând pe rând... ei vor să fie rădăcinile/ prin care ne prelungim pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ar voi să-și facă zare din pridvor. El își "dezmărginește gândul pe măsura înaltă a firii", pentru ca istoria sufletului să se desfășoare pe nemărginitele dimensiuni: dimensiunea înaltului: ,,Un cer de înaltă lumină/ s-ascunde-n semințe când dorm"; "Curge timpul prin înalturi,/ astru poartă lângă astru/ răzbunându-mă-n albastru"; dimensiunea adâncului: "Coboară-n lut părinții rând pe rând... ei vor să fie rădăcinile/ prin care ne prelungim pe sub pământ"; infinita depărtare: "A iubi aceasta vine/ tare de departe-n mine"; pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
asemenea spiritului divin înainte de creație...Acest spirit divin eram noi". Și pentru Dante, în finalul Paradisului, justiția poetică a iubirii suie la divinitate L'amor che move il sole e l'altre stelle. La fel pentru Goethe în poezia Mai înaltul și cel mai înalt: Ungehemmt mit heissem Triebe Lässt sich da kein Ende finden, Bis im Anschaun ew'ger Liebe Wir verschweben, wir verschwinden. "Liberi, în zbor arzător/ Vom sui fără hotare,/ Pân'ce-n veșnica iubire/ Ne vom soarbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
afirmă că destinul omului este de a se mistui în flacără, devenirea fiind eterna lege a naturii... Dacă nu-nțelegi aceasta: "Mori, spre-a deveni", tu ești Doar un oaspete obscur În beznele pământești." Iar în Höcherer und Höchste (Mai înaltul și Cel mai înalt), după ce aici, pe pământ, poetul viețuiește diversele bucurii ale vieții, speră ca dincolo să se dizolve în iubirea eternă: Liberi, în zbor arzător Vom sui fără hotare Și în veșnica Iubire Ne vom pierde, vom dispare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în voluptatea nonidentității, a pierderii de sine, se cufundă și Leopardi, eliberându-se de suferința metafizică, de "infinita vanità del tutto" . În viziunea lui Johann Wolfgang Goethe, deschisul este zborul de contopire cu Divinitatea, așa cum scrie în finalul poemului Mai înaltul și foarte înaltul: "Liberi, în zbor arzător/ Vom sui fără hotare/ Și în vecinica Iubire/ Ne vom soarbe, vom dispare." În poezia Le Voyage, Baudelaire năzuiește irepresibil către Nou, către Necunoscut: Plonger au fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a pierderii de sine, se cufundă și Leopardi, eliberându-se de suferința metafizică, de "infinita vanità del tutto" . În viziunea lui Johann Wolfgang Goethe, deschisul este zborul de contopire cu Divinitatea, așa cum scrie în finalul poemului Mai înaltul și foarte înaltul: "Liberi, în zbor arzător/ Vom sui fără hotare/ Și în vecinica Iubire/ Ne vom soarbe, vom dispare." În poezia Le Voyage, Baudelaire năzuiește irepresibil către Nou, către Necunoscut: Plonger au fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu'importe? Au fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
recunoscător. Bucuria lui Lupino era fără margini. În sfîrșit: greu, ezitant, depinzînd de alții, dar fără să-și piardă speranța în izbîndă, înainta. CAPITOLUL 10 Chemarea inimii N iciodată locurile n-au trepidat de mai multă agitație. Nici șoimii, din înaltul cerului privind, n-ar fi reușit să urmărească de la cap la coadă întortocheata deplasare a vreuneia dintre viețuitoare: căprioarele alergau în toate direcțiile, tăind pădurea în lung și-n lat, fără oprire; păsările comentau guralive, ducînd informațiile dintr-o parte
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nimic nu ține prea mult, ei, bine! îmi voi da viața (cui? - nota dactilografei) pentru ca măcar ceva să țină o eternitate: neființa mea traversând această clipă!” Presupun că așa s-ar raționa atunci, dacă acceptăm că pe marginea prăpastiei (prăpastia ... înaltului!) se mai pot face raționamente ... Fiindcă, se pare, un coeficient de iraționalitate dilată sacrificiul de bunăvoie. Mă întreb iar: de bună voie, ori este destinul, imperativul fatal izvorând din conștiința finitudinii? Poate nici nu mai este sacrificiu, ci dorința egoistă
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
expresive; acesteia „cerul Îi asigur? escorta comorilor sale, sfântă bog??ie a astrelor, atunci când se Înf????eaz? peste lume spre a da via?? stinselor Întinderi de ape, izvoarelor tainice ce a?teapt? chemarea ei magic? pentru a-?i aruncă În Înalt scânteia ???nirii lor; spre a broda cu perle iarbă de pe maluri, spre a face sclipitoare de pâlpâiri ?i reflexe masă dens? a lacurilor ?i m?rilor, spre a transforma În ninsori de ??pad? trandafirie Înflorirea u?oar? a cire?ului
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
se identifică cu Eternul". Luna, ea Ins??i gânditoare că fruntea unui poet („Câte frun?i pline de gânduri, gânditoare le prive?ți!"), devine simbol al aspiră? iei umane c?tre lumea cunoa?terii: „Aceast? Înv???tur? este atat de Înalt? Încât nu ne face s? ne par? r?u dup? acea sclipire de albine de aur, sau dup? acele mâini albastre Întinse s? culeag? miere din fagurii cerului, la care poetul a renun?at. Fragmentul liric a fost Înlocuit cu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
lun? ridic?". În aceast? lume de vraj?, inima omului, umplându-se ea Ins??i de lumină iubirii ocrotite de „Înaltul, vechiul salcâm", tr?ie?te fericirea deplin?: „Ne-om r?zima capetele-unul de altul ? i surâzând vom adormi sub Înaltul Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogat?, Cine pe ea n-ar da via?a lui toat??" Aceast? noapte Înstelat?, Împodobit? cu lumina argintie a lunii, frem? tând de murmurul clar al apelor ?i de parfumul florilor de salcâm nu poate
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de care mai ingenioase. Și, ca "emblemă" a produselor Cooperativei, Ana desenase un brad înalt, verde, sănătos, pe ramurile căruia își găsise loc un cocoș de munte falnic, cu pene verzi-albastre strălucitoare, mărgele roșii în jurul ochilor și ciocul îndreptat spre înalt, trâmbițând BUCURA! Printre "reclame" apărea și Pic cel mic, la sticlele de sucuri pentru copii. Stătea fericit în două piciorușe, sprijinea de burtică o sticlă și, cu lăbuțele de sus, un pai cufundat în sucul "eco"! Ana, copila mea dragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Simona Vasilache De la Élévation a lui Baudelaire încolo, modernitatea, mai timpurie ori mai coaptă, a lecuit căderea ce i s-a dat printr-un, rareori dezmințit, chef de înalturi. Totuși, ce deosebire, în rostul literelor noastre, între Excelsior-ul lui Macedonski, din ultimii ani ai secolului XIX și, bunăoară, Urcuș-ul lui Voiculescu... Apărut, acesta din urmă, în 1937, la Fundația pentru Literatură și Artă "Regele Carol II". Nu
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
spectaculoase. Lumea îl alesese ca pe cel mai mare Arbitru al Păcii. Oriunde pleca, era primit ca un Messia." Și continuă cu portretul fizic, ce s-a imprimat în memoria multor contemporani: "Președintele arăta la fel ca în fotografiile sale; înalt, subțire, cu o față foarte lungă și un zâmbet blând, întreaga lui înfățișare impecabilă semăna foarte mult mai degrabă cu cea a unui pastor puritan". Acest "arbitru al păcii", care ne-a dat un ajutor politic substanțial nu știa absolut
Regina Maria, o mare ambasadoare by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8762_a_10087]
-
maeștrii scrisului, eu ce caut? Ce sînt? Nici măcar pantalonii nu seamănă cu ai lor." Cîinii maeștrilor sînt niște închipuiți, pe care-i altoiește, în scris, ironia frustă, de provincie: " - Domnule, zic, sus e redacția? - De ce? mă întreabă prețiosul. Așa de înalt m-a luat, că i-am răspuns: - Vreau să las ceva. - Lasă-te jos mai curînd. Șterge-o! Ce crezi, că aici e Dîmbovița? Ești curier? - Nu. - Ieși afară!" Maeștrii înșiși, rupți de lume, secați de viața ei: "acum cine știe ce
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
respirație" drept semne ale înălțării spirituale, "pure, fără noroiul vieții". Că există la D. Stelaru o fațetă lămurită (în sens etimologic) a lumii, a iubirii și a creației, e de netăgăduit: "La marginea munților, unde / Ochii vînturilor cad în mister, / Înaltul, continentul cerului / Larg, fîlfîitor pătrunde. // Tu ești din toate lumile venită, / Cu fruntea despicată de lumină; / lîngă fluvii și stepe lunare / cuvintele nasc heruvimi". Dar aceste bucăți, de "o stranie simplicitate muzicală", vin în contrast cu atîtea altele, virulente, ofensatoare prin chiar
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/9806_a_11131]
-
copăceilor și a plecat supărat în pădure. Trebuie să mai rabde câteva zile, până se va topi zăpada și tinerele vlăstare din margine vor tocmai bune de ros. NUCUL URIAȘ De când mă știu m-a impresionat nucul din mijlocul grădinii: înalt, cu coroană rotundă și deasă, cu nuci ce se iveau din coaja verde în toamne aurii, când îmi înnegreau degetele care le dezgoleau de cămașa amăruie. La început nu puteam să urc în el, dar mărindu mă, mă aburcam întâi
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
în cvartete), cât și frisoanele schubertiene, tânăr compozitor apăsat de premonițiuni, sumbre, sfâșiat între tandrețe, inocență și acute, grave crize emoționale. împreună sunt la "cvartetul Belcea" scriitura, gândul creativ al unui autor și psihologia lui. Exemplul concludent al contemplării, din înaltul anilor 2000, a istoriei devenirii cvartetului de coarde a fost al doilea program: "Opere târzii", ultimele compuse de Haydn, Schubert, Britten. Remarcabile sunt și preferințele repertoriale. în trei din cele patru programe un panou Schubert a fost desenat. în sonoritățile
Rising stars - New generation by Ada Brăvescu () [Corola-journal/Journalistic/9013_a_10338]
-
ceea ce mă privește doar iubirea, îndrăgostirea, mi-a mai picurat în suflet, în miezul vieții, această stare divină. Am scris atunci vreo trei poezii, din care două s-au pierdut, așa că n-am reușit să ridic scara mea poetică, spre înalt, decât cu încă o treaptă. Cine știe, poate că bunul Dumnezeu îmi va hărăzi și alte trepte... Am cunoscut, spunea într-un rând poetul Nichita Stănescu, pe cineva care vedea electricitatea, cineva m-a cunoscut pe mine, care văd cuvintele
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
mai sparge tristețea. Rar mai simt în mine Viața, așa cum o simțeam, cândva, în firul de iarbă, în stele... Și nu pot opri timpul, și nu pot opri spațiul... Am început să am defectele oamenilor singuri. M-am zidit, până în înaltul sufletului, în singurătate. Sufletul a devenit una cu zidul singurătății. Trebuie un suflet, altul decât al meu, care să mă ajute, prin iubire, să sparg zidul Dar nimeni nu pare dispus să ajute pe nimeni... Și nu pot opri timpul
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
unul spre altul, iar mușchiul cel verde albește, în efortul de a găsi nordul. undeva, se crapă de ziuă, lumina picură în stropi de rășină brună și băltește. întunericul, cu piei sfâșiate, ca o fiară obosită, se ascunde în vizuină, înaltul sună a tobe de pluș iar josul ce-ngroapă nimicul, întors spre pământ, ca un tulnic vibrează, prin el ne trimitem semnale, ne chemăm acasă. plouă peste zăpada din noi, de puritate ne spală ca de un atavic puroi. desprimăvărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
alin uneori se poate cânta pe razele câte unui apus ca pe strunele unei harfe. sunetul se leagă din rășini portocalii ce bat înspre rozuri și violeturi, în registrul grav, aproape întunecat, al indigoului răgușit. sunt sonuri ce urcă-n înalt, fac din seară un uriaș ametist, a cărui strălucire unge pământul cu tămăduitore pomezi. e un cântec care cheamă spre moarte ca spre un ceresc festin, nu-i chip să-l ratezi, să nu te pătrundă, asemeni unui dureros spin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
cu ticăit incert materia și-o pierde-ncet, nedeslușit mai țipă ora cu glas care își cheamă sora, sunt ostateca trupului amărui, doar mintea rătăcește hai-hui, albă și pură de neîntâmplare, număr cocorii din zare, fiecare-i un pas spre înalt, doar așa îmi simt sângele cald, aș vrea să mă amestec cu cerul, până nu dă peste mine de tot greul, în absența mea ceasul se răsfață, poate că limbile lui însuflețesc altă viață, iubire sunt, aromitoare și fierbinte, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]