27,730 matches
-
de fapt, Eminescu și Caragiale. Un fel de threesome. Menage a trois. Și asta pentru că Eminescu era homosexual. Și Caragiale. Caragiale, la fel. Mă rog, hai să nu exagerăm: bi. Bisexuali. Astfel se explică de ce Eminescu tot îi cerea scrisorile înapoi. Să nu-l compromită. Scrisoarea a treia - și celelalte. Nu începe scrisoarea unu cu o aluzie vădit sexuală: De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? Lumea zice că erau scrisorile lui Micle, da și lumea, ce să zică? Fiecare
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
chiar viața. Iar cuvintele lui năvăleau la geam, se poticneau pe culoar sau rămâneau smerite în așteptare la patul tinerei femeii. De parcă cea mai fidelă traducere ar fi fost tăcerea. Așa trecură alte câteva zile. Plecă socrul, șoferul de tir înapoi la Corcea după ce insistase să iasă ei, barbații, la o bere. Zilele egale deveneau tot mai lungi, le pierdea deja șirul și nu se întâmpla nimic. Starea femeii nu se schimba. Se putea ridica dar n-o țineau picioarele. - Va
Traducerea by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Imaginative/6871_a_8196]
-
fie transportată culcat, deci să se scoată câteva scaune pentru pat, ceea ce înseamnă alte cheltuieli... Nu e deloc simplu, încheie doctorul. Dar toate astea însemnau foarte mulți bani, mai mulți decât rămăseseră. Și mult timp. Se hotărâră să își „fure" Înapoi bolnava în propria țară! Avea să fie transportată cu salvarea până la aeroport, unde aveau să pretexteze că e întinsă pentru odihnă - căci orașul era la vreo cinci ore bune de capitală - apoi să transporte bolnava pe un scaun cu rotile
Traducerea by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Imaginative/6871_a_8196]
-
o citea din prima, la intersecția cu Magheru primește un mesaj pe mobil, și ne lasă iar cu ochii în soare, mai rău, Violeto, draga mea, va fi atunci când buculițele astea se vor mai fleșcăi și de pe punte vei ajunge înapoi la pupa, la cantina vapoarelor și apoi la curățenia din veceurile în care vomită bețivii mult prea legănați de valuri. Norocul tău e că tu nu știi ce-i aia suferință, trecerea asta o să ți se pară naturală și apoi
Mafalda by Ioana Drăgan () [Corola-journal/Imaginative/6870_a_8195]
-
stradă n-am știut ce să fac. Nu exista nici un mijloc de locomoție, nimic. Reintram în infern: lumea pe dos, urlete de sirene ale mașinilor Salvării, Miliției, automobile particulare scăpate de sub control, căpiate, năpustindu-se orbește peste oameni sau dând înapoi în lipsa oricăror semne vizibile de circulație. A te iluziona că puteai ajunge pe jos în centru străbătând timorat geografia aceea ireală, neguroasă, halucinantă, populată parcă de incubi, sucubi și ectoplasme era dovada unei utopii inepte. Și chiar atunci am văzut
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
de relief nemaivăzută, o orografie absurdă, inexistentă cu un ceas-două înainte, derutându-mi orice simț al orientării: un masiv înalt și prăpăstios, un carst, un deal negru, un pisc neregulat care îmi interzicea atât înaintarea, cât și abaterea prin părți. Înapoi oricum n-o mai puteam lua, nici la dreapta, nici la stânga, așa că am început să mă cațăr pe el din greu, nedumerit, icnind, gâfâind, ocolind peșteri de beton, dâmburi de cărămizi, costișe de moloz, trunchiuri răsucite de țevi. Mintea opacizată
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
Ileana Mălăncioiu Cele șapte vămi Trec din țara vieții În țara morții Și înapoi, Nimeni nu-mi cere Cartea de identitate Și nu-mi desface Bagajul pe care Îl port în spate, Dar la fiecare Din cele șapte vămi Care n-au dispărut Cineva toarce Din vechiul caier Rămas de mai an Și trage
Poezie by Ileana Mălăncioiu () [Corola-journal/Imaginative/7059_a_8384]
-
zîmbit la gîndul c-avea și el dreptate Cînd spunea că poeții trebuie scoși din cetate. M-am scos singură pe poarta Eleftherias și am privit marea Pînă cînd corăbiile mînate de vînt s-au întors din bătălia Pierdută aducînd înapoi o lume de umbre tristă Și au intrat în port printre picioarele larg desfăcute Ale Colosului care nu mai există Moarta din apartamentul vecin Moarta din apartamentul vecin Se uită țintă la mine, Aș fi vrut să-i închid ochii
Poezie by Ileana Mălăncioiu () [Corola-journal/Imaginative/7059_a_8384]
-
nimeni nu-i putea sta alături. Acum se gîndea că, poate, greșise. Avusese prea multă trufie! Oftă. Îi era nespus de urît: tare ar fi vrut acum să vorbească cu cineva, cu oricine. Privi cu atenție în dreapta, în stînga, înainte, înapoi - nici un suflet. Privi în jos - departe - era prea departe ca să vadă ceva distinct, și chiar de ar fi văzut, la ce bun! Măcar un animal, o pisică, un iepure - ceva cu blană prin care să-și petreacă degetele - de le-
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
mințile, își zise, ce să fac cu un păianjen?" "Să mă uit cum își țese pînza, să-i dau musculițe în plasă, să-i vorbesc... Poate ne împrietenim..." Se ridică cît era de mare și începu să pășească înainte și înapoi, ca într-o celulă. Se gîndi o clipă să-și privească chipul în oglindă. Rîse sec: ce oglindă l-ar putea încăpea? Și ce fel de chip să vadă? "Trebuie să găsesc pe cineva cu care să stau de vorbă
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
vocea pe măsură! Rege al păsărilor v-ați numi!" La care Corbul, voind neapărat să arate cît de frumos poate cînta, va deschide ciocul și va lăsa brînza să cadă, iar Vulpea o va înșfăca. - Și i-o va da înapoi, zise Vulpea cinstită. - Nu fi toantă, Vulpeo! Nu i-o vei da, ci o vei mînca pe dată, ba apoi îi vei mai ține Corbului și o lecție de morală practică: să nu mai ia seama la glasul lingușitorilor, etc
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
mi-e fața! Ce fierbinte-i prima greșeală! Iau ultimele măsuri, dar din spate glasul mă invocă. Înnebunit, strâng în dinți uscații bulbi de asfodel luați din ofranda de deasupra, dar nu pot izbucni în strigăt: migrațiunea neamurilor mă trimite înapoi, în barcă! Ipoteza casei e o icoană aprinsă a minții, or călătoria o zdrențuită amintire a vizibilului? Tot mai incert semnul descoperii, fără dreptul de a recunoaște amara disciplină a negativului! XXXI. (cadranul Ahaz) În strâmtoarea gropii vânătul sânge urcă
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
o clipă numai, hindusul mă scapă din ochi: din spatele nostru mai vin niște seci, însoțind o fată într-o rochie roz. Unul îi ține o umbrelă. Cât nu se uită hindusul, o șterg spre scara avionului, dar trăgând cu ochiul înapoi. Fata duce o poșetă tot roz, accesorizată cu rochia, și sub braț ultimul disc Led Zeppelin. îl identific după copertă, știu toate discurile formației. I had a dream, oh yeah... Crazy dream, uh-huh... Anything I wanted to know... Anywhere Ineeded
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
a tocmeala cu Dumnezeu l-am inventat cu fratele meu, când eram copii. Hindusul și-a scos ochelarii de soare, și i-a pus în buzunarul de la piept al hainei: Vino cu mine. Dorește să vorbească cu dumneata. Du-te înapoi și întoarce-te iar, și dacă-mi vorbești cu vă rog, și cu dumneavoastră, poate vin. Nu mai fi, mă, al dracului. Ce, crezi că ai un avantaj? Da, cred că am un avantaj. Altfel n-ar trimite după mine
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
whisky. Trebuia să se lase! Totuși nu îi era ușor, fiind zi de audiențe. Primul pe listă era Înalt Prea Sfințitul Ghedeon, mitropolit vicar, certat cu Dumnezeu și Codul Penal. Acum însă venea în numele Domnului cu o plîngere adevărată - voia înapoi niscai terenuri mănăstirești pe care se înălțase o fabrică de zahăr. Părintele nației trebuia să-l asculte și îl asculta, făcînd din cînd în cînd, propagandistic, semn consilierilor să noteze. Că ei notau oricum. La prima oră a dimineții, vocea
De la Sinaia la Cotroceni by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/7344_a_8669]
-
alături parcă din vechi ezitări și rugăciuni potrivite - neapărat într-o zi cu soare... marioneta rămâne un pumn de câlți morții nu sunt decât niște păpuși: sufletul și voința lor în noi se luptă cu cearcănele cât ștreangul nu privi înapoi înspre mine aripile ți le-ai răsădit în umerii ei aproape transparenți sub plete castanii de basm - cortina se lasă ca giulgiul peste scenarii închipuiri o! dragoste o! singurătate nimeni în afară de mine nu intră în umezeala înaltă până la brâu zbătându
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
care ne murăm the great annihilations noi aicea jos escaladăm picioroangele ăl dintâi dacă nu scrie bine ne bagă pe toți în iad cine naiba respiră de parc-ar avea plămâni în loc de creier? cum alergi desculț în pijamaua vărgată?! fuguța înapoi în pat - na c-ai deschis iar fereastra - o boală din astea nu se vindecă așa...cu trucuri ieftine hai recunoaște nu e nicio fereastră în zid nu e dar nici zidul nu mai e zid (dacă nu te potolești
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
te rupi în două și o parte o pui la flori câinii te ascultă și uită să-și ceară dreptul e un mod de a circula fără semne printr-o jumătate de om lași de la tine și nu mai ceri înapoi frigul dincolo de libertate nu sunt puncte înghesuite de frică ci un triplu salt cu inima roasă de fericire crize copilăria se desface din chingi cu exerciții de reproducere a formelor care te fac să-nțelegi ceea ce-n grabă refuzi : maladia
Poezie by Florin Caragiu () [Corola-journal/Imaginative/7517_a_8842]
-
gravitează în jur. Ca de fiecare dată, nu știi dacă te vei întoarce și asta învie culorile de pământ ars. Foșnetul pădurii e o ureche în care se strânge geamătul celor ce te-au atins și s-au tras curând înapoi, fără cuvinte de schimb. în horn a rămas puțină zăpadă și o pată albastră spre care te urnești cu toate repictările așezate pe suflet până ce fiecare punct dureros intră în expansiune sub fascinația mântuirii prin foc. Înîuntru-afară când mă despart
Poezie by Florin Caragiu () [Corola-journal/Imaginative/7517_a_8842]
-
și de orgoliu național. Nu te așteaptă nimic, dar nimic, Kiki! O plăcea, dar era prea bătrîn ca s-o și iubească. Don Antonio Morales. Poetul. Nimeni nu știa că e poet la Buenos Aires. Era poet la Paris. A venit înapoi în țară ca să moară. Un om bun. Lumea l-a iubit. Kiki a plecat. La Paris nu te știe nimeni și faci parte din oraș fără să ceri voie nimănui. Kiki la Paris, sunt deja șase ani. Oho, ar fi
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
creadă că mușcătura nu era mare lucru. "Mulțumesc" și "nu" erau singurele cuvinte pe care le învățase și care îi foloseau aproape tot timpul. Când Zaouf, doica octogenară a amantului ei, intra dimineața să-i aducă prosoape, ea se trăgea înapoi, sub cearșafuri, murmurând acest nu răstit, până când îi schimbau șalurile de cânepă cu prosoape adevărate. Când pleca cu Zaouf în souk, femeile berbere care stăteau pe pământ, lângă dunele de curmale, aproape îi puneau piedică cu brațele lor încărcate de
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
o țină strâns în mână, ca s-o încălzească, în timp ce trăgea ușa spre el. Prin fâșia de lumină ce se îngusta, ochii îi căzură pe o roabă verde sprijinită de grilajul de lemn al prispei. Iar uitase s-o dea înapoi vecinului și uite că acum o să-l încurce, cine știe dacă Toader urma să-l creadă pe cuvânt pe vecin că era a lui când va veni s-o ceară. Fluieră a pagubă și trase ușa cu un ultim efort
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
Iisus, vara, trecând spre Cina Cea de Taină printr-un lan de grâu. Eu am privit de aproape doar nuferi blestemând. Al cui e semnul și de unde vine? Un altfel de asfințit între bătăile ceasului un relief se mișcă, tragic înapoi, dureros înainte, mor lucrurile de contururi precise, strigă un gând strivit de cuvinte, Se-ntunecă nu doar când soarele-asfințește, și ochiul i se-nchide obosit, un relief se mișcă și-n clătinarea noastră, desăvârșim un altfel de-asfințit, E asfințitul
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/8192_a_9517]
-
își mușcau buzele privind spre sălcii ușoare: se dezveleau inimi de păsări smolite, crescute cu greu, cu pâine mestecată de mamele tinere; cutele cearșafurilor de pe brațe se îngropau pentru totdeauna. Așa coboram încet, mult după miercurea nopții: ca o mânecă, înapoi, la brățara unui ceas. Lăsasem mereu pe masă o iarnă albă, pe jumătate golită, când femeile începeau să limpezească melodii vechi și tulburi la fiecare sfârșit, iar fereastra își gonea florile și bătrânii, să vadă mai bine ce se aude
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
început coborît Pe scara luminiscentă Prinsă, salvator, în cădere. O fereastră princiară A Tristei splendoare între colinele reci Privită cu ochii îndrăgostiți de ceea ce văd pe fereastră într-un obraz de lucie lună Aburind cu pleoapele lăsate peste plecarea mea. înapoi în lumea cenușie Sub cerul fetid în lumea cenușie în care m-am născut, Evitată de ai mei care și azi se-ntreabă dacă Mare lucru am făcut, Steaua de deasupra ei n-o văd, în lumea cenușie au viețuit
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]