549 matches
-
statuilor antice, reprezentând cuplul tragic din Vecernia lui Millet. Silueta bărbatului este chiar a mea: eu sunt reprezentat orb, gura aurită este plină de excremente, am doi sâni frumoși de femeie, în mână un bici, sunt încoronat de trandafiri: femeia, încarnare a lui Sacher-Masoch, mă privește drept în ochi, cu o tristețe infinită, este îmbrăcată în blănuri" (apud Amossy 1995: 93). Dalí a urmărit cu perseverență, de-a lungul întregii sale cariere, tema tragică din Vecernia. Dacă nu ar fi precizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
scrisoare către Mircea Eliade, din martie 1953, el precizează caracteristicile cercetării sale: „Mitul originar e «reziduu» istoric. Acțiunea lui e benignă, absorbită mai ales de religie și credințe magice. Mitul istoriografic e «germen». El e virulent și își caută imediat încarnări concrete.” De la mitul istoriografic al Daciei, „o lume de vitejie sălbatică, de curățire și dreptate”, în fond „idee nostalgică a omului antic”, pleacă studiul, urmărind contaminările și rezultatele prezenței sale în cronicile medievale spaniole, fără să ajungă însă la o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285964_a_287293]
-
câștigarea onestă, prin muncă, a existenței. Ca agent malefic, Manicatide, ca și proprietarul Tipografiei, acest basileu al Reacțiunii, domnul Bazilescu, este ireconciliabil în privința opțiunilor sale destinale și a felului în care alege să-și trăiască viața. Aceste personaje, care sunt încarnări exemplare ale ethosului burghezo-moșieresc, sunt ireductibile, ele nu sunt disputate de forțele binelui și ale răului, precum Eva și Anghel în rol adamitic, cărora li se recunoaște rătăcirea, dar le este oferită permanent și posibilitatea izbăvirii, prin întoarcerea la Partid
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
mediul de perdiție al societății burgheze, aflată în pragul disoluției finale. Pentru acest Adam căzut, cu un fond bun, alterat de experiențe umilitoare, se ivește mereu câte o Lilith, o femme fatale burgheză, precum Gaby, Irma, un alogen feminoid ca încarnare a diavolului care-l ispitește pe păcătos în ascensiunea sa către paradisul comunist. Eugen Barbu aprofundează personajul, cu atât mai mult cu cât nuanțele sunt recuperabile în dimensiunea proteică a răului, și descoperă acolo și o nesiguranță asupra propriei sale
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
de la distanță o solidaritate activă, la emisiunile Europei Libere. După 1989, unii dintre reprezentanții fantomaticului "grup" au fost în stare să procedeze la o capitalizare politică. Liviu Antonesei, prin activitatea lui publicistică, dar și politică, intensă este azi o adevărată încarnare a grupului, și datorită unei charisme speciale, în contrast oarecum cu pozițiile retrase ale lui Dan Petrescu, Al. Călinescu sau Luca Pițu. În ceea ce mă privește, distanțarea s-a produs nu numai din cauza exilului, ci și în interiorul acestuia. Și înainte
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Cristi - entropia, se opune. Aceleia Îi place dezordinea, Împrăștierea... fie și a gunoaielor, cât mai generală. O ajută și vagabondul, chiar dacă are și el, prin Egipt, oarece rubedenie divină, dar aceea se ocupă de morți, e Anubis. Eu, Bastet, sunt Încarnarea frumuseții și prolificității. Chiar și pentru voi, europenii, am 9 vieți. Cristi spune că mai multe, interogând inelele de pe coada pisicilor. Și zice că de ce sunt mai multe, de ce pisica În cauză are mai multe vieți În față; iar odată cu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
taxa pretinsă de clinică: 1000 de euro. În poemul "Doina", Cezar întreabă și se întreabă: Într-o noapte am murire / într-o noapte am murit / fără teamă de orbire / Pe Domnul l-am întâlnit (...) Spune-mi Doamne, care-i rodul / Încarnării noastre-n Tot? / Suntem oare un nimica / Mai ușor ca negura? Dacă tot murim cu totul / înviem apoi de tot?" Poetul are șansa eternei resurecții prin cuvânt. Asta, nu i-o poate lua nimeni. A trecut destulă vreme de la absurda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
faptelor religioase”. Istoricul și sociologul Mireille Estivalezes descrie eșecul laicității, indicând faptul că societatea franceză, chiar dacă poartă peceți profund creștine În realizările sale culturale, nu este În stare să le descifreze convenabil, datorită necunoașterii dimensiunilor religioase și simbolice ale propriilor Încarnări culturale. Ministerul Educației din Franța a instituit o serie de cercetări pentru a pregăti introducerea studiului istoriei religiilor și prefigurarea unei culturi religioase chiar și neconfesionale. La al IX-lea Congres al ARIC (Asociația Internațională pentru Cercetare Interculturală), ținut la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
pietrele templului lui Hermes erau cuburi, simboluri ale perfecțiunii. În creștinism, Iisus este logos divin, cuvânt al lui Dumnezeu-Tatăl. Față de Hermes, el este Dumnezeu și om. Prin intermediul lui, natura divină comunica direct, viu, perfect cu natura umană. Mai mult, prin încarnarea logosului divin, natura umană este transfigurată în vederea mântuirii. cu timpul, termenul hermeneia va fi resemnificat. va numi exegeza, adică drumul invers, din exteriorul unui text spre interiorul lui, adică spre înțelesurile tainice, camuflate de evidențe. Această accepțiune a interpretării se
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
în primul rând de credință (adeziunea visătorului la mitul său face mitul adevărat, ceea ce la extrem justifică în conștiința sa supunerea celorlalți, forțarea, "maltratarea simbolico-mitică" fiind considerată eficientă și avenită) iar în al doilea rând de finalitatea sa, care este încarnarea într-o figură, într-un tip, adică de realizarea identității singulare din vis.252 Miturile sunt pârghii esențiale de stabilire și negociere a identității: "o legendă poate da naștere unei legitimități, iar o legitimitate poate fi legendară: cine va spune
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nu folosesc întotdeauna termenul de "mit" și nici nu construiesc de fiecare dată o argumentație explicită și precisă în favoarea funcției mitice. Dar există în "spiritul vremii" o cerere și o așteptare surdă a ceva asemenea unei reprezentări, figurări și chiar încarnări ale ființei sau ale destinului comunității (acest nume însuși pare să trezească deja o asemenea dorință). Însă tocmai din această identificare simbolică (sau "imaginară", în funcție de lexicul ales: în orice caz, identificarea prin imagini, simboluri, povestiri, figuri, dar și prin prezențe
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
de a exista ca om (atât ca specie cât și ca individ), necesare și complementare, într-adevăr, aceleași: mythos și logos. Andrew Calimach observa justificat: "cu timpul am început să înțeleg cât de mult a fost alterată mitologia greacă, în încarnările-i actuale, pentru a se conforma sensibilităților moderne. Acest proces s-a accentuat, în ultimii ani, când interesele comerciale ale pieței de larg consum, supuse imperativului de a plăcea tuturor fără a ofensa pe nimeni, au cooptat mitul și folclorul
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
de justificare. Apelul la istorie răspunde logicii miturilor fondatoare."395 Viața politică este pătrunsă de imaginar deoarece nici în politică nu ne putem determina prin pure abstracții conceptuale (lege, stat, popor) iar conștiința are nevoie de personificări, de tipizări, de "încarnarea ideilor extrase din legăturile sociale, autoritate, ideal"; gândirea politică este provocată să simbolizeze idei și valori, să întărească opinii prin valori complementare asociate, adeziunile ori refuzurile noastre provenind din analogii, idei conotate, nuclee simbolice și arhetipuri subiacente, viața politică favorizând
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
umor), un personaj feminin atractiv (amanta ori cea care îl îngrijește pe erou), bătrânul înțelept (o permanență în cultura japoneză) și liderul rău, fermecător, alături de acoliții săi brutali (și adesea arierați).710 Dacă în Occident eroul este perceput ca o încarnare a voinței de putere a omului obișnuit care nu și-o poate satisface în realitate (cum opinase Eco), în Japonia eroul nu slujește nevoii de identificare, ci este învinsul, victima, "eroul nihilist", fiindcă "japonezii sunt mai atrași de idoli decât
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
ai omului nou se revoltau împotriva sistemului care îi crease „în eprubetă”. Iconografia minerului model se prăbușise, iar greviștii din Valea Jiului au fost timorați și terorizați tocmai pentru că provocaseră prăbușirea unui mit nu doar pentru ei înșiși (și pentru alte încarnări ale omului nou), ci și pentru președintele statului român comunist. Post-scriptumtc "Post‑scriptum" Pe când cartea de față era în pregătire pentru tipar, am fost contactată telefonic de Constantin Dobre, fostul lider al minerilor din Valea Jiului. Acesta mi-a trimis prin
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Irineu interpretează cifra fiarei utilizând simultan credința potrivit căreia cifra șase simbolizează lipsa perfecțiunii și tradiția „săptămânii milenare”, prezentă deja în scrierile iudaice și creștine anterioare. 1) În privința credinței amintite, ereticul Marcu (Adu. haer. I 15, 2) vedea în Isus încarnarea ogdoadei, întrucât suma valorilor numelui său (IHΣOΥΣ) - I (10), h (8), s (200), o (70), u (400), s (200) - este exact 888, numărul perfecțiunii spirituale. Irineu denunță fără cruțare asemenea teorii, privindu‑le ca pe niște „elucubrații” fondate pe asocieri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
inconsistentă (pentru un materialist, precum Irineu, lipsa numelui denotă o lipsă de substanță ontologică). Monografia anticristologică se încheie prin această stranie aporie: Anticristul va veni pe pământ sub forma unui inexistent efemer și fără nume. Pe scurt, el va fi încarnarea Nenumitului. În 30, 2 Irineu sintetizează datele neîndoielnice și pertinente oferite de Scriptură, care servesc la recunoașterea Anticristului: numărul 666; fărâmițarea Imperiului (Roman) în zece regate mici; apariția unui uzurpator; Anticristul este originar din tribul lui Dan. Cel de‑al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu Nabucodonosor (II, 27). O dată în plus, se insistă asupra acestui laitmotiv: imperiile pământești sunt sortite pieirii prin însăși natura lor, care închide în sine „germenii” perisabilității. Cele patru structuri politice pe care le‑a cunoscut istoria nu sunt decât încarnări imperfecte, caricaturi efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice superioare. În același timp, aceste patru imperii configurează trama unei istorii înlăuntrul căreia s‑a petrecut evenimentul unic al Întrupării. Tocmai din acest motiv, Hipolit evită să proclame caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Într‑adevăr, în viziunea lui Hipolit, nu există incompatibilitate absolută între Imperiu și Biserică, dat fiind că cele două realități participă, potrivit propriei specificități, la împlinirea planului divin. Pe de o parte, Roma este condamnată în măsura în care ea reprezintă modelul, pre‑încarnarea regatului lui Anticrist; pe de alta, existența sa este pe deplin acceptată și justificată, în măsura în care ea reprezintă singura speranță în prezent, singura putere menită să poată întârzia, pentru un anumit timp, venirea tiranului eshatologic. Persecuțiile Comentariul la Daniel a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
modul lor de viață?” (Com. Mt. ser. 33). Origen reacționează împotriva laxismului dogmatic, destul de prezent, probabil, printre creștinii din interiorul și din afara comunității sale și care favorizează, care atrage după sine delăsarea în plan etic. Cele două elemente, dogma și încarnarea dogmei într‑un mod de viață, sunt indisolubil legate, chiar mai mult, sunt interdependente: „În privința adevărului, trebuie să știm că este cu neputință ca cineva care are mâinile curate și viețuiește fără păcat să nu aibă și sufletul neprihănit, neîntinat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Astfel, începând cu Apocalipsa lui Ioan (cap. 13), Nero devine figura emblematică a tiranului de la sfârșitul lumii, modelul păgân al Anticristului. În opinia lui Jean‑Michel Poinsotte, „cinci sunt motivele pentru care Nero era sortit să devină un personaj eshatologic, încarnarea Anticristului, a cărui venire iminentă, pentru unii, frământa imaginația creștinilor din primele secole”. Acestea sunt: o viață plină de josnicii și de crime; persecuțiile împotriva creștinilor; Orientul; misterul care învăluie sfârșitul împăratului; rolul jucat de scrierile apocrife. Rolul primordial în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pornind de la legenda neroniană nu poate fi acceptată, merită remarcat rolul capital pe care figura tiranului păgân l‑a avut în gândirea apocaliptică creștină din toate timpurile. Autorul Urcării la cer a lui Isaia (cap. 4) vede în Nero însăși încarnarea lui Beliar, „marele principe”, întâiul cârmuitor al lumii. Acest Nero‑Beliar se va impune printr‑o serie de minuni false și gratuite: el va face soarele să răsară în miez de noapte, va ridica luna pe cer în miezul zilei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sfârșitului Romei este deliberat omisă, iar ultimul tiran nici măcar nu mai poartă numele de Anticrist. Cu toate acestea, nici în Inst. Imperiul nu este vreodată confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă, el este prezentat (cap. 25) ca încarnare providențială a katechonului de la 2Tes. 2,6. În fine, întreaga secvență eshatologică - și, implicit, cea referitoare la Anticrist - își relevă funcția reală în context soteriologic. Lactanțiu se lansează în descrierea evenimentelor de la sfârșitului istoriei pentru a demonstra un anumit lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a vedea dispariția acestei lumi și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, tulburare pentru neamuri, fericire pentru creștini”. În pofida acestei atitudini vădit antipolitice (foarte asemănătoare cu cea a lui Hipolit, deși este greu de precizat sensul influenței), Tertulian vede în Imperiul Roman încarnarea concretă a katechonului de care vorbește Pavel în 2Tes. 2,6‑7. El o spune deschis într‑un fragment din De resurrectione mortuorum 24, 18: Iam enim arcanum iniquitatis agitatur; tantum qui nunc tenet teneat, donec de medio fiat, quis
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
său originar. De vreme ce înălțarea lui Isus, spune el, inaugurează vremea eshatologică, este limpede că acesta nu poate fi altul decât acel millenium anunțat de Ioan în Apocalipsă. De aici ideea că Biserica, loc al parusiei prezente a lui Cristos, este încarnarea acestei împărății a sfinților, ferită de orice atac din partea diavolului. Acesta își pierde orice putere de a acționa împotriva Bisericii ca împărăție desăvârșită a lui Dumnezeu. În schimb, el are deplină putere de a pricinui neajunsuri sufletului fiecărui creștin din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]