346 matches
-
în tabără. Motiv de mare frustrare pentru un copil și-așa vitregit de soartă cu două bunici la oraș. Mai ales când află câte lucruri minunate se pot petrece într-o asemenea aventură... Nu, zău, cum să nu pui botic înciudat, dacă taberele „sunt ca niște stupi uriași. Zumzăie de-atâtea râsete, țipete, șușoteli și chicoteli! Asemenea cămine de vacanță sunt stupii fericirii copiilor și ai voioșiei. Și oricâte vor fi existând, încă nu vor fi destule. Bineînțeles că, seara, piticul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
că nu va fi consecvent. Simți că o forță naturală, imperioasă cere ca relații de acest fel cu femeia să devină normale. Georgeta îi văzu obrazul înroșit și ochii vinovați și-l luă de bărbie (în sine, Felix fu iar înciudat). G. Călinescu - Ce curioși sunteți voi, tinerii, îndrăzneți și plini deascunzișuri! De ce-ai fugit atunci? - Trebuie să înțelegi că e jenant pentru mine să lipsesc noaptea de acasă. Moș Costache e un om bătrân, merită respect. Apoi, Otilia... - O
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lipi de fereastră. Era Marina, care spiona de afară. Simion, exaltat, se lăsă luat de braț de Stănică și Weissmann, care-l suiră iute în trăsură, ca să nu se răzgândească. Nimeni din casă nu arătă vreo emoție deosibită. Aglae privea înciudată că scena se prelungește prea mult, Olimpia nu-și descrețise nici acum fruntea strânsă de necaz. Titi se legăna lângă sobă, iar Aurica își îngrijea atent mâinile. Birjarul dădu bice cailor, și roatele se rostogoliră pe caldarâm. Atunci Simion întoarse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ochii în patru, comandă Aglae, să nu piară un ac din casă. Noaptea asta stăm aici, că n-o fi foc. Foarte repede sosi Pascalopol cu doctorul și cu Otilia. - Ce mai caută și ăștia?! șopti Aglae, către fetele ei,înciudată. G. Călinescu Doctorul se apropie de pacient, puse capul provizoriu pe pieptul lui, apoi se dezbrăcă, ceru lighean și ordonă dezbrăcarea bolnavului. Bătrânul protestă cu gemete violente și făcu semn că voia întîi să iasă afară toți ceilalți. Pascalopol explică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la gîndul de a o suna pe Lissy În fața ei, dar probabil că a văzut deja tot ce se poate vedea la viața ei, nu ? — Bună, zic, În momentul În care răspunde Lissy. Eu sînt. — Emma ! Cum merge ? — Groaznic, spun Înciudată. — Ce vrei să spui ? zice Îngrozită. Cum să fie groaznic ? Ce s-a Întîmplat ? — Asta-i partea cea mai cumplită. Mă prăbușesc Într-un scaun. Totul a Început super. RÎdeam și glumeam, iar restaurantul e absolut uluitor, și a comandat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
lîngă ușă, complet Îmbrăcată, iar acum deja... el... — Stai, reușesc să rostesc. Stai puțin, Jack. Trebuie neapărat să-ți spun ceva. — Ce anume ? Mă fixează cu o privire intensă și grăbită. Ce-i ? — Nu știu nici o șmecherie, Îi șoptesc, ușor Înciudată. — Ce nu știi ? Se trage ușor Într-o parte și mă privește. — Șmecherii ! zic defensivă. Probabil că tu ai făcut sex cu miliarde de topmodele și de gimnaste, care știu tot soiul de... În clipa În care Îi zăresc expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
chestii ! Vreau să spun că mi-a zis... Mi-a zis totul despre... Ei, oricum. Probabil că n-a avut dispoziția să vorbească prea mult. Ce, e o crimă ? — Ia niște cafea, spune Lissy, Întinzîndu-mi o cană. — Mersi, spun, ușor Înciudată, iar Lissy oftează. — Emma, nu vreau să-ți stric buna dispoziție. Pare un tip foarte drăguț... — Pentru că este ! Pe bune, Lissy, n-ai nici cea mai mică idee cît de drăguț e. E atît de romantic ! Știi ce mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
personal cred că ar fi o mare greșeală... Se oprește ca să-și tragă sufletul. Aș face exact ce-a făcut și el. Aș face public unul din secretele lui. — Sinceră să fiu... nu e o idee rea deloc, spune Jemima Înciudată. — L-aș umili, spune Lissy, cu un aer ușor răzbunător. L-aș face să se simtă prost. Să vedem dacă-i place. Se Întorc și mă privesc. Dar nu-i cunosc nici un secret, zic. — Trebuie să-i cunoști măcar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să-mi spui că, după tot ce s-a Întîmplat, nu-mi spui despre ce e vorba ? — Lissy, crede-mă, chiar nu pot. Îmi iau o față În agonie. E... complicat. Doamne, parcă sînt Jack. — Bine atunci, face Lissy ușor Înciudată. Bănuiesc că n-am să mor dacă nu știu. Și zi... v-ați Împăcat ? — Nu știu, zic, Îmbujorîndu-mă. Poate. — Lissy ! A fost de vis ! LÎngă ea tocmai au apărut două fete În taior. Îi zîmbesc și mă Îndepărtez grăbită, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
că e singur acasă cu copiii și, oricum, n-ar putea merge la București. Chiar vrei să renunți? îl întreabă Petre cînd îl vede că stă abătut, cu privirea pironită pe telefon. Dar, oare, mai știu ce vreau?! pufnește el înciudat. Sînt obosit, Petre, al naibii de obosit! De ce n-ai acceptat să vii cu copiii la noi la masă? Nu, nu e asta. E altceva, mai grav. Ce?! tresare Petre. Mi-ar trebui o săptămînă-două de odihnă, Petre. Uneori mă uit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
făcea încet, ca o pisică. Doar cînd lua bătaie, plîngea cît o ținea gura. "Să audă și Moșul că iau bătaie! Să nu-i aducă nimic mamei! amenința ea. Dar las' că știu eu că i-a adus cizme..." adăuga înciudată. Părerea mea e să te duci la București, spune Ion. Altfel discuți tu. Regizorul nu are argumente, că nu lucrează în industrie. Mihai se uită speriat spre prietenul său. Mă duc, dar mai întîi îl rog pe directorul general să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cap cu ciudă. Cînd v-am reproșat chestia cu interviul, să știți că n-am făcut-o de pomană!... Tovule, rîde Mateianu, pe cine să mai cred cînd toți cei întrebați spun că Adriana Barbu?! Afară de mine, evident! precizează Mihai înciudat. Dar să știți că mai este și inginerul Arbore, care a lucrat efectiv la rezolvarea problemei. Da, aprobă Mateianu. Dar spune tot ca inginera Barbu. Asta-i culmea! se aprinde Mihai. Mateianu tace un timp, terminînd de mîncat și felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
lei primei soții... Mihai l-a invitat să fie mai explicit și a făcut-o pe un ton deja iritat, gata să-și înceapă el șirul reproșurilor. Acasă, nevastă-mea, nu-mi vorbește decît ce teribili sînt soții colegelor! pufnește înciudat profesorul. I-am spus de mai multe ori să mă lase naibii în pace, că nu-s decît un amărît de profesor ce știe să explice bine unele noțiuni de matematici, atît! Din asta trăiesc. Ea nu! Ăla aduce acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ai fi putut să-ți dai seama, dacă tot te-ai apucat să tragi cu urechea în timp ce mă închinam... — Hai, ajunge, roagă-te pentru ce vrei, naiba să te ia, că prea te-ai pus pe țipat! îl întrerupse nepotul înciudat. Cum de n-ați știut, prințe, că-n familia noastră există un om citit de mama-focului! adăugă el cu un zâmbet forțat. Acum doar cărțulii din astea și memorii citește. — Totuși, unchiul dumneavoastră... nu-i un om fără inimă, observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ai referit atunci: la Don Quijote sau la Evgheni Pavlovici, sau poate la o a treia persoană, dar oricum ai vorbit de cineva și discuția a fost lungă... — Văd că-ți permiți cam multe cu ipotezele tale, dragul meu, îl opri înciudată Lizaveta Prokofievna. — Parcă numai eu? o ținu morțiș Kolea. Toți au vorbit atunci, și acum vorbesc; iată, în chiar clipa asta prințul Ș. și Adelaida Ivanovna și toți au declarat că sunt de partea „cavalerului sărman“, deci „cavalerul sărman“ există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
gât. Ce-i drept, mai există o deviză enigmatică, vagă, adică literele A.N.B., pe care și le-a încrustat pe scut... — A.N.D., o corectă Kolea. — Spun că A.N.B., asta înseamnă că așa vreau eu, i-o reteză înciudată Aglaia. Oricum, e clar că acestui cavaler sărman îi era deja indiferent cine era și ce făcea această doamnă. Era de-ajuns că o alesese și crezuse în „pura ei frumusețe“, după care i-a și acordat admirația lui eternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Evgheni Pavlovici tăcu, însă Ippolit încă îl mai privea, într-o așteptare nerăbdătoare. — Ei, gata, ai terminat? i se adresă Lizaveta Prokofievna lui Evgheni Pavlovici. Termină, domnule, mai repede, băiatul trebuie să se culce. Sau nu pricepi? (Era teribil de înciudată.) — La o adică, n-am nimic împotrivă să adaug, continuă Evgheni Pavlovici, zâmbind, că tot ce am auzit de la tovarășii dumneavoastră, domnule Terentiev, și tot ce ne-ați expus aici, cu indiscutabil talent, se reduce, după părerea mea, la teoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
oponentului său cu o înjurătură sau chiar cu ceva mai rău... — Aveți întru totul dreptate, observă generalul Ivan Feodorovici și, punându-și mâinile la spate, cu cel mai plictisit aer din lume, se retrase spre ieșirea de pe terasă, unde căscă înciudat. — Gata, ajungă-ți, domnule! îi declară deodată Lizaveta Prokofievna lui Evgheni Pavlovici. M-ați plictisit de tot... — E târziu, spuse deodată Ippolit, ridicându-se îngrijorat și aproape speriat, privind zăpăcit în jur. V-am reținut prea mult; am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se bucură că, în sfârșit, ai izbutit să ne amesteci și pe noi în neroziile dumitale... Ajunge, drag prieten al casei noastre, îți mulțumim că măcar ne-ai făcut să deschidem bine ochii și să te vedem în adevărata lumină!... Înciudată, începu să-și aranjeze mantila, așteptând ca să plece „aceia“. În această clipă, de „aceia“ se apropie o birjă, după care, cu un sfert de oră înainte, Doktorenko avusese grijă să-l trimită pe fiul lui Lebedev, gimnazistul. De îndată ce soția tăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
uitându-mă la el; Rogojin și-a pus coatele pe masă și a început să mă privească tăcut. S-au scurs așa două-trei minute și-mi aduc aminte că această tăcere m-a făcut să mă simt foarte jignit și înciudat. De ce nu vrea să vorbească? Desigur, faptul că a venit atât de târziu mi s-a părut bizar, însă îmi aduc aminte că, propriu-zis, nu de asta eram cine știe ce mirat. Chiar dimpotrivă: deși dimineață nu-i împărtășisem clar ideea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acesta este Rogojin în carne și oase, că nu-i o nălucă, nu-i un delir. Nici prin cap nu mi-a trecut așa ceva. Între timp el continua să stea pe scaun și să mă privească cu același zâmbet ironic. Înciudat, m-am răsucit în așternut, m-am sprijinit și eu cu coatele de pernă și într-adevăr m-am decis să tac, chiar dacă ar fi trebuit să ne pierdem așa tot timpul. Nici eu nu știam de ce. Voiam ca neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ca pe propriul dumneavoastră fiu, deși n-aveam la mine decât scrisoarea Lizavetei Prokofievna? Nu dumneavoastră, ca unui fiu, mi-ați dat într-adevăr un sfat pe care nu-l voi uita niciodată? — Ce faci atâta caz? îl întrebă Belokonskaia, înciudată. Ești un om bun, dar caraghios: îți dă cineva doi gologani, iar tu îi mulțumești de parcă ți-ar fi salvat viața. Crezi că-i lăudabil ceea ce faci, dar omului i se face lehamite de tine. Părea gata-gata să se supere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai mult în gândurile lui: toți prorocesc nenorociri, toți au tras deja concluziile, toți parcă ar ști ceva ce el nu știe; Lebedev îl trage de limbă, Kolea îi face o aluzie directă, iar Vera plânge. În cele din urmă, înciudat, dădu din mână a lehamite, zicându-și: „Blestemata de suspiciune bolnăvicioasă!“ Fața i se însenină când, după ora unu, îi văzu pe Epancini, care intrau la el ca să-i facă o vizită „de câteva clipe“. Aceștia într-adevăr intraseră pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
canapelei. Puțin probabil ca aceste mișcări să le fi făcut în mod conștient, dar tocmai de aceea comportamentul ei amplifica jignirea. În sfârșit, privi ferm și drept în ochii Nastasiei Filippovna și citi pe loc tot ce licărea în privirea înciudată a rivalei. Femeie fiind, o înțelese pe cealaltă ca femeie; Aglaia tresări. — Știți, desigur, de ce v-am invitat aici, spuse ea în sfârșit, dar cu vocea scăzută și chiar oprindu-se de vreo două ori în timp ce rostea această frază scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mâini, reci ca gheața. Nu aveam febră dar, uite, acuma am. Încearcă să glumească: — Pe piatra mea funerară te rog să pui să se graveze cuvin tele: „A murit de prea mulți medici.“ — Ia nu mai vorbi prostii, îl repede înciudată Livia. Îi împinge ușurel capul pe spate ca să-i așeze pe frunte un șer vet ud și-i tamponează fața congestionată. — Insidioasă este, pentru fiecare dintre noi, dulcea speranță a vindecării, șoptește la un moment dat bătrânul. — Da’ stai odată
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]