2,236 matches
-
dezbrace. Aștepta să se cufunde în uitare. Numai că asta nu se întâmpla. Bull simțea berea în stomac. „Poate că trebuie să mă duc să arunc din balast înainte să mă culc“, se gândi, ridicându-se din pat. Odată ridicat, încordarea din stomac i se transformă în greață. Bull se repezi pe hol, dar voma îi năvălea deja afară din gură când ajunse la baie. Îngenuncheat și gemând, Bull analiza sursa senzației de greață. Nu băuse mai mult de cinci sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de seamă că perdeaua de la cortul ghicitoarei era ridicată și că doamna Bellairs se uita și ea. Arthur Rowe ar fi fost bucuros să mai audă o dată rîsul firesc și odihnitor al grăsanei În tăcerea ce se lăsase, plină de Încordare, ca și cum oamenii ar fi asistat la cel mai important eveniment al după-amiezii. Avea sentimentul că retrăirea copilăriei lua o Întorsătură stranie, lipsită de inocență. În Cambridgeshire, lucrurile nu se petrecuseră niciodată astfel. Acum era Întuneric, și tarabagiii se pregăteau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de la piept avea prinse un creion și un stilou. CÎnd Îl priveai mai atent, Îți dădeai seama că e un tip cu experiență: ochii mici, șireți și parcă speriați, buzele subțiri, cu o expresie prudentă, fruntea Încrețită de prea multă Încordare vădeau o mare experiență dobîndită pe nenumărate coridoare de hotel, unde stătuse la pîndă, mituind o sumedenie de cameriste și Înfruntînd sute de directori de hotel furibunzi. Experiența unor insulte ce nu trebuie să-ți trezească indignarea, a unor amenințări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să se bucure de confortul aparent; mirosul dinților lui stricați era foarte puternic. Ca să-și ascundă scîrba, Rowe Începu să vorbească: — Vă ocupați și dumneavoastră de grădinărit? — Nu chiar de grădinărit, răspunse anticarul, privind mereu pe fereastra taxiului, cu o Încordare ce-l făcea pe Rowe să se Îndoiască de satisfacția mărturisită adineauri. Mă Întreb, domnule, urmă el, dacă ați fi dispus să-mi faceți o ultimă favoare. Scările la Regal Court sînt cam greu de urcat pentru un om de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Ceaușescu» încă din anul 1965 dar ea „își conturează de fapt fizionomia după 1971, stând sub semnul febrilității. Atât în politica internă cât și în cea externă, totul se face sub directa îndrumare a secretarului general, într-un climat de încordare la care, pe măsură ce regimul întâmpină dificultăți, se adaugă teama executanților că vor atrage mânia conducătorului. Inițiativa subalternilor se diminuează până la dispariție. Toți așteaptă «indicațiile prețioase» ale lui Ceaușescu, singurul act de curaj fiind falsificarea realității, printr-o gamă variată de
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
călăreț învățat să zacă în șaua unui cal domol, obișnuit cu frîul și povara, încalecă pentru prima dată un armăsar adevărat, spumegînd la capătul zăbalei, înfiorîndu-se la fiecare atingere. Nici unul nu știe a cui teamă e mai mare, freamătul și încordarea fiind la fel de năucitoare și pentru cal și pentru călăreț. Atunci e vremea pintenului înfipt, a buzei rupte de nepricepere, a căzăturii din șa, a șfichiului rupînd din pielea aburindă. Și după aceea, totul se liniștește ca prin farmec, ajung doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ci și adevărate. Îndrăzni chiar să se apropie iar și să-l întrebe "ce vreți să spuneți excelență?". De parcă ar fi simțit că se vorbește despre el, Balbo se schimbă la față, rigiditatea statuară se transformă într-un fel de încordare, o încordare de fiară la pîndă, și căută insistent cu privirea printre admiratori pentru a-i descoperi pe ei, cei doi necredincioși. Prințul nici nu se sinchisi, fie că era sigur că în tot zumzetul aceia nu va fi auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adevărate. Îndrăzni chiar să se apropie iar și să-l întrebe "ce vreți să spuneți excelență?". De parcă ar fi simțit că se vorbește despre el, Balbo se schimbă la față, rigiditatea statuară se transformă într-un fel de încordare, o încordare de fiară la pîndă, și căută insistent cu privirea printre admiratori pentru a-i descoperi pe ei, cei doi necredincioși. Prințul nici nu se sinchisi, fie că era sigur că în tot zumzetul aceia nu va fi auzit, fie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Corvino să fie atent și începu să vorbească repede-repede, subliniindu-și spusele cu gesturi baroce, cu volute neașteptate, un joc al degetelor și al mîinilor care alcătuia al doilea discurs, poate mai convingător, mai direct. Corvino se înroșise la față de încordare, nu era deloc simplu să traducă ceea ce spunea marele Balbo unui om atît de primejdios, de puternic cum era Coriolan Popa. "Signor Balbo își exprimă încîntarea de a vă avea din nou în, hm, apropierea, preajma sa. Întotdeauna cavalerii războiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de metal, pe o decorație, împiedicîndu-se într-o tabacheră, un portțigaret, se văzuseră atîtea cazuri în război, chiar glontele nu trece întotdeauna. Și oare va avea îndeajunsă putere? Va ști să împingă cu atîta forță încît... A simțit atunci cum încordarea mușchilor este pe punctul de a deveni paralizia lor. Era îngrozit, gura îi era plină de salivă, scuipă, mai mult apă, care se prelinse pe la colțul buzelor și îl îngrețoșă. Soldatul s-a oprit nehotărît, peste șopronul apei se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
știa că nu este o dovadă de bună creștere, dar n-avea altă soluție, se temea mai mult de zăngănitul pe care l-ar fi provocat ținîndu-le împreună, nu era deloc sigur că nu-i tremură mîna de emoție, de încordare, a luat ceașca și a băut încetișor, cu prudență, privindu-l pe Mihai Mihail pe sub sprîncene. Nu-și permitea să-l scape din ochi, nu multora din Serviciu le era dat să bea din cafeaua șefului. "Domnule Bîlbîie, ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu două focuri în snop cel puțin trei ar fi căzut. N-avea decît să întindă mîna și să ochească. Apucă chiar să-l împungă în coaste pe surugiu să oprească încetișor caii. Erau acolo, în dreapta lui, nemișcate, într-o încordare fără seamăn, lăsînd oricui, dar nu și lui, impresia că sînt o forță, că sînt în stare să-și păzească, să-și salveze onoarea lor de zburătoare uriașe, regine ale bălăriilor și ale nesfârșitelor unduiri adormite ale Bărăganului. Putea izbândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu voia să-și accepte înfrîngerea, să facă acei pași vinovați către ușă, să coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gînduri și doar brațele care strîngeau spasmodic marginile fotoliului, tremurînd din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de cînd zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi era imposibil s-o mai ia din nou de la capăt. În mintea ei se așezase pîcla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
filtru. Hă, hă, hă! se auzea și vocea femeii punctând tăcerea. Anume? Voi să rămână la obiect poetul. Altă dată, când vei fi mai puțin aprins... Poetul plecase nemulțumit, după rostirea unor formule sărace de rămas bun, luând cu sine încordarea creată de vehemența limbajului său, dezvelit de învelișul spumos, alunecos al diplomației, al tactului în conversație. Plecase și în urma lui liniștea părea apăsătoare. Derutată, Carmina înțepenise pe scaun, abia dacă mai îndrăznea să respire. De la biroul său masiv, profesorul domina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ori de câte ori se tăia și operația îi absorbea toată atenția. Carmina privea nedumerită când spre unul când spre celălalt, dar nimeni n-o lua în seamă. În cele din urmă, adunându-și curajul, ceru explicații și glasul îi tremura ușor de încordare. Ca la un semn, scena împietririi, consumată mai înainte, se pulveriză, probabil, după o înțelegere tacită și, stimulați puternic de controversa iscată de oaspetele absent acum, soții Alexe se grăbiră să pună în funcțiune mecanismul lor de sortare și etichetare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o formulă știută din copilărie: Părul tău să putrezească și al meu să crească. Repetă de câteva ori, absentă. Apoi se opri îngrozită, nu știa dacă din greșeală nu inversase cumva formula. Avea un gol, o neliniște, o stare de încordare. Nu înțelegea care era cu adevărat rostul acelei stagnări, ce se schimbase, de unde oare atâta apatie. De dimineață o văzuse pe Ioana, femeia de serviciu de la birouri, o brunetă mică și foarte vorbăreață, picotea pe un hârb de scaun, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
puternic supraviețuiește. Rita este o ființă expansivă, absolut exteriorizată, spune tot ce are de spus la momentul respectiv, și bine și rău, nu lasă clipa să treacă. Dacă se întâmplă să greșească, recunoaște totul și râde, plasează o poantă, aplanează încordarea. Are o mie și unul de prieteni, din blocul cu zece etaje, unde locuiește, îi cunoaște pe toți locatarii pe nume, știe pe unde lucrează fiecare dintre ei și câți copii are, cu majoritatea cunoștințelor se tutuiește, este devotată, prietenoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
geam, nici n-o iscodise, se simțise jignită de lipsa de încredere, de nesinceritatea sorei. Ținea în ea o taină o povară peste măsura puterilor ei, uneori, la masă sau în alte împrejurări, Carmina se uita în ochii Elenei, cu încordare, pătrundea în căpruiul irișilor invadați pe alocuri de verde, avea impresia că ar fi putut găsi acolo ceva, ceva asemănător cu o carte în care să poată citi secretul Elenei. Dar rămânea dezarmată, se izbea de nevinovăția ce transpărea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
le poată pricepe. Învăța o lecție de la prima lectură, avea o memorie formidabilă dar erau un chin pentru ea temele scrise, părea și caraghioasă, stătea aplecată peste caiet, cu degetele cocârjate pe luciul stiloului, icnind din când în când de încordare de parcă i-ar fi trebuit forță ca să caligrafieze. De aceea nici acum nu se obosise să scrie prea mult. Era precisă și sobră: Am plecat pentru că știam că n-o să-mi dați voie să mă mărit așa de tânără. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pământul fugea de sub picioare, obosi căutând și privi speriată înainte. Nu parcursese decât un sfert din cameră și oamenii se fâțâiau de colo, acolo, parcă-i râdeau în nas, deși știa bine că este invizibilă, simți cum se înroșește de încordare, parcursese toată încăperea, deschise o ușă, apoi alta, era întuneric dar nu destul de întuneric ca să nu vadă rochița de barchet albastru cu bleu aruncată pe speteaza unui scaun, căută cu privirea patul era gol, se întoarse, deschise o altă ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
răspundea ea în silă. Nu faci decât să-mi distragi atenția. După plecarea lui dura câteva zeci de minute sau ore până când se restaura starea de calm când se putea din nou concentra asupra temelor sale. În cele din urmă, încordarea dintre tată și fiică deveni maximă, Carmina răspundea reproșurilor cu vocea ridicată, tatăl se înroșea, se înfuria, vocea i se poticnea în flora faringitei sale cronice, gâfâia își pierdea glasul, și-l dregea, reîncepea asaltul. Ieși afară, te rog, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
știe cât îi rabdă inima să ignore existența Elenei, s-o alunge din suflet, din viața lor de zi cu zi. Ori poate nu voia să stârnească mânia bărbatului, nu voia să provoace vorbe de ocară era și așa destulă încordare în casă, deși, cu siguranță, se indigna mut: cum de era posibilă atâta nepăsare: El, bărbatul scosese niște bani de la CEC și cu asta se considera achitat, absolvit de orice grijă, ca și cum Elena murise iar el o dusese la groapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu voia să-și accepte înfrângerea, să facă acei pași vinovați către ușă, să coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gânduri și doar brațele care strângeau spasmodic marginile fotoliului, tremurând din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de când zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi era imposibil s-o mai ia din nou de la capăt. În mintea ei se așezase pâcla, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de povară. Unde e Fana? Femeia o privi cu ochii ei mărunți, foarte umezi, strânși între pleoape și cum ședea acolo, întârziind să răspundă, măruntă, aparent insignifiantă, ca un câine bătut ce imploră din priviri mila, Carmina se strânse de încordare și liniștea din casă, praful ce îneca încăperea și ochii Sidoniei atât de umezi încât cu greu reușeai să le deslușești culoarea, toate aceste amănunte o făcură pe Carmina să presupună un deznodământ neplăcut. Dintr-odată o revăzu pe Fana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să facă mai mulți copii și are marea vanitate de a descoperi prima roșie pârguită de soare-n grădină. Dar Ovidiu? Întrebă Carmina și se temu că fără să vrea îi dădea ultima lovitură Sidoniei, se strânse în ea de încordare, simți cum speteaza scaunului îi intră în spate, avu impresia că tegumentele Sidoniei se vor încreți, vor crăpa ca bălțile secate de apă și, în cele din urmă, se vor prăbuși pe covorul oltenesc într-un nor de praf înecăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]