540 matches
-
încotro. Nu vroiau adăpost. Nici siguranță. Vroiau libertate. Serbarea din castan Fetița cu agrafe colorate în păr, se oprește brusc lângă un castan. Ceva se mișcă foarte iute pe scoarța copacului. Seamănă cu șoricelul dar are o coadă deasă și încovoiată. Riana se uită fix la animăluț, fără să se mai miște. Vrea să vadă tot ce se întâmplă. Veverița aleargă în sus și în jos pe scoarța copacului, cum alergăm noi pe ciment, poate și mai repede. După ce se asigură
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
V-ați fi așteptat la altcineva? Nu dacă Obiectul Obscur era perfectă pentru a juca rolul surorii răzbunătoare, era de la sine Înțeles că eu aveam să-l joc pe profetul bătrân și orb. Părul meu sălbatic sugera clarviziunea. Poziția mea Încovoiată mă făcea să par gârbovit de ani. Vocea mea pe jumătate schimbată avea o calitate dematerializată, atinsă de har. De asemenea, Tiresias fusese femeie, desigur. Dar pe atunci nu știam acest lucru. Și În scenariu nu era prevăzut. Mie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
din gloria sa trecută. Recepționerul și casierul lucrau după geamuri antiglonț. Mocheta vieneză era umedă sub caloriferele care picurau, iar oglinzile fuseseră scoase, lăsând În urmă dreptunghiuri fantomatice de ghips și șuruburi decorative. Liftul era antebelic, cu gratii aurite și Încovoiate, ca o colivie. Pe vremuri existase un liftier; acum nu mai era. Ne-am Înghesuit geamantanele În spațiul strâmt și am Închis ușa. Aceasta tot sărea de pe șină. A trebuit s-o Închid de vreo trei ori până când mașinăria s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
din a-i sparge nasul lui Perir. Părul îi era răvășit și nearanjat. Nasul, semnificativ mai turtit acum, era roșu și din el curgeau două linii de sânge de roșu rubiniu. Fruntea purta și ea urmele coliziunii cu masa. Stătea încovoiat, din cauza durerii de la rinichi, iar hainele începeau să-i fie din ce în mai roșii, sângele nedând vreun semn că ar vrea să se oprească din curs în viitorul apropiat. Deși nu mă îndoiam că durerea de la rinichi ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
reped să-și ia armele și se așază în formație. — Doi... Pusio privește concentrat. Are la început impresia că fiecare apucă la întâmplare ce-i cade în mână: care un scut lung și arcuit, care o sabie dreaptă, care una încovoiată. După ce-i observă însă cu atenție, își dă seama că scutul face întotdeauna pereche cu spada, iar tracii se apără numai cu paveze mici, rotunde sau pătrate, și mânuiesc doar săbii cu lama scurtă, toate curbate, uneori chiar de la mijloc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nici lui Nishi despre ce-i zisese Matsuki. Nu știa de ce, dar îi era teamă să le spună și lor. Samuraiul se ridică în picioare ca să-și alunge din minte cuvintele lui Matsuki. Coridorul ce străbătea cala era lung și încovoiat ca un arc pe partea ce forma carena vasului. Pe partea opusă se înșirau cabinele înțesate cu desagi, cabina cea mare a negustorilor, după care urmau cămara și bucătăria japonezilor. Dinspre cabinele cu încărcătură, venea miros de praf și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
stâlpul lui Velasco, răsună un glas: — Am... trăit...! Pălălaia se domoli abia după multă vreme. Până atunci temnicerii și slujbașii rămaseră departe tremurând de frig. Chiar și după ce focul se stinse, cei trei stâlpi rămași fără osândiți, continuară să fumege încovoiați ca niște arcuri. Temnicerii adunară oasele și cenușa într-o desagă, apoi o umplură cu pietre și plecară să o arunce în mare. Valurile înspumate care acopereau plaja înghițiră desaga aruncată se temniceri, se izbiră unele de altele și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
câinele, spre a-i oferi bărbăția contra unui pergament dintr-acelea. Bătrânul îl urmă pe graf într-o încăpere rotundă, ai cărei pereți gemeau de arme și trofee cinegetice. Pumnale cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze ceva din violența pentru care
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pâlnie de tablă, cât îl țineau bojocii, împroșca sătenii cu vorbe meșteșugite: În premieră absolută! Faraonoaica cu coadă de pește, care cu amabilitate vorbește, vă înveselește și cu apă vă stropește ! Poate s-o pipăie cine plătește! înghițitorul de săbii încovoiate și de șerpi veninoși, care în drum spre țarigrad a rămas anume pentru această reprezentație! Piticuța fără mâini, care cu picioarele tricotează, desenează și cântă la cimpoi. Omul care vorbește fără să-și miște buzele! Surorile siameze, care se iubesc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
un soldat și o fetișcană se drăgosteau, în înfățișare. Ea - frumușică, gătită, roză, rotofeie și cu gropițe. Vorbea tot timpul, se apleca spre el, nu-i da pace, făcea pe supărata, se alipea mângâioasă. El o lăsa în voie, puțin încovoiat, ca un om care are alte treburi, cu gândul în altă parte, fără pretenții, fie că și le îndeplinise, fie că nu se mai gândea la ele, știind că ora e prea târzie ca să le mai ridice. Seara se lăsa
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lung și răvășit, care îi conferea, împreună cu barba neîngrijită, o înfățișare sălbatică și neliniștitoare. Purta cămașa de zale a soldaților auxiliari și pantaloni militari, dar singura sa armă era un soi de suliță scurtă, cu o lamă lată și puțin încovoiată, luată probabil de la un războinic hun. Omul se întorcea către ceilalți membri ai grupului și, cu strigăte răgușite, îi incita să-l urmeze. Sebastianus întinse mâna să-l apuce și să-l oprească, însă acela, văzând că el și tovarășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câinele, spre a-i oferi bărbăția contra unui pergament dintr-acelea. Bătrânul îl urmă pe graf într-o încăpere rotundă, ai cărei pereți gemeau de arme și trofee cinegetice. Pumnale cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze ceva din violența pentru care
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pâlnie de tablă, cât îl țineau bojocii, împroșca sătenii cu vorbe meșteșugite: În premieră absolută! Faraonoaica cu coadă de pește, care cu amabilitate vorbește, vă înveselește și cu apă vă stropește ! Poate s-o pipăie cine plătește! înghițitorul de săbii încovoiate și de șerpi veninoși, care în drum spre țarigrad a rămas anume pentru această reprezentație! Piticuța fără mâini, care cu picioarele tricotează, desenează și cântă la cimpoi. Omul care vorbește fără să-și miște buzele! Surorile siameze, care se iubesc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cale, dar infailibilă, de a ști că suntem frați. Nasurile și bărbiile. Bărbiilor, desigur, le pot face vânt într-un minut, spunând că eram aproape lipsiți de ele. Nasuri, însă, aveam categoric și erau aproape identice: două organe mari, cărnoase, încovoiate ca niște trompe, care se deosebeau de orice alt nas din familie cu excepția, evidentă, a scumpului stră-străbunic Zozo, al cărui nas, bulbucându-se dintr-un vechi și timpuriu dagherotip, mă alarmase considerabil în copilărie. (Apropo de nas, Seymour, care, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cineva pe lună? Șterse pălăria de fetru cu cotul, ieși cu spatele În vestibul, Încuie și Încercă ușa, chemă liftul, și coborî. Domnul Sammler, bătând din nou străzile, care acum erau de un albastru Închis, o lucire albăstruie de la felinare. Încovoiat, mergând repede. Avea numai două ore, și dacă nu reușea să prindă autobuzul Între 86th Street și Second Avenue, avea să fie nevoit să ia un taxi. West End-ul era foarte posomorât. Prefera chiar și Broadway-ul cel fumegând, oftând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
spus la Început. Există și un instinct Împotriva aruncării În Lumea de Apoi. Punerea În scenă, pentru o asemenea conversație, era În sine curioasă - covoarele verzi, glastrele mari, draperiile de mătase din sufrageria răposatei Hilda Gruner. Aici Govinda Lal, mic, Încovoiat, adumbrit, cu tenul lui auriu-ruginiu, fața și barba pline, era ca un ornament sau o pictură orientală. Chiar și Sammler pica sub această influență, ca o siluetă În culori indiene - obrajii roșii, părul alb răsfirat la spate, cercurile ochelarilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am prins un moment să mă uit mai atentă la fața ei. Cerceii erau într-adevăr fumoși: obiecte mici și delicate, făcute din aur și perle minuscule de cultură. Fața îi era alungită și slabă, iar nasul doar o idee încovoiat spre vârf. Iar ochii - nu, nu atât ochii, cât genele... erau enorme: bolte mari și bej înconjurate de gene dese. Ca diadema aceea țepoasă pe care o poartă Statuia Libertății. — E primul post de profesoară pentru Sheba, a zis Ted
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a trecut pofta de răzbunare și mă încerca o teamă nebună ca nu cumva să fi gândit cu voce tare. Era un tip pătrat, cu umerii la fel de lați ca și șoldurile, avea brațele scurte și umflate de mușchi atârnându-i încovoiate fără să se atingă de trup, picioarele-i semănau cu doi cârnați făcuți în grabă părând că vor să-i iasă din pantalonii prea strâmți, capul lui mare ca de taur, aproape disproporționat, era acoperit cu păr scurt și țepos
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
muiată de vremurile prin care trecuse. Îi simțeam puterea strunită de sufletul lui cald. Era un bărbat coborât de pe columnă, cu părul sur, răvășit de parcă tocmai venise din luptă, cu sprâncene stufoase și privire atentă, un nas proeminent și puțin încovoiat ca la șoim, fața nerasă și brăzdată de riduri adânci, un om care impunea respect și care părea că respectă tot ce mișcă pe lângă el. Aș fi vrut să-i răspund, dar gura mea nu putea scoate niciun sunet. Dacă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mă gândii și la Chiva, care poate trăiește, care poate-i întinsă cu brațele înainte în fundul apei negre, în mocirlă, printre ierburi... Și simții mânile grele, și văzui ochii răi, lucitori, care parcă mă ardeau; țeava se aplecă și degetul încovoiat al mânii drepte tresări! Un tunet lung, care cutremură adâncile lunci bătrâne, pocni. Și mă prăbușii și eu ca într-un întuneric nesfârșit. Când deschisei pleoapele spre stele, lângă mortul cu ochii neclintiți albi, simțeam încă în jurul gâtului strânsoarea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întoarseră capetele. Pe cărarea din marginea șoselei se ridică un țigan cărunt, cu obrazul pământiu și zbârcit. Mustața aspră îi era împărțită în două sub nas printr-o ruptură în buza de sus, care-i arăta dinții lungi, albi. Sta încovoiat, în surtucu-i peticit, desculț, cu izmene albe, cu mânile strânse sub brâul roș. Începu să scâncească răgușit, stâns: — Faceți-vă o pomană, oameni buni... M-a apucat vătămătura... Și mă ține, mă arde, nici nu mai pot merge... Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ciohorăni! strigă cineva. Îi cunosc. Cel lung a fost și la ocnă! Țiganii voiau să se năpustească peste mort, pe lângă răchită, spre huceagurile apropiate ale Moldovei. Dar din toate părțile deodată, scurt, izvorâră oamenii întinzând cu brațe tari toporâștele; coasele încovoiate fulgerară în lumină, se atinseră, se opriră cu sunete domoale, în jurul capetelor fugarilor. Ghemuiți unul în altul, țiganii încremeniseră ca niște stane de piatră între ascunzișuri. Își zbăteau piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
muncel, pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor, apoi, cu aripile întinse, ușor încovoiate, lunecară spre crucile de piatră. — Ce caută prunii aici, și crucile? întrebai eu. Parcă a fost un țintirim în locul acesta... — A fost, răspunse bătrânul întorcând spre mine barba-i albă și ochii albaștri, dar nu cum îți închipui dumneata... Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
despre această povestire, în recenzia la volumul Cântecul amintirii din Convorbiri critice, nr. 8 din 25 august 1910, că este „numai o țesătură de lumini și umbre, în care parcă ghicim un înțeles“. Hoțultc "Hoțul" Boierul Costea Forăscu, îngrămădit și încovoiat în mantaua-i groasă, pătruns de apă, de frig și plictiseală, își opri capul la casa chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, pâlpâia focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
două ori scurt și a treia oară înclinându-se prelung. Puiul și-a luat zborul țârâind. Am smuncit strunga și crapul cel mare, pe care îl vestise uncheșul, s-a învăluit învolburând apa. Pe când eu îl țineam în coarda adânc încovoiată a vergii, Mitrea s-a înălțat la gard, stând nalt și negru în răsăritul de soare, ca un Mefistofel, rânjind nu cu părere de bine. În acea clipă am auzit în marginea luncii și cântecul din ajun al rudăresei. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]