1,207 matches
-
Cronicar Recîștigarea paradisului Numărul 13 al revistei CULTURA (8 aprilie 2010) a atras atenția Cronicarului prin cuceritorul eseu al lui Mihnea Rudoiu, inspirat de lunile petrecute de autor în Sudan. Textul se intitulează „I'll follow the sun. Sudan: loc încremenit" și este trecut la categoria reportaj, încadrare care nu l-ar nemulțumi pe Cronicar dacă verva autorului n-ar preschimba textul într-o veritabilă bijuterie de limbă. De aceea, articolul care se întinde pe patru pagini de revistă e mai
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6398_a_7723]
-
mult zgomot - voia să audă mistreții înainte să apuce să-l atace. Era conștient de propriai încordare; de jur împrejurul lui jungla emitea zeci de mii de sunete, dar se auzeau și țipetele pescărușilor, și vuietul îndepărtat al valurilor, iar dacă stătea încremenit locului și asculta un minut, își putea auzi pulsul zbuciumat în căldura cărnii sale și pocnetul sudorii în urechi. Dacă mai stătea nemișcat alte două secunde, îl descopereau insectele, zumzăindu-i în jurul capului. Propti pușca de un bananier pipernicit și-
Denis Johnson - Arborele de fum by Mircea Pricăjan () [Corola-journal/Journalistic/6412_a_7737]
-
nu de sinceritate, cum consideră Nicolae Manolescu mărturisirile lui Petru Dumitriu, fapt este că ele corespund unor situații reale. Așa s-au întâmplat lucrurile și nu altfel, din nefericire pentru cel care le povestește. O primire de gheață în Occidentul încremenit ideologic la cote stângiste, nedispus să întâmpine cu înțelegere, necum să sprijine în vreun fel, un act precum acela al lui Petru Dumitriu. Ceva asemănător se întâmplase cândva cu alt compatriot, Panait Istrati. Episodul se repeta. Loviturile cele mai dure
Cazul Petru Dumitriu by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4806_a_6131]
-
stătea complet nemișcată. Dumnezeu știe la ce se gândea. Până la sfârșit a fost un mister pentru mine. Uneori fulgi de zăpadă cădeau în preajma ei. Zăpada sau frunzele, deși cel mai des era ploaia. Uneori voiam să țip, să tulbur liniștea încremenită, care în acel moment părea să fie doar a ei. Iar apoi, într-o clipită, dispărea în negura apelor. Era o clipocire sau sunetul clipocirii, urmat de tăcere. Cât de îngrozitoare erau acele secunde, păreau să dureze la nesfârșit! De parcă
Marea casă by Carmen Toa () [Corola-journal/Journalistic/4697_a_6022]
-
naturalețe, lipsit de teatralitate, așa cum nu se mai întâlnește la fetele din ziua de azi. Părea că undeva în adâncul meu s-a aprins o lumină dulce, care mă făcea să mă topesc de duioșie. - Am avut ciclu. Am rămas încremenit. Fusesem luat prin surprindere. Încă de la bun început, Mutsuko mă uimise cu acest fel aparte de-a vorbi. Deși era de obicei o femeie reținută, știuse să vorbească de-a dreptul, fără ocolișuri, atunci când inițiase dialogul erotic sau când mă
TAICHI YAMADA N-am mai visat de mult că zbor () [Corola-journal/Journalistic/4393_a_5718]
-
Ciutacu" A trecut ceva timp de când ați plecat de la Antena 3. Cum vedeți acum această mișcare? C.V.: Se fac nouă luni, e aproape un copil. Mișcarea a fost îndrăzneață, chiar revoluționară, aș spune. Și a spart niște bariere. Piața era încremenită, toată lumea stătea pe curul ei. Oricât nu le-ar plăcea unora să recunoască și cu toată aprecierea pentru performanțele profesionale ale foștilor mei colegi, cel puțin imagistic, Antena 3 a fost ani de zile "Badea, Gâdea și Ciutacu". Și s-
Exclusiv - Ciutacu: "Trecerea de la Antena 3 la România Tv a fost un șoc, chiar și pentru mine. Profesional, 2013 a fost un an mediocru". Ce promite pentru viitor - Interviu DC News by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/57677_a_59002]
-
belciug sforăind tare, în jurul fermelor lăsate în voia Domnului și bucata de hambar care rezistă în al cărui colț un bursuc sau o nevăstuică se ascundeau la cel mai mic zgomot pentru că totul se temea de tot în acea pustietate încremenită, inclusiv țipetele tucanilor repetând necontenit ceva ce eu nu înțelegeam așa cum nu l-am înțeles pe tata când s-a îmbolnăvit acum doi ani și ne-a cerut să-l culcăm în patul de la mansardă în care nu mai dormise
António Lobo Antunes - Arhipelagul insomniei () [Corola-journal/Journalistic/5672_a_6997]
-
părți se desfășoară în spațiu (de aici folosirea termenului «pe jumătate frate» în loc de «urmaș»); ele nu sunt legate, pentru a forma o serie. Ci se răsucesc unele într-altele, se întrețes, într-o conexiune strict spațială. Timpul stă pe loc încremenit. Partea a patra e singura care reprezintă timpul și constituie o urmare reală a celorlalte trei”. Prin experimentul propus, L. Durrell se înscrie în descendența prozei lui J. Joyce, V. Woolf, sau W. Faulkner, fiind departe de, să zicem, naturalismul
Centenar Lawrence Durrell by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/4513_a_5838]
-
scurt moment de tăcere. Și așa mai departe. Drumul faimos din Ion reprezintă o astfel de ruptură între realitate și ficțiune. E o bandă izolantă. De-a lungul câtorva pagini nu se întâmplă nimic, nu se aude nimic, peisajul pare încremenit, ca și lucrurile sau oamenii. Scriam în Istorie: „Nemișcarea și liniștea sunt o intuiție remarcabilă a romancierului (realist): sunt ca o pauză în marele spectacol al lumii ... Câteva clipe timpul vieții e suspendat: începe timpul ficțiunii.” Acestui interval insonor îi
Două estetici by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3499_a_4824]
-
gând fraza de mai sus, stăteam cu fața spre mare, aveam inima strânsă, dar tot nu reușeam să trec, nici în imaginație, dincolo de ceea ce vedeam: un golf imens, câteva bărci care vibrau schimbându-și culoarea, alb, albastru, cenușiu, un vapor încremenit exact în mijlocul peisajului pe care mi-l decupasem, alcătuindu-mi propria realitate fictivă, și, lenevind în depărtare, plutind pe apele albastru-cenușii, un cârd de pescăruși. M-a trezit din visare telefonul lui Ioan T. Morar, de la celălalt capăt al orașului
J. J. în vizită la V. W. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3159_a_4484]
-
lăsat în compania ogarului vigilent al gazdei, care îi vânează fiecare mișcare, terorizându-l până la întoarcerea stăpânului său: „Când ogarul se năpusti peste el în bucătărie, poetul ținea în mână o tartină cu icre roșii. Și așa a și rămas încremenit. Prinse un moment când ogarul își culcă botul pe genunchii săi și încercă să o bage în gură, dar dihania aia își înălță fulgerător botul spre el și începu să-l hârâie și să-l împingă cu colții în piept
Un basarabean în România by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3109_a_4434]
-
între cele două ipostaze timpul se mișcă. Acolo unde o clădire sau alta domină peisajul, mișcările timpului par să-și fi lăsat amprenta mai mult asupra celei din urmă, limbile ceasului dintr-un turn de veghe par să fi rămas încremenite, iar timpul să fi înghețat pe cadran. Un castel, într-un vârf de munte golaș, este acum identic cu cel de atunci. Doar pantele abrupte ale muntelui stâncos s-au mai îmblânzit și vegetația l-a luat cu asalt. Alteori
Timp fotografiat by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/2943_a_4268]
-
este întotdeauna în defavoarea lui. Undeva, o carieră de piatră, ce păstrează urmele agresivității umane, va fi luată în primire de ape și brutalitatea șocantă a primei fotograme se îmblânzește, devenind, dacă se poate spune așa, pitorească. Sunt și așezări omenești încremenite, iar acolo unde timpul se exprimă prin acțiunea umană, natura se contemporaneizează, făcând un transfer fulgerător, ca și când un veac și jumătate ar curge brusc în prezent. Spuneam la început că prezentul unei acțiuni poate să devină mai durabil, într-o
Timp fotografiat by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/2943_a_4268]
-
unicul vis prin care ochii tăi, pot deveni un etern viitor. 2616. Amintirea este lumina libertății de sine a spiritului. 2617. Amintirea este unica libertate a acestei lumi, care te duce În viitorul unde orice voință este posibilă față de trecutul Încremenit și neschimbat. 2618. Amintirea este eliberarea de sine a cuvântului Întrupat din noi. 2619. Amintirea este ramul unei istorii care lovește În fereastra Destinului, spunându-i cât este de etern. 2620. Amintirea inimii mele se hrănește cu urmele lăsate de
Culegere de înțelepciune. In: Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/99_a_390]
-
dorind voința pierdută din lumea adevărată a Destinului, care se pierde adânc În Dumnezeu. 2624. Amintirea este și va rămâne izvorul suferințelor acestei lumi, unicul adevăr! 2625. Amintirea este adevărul lumii care ne arată că lumea reală nu avea trecutul Încremenit ci se revărsa către viitorul tuturor oportunităților. 2626. Amintirea ne arată sensul invers al scurgerii temporalității, cum de altfel este lumea reală și nu această lume imaginară a Iluziei Vieții. 2627. Amintirea este unicul adevăr din acest vis al vieții
Culegere de înțelepciune. In: Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/99_a_390]
-
dată greșit datorită Iluziei Vieții. 2636. Amintirea iubirii este dorul care doare cel mai tare, fiind propriul nostru sine. 2637. Amintirea este sinele nostru care se vrea călător liber spre viitorul tuturor libertăților față de lumea care merge mereu spre trecutul Încremenit. 2638. Amintirea este unica ce poate rupe tăcerea lumii prin voința preluată din viitor. 2639. Doar amintirea poate poseda voință În această lume fiindcă aparține unui viitor care primește trecutul În brațele sale. 2640. Omul nu posedă voință În această
Culegere de înțelepciune. In: Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/99_a_390]
-
să fie lăsat în pace. Universul lui mental nu părea să se întindă dincolo de fotoliul de bambus în care se tolănise ostentativ, fumând și sorbind impasibil din paharul cu băutură aflat la îndemână. E nevoie de tulburarea atmosferei de tihnă încremenită pentru ca marinarul să- și abandoneze placiditatea absolută și să ia contact cu lumea înconjurătoare. Falsului nonconformism promovat de eroii deja consacrați ai revistei - Dr. Justice, Rahan, Robin des Bois etc. -, prin atitudinea cărora vorbea de fapt conformismul rânced al stângismului
Prima întâlnire cu Corto Maltese (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2981_a_4306]
-
deosebit. O tensiune nemaiîntîlnită pînă atunci. Un coleg de an, Dărăban, tocmai întreba de ce uraniul și celelalte bogății ale României se trimiteau în Rusia. Așa ceva nu se mai întîmplase, să-ți exprimi liber și cu voce tare părerea. Stăteam acolo încremenit, cînd deodată am fost împins din spate; soseau studenții de la medicină și agronomie. Cînd m-a zărit, prorectorul Cristodorescu mi-a făcut semn să plec. Am înțeles doar mai tîrziu că dorise să mă protejeze și că acolo urma să
Ioan Holender: Ultimii ani în România by Magdalena Mărculescu () [Corola-journal/Imaginative/14725_a_16050]
-
Eugen Bunaru Stampe încremenite în mișcări hieratice, priveliști mentale și fizice, poemele lui Bunaru au delicatețea unor haiku-uri și zveltețea unor plante de primăvară... Un vag bacovianism direcționează poemul înspre o zonă a nostalgiei și a tristeții difuze pe care, apoi, conștiința lucidă
Doi poeți - Eugen Bunaru by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/3324_a_4649]
-
interior de un Ťproiect utopicť al teatrului, care dă totodată legitimitate actului critic. Atunci cînd utopia se împlinește spectacular, fie și pentru o clipă, ea generează un efect de reverberare, de persistență în timp. Nu e vorba de un model încremenit, pe care criticul caută să îl regăsească într-un spectacol sau altul, la un creator sau altul, ci de o Ťutopie în mișcareť, perfect adaptată pluralității teatrului. ș...ț Acest crez îl vom regăsi, prezentat dintr-o altă perspectivă, într-
Laudati odomini George Banu by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/11144_a_12469]
-
în mișcare. Și totuși povestea nu are sens decît dacă acea constantă mișcare se desfășoară, apoi se oprește, lăsîndu-ne să simțim și să gîndim într-un fel nou. Cînd m-am uitat la fotografia din program cu ușa și ceasul încremenit, am văzut deasupra niște litere uriașe care alcătuiau cuvîntul TEATRU. Nu dăm întreaga denumire, ci numai "Teatru". Dar ce este teatrul? Ce înseamnă teatrul în lumea de azi? Care e sensul teatrului? Care e funcțiunea teatrului? Care e utilitatea teatrului
Peter Brook - Discurs de recepție by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11168_a_12493]
-
săptămîni, pînă la capitala Regatului României de la sfîrșitul secolului al XIX-lea (în care funcționau deja Teatrul Național, Academia, Banca Națională, Universitatea, Ateneul Român) distanța în planul progresului este incomensurabilă. Într-o singură generație românii au făcut trecerea de la o încremenită societate cvasi-rurală cu vizibile reminiscențe feudale, la o societate modernă, dinamică, în ton cu realitatea europeană a momentului respectiv. Cartea Ioanei Pârvulescu este o reverență adusă acestor oameni ai începutului de drum care, prin curiozitatea, entuziasmul și energia lor puse
Viața și opiniile bonjuriștilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10998_a_12323]
-
se impună brusc atenției: timpul care se scurgea dintr-un ceasornic invizibil, vîna roșie a unui termometru, lumina care se prefira, ca o pînză de păianjen, prin ochiurile perdelei de dantelă, o lacrimă de apă suspendată la buza robinetului și încremenită acolo; toate s-au mpletit într-un zid, prea subțire, prea străveziu însă ca să poată stăvili vocea lui Clyde: - I-am trimis un inel din Germania. Dacă asta înseamnă logodnă. Mă rog, ți-am spus că sunt evreu, sau, cel
Truman Capote O vară de răscruce by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/10795_a_12120]
-
a lui Marin Sorescu, bine și cu partidul și cu Europa Liberă, devenit chiar ministru iliescian, sau caracterul dictatorial al ahtiatului după putere, titluri și privilegii care este Eugen Simion, cocoțat la președinția atât de dubioasei Academii, instituție rămasă cam încremenită și după ^89 în ciuda alegerii unor membri pe deplin valoroși". Relațiile autorului cu celebrii critici stabiliți la Paris sunt punctate într-un spirit realist precum o experiență comună a accesului la adevăr: "Până la evenimentele din ^89, Monica și Virgil își
Tablou de epocă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10218_a_11543]
-
le aud doar la nașterea lor întotdeauna particip doar pe furiș ciulind urechile se lamentă Scribul în urma Stăpînului mergînd cît timp acesta nu-l băga în seamă avînd un ochi ațintit spre fruntea cerului iar celălalt spre floarea de lotus încremenită parcă plutind Ierihon De mai mult timp poema stearpă era nici un alt cuvînt din ea nu ieșise altele noi n-au fost auzite sau văzute intrînd poetul își chemă poemul la el și-i spuse intră la noapte la ea
Octavian Doclin by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/10509_a_11834]