1,020 matches
-
fi dublat populația ei? Pe când așa, din cauza avorturilor pe care le fac românii suntem în pericolul de a ajunge să fim stăpâniți de națiunile conlocuitoare și de a pieri ca popor! Citim adesea prin ziare sau vedem la televizor crime înfiorătoare, criminali în serie fără rațiune, fără conștiință, și ne umplem de furie, grăbindu-ne să ne exprimăm indignarea; declarăm sus și tare că asemenea indivizi nici nu merită să fie numiți oameni, ci fiare, bestii și le pronunțăm sentința pe
PRIMĂVARĂ, MAMĂ ŞI MOARTE de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 1979 din 01 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385273_a_386602]
-
deconstructivismul ateu îl produce azi lumii nu se oprește însă aici. Acesta ascunde, în spatele torentului dezlănțuit de minciuni prezentate cu sârg drept adevăruri fixe umanității - masca perfectă, de fapt, a dublului discurs cotidian -, un chip nevolnic și de un inestetism înfiorător al Realiei contemporane, chip pe care numai zeul întunericului însuși l-ar fi putut vreodată desena. Căci, practic, nu ai cum să îl pupi în bot pe Lucifer și, în egală măsură, să îl ții de-o aripă pe Dumnezeu
ODRASLELE DIAVOLULUI ŞI CONTRAFACEREA ACTULUI DEMOCRATIC de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1285 din 08 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349179_a_350508]
-
Roxana Covrig Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, susține că asemănările discursurilor susținute de Traian Băsescu și de Klaus Iohannis sunt izbitoare și înfiorătoare. "Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați. Înțeleg că vreți neapărat binecuvântarea jupânului dreptei, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi considerați pe toți românii amnezici sau masochiști. Dacă tot a ales să vorbească, cu o oarecare întârziere, e drept, pe
Lia Olguța Vasilescu: Traian Băsescu a vorbit prin gura lui Klaus Iohannis. Asemănările, înfiorătoare by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/28387_a_29712]
-
potopul asupra noastră!... Nu mă părăsi!... Nerezistând torturii Dumnezeiești baba trântește poarta și alergă în pridvor. În curte se dă o adevărată bătălie cu forțele nevăzute ale duhurilor rele. Alaiul de exorcizare se poticnește și cântările sunt întrerupte de urlete înfiorătoare ce ies din gura femeii. O voce groasă și înfiorătoare îi amenință să nu-i calce teritoriul că le sucește mâinile și picioarele sau le piere graiul. Cântărețului i se încețoșează mintea și uită cântările, voinicilor li se înmoaie picioarele
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
trântește poarta și alergă în pridvor. În curte se dă o adevărată bătălie cu forțele nevăzute ale duhurilor rele. Alaiul de exorcizare se poticnește și cântările sunt întrerupte de urlete înfiorătoare ce ies din gura femeii. O voce groasă și înfiorătoare îi amenință să nu-i calce teritoriul că le sucește mâinile și picioarele sau le piere graiul. Cântărețului i se încețoșează mintea și uită cântările, voinicilor li se înmoaie picioarele și cad în genunchi. Părintele Popa Ștefan se izbește de
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
apă în loc de vin, a unui bolovan în loc de mâncare și punera la gură a unui lacăt fiindcă a mințit (atenționare pentru copiii care au înțes foarte bine ce-i așteaptă când nu spun adevărul), lăudându-se că el a răpus Dragonul înfiorător) și nostima sa iubită Papagena (soprana Oana Șerban), o pereche minunată care au cântat, dansat foare frumos, au fost exuberanți. În finalul spectacolului, prin geniala idee a regizorului prof.univ.dr. Cristian Mihăilescu, scena este inundată de zece „papaghenuți” cu un prâslea
AȘ VREA SĂ FIU COPIL CA ALTĂDATĂ de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384026_a_385355]
-
de Getta Neumann, publicat în Ediția nr. 2159 din 28 noiembrie 2016. Un film neobișnuit despre Holocaust, mai dur și mai puțin emoțional decât tot ce cunosc. Nu am vărsat o lacrima, dar am ieșit cu capul într-o încleștare înfiorătoare. Laszlo Nemeș, cineast maghiar de 38 de ani, din familia căruia mulți au pierit în Holocaust, a produs un film care a suscitat multe discuții, a fost distins cu Grand Prix la Festivalul de la Cannes și a fost nominalizat la
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383466_a_384795]
-
acestea, darămite să le vezi. De fapt, clement și ... Citește mai mult Un film neobișnuit despre Holocaust, mai dur și mai puțin emoțional decât tot ce cunosc. Nu am vărsat o lacrima, dar am ieșit cu capul într-o încleștare înfiorătoare.Laszlo Nemeș, cineast maghiar de 38 de ani, din familia căruia mulți au pierit în Holocaust, a produs un film care a suscitat multe discuții, a fost distins cu Grand Prix la Festivalul de la Cannes și a fost nominalizat la
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383466_a_384795]
-
să facem? Ne-a bătut Dumnezeu, că prea s-au înrăit oamenii! Sigur că era un adevăr, dar atitudinea de resemnare a fost extrem de dăunătoare. Când mai ieșea câte un specialist cu atenționări și propunea măsuri ample pentru combaterea efectelor înfiorătorului monstru natural, invariabil, toți ridicau din umeri, cu zâmbete ironice: de unde bani? Și când dezastrele erau evidente, ca niște eroi, politicienii încălțau cizmele de cauciuc și luau măsuri „ferme” de reparat daunele. Bineînțeles, cu niște costuri uriașe. Dar oamenii aplaudau
SECETĂ ŞI INUNDAŢII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1685 din 12 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383048_a_384377]
-
guarzilor naționali care trăgeau” și cântă cuplete sfidând armata și moartea. M-am întrebat ce curaj trebuie să fi avut acel copil, într-o împrejurare în care oamenii maturi tremurau și pe care autorul a descris-o astfel: „Priveliștea era înfiorătoare și plină de farmec. Gavroche, ținta, îi necăjea pe țintași. Părea că petrece grozav. Era ca o vrabie care ar ciuguli vânătorii. Răspundea cu un cuplet fiecărei descărcări de armă. Îl ocheau întruna și dădeau greș de fiecare dată. Gărzile
GAVROCHE ÎN LITERATURA FRANCEZĂ ŞI ISTORIA ROMÂNIEI [Corola-blog/BlogPost/92494_a_93786]
-
nu se ferea, și progeniturile. Mari genii și autori și ei, ca și ilustrisimii lor părinți. Impostori, bețivi, stricați până în măduvă. De o ferocitate și o mârșăvie fără seamăn. Pentru ei nu există pedeapsă născocită de omenire care să plătească înfiorătoarele chinuri și orori la care au supus acest blând popor timp de 25 de ani, și mai ales cele pe care slugile lor năimite le săvârșesc în aceste zile tragice, îngrozitoare, în aceste zile de Crăciun însângerat. Și totuși, primul
Tinerii eroi și năpârcile. Iluzii seculare și glorii de o zi [Corola-blog/BlogPost/93185_a_94477]
-
imaginație - dacă în viața reală ați sta pe o mină, știind că o mișcare ar putea-o face să explodeze, care ar fi ultimul gând? Ce ar face Mihai Călin? Asta încerc să fac în spectacol - să experimentez situația asta înfiorătoare. Probabil că aș fi la un pas, sau chiar aș face pasul ăla - așa cum încerc și aici, spre final, să mă ridic. Și, în felul acesta, să termin rapid cu tot. Care este mesajul pentru publicul din serile ce vor
„NO MAN’S LAND” – TNB / MIHAI CĂLIN: „PERSONAJUL SUNT EU, ÎNTR-O SITUAȚIE IMAGINARĂ” [Corola-blog/BlogPost/93412_a_94704]
-
în două țepe, ridicate în apropierea Bastionului Croitorilor-locul Monumentului, de azi, al lui Baba Novac. Execuția a avut loc în prezența Autorităților, nobililor și a generalului mercenar, Gheorghe Basta, care urmărise execuția de la fereastra unei case din Piața orașului. În timpul înfiorătorului supliciu al lui Baba Novac și a duvovnicului său sârb, Basta privea acest “spectacol” de la una dintre ferestrele reședinței princiare. Generalul Basta s-a instalat la Cluj, într-o casă situată în actuala Piață a Muzeului, cunoscută, ulterior, sub numele
La Cluj, CELEBRAREA EROULUI BABA NOVAC – CĂPITAN AL VOIEVODULUI MIHAI VITEAZUL [Corola-blog/BlogPost/93460_a_94752]
-
când treceam prin dreptul cimitirului, întorceam capul în partea opusă, ori închideam ochii, de mă împiedicam. Cum auzisem de la colegi poveștile lor cu vârcolaci și morți vii, i-am lipit și eu lângă frica mea și am obținut o poveste înfiorătoare. Ba, mai mult, m-am dat viteaz și am spus-o cam așa: Într-o seară, când se întunecase, mă întorceam de la vie cu traista plină de struguri. Când am ajuns în dreptul cimitirului, am văzut că se ridică dintr-un
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
năvăli asupra Stațiunii din cauza piticilor. Trupa de călăreți pe lupi albi „Liliput”! Omuleții au vreo zece animale, pe care le chinuiesc, senini, călărindu-le pe deșelate. Fac turnee în tot Regatul; au fost primiți și la Palat. Se povestesc lucruri înfiorătoare despre lupii albi, or, piticoții îi freacă în fel și chip, fără ca fiarele să-și arate, vreodată, colții. Lupii erau aduși de mici, niște cățeluși, nimeni nu știe pe unde îi aflaseră liliputanii. Un călător a povestit, odată, că undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
pat Îmbrăcat, mulțumindu-se să Își dezlege Încălțămintea și să Își pună pe cap o beretă de noapte. Se gândi la tot ceea ce văzuse și auzise. La biserica morții. La mozaicul pe care Ambrogio nu Îl dusese până la capăt. La Înfiorătoarea sa mască funebră. Exista oare o legătură Între cele două obiecte? Cel iluminat de lumina artei și cel otrăvit de durere? Și de ce fusese ucis mozaicarul În felul acela, transformat În Însăși piatra operei sale? Continuă să Își pună Întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
morților. Ochii Îi scânteiau În semiîntunericul subteranei. Dante se gândise că erau reflexele torței pe perete. Sau că luciul nebuniei pusese stăpânire pe dânsul. Se retrăsese Îngrozit, acoperindu-și urechile cu mâinile, În timp ce omul murmura Încă ceva, cu un rânjet Înfiorător. Ani la rând Își reproșase gestul acela de lașitate. Nu avusese curajul de a-și pune la Încercare propria credință. Iar acum revedea același semn. Era așadar adevărat că, la Florența, sub privirea oarbă a cârmuitorilor, se țineau rituri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
avertisment tăcut de a nu merge mai departe. În mișcare, flăcăruia avu o scânteiere, iluminând mai limpede povârnișul. Flancul săpăturii nu mai era din rocă masivă. Pe suprafața acestuia se deschideau zeci de locuri de veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă Însuflețea acele membre descompuse. Orbite goale Îl urmăreau pe poet și mâini scheletice se alungeau din nișe, ca și când o Întreagă legiune infernală Îl aștepta acolo. Simți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
morților, În ziua Judecății. Dar acea resurecție avea ceva șovăielnic, de parcă ar fi fost o versiune mizerabilă, o parodie. În locul unor trupuri renăscute, curățate de păcat, membrele acelea care bâjbâiau spre dânsul În semiîntuneric păreau Însemnate de plăgile cele mai Înfiorătoare, prost Înfășurate În bandaje impregnate de sânge și puroi. Simți cum inima Îi stă În loc. Hoarda leproșilor imunzi nu trebuia să sosească, așa cum se temeau cei de la San Piero, ci se revărsase deja În măruntaiele Florenței, profitând de acel drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o alegorie a râului ce marchează hotarul cu Împărăția morților, se găseau băncile cadavrelor În așteptarea Îngropăciunii. Vii și morți laolaltă, se gândi Dante, ca În rotirile unui dans macabru. Poate că era un lucru bun faptul că acel spectacol Înfiorător era ascuns de vederea oneștilor cetățeni. Poate că vechii persani aveau dreptate: exista, Într-adevăr, o regiune a tenebrelor sustrasă ochiului luminos al lui Dumnezeu, un loc unde chiar și puterea lui ceda locul mizeriei cărnii. Revăzu atmosfera apăsătoare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
semnul, anunțând venirea lui Hristos. Există o constelație din patru stele mari, care alcătuiesc o cruce perfectă. Dante asculta cu gura căscată și cu ochii larg deschiși. — Și ce altceva ai mai văzut? — Munți de apă și pești nemăsurați, monștri Înfiorători și caracatițe cu tentacule ce urcau peste bord, răpind marinarii pe timp de noapte. Nimic altceva, În afară de frigul nopții și de arsura de peste zi. Poate că ar fi trebuit să atârn la prova pe vreunul dintre dușmanii mei, ca să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe trup nu se zăreau. Ceara clocotită fusese vărsată peste bietul om cât timp Încă mai era În viață. Probabil că Teofilo urmărise până la sfârșit mișcările asasinului, Înainte ca ochii să Îi fie arși de lichidul clocotit. Își imagină spectacolul Înfiorător ce avea să apară, odată Îndepărtat stratul solidificat. — Mai negi că un vrăjitor Își face mendrele În cetatea noastră? Îngăimă Bargello În spatele lui. Mortul părea să Își strige acordul, cu gura deschisă În urletul de pe urmă. Lui Dante i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ordinea temporală urma o logică necesară și că, prin urmare, primul act de violență era la originea celui următor, și așa mai departe, Într-o Înlănțuire cumplită. Dacă, Însă, vinovatul ar fi avut ca scop principal moartea lui Teofilo, sfârșitul Înfiorător al meșterului din Como putea fi doar un prolog tragic, o punere În scenă pentru a-i conduce pe toți pe o pistă falsă. Până În acel moment, căutase o rațiune pentru moartea lui Ambrogio. Dar acum, când și spițerul fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fac cei din Pisa? — Cu cei ca dânsul? Îi Închid Într-un turn zidit. Sau Îi atârnă de catargele galerelor, acoperiți cu păcură, ca să reziste mai mult fără să se descompună. Îi Îngroapă În cer, barbarii! Dante Își amintea de Înfiorătoarea poveste a contelui Ugolino, zidit de viu În turnul Muda, Împreună cu copiii săi. Corso Donati ar fi meritat același tratament... astfel s-ar fi conservat pentru multă vreme, servind drept pildă pentru alții. Un fulger Îi străbătu creierul. Pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
clipe, structura se mistuise și acum se scufunda, În timp ce mici flăcări de lumină țâșneau de pe resturile catargului și din ce mai rămăsese din castel pupa. Fosforul. Aceasta era singura explicație pe care mintea sa i-o sugera dinaintea acelui spectacol Înfiorător, mai curând decât să Închine steagul În fața ipotezei unei epifanii diavolești. Trebuie că exista fosfor În cala galerei, iar acesta fusese aprins, accidental ori deliberat. Un val de emoție Îl copleși, și căzu În genunchi pe scândura debarcaderului, În timp ce primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]