231 matches
-
ceva de moment... mi-am amintit că și eu găsisem un solz, și era motivul pentru care venisem aici, dar solzul se destrămase... nu era ceva menit să dureze, ci ceva atemporal, o sclipire de o secundă... Am privit-o îngândurat pe Iasomia. Părea că acum, nici ea nu mai credea în acea expediție sau în valabilitatea prezenței noastre acolo, sau în valabilitatea mea, și nici eu nu mai credeam în capacitățile ei supranaturale, sau că i-ar fi păsat în
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
aceeași aură de vis: culorile erau vii și totuși umbrite de vechime, obiectele emanau amintiri necunoscute mie, în tot spațiul pâlpâia nevăzut elanul locatarei, libertatea ei lăuntrică. Pe un colț de oglindă era prinsă poza fiului ei, Serge Ioan, zâmbind îngândurat dintr-un ev adolescent. — Faceți-vă comode, odihniți-vă și la ora opt veniți sus, la mine, să mâncăm, a spus ea, trezindu-mă din vraja ambianței. A plecat cu pași ușori, lăsându-ne singure. Prietena mea, mai practică decât
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
fiecare bolnav pe care-l în grijeam pre zența lui Iisus.“ Când a sfârșit, toată sala s-a ridicat în picioare și a cântat „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând“. A fost extraordinar. — Într-adevăr, se îngândură Ioana. — Care sunt prozatorii și poeții tăi preferați? am reve nit la întrebări. — Anatole France, Maupassant, Dostoievski, Proust, Saint-Exupéry, Leopardi, Pușkin, René Char, Minulescu, Musset, Shelley, Laforgue, Mallarmé. — Compozitorii favoriți? am luat-o mai iute. — Ravel, Debussy, Schubert, Wagner, se
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
de aici. De fapt, nici măcar nu a fost a lor, și-au însușit-o cu forța de la cineva prea naiv ca să-și dea seama că nici măcar cu autoritățile nu trebuie să mergi pe o relație bazată pe încredere, remarcă extrem de îngândurat preaonorabilul Poha. - Tu ce crezi? se întoarse el compunându-și o mină încurajatoare către tânărul care își freca nervos mâinile. Oh... mâinile... îți trădează nervozitatea... învață să te controlezi, îi aruncă. - Desigur, preaonorabile. Ce cred eu? Credeam că ați citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
care se făceau în toate camerele și-n gospodărie. Satul își avea spiritualitatea sa de neclintit, clădită în jurul bisericii ortodoxe și a legii morale. Oamenii trăiau solidar evenimentele și idealurile. Își cunoșteau bine rostul lor pe pământ și nu se îngândurau de graba timpului. În centrul virtuților stătea ortodoxia, făcând prezent trecutul, străluminând viitorul, exact cum spune Părintele Stăniloaie: „ortodoxia reprezintă poporul român, temelia tuturor legilor sale de viață”. (Ortodoxie și românism, 1936) În 1931, când Savel avea șapte ani, familia
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
prea repede, însă din nou nu am dreptate. Eu am luat-o și mai repede, cum aș vrea să-mi spună? Mai bine o sărut și repetă neîncetat în tăcere pentru el. Iubito, iubito! - Hai, spune dragule, de ce ești mereu îngândurat? Nu ar trebui să fii, eu nu te plac! Te iubesc, înțelegi? Hai spune și tu măcar, mă placi? Știi, te iubesc de mult, de când m-am mutat lângă voi, off mai bine tac, poate vei înțelege mai târziu! Laur
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
pe bogat, dar bogatul pe sărac, da. - Tu te-ai gândit vreodată dacă armata lui Puarem e săracă? Iahuben râse uimit: - Cum, armata noastră să fie săracă? Sau glumești! - Glumesc, după cum vezi. Iahuben tăcu, clătinând din cap. Apoi spuse, tot îngîndurat: - La Behdet a sărit un câine asupra mea și ca să nu-l ucid am intrat în căsuța unui om. M-a poftit să stau. M-am uitat ce face: făcea inele... Mi-a spus nevasta lui că face inele pentru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe locurile vechi, văzură că la poalele Muntelui de Foc unde fusese înainte câmpie, acum băteau valurile mării în stânci; vechea punte de pământ o înghițise marea. Auta strânse cu degete tremurătoare sulul cronicii și îl băgă în cutie. Era îngîndurat. Atlantida, în care trăia acum, era o țară unde nici căldura nu era niciodată prea mare, nici frigul. Apele nu înghețau, cum se spunea că ar îngheța în țările de miazănoapte, dar nici arșița nu le seca. Cele patru lanțuri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl înviem. Sunt însă împrejurări când nu-l mai putem învia, fie că nu știm cum, fie că nu avem cu ce. Boala care se numește moarte e totuși cea mai grea dintre boli. Din ziua aceea Auta fu mai îngîndurat, mai puțin vorbăreț. Și numai o dată îi mărturisi lui Hor că dorința lui arzătoare ar fi dacă nu chiar nemurirea, măcar o viață foarte lungă, ca să poată vedea unde vor ajunge pământenii după câteva sute sau câteva mii de ani
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care se trezește În toiul nopții și cântă fragmente de muzică religioasă, exasperându-i pe toți din casă). Domnul de la doi, slab, suspect de slab, care se poartă proaspăt bărbierit mai tot timpul și Își suge mereu obrajii când e Îngândurat, e “Scrumbia” (hi hi - hi, e Într-un maț individul ăsta... tre’ să treacă de două ori ca să-l vezi, spune deseori mucalitul de Grigostea!). Doamna Emilia, grasa, cea cu un picior mai scurt, care umblă tot timpul În haine
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
riguros și exact, dacă ar fi trebuit să știe și el, i-ar fi spus. Au trecut pe drumul mare, care desparte Cociobana de Dobrinca și cu greu au urcat dealul abrupt al Jdoginei ajungând sus pe Zare. Amândoi erau Îngândurați și, dincolo de durerile aferente unor pierderi ireparabile, a unor ființe și locuri dragi, de motivele și motivațiile invocate, fiecare mai avea câte ceva În plus: Valerică se gândea la Maria, buna sa mamă vitregă, iar Victor tot la Maria, Maricica, așa cum
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Multe în acea vreme, fremătătoare, cu deslușiri înălțătoare. Nu credeam însă în subconștientul meu, chiar beat fiind. Nu am avut niciodată relații duplicitare cu ego, nu mi-a transmis niciodată ceva atât de minunat, care să mă facă să rămân îngândurat pe buza sufletului meu. Am ocolit metafizica, înfricoșat de nonșalanța cu care aș fi putut hălădui printre adevăruri ultime, pe pajiștile cunoașterii. Mi-a plăcut și am crezut doar în ceea ce am văzut cu ochii larg deschiși. Tainele de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cinci, privisem de nenumărate ori orașul cum se deschidea spre dealul Patriarhiei, spre Antim, spre podul Izvor și spre tot labirintul acela de străduțe urcând spre stadion sau spre Mihai Vodă. Până la tramvai mai aveam două-trei halte. Dacă eram mai îngândurat, mai făceam una suplimentară la „Caru cu bere“. Ocoleam, de obicei, localul. De cele mai multe ori, la ceasul acela din înserat, când mă porneam spre casă, mă întâlneam acolo cu cineva de la Teatru sau de la Cinematografie și mă lăsam uitat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-a doua și voiau să corespondăm, să ne împrietenim și poate să ne cunoaștem, când vor trece în vară prin România spre o tabără internațională de la Sofia, pe muntele Vitoșa. Matvei mă asculta visător. Din când în când ofta, îngândurat: „Mare este Uniunea“. „Stai să vezi“, i-am spus. „M-am simțit jignit și le-am răspuns (îmi dicta mătușa la care stăteam) că eu nu sunt fetiță, nu învăț în clasa a doua, ci într-a șasea.“ „Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
perspectivă. Privesc uneori spre cealaltă bancă, de peste alee, unde am stat pentru ultima dată alături de tatăl meu. Îmi pare uneori că-l mai zăresc în ușorul tremur al aerului, cum stă cu mâinile încrucișate, cu picioarele ușor desfăcute, întinse, privind îngândurat spre mine. Uneori parcă zăresc și conturul de abur al acelui orb, cu toiagul lui pe genunchi, cântând din muzicuță în timp ce veverița de demult încă stă uimită în coadă în fața lui și-l ascultă. Dintre multe alte imagini ale tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ofereau doar pentru că ei miroseau a mare, aveau brațe vânjoase și plecau în zori, cu prima rază ce răza, neștiuți, cu feriți pași înrourați. — Kerim? Mai trăiește? Parcă ziceai că avea suta p-atunci... Popa clătină din cap. Oftă, bătând îngândurat cu furculița în sticla de „Cabinet“ goală. — A murit. Taina tainelor. Chiar în săptămâna în care eram eu cu minunea din grădină. Mi-a cerut să-l spovedesc. Simțea că-l cheamă subsolul. — Se botezase? Nu, dar spunea că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
droguri miliardari și printre proxeneți. În mijlocul acestei vieți dezlănțuite, al acestei urgii, voi uita tristețea omului occidental. Sophie, ai dreptate: când ajung acasă, mă duc Întins la o agenție Nouvelles Frontières. Sophie Îl privi atent o vreme, chipul Îi era Îngândurat, un rid Îi Încrețea fruntea. — Probabil ai suferit foarte mult..., spuse ea În cele din urmă cu tristețe. — Sophie, exclamă din nou Bruno, știi ce-a scris Nietzsche despre Shakespeare? „Cât trebuie să fi suferit acest om ca să simtă atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe la orele 9) se auzea cîntînd În curte, probabil mătura asfaltul, ca În ajun, cînta cu patos, melodia se Încîlcea, n-are a face, totul erau cuvintele dar nu se prea Înțelegeau, În timp ce domnul Pavel, aflat la baie, se bărbierea, Îngîndurat de vremurile ce vin. - Ce vremuri să mai vină, domnule Pavel? N-ajung astea care sînt? - Niciodată nu se știe, vorbi frecîndu-și mîinile ca după un Îngheț. - Adevărat. Intrăm Într-o lume despre care nu știm nimic. - Am și intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
la Roma, unde-s culori frumoase, unele nedreptăți, oameni poartă togă, se Îndrăgostesc, apoi iau parte la nenumărate scene de măcel din care unii scapă. Russell, un australian ghidat În arenă de Ridley Scott pe principiul alien, a primit statueta Îngîndurat pentru film, pentru rol, pentru pace, pentru femeile care-l sorb din ochi. Un mare actor, care are ceva din expresivitatea unui dulap aflat În mișcare involuntară, el iubește cangurii, trăiește la antipod, și, spre deosebire de Christopher Lambert comparat recent cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
dublat când de puberul inocent din satul Priponești, când de adolescentul elev la Școala Normală sau de tânărul învățător, devenit apoi profesor. Oricum, reflecțiile sunt ale omului matur și cad sentențios. Dăm ca exemplu o vizită în satul natal: „Priveam îngândurat spre locul unde era via nobilă a tatei, pe care o păzeam până plecam la școală. Câte cărți n-am citit eu și ce frumusețe de struguri avea tata atunci, în timp ce astăzi totul e părăginit, părăsit, dezolant, deprimant...” (p.17
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
puternic. Am făcut un gest cinic, l-am aruncat cât colo, cu disimulată mânie. Am privit-o disprețuitor. „Ce-mi pasă mie de primăvară! Eu nu observ aceste schimbări din natură, nu mă interesează!“ Cât fariseism! M-am dus totuși Îngândurat În camera mea de student sărac și-am continuat să citesc, cu dinții strânși, Opera aperta, de Umberto Eco. (miercuri) A plouat abundent; numai bălți pe drumul spre cabană; A. a dispărut de lângă mine când eu citeam Adolescentul și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
drepte, cum mă știți... Acu vedeți și dumneavoastră norocul meu! Miron Iuga deveni grav și mohorât auzind jelania arendașului, spre deosebire de Grigore, care avea pe față numai batjocură. Bătrânul compătimea pe Buruiană c-a suferit atâta pagubă, totuși mai mult îl îngîndura faptul în sine. Dacă țăranii au ajuns să fure în grup o cantitate așa de considerabilă, chiar să nu fi fost cât spune arendașul, e semn rău. Când fură unul, treacă-meargă; îl prinzi sau nu-l prinzi, n-are importanță
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
preconizează Griffin, are loc sub semnul acestei dinamici tensionate, care constituie "cauza principală atât a fermentării, cât și a fragmentării"48 domeniului Științelor comunicării, în spațiul cultural american. Em Griffin își încheie periplul istoric aici, în pragul mileniului al treilea, îngândurat de întrebări precum: dacă granițele care mărginesc teritoriul discursiv al Științelor comunicării sunt atât de fluctuante și de laxe, încât cu greu putem aprecia dacă există ceva ce nu se poate constitui drept obiect de cercetare în științele comunicării, există
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
aparte în cărțile lui Emilian Marcu este erotica, la fel de tributară modelelor culturale, bine asimilate de autorul tentat să rescrie, bunăoară, poezia de dragoste a lui Vasile Voiculescu și, odată cu ea, să redescopere sursele maestrului, de la Cântarea cântărilor la Sonetele shakespeariene (Îngândurat ca muntele de sare. Ultimele sonete închipuite ale lui V. Voiculescu în traducere imaginară, Editura Helicon, Timișoara, 1996). În descendența recunoscută, Emilian Marcu celebrează un eros împărțit, egal, între carnal și spiritual, în care vede o modalitate eficientă de transcendere
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
1977, 47; Iorgulescu, Scriitori, 57-58; Baltag, Polemos, 243-247; Cornel Moraru, „Ritualuri intime”, FLC, 1978, 50; Ioan Adam, Ritualul confesiunii, T, 1979, 4; Laurențiu Ulici, Sentimentul locului, CNT, 1979, 32; Mircea Popa, Patosul militant al poeziei, TR, 1979, 39; Șerban Cioculescu, „Îngândurat ca pietrele munților”, FLC, 1979, 45; Zaharia Sângeorzan, Fascinația originilor, RL, 1979, 50; Lit. rom. cont., I, 590-594; Nicolae Ciobanu, „Îngândurat ca pietrele munților”, LCF, 1981, 9; Martin, Paranteze, 98-105; Paul Dugneanu, „Pentru eterna vatră românească”, LCF, 1983, 4; Cândroveanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]