293 matches
-
chestiunea. Nimeni nu-l băgă în seamă. - Atunci, zise Aglae, ce vrei să spui? Că totul e pierdut? - Ba nu! Umila mea părere este că e mai bine pentru noica moș Costache să nu facă nici un testament. Să nu-l înghiontească nimeni! Moare, Doamne ferește! Dumneata, ca unică soră și rudă în linie colaterală, ascendenți și descendenți neexistând, iei toată averea. Otilia rămâne afară din chestie, nu ia nimic, săraca, afară de cazul când s-ar găsi vreun titlu de creanță din partea mume-sei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Decât să vină cineva să fure, mai bine să le ducem dincolo lucrurile mai de preț. Și începu scotocirea. Cărară scaunele, tablourile, oglinzile - prin față, ca să nu simtă bătrînul! Olimpia și Stănică luaulucruri mărunte și le ascundeau pe cont propriu, înghiontindu-se unul pe altul. Otilia văzu cum Marina, Stănică, Titi, Olimpia, Aglae treceau în șir, prin zăpadă, spre fundul curții, de dimineață, și sufletul i se umplu de revoltă. Avu impulsiunea de a deschide o fereastră a geamlâcului și de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
erodate de apele de primăvară, peste care, sosind din urmă și luîndu-și avânt, săreau și cele patru bagaje ale bărbatului, bagaje alergând apoi să-și scoată sufletul, pentru a ajunge, din nou, pe urmele parfumate ale necunoscutului, mărșăluind în șir, înghiontindu-se sau chicotind aidoma unei turme neastâmpărate de purceluși . Bărbatul respectiv, în etate aproximativă de patruzeci de ani, era îmbrăcat într-o manta imensă, ale cărei pulpane, fluturîndu-i în aer și ridicîndu-i-se până în cap, îl făceau să semene cu zeul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ce lepăda orașul. Mureau de tineri, loviți de oftică. N-aveau Dumnezeu, nici prieten, nici neamuri. Trăiau cu muieri fără căpătâi ca și ei. Acestea le lepădau copiii prin șanțurile Cuțaridei. Altfel, băieți veseli. Soseau dimineața la rampă, fluierând și înghiontindu-se, împingînd tumbăraiele grele, pline de gunoaie. Pe umeri, purtau mături lungi de nuiele. Desculți și flămânzi, bețivi și răi, trebuia să țipi la ei ca să te asculte, că și el avea o socoteală aici, lua leafă de la stat, păzea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nou și hoții băură cu sete. Slugile aduceau tocmai un castron de pământ în care aburea ciorba. Și unde au început să care... Halea Piele cu patru guri, că era hămesit. Câte cinci momite și câte două fleici. Oacă îl înghiontea: - Bă, n-or să te mai ție balamalele... - N-avea tu grija asta, răspunse el netulburat. Îmi știu eu măsura. Și iar mai întingea un miez de pâine în sângele proaspăt al fripturilor, dumicând. Hangiul aduse și niște ulcele cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
toți bărbații. Starostele a rotit ochii împrejur, cu privirile la clienți. Pe unii îi mai știa, le furase din prăvălii, pe alții acum îi vedea și-i cântărea câte parale fac. Bărbații lăsaseră furculițele și căscau gura. Ale lor îi înghiontiră. Dibace femeie! Au șezut la o masă. A comandat Bozoncea de băut și de mâncare. Lui Gheorghe u ploua în gură de poftă, că văzuse bunătățile de la bufet. Numai pești erau, de toate neamurile, tăiați și dichisiți în farfurii lungi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din Cuțarida, cu calfe și cu curve... Nu se uita nimeni cum bagi bulca-n gură. Saloanele erau luminate de lămpi cu gaz și puteai să joci la ziuă cum voiai - și pe dușumele. Servitoarele nu se supărau dacă le înghionteai pe afară. Se dusese timpul lui! Se ridicau altfel de hoți, mai spălați, mai deștepți. Trase cu ochiul la Nicu-Piele. Nici lui nu-i ședea bucățica-n gât. Parcă-l înțepa cineva în spate, așa se proptise de lemnul scaunului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai gîn-desc ei. Ieșiră. Afară, pungașilor le veni să sară gardul și s-o rupă la fugă. Beciul avea o ușă de tablă, pe care gaborul o încuie cu lacătul. Codoșul căzu, văicărindu-se, la pământ. - Ce-i, fleoarță? îl înghionti Paraschiv, batjocoritor. Doar de-atîta-mi ești? Celălalt nu răspunse. Se rezemă de zidul rece. Cel tânăr simțea încă pe obrazul sfâșiat inelele comisarului. Îi țiuiau urechile și ar fi dormit. O durere ascuțită de dinți îl făcu să se perpelească încă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deschis și sergentul i-a chemat afară. - Gata, șopti Gheorghe, scăparăm. În poarta circumscripției aștepta însă duba prefecturii. Era o mașină scundă și neagră, fără ferestre. Caiafa păli. - Ne-am ars, Paraschive, ne ia iar la întrebări. Doi agenți îi înghiontiră spre scara joasă a dubei. - Ne duce la Mititică... oftă printre dinți ucenicul. Se înghesuiră înăuntru cu oamenii poliției, care le legară la repezeală manile. Drumul scurt se sfârși. Duba opri brusc. Se ciocniră cu capul de tavanul ei de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce-am tăiat la Ciucea... Ucenicul nu-l mai ascultă. Știa că minte, și lui îi ardea sufletul să fumeze o țigară. Un gardian striga la ei și-i număra. Le spusese numărul celulei la fiecare și pe urmă îi înghionti către o ușă înaltă. Paraschiv privi încă o dată curtea și zidurile. Peste clopotnița Văcăreștilor atârna o lună păguboasă... Aia mică Pe Veta, fata domnului Aristică Mîrzu, de la Tramvaie, o știau mahalagiii, tot așa, un năpârstoc de fată de nu mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vă temeți, mă! striga Mitică răgușit. Stați aproape de mine, mă! Ia mai dă chibriturile, Neacșule! În grabă pierdură și cutia cu cele câteva bețe rămase. Dumitru căzu în genunchi și începu să se roage. - Scoal', boala dracului, din drum! îl înghionti Anghel nădușit. Urletul fiarelor se potoli. Lupii așteptară câteva clipe. Erau aproape de tot. Lăutarii nu mai simțeau nici frigul și nici biciuirea zăpezii. Priveau luminițele jucăușe care se mișcau în jurul lor. În groaza lui, țambalagiului i se păru că toată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai apropiat, starostele strigă la ceilalți: - Cântați, mă, cântați, să-i speriem! Neacșu desfăcu armonica și umflă burduful. Un sunet prelung ieși din instrumentul ud și lupii se depărtară speriați. Dumitru, însuflețit și el deodată, bătu coardele țambalului și-l înghionti pe Anghel: - Trage și tu din arcuș, poate-or pleca! 338 - Mai tare, mai tare! îi ațâța Mitică Ciolan în sudorile spaimei. Și vuietul viscolului fu acoperit de cântecul fără Dumnezeu al tarafului. Spre ziuă starostele înțepenise. Vioara îi căzuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
capul Cuțaridei. De acolo au luat-o spre groapă, că ieșise soarele. Pământul maidanului scotea aburi calzi, și ei umblau osteniți de bătăi. Gheorghe nu spunea nimic. Îl ținea o scârbă de om și o dușmănie. - Ce-i, gîlmă? îl înghiontea cel tânăr. Ce-ai pus capul în noroi? Scăparăm, scăparăm! Noi să fim sănătoși și să-l găsim pe cumnatul nostru, mînca-i-aș zilișoarele... Și, fericit că mai vedea soarele, se rigli la cerul albastru. Codoșul, cu mâinile în buzunare, privea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
durabile, mai rezistente dar mai puțin colorate, partidele de astăzi se fac și se desfac într-un ritm amețitor. Partidul parlamentar, clubul iacobin de pildă, avea "un caracter esențial, anume acela de a fi format adunări în care indivizii se înghiontesc, se măsoară din priviri unii pe ceilalți, acționează în mod personal unii asupra celorlalți. Acest caracter dispare cînd partidul, fără a-și da seama, se metamorfozează în public. Publicul este o mulțime imensă, dispersată, cu contururi nedefinite, în permanentă schimbare
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
fiecare, adică unul brațul drept, celălalt brațul stâng, și Calu șterse lama de câte o parte pe mâneca fiecăruia. Hai, spuse, potoliți ! Se năpustiră ca la un semn, Iadeș și Chisăliță, luați prin surprindere, rămaseră mai la urmă și se înghiontiră printre ceilalți. Stai ! strigă Calu și încremeniră toți cu dumicatul nemestecat în gură. Calu împărți câteva scatoalce, își luă un coltuc mai mare și o conservă. De cum se întoarse cu spatele, îmbrânceala reîncepu. Bunelu, mai încet la mâncare, apucă o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
molozuri. Ce s-o fi întâmplat cu mortu’ ? întrebă Iadeș. Pârnaie privi către soldații de oțel ai acelei armate. — O fi înviat... Abia atunci se dumiriră și începură să se tragă îndărăt. Iadeș își apucă sacul din care se vedeau, înghiontindu-se, colțuri metalice. — Lasă-l pustiilor ! îi ceru Pârnaie. Iadeș căută din priviri și găsi telefonul cu firul atârnând. Îl îndesă lângă celelalte. — Mai schimbăm și noi o vorbă, spuse, opintindu-se să ridice sacul în spate. Se depărtau cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu cucurigu’ tău cu tot, răspunse omul, cu aceeași împăcare în glas. — Aha... încercă să se dumirească Maca, reîntorcându-se la gândurile lui. — E vorba de pereții blocului, preciză bărbatul. Și, văzând că Maca nu reacționează în vreun fel, îl înghionti : Hai, că pentru asta merit o țigară... — Nu știu ce să zic... — Păi, nu căutai o înjurătură cu blocul ? Poftim înjurătura ! — Chiar așa, își aminti Maca. Tocmai ce-mi lipsea. Asta ar fi, cum s-ar zice, ziua a șasea. — D-apoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
activa, ci de a căuta să semnifici...de aici, chinul fiindcă se cere o activitate, deși, bineînțeles, se cere și o semnificație. Nu știu, în momentul actual, care ar fi noblețea profesiei. Există în mine și o vitalitate care mă înghiontește permanent, o forță posesivă, care e una din sursele neliniștii. ... N-aș vrea să mor degeaba... Aș vrea ca epuizarea să fie făcută la o tensiune reală și să mă trăiesc până la capăt, în suferință și încredere, pentru o cauză
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cîine. Nu s-a mai obosit să-i răspundă. Cînd a sunat de ieșire și lumea s-a îmbulzit să dispară cît mai repede din spațiul unde fusese sechestrată atîta timp, Radu s-a strecurat prin mulțimea chiuitoare și tropăitoare, înghiontind și dînd cu pumnii, pînă a ajuns într-o sală de clasă a cărei fereastră dădea înspre terenul de sport. A sărit pe fereastră, fără să-i pese că sala nu se golise încă de elevii care l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
cântarea: — „În mormânt, viață, pus-ai fost Tu, Doamne...” De pe partea cealaltă a mesei răspundeau cu versetul următor în grecește monahii de la mânăstirea Sfântului Ioan. Și tot așa. În fața tronului doamnei, Bălașa și Smărandița se jucau cu lumânările aprinse, se înghionteau din când în când și râdeau chicotit una la alta, imitând-o pe Ancuța, cea proaspăt pețită. Glasurile bărbătești cântau susținut și, cu toată tonalitatea minoră, Prohodul așa interpretat părea un fel de imn de glorie absolută. „Primăvară dulce, Fiul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
luase un preț foarte bun pe ele și Își număra dolarii În vis; era fericit. După acest vis care nu-i tulburase deloc somnul, se Întoarse pe partea cealaltă și sforăia ca un nesimțit deși Veta se trezi și Îl Înghionti de câteva ori. El râdea În somn la orice Înghiontire și iar se punea pe sforăit, așa că, biata nevastă plecă În altă cameră și nu mai putu dormi până dimineață. Primarii s-au Întâlnit la gară să ia acceleratul de
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
pare că-i duseseră robele primarului la sucursala principală din Perth ca să-i aplice un tratament de curățare special. Așa că l-am Îmbărcat pe primar În haina asta și l-am expediat acasă cu un taxi, zâmbește afectat Maisie. Îl Înghiontesc cu cotul pe Lennox: Stai s-auzi ce urmează Ray. — Păi, taximetristului, fără ca noi să știm, tocmai i se trăsese o țapă când o gașcă de tipi nu i-a plătit cursa pânla Niddrie. Isa pus pata când, după cia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
că o voi putea ține pe Nieve departe de slujba aceea extraordinară de la Ennco pentru o săptămână sau două, ca să ne familiarizăm din nou cu țara noastră. Încă o dată vă mulțumesc. În sănătatea voastră, prieteni dragi! Ridică paharul. Rosa o înghionti pe Darcey, care se încrunta privindu-l pe Aidan. —E un toast, șopti ea printre dinți. Darcey clipi și ridică și ea paharul. Sorbi șampania, care era foarte bine răcită și avea un gust minunat. Evident, Nieve servea șampanie excelentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Vreo noutate? îl întrebă ea când bărbatul li se alătură. Acesta clătină neputincios din cap. Nu înțeleg de ce îmi face asta. Știe că îmi fac griji pentru ea. Întotdeauna a fost o vacă egoistă. Au! tresări Rosa când Carol o înghionti. Îmi pare rău, dar așa era. —E adevărat că vede lucrurile dintr-o perspectivă proprie, se învoi Aidan. Dar asta nu înseamnă că e egoistă. —Mie mi se pare al naibii de egoist să fugă și să te lase pe tine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
lustruită. Atingeam cu degetele țevile transpirate. După asemenea nopți aproape de nesuportat, diminețile erau ca niște plăcute diapozitive color, cu soare și brazi, cu băieți și fete ieșind la înviorare. Alergam împreună cu ei în jurul parcului prin aerul rece, râdeam și ne înghionteam, priveam fundurile fetelor, rotunde în șorturile de sport, și felul ciudat în care alergau, cu degetele fluturîndu-le, afectat, în lături. După ce mâncam, beam ceaiul de zahăr ars, universalul ceai al taberelor de elevi, întrebîndu-ne dacă are în el bromură sau
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]