507 matches
-
în glumă și oarecum ironic: ,, Să trăiți domnule director!’’ La care...se oprește brusc...fixându-mă cu privirea fără a clipi. Mă cercetează de sus până jos. În jurul nostru mulți pacienți așteptând să între în sala de mese. Au rămas înmărmuriți, suflarea le-a înghețat pe buze. Ochii le sticlesc precum ghețușul de afară. Nu înțeleg ce se întâmplă... Mulți îl știu fioros, îi știu de frică. Acum așteaptă deznodământul. Se așteaptă la ce e cel mai rău : o chemare în
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
un neiubitor al trecutului, spune că "ruinele pustii / Înfrică bătrânețea și sperie copii" el rezumă, de fapt, una din cele mai complete "definiții" ale hieroglifei eminesciene: "... Ruina sură e-un vis încremenit, E-un basm făcut piatră, e-un veac înmărmurit Ce secoli mai durează și ne aduce-aminte De oameni mai puternici, de vremi mai mari, mai sfinte." Temporalitatea mitică, față de care contemporaneitatea e în decădere, stă în ideea eminesciană a unei geneze a poporului roman. Căutând clipa când încă era
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Dacă pe o treaptă anterioară, a timpului istoric, praful putea fi citit ca o "hieroglifă a unui alt timp" de către magul inițiat, acum panorama e încremenită: "Ruina sură e-un vis încremenit E-un basmu făcut peatră, e-un veac înmărmurit" Viziunile poetului sunt anterioare, nimeni nu este supraviețuitor, sunt imagini ale unui deșert care s-ar putea oglindi pe sine: "Și lumea din adâncuri o scutură ușoară Ca pleava... Cerul cu sorii lui decade Târând cu sine timpul cu miile
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
bolnavi, care dobândesc succesiv oarecare pătrundere vizuală subiectivă. Ce valoare are deci examinarea specială? Îi contest valoarea ce i se atribuie. Mai Întâi, nu este sigură. Să se lase cineva să fie examinat de mai mulți medici, și va rămâne Înmărmurit cât de diferite vor fi părerile; aceasta merge atât de departe, Încât profesorii celebri stabilesc adesea diagnostice diametral opuse. Dacă Însă materiile străine nu s-au depus asupra unui organ hotărât Într-un strat mai mare, atunci cercetarea medicală dă
Știința expresiei figurii sau Manualul unei noi diagnoze pentru cunoașterea stărilor de boală Întocmit pe baza cercetărilor și descoperirilor proprii de Louis Kuhne by Louis Kuhne () [Corola-publishinghouse/Science/842_a_1737]
-
să-ți spun ceva extrem de important. De câteva săptămâni tot amân asta... — Becky, te-ai gândit vreodată la cum sunt străzile din Manhattan, ca o grilă? spune Luke, întrerupându-mă. Te-ai gândit vreodată serios la asta? — Îhm... nu, zic, înmărmurită. Nu prea. — E, dacă vrei... o metaforă a vieții. Crezi că ai libertatea de a merge oriunde vrei. Dar, adevărul e... Desenează o linie imaginară cu degetul pe masă. Că mișcările tale sunt impuse de altcineva. Ești controlat. Spre nord
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu priviri plângânde. A schițat o mică fluturare de mână Cătălinei, care continua să strige: „Cănel...Cănel, vino!” Cu fiecare pas, cu fiecare strigăt al fetiței, parcă umerii Căpitanului se încovoiau mai mult, sub povara unor dureroase presimțiri..... îl priveam înmărmurită cum se depărta încet, încet până când gura fortului l-a înghițit. .......................... Într-un târziu am plecat tristă spre casă. Eram ruptă și zgâriată întrun mod îngrozitor. Dar cine se mai gândea la asta? Ceea ce nu știam atunci, în acel 17
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
împreună cu soția sa pe la noi, dat fiindcă soțiile noastre erau vechi prietene și mai ales că stătuseră împreună în închisoare. Am putut vedea cu acest prilej la el mulțumirea că-și poate trăi viața liniștit în sânul familiei. Am rămas înmărmurit când mi-a spus soția că a murit D-nul Petrașcu și că soția lui ne transmite să nu mergem la priveghiu sau la înmormântare. Din relatările participanților la înmormântare au rezultat următoarele: Nicolae Petrașcu, în ziua în care a
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pătrundeau printre stâlpii scorojiți ai bisericii și am privit spre colțul atât de bine cunoscut al Horei domnițelor. Dar nimic. Fetele zvelte prinse în dans au dispărut, pete mari albicioase, ca o cocleală, ori o pecingine, acoperă unghiul boltit. Priveam înmărmurit fresca bolnavă, muribundă, în dispariție, a apocalipsei. Culorile s-au stins, hora domnițelor a dispărut. Niciodată, nu o voi mai vedea niciodată, îmi spuneam în timp ce părăseam tulburat biserica uitată de cei care ar trebui să se îngrijească de păstrarea acestor
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
-l creștem ca pe copilul nostru. A doua zi era duminică și cei doi amanți s-au pornit cu noaptea în cap spre doctor. Acesta dormea încă, dar nevestica spăla ceva la o chiuvetă din curte. Dinu și Zînica rămîn înmărmuriți cînd văd ce spală doamna doctorului. Un căpușor mic de ied avea dinții dezgoliți. L-ați omorît! strigă cei doi în cor. Doctorul iese într-un halat de casă și explică: Nu era nimic de făcut. Zău, crede-mă! Criminalule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai mulți săraci veniră în grup să cerșească, dar el îi rugă să-l ierte, căci nu mai avea nimic. 51. Din Ferrara plecă spre Genova. Pe drum, întâlni câțiva soldați spanioli care îl omeniră pentru o noapte. Ei rămaseră înmărmuriți văzând că urma acel drum, pentru că trebuia să treacă printre armata franceză și cea a împăratului; îl rugară să lase drumul mare și să o ia pe un altul mai sigur, pe care i-l arătară. Dar el nu ținu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și am apăsat pe clanța unei uși înguste ce dă în încăperea cu pricina. Am intrat, înăuntru era întuneric beznă. Când m-am mai acomodat cu întunericul, am zărit doi țigani cu câte un cuțit în mână, privind la mine înmărmuriți. Într-un târziu, unul mă întreabă: "Bre, ești român?". La răspunsul meu afirmativ, scapă amândoi un "Slavă Domnului", explicându-mi că, cu o jumătate de oră înaintea vizitei, se defectase instalația de tăiat gâtul și, pentru a nu dăuna cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
un moment dat, mai târ ziu, Concetta a început să bufnească, să se vaite și, întoarsă cu spatele ca și cum i-ar fi fost și ei rușine, mi-a spus: — La cât te plătesc, vreau și eu puțină afecțiune! Eu eram înmărmurită. A înțeles din tăcerea mea că ceea ce voia ea nu se cumpără la kilogram. Scrisoarea 48 Se discută mult zilele astea despre emigranți și despre nenorocirile pe care le-au adus. Dar se generalizează. Să luăm de exem plu românii
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
trenul și altele despre Kolea Krasotkin, Iliușa și tovarășii lor). În 1955 apărea - inaugurând după câte știu lunga serie de remarcabile traduceri românești din Dostoievski de după război - Oameni sărmani, cu o prefață de Tamara Gane. La sfârșitul lecturii, am rămas înmărmurit vreme de două ceasuri. Ficțiunea îmi transmitea un sentiment al ireparabilului la fel de intens ca orice realitate tragică. Tristul epilog al romanului de debut al marelui scriitor rus, eșecul definitiv al lui Devușkin mă apăsau ca o lespede. * Îmi amintesc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Maria, înveșmântată în negru, așteaptă în cadrul ușii de taină... Ștefan ridică pocalul cu vin: Să închinăm pentru dragoste!... Să bem pentru izbândă!... Ma...Maria! se bâlbâie el, pune cupa pe masă, se apropie și o ia de mână. Maria!... Voichița, înmărmurită, se lipește cu spatele de zid, să intre în zid... Și, încetișor, se prelinge spre ușă... Maria... îngână Ștefan stingherit, vinovat. Să nu... să nu gândești rău despre Voichița... A venit să-și ia rămas bun... Se întoarce la mânăstire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
azurii, blajini și înțelepți, țintea insistent spre mine. Apoi, izvorât ca din altă lume, chipul a prins a căpăta contur. Din barba albă ca neaua a răsărit o față zâmbitoare, brăzdată de vremuri. Deasupra frunții înalte, caer coliliu...Am rămas înmărmurit. N-am îndrăznit să deschid măcar gura. Îl priveam doar înfiorat. După un răstimp, i-am auzit vocea. Părea că vine de departe, ca un ecou... - Așa-i că nu mă cunoști? Nici nu ai de unde să mă știi. Cei
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
să-l înfățișeze, dar nu reușea. Văzându-se neputincios, a acoperit icoana cu o pânză și s-a retras în chilia lui, unde s-a rugat mult. A doua zi a revenit în atelier. În clipa ridicării pânzei, a rămas înmărmurit. Chipul Maicii Domnului cu pruncul Iisus în brațe i-a apărut frumos pictat...Era în fața unei minuni. Această icoană este printre puținele din lumea ortodoxă „nefăcută de mână”. La scurt timp, icoana a fost dusă la Muntele Athos, în mare
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
iulie, septembre, octombre, noembre, decembre, s). păreche, părete, rătezat; a spăria; a înveli. t). ușă, coajă; cenușă, îngrașă, cenușăreasă, încrucișător. u). același, totuși, iarăși, însă aș! aș merge. v). înec, înot, înainte; înnegrit, înnoptat, înnădit. înapoi, dinăuntru, înăuntru; înmulțit; înmormântat; înmărmurit. z). bătrânețe, frumusețe, însă și bătrâneță și frumuseță. acurateță, politeță, tristeță, gentileță, naturaleță, stricteță. x) cuprinde; cutropi, încunjora, măsura; și cotropi, înconjura; batjocură, batjocuri și batjocori. y) supt, dedesupt subțire. w) adaos; repaos; haos (admise) însă adaus, repaus, faur, tezaur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un gard de piatră, se afla o fîntînă. Instantaneu, rîndurile s-au rupt și ne-am repezit în jurul ei. Fremătam de sete. Dar după ce-a fost scoasă prima găleată, unul dintre ofițeri a strigat: „Nu bea nimeni! Apă otrăvită!” înmărmuriți, am privit cum o varsă la picioarele noastre. Scena mi s-a părut atroce și absurdă. Dincolo de rigorile exercițiului, era și un anume sadism în gestul său. Cred că-i făcea plăcere să ne vadă suferind. Popasul a fost scurt
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
delegația și am apăsat pe clanța unei uși înguste ce da în încăperea cu pricina. Am intrat, înăuntru întuneric beznă. Când m-am mai acomodat cu întunericul, am zărit doi țigani cu câte un cuțit în mână privind la mine înmărmuriți. Într-un târziu, unul mă întreabă: "Bre, ești român?" La răspunsul meu afirmativ, scapă amândoi un "slavă Domnului", explicându-mi că o jumătate de oră înaintea vizitei se defectase instalația de tăiat gâtul și, pentru a nu dăuna cu nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ajuns la noi decât doi sau unul. Cu toții am sărit în ajutorul lor, căutând să le alinăm durerea. Dar... sufletele le vor fi mereu în doliu, căci valurile Nistrului au înghițit pe mulți din cei scumpi lor. și noi rămânem înmărmuriți, când vedem jalea de pe fețele lor, când vedem că ochii le sunt în lacrimi, când vedem că viața le este pustiită și când auzim din gura lor chinurile ce le îndură în lumea nouă. Acum Nistrul se dezgheață și pribegii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
spectacol impresionant, greu de descris, dar, totodată, dramatic pentru Lightning-uri, care păreau niște păsări prea mari, stânjenite de propria lor forță și de joasa înălțime la care au fost silite să lupte. Personalul de la sol, surprins de rapiditatea atacului, rămăsese înmărmurit. Tot astfel, țăranii de pe câmp, muncitorii de la fabrica "Apretura" din vecinătatea aerodromului, toți au fost spectatorii și martorii acelei lupte sângeroase, în lumina orbitoare a soarelui de vară, în zgomotul exploziilor, în țăcănitul asurzitor al mitralierelor, în urletul fantastic al
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
mă preocup de treaba asta, a traversat camera noastră, apoi pe cea a copilului și a bonei și a intrat în antreul comun. A bătut la ușa lui Damian, care s-a deschis și s-a închis în urma lui. Ascultam înmărmurită zgomotul arestării, care s-a produs foarte repede, conform scenariului acelor vremi. Nevasta lui Damian plângea cu suspine înăbușite. „Fă-ți valiza!“ era formula fatală, apoi i-am auzit ieșind. Am recunoscut pașii târșâiți ai lui Damian în urma polițistului. Au
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
numea Geneviève Brunet, era blondă și încântătoare, îmbrăcată cu o eleganță care avea un efect straniu în încăperea noastră. Din pricina rochiei sale negre dintr-un material transparent, părea o apariție spectrală, venită din altă lume ca să mi aducă noutăți. Eram înmărmurită și înspăimântată de prezența lor. Mi-era rușine de locuința noastră mizerabilă și, în același timp, eram purtată de o speranță în care nu îndrăzneam să cred. Geneviève Brunet fusese rugată de către ruda noastră pariziană, Jean L. M. - el însuși
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
teodolit ajungi în vârf. I-aș recomanda mai degrabă candidatului la titlul de erou autosugestia dinamică. Ce-ar fi decis de Gaulle dacă, pe 17 iunie 1940, ar fi strâns un sfat al înțelepților în jurul lui? Multă vreme rămâneam ca înmărmurit, înainte de a le înțelege înțelepciunea profundă în fața iresponsabilității responsabililor noștri, a absenței oricărui "cântărind bine lucrurile", cu care se iau hotărâri vitale (și asta cu atât mai mult cu cât, în momentul acela nu știi că sunt vitale), care țin
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Fie că, în viața zilnică, e nevorbit, fie că are o părere exce lentă despre talentele sale, despre cuvintele și ideile de neprețuit care îi trec prin cap sau prin gură, insul cu pricina e, practic, de neoprit. Publicul asistă înmărmurit la un îndelung orgasm solitar, la o specie de nevindecabilă impudoare. Subiectul discursului devine neesențial, ca și bunăstarea ascultătorilor. Esențială este exaltarea de sine a celui care vorbește, sentimentul lui că are de spus lucruri decisive, că nici un preț nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]