419 matches
-
de sînge rece cu care Radu a intrat în această relație. Dar într-o variantă a romanului Letiției a existat o asemenea scenă. * Nu mai asistase, placidă ca o legumă, la o întrunire de asemenea anvergură, cu ochii pe aurul înnegrit al stucaturilor baroce de pe tavan , stridente față de discursurile stereotipe, întrerupte de aplauze la fiecare citat din cuvîntarea Tovarășului. Sala era plină de femei între două vîrste, cu părul tapat și lipit de fixativul Farmec, cu rotunjimile scoase în evidență de
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
peste-o sfîntă cuminecătură. A doua zi, în zori, ca ologii, apucat de subsiori, am fost urcat în caleașcă lîngă înălțimea domnească și-am pornit spre "Heleșteu" urmați de fețe simandicoase, vițe domnești, în chervane, calești. Săltam pe hurducate șosele, înnegrite, putrezite, nesupuse și zvăpăiate, puse parcă pe-ncăerate, gata-gata să zburăm din caleașcă. (...) - De ce nu pardosiți ulițele cu piatră să vă fie Cetatea de Scaun curată? m-am pomenit că rostesc peste obrazul domnesc, unde m-am trezit aruncat, pînă-n măruntaie
Un poem inedit by Sanda Movilă () [Corola-journal/Imaginative/12160_a_13485]
-
fosforescent al ochilor. SALTELE În fiecare noapte adorm în altă parte, în alt pat, și fiecare pat se-ncălzește de fierbințeala mea și pleacă singur după mine. (după Ea cea împăturită în sinea ei - în pielea mea)... Orașe, sate, capitale înnegrite, moteluri, corturi întinse pentru o noapte... Cohortele de paturi în singurătate, clănțănind de frig, mă urmăresc pe autostrăzi, șosele, bulevarde - lovite-n intersecții țipă, urlă, strig, vor să atingă pline de sudoare căldura ștrangulată-n dormitoare. Cutii de-o clipă
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
mormanele de rucsacuri, printre păturile rulate cu sforile groase și curelele petrecute peste marginile de sus ale rucsacelor. Privește plictisit Pit lîngă Gioni șinele, traversele, macazele de cale ferată; alături de ei Mandragora trage de o oală, trage de un ceaun înnegrit pe care l-a legat, ia te uită ce interesant l-a legat de asta, cum draci îi zice?, breteaua de la buzunarul rucsacului: un buzunar, cel din stînga, în care se vede capătul unei lanterne lungi, cu baterii rotunde, trei
Jimi Hendrix se vede într-un colț, întors din profil by Daniel Vighi () [Corola-journal/Imaginative/13141_a_14466]
-
străzile, acum, după ninsoare, în marile orașe și în București, o capitală europeană doar cu numele. E un chin să te deplasezi dintr-un loc în altul, în mașină sau pe jos: trotuare și carosabil impracticabile sub mormanele de zăpadă înnegrită, pe care nimeni nu se sinchisește să le curățe. Aspect dezolant - Bucureștiul ne duce cu gândul nu la o metropolă civilizată, ci la o așezare dintr-o sublume, respingă toare prin murdărie, delăsare, sluțenie. Și care e cauza principală a
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4888_a_6213]
-
de poet în fruntea pastelurilor - seamănă unei utopii de protecție, un înăuntru perfect protejat, subliniat de excesele meteorologice dintr-un afară cu cât mai agitat cu atât mai abstract: Afară plouă, ninge! Afară-i vijelie,/ Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit". Strofa finală din Sfârșit de toamnă acumulează amenințări hibernale; animalele domestice reacționează la apropierea iernii de parcă ar presimți un seism: Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare!/ Vântul șuieră prin hornuri răspândind înfiorare./ Boii rag, caii rănchează, câinii latră
Pasteluri de iarnă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12001_a_13326]
-
pe atunci) influenți social nu se dădeau în lături să converseze cu mine (eventual se întîmpla contrariul) și unde astăzi încerc să intru cît mai puțin cu putință. Mi se pare - să mă ierte Dumnezeu și bunul Carletto - o speluncă înnegrită, năpădită de năluci. Autorul romanelor Senilitate și Conștiința lui Zeno lăsa impresia și era cu adevărat o ființă plină de omenie, de o (relativă) înțelegere pentru ceilalți, iar după neașteptatul succes literar, lăsa să se vadă o emoționantă bucurie de
Umberto Saba - Italo Svevo la Amiralitatea britanică by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2701_a_4026]
-
nu mai sînt locuite, transformate, unele, în azile pentru oameni fără adăpost, și la Paris, și la New York, și în alte părți). Pînă atunci ne vor oferi, zilnic, spectacolul celei mai depline lipse de confort și de gust, cu fațade înnegrite și jegoase, cu balcoane ciuruite, cu ferestre și uși meschine, de pe canatul cărora a căzut vopseaua, cu intrări prin curți dosnice, asemănătoare cu niște maidane, invadate de pubele ruginite din care debordează toate gunoaiele lumii. Dar asta nu e totul
Orașe by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15411_a_16736]
-
versurile, ale lui sau ale altora, pe care, în tabăra de la Budila, adolescentul le declamă în momentele de singurătate. Pe de altă parte, planșele ca atare par să ascundă și ele o simptomatologie stilistică proprie. Majoritatea sunt, coloristic, întunecate. Zonele înnegrite predomină asupra celor unde contururile sunt lăsate libere. Există și ierarhii. Visele lui Victor sunt, între toate, cele mai sumbre. Ce se întâmplă acolo e atât de înfricoșător încât abia poate fi perceput cu ochiul. În funcție de gradul de realitate al
Un documentar critic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5113_a_6438]
-
întreagă. Fixată în alt unghi, camera surprinde altă imagine care, filtrată prin sufletul poetei, dezvăluie uimirea, teama, dezgustul și fascinația uneia dintre primele revelații din copilărie: "Imaginează-ți călcâiele Onicăi/ Crăpăturile adânci/ cu pământul uscat de la secetă/ Marginile rănilor ei înnegrite/ 100 de kile apăsând pe călcâiele astea/ dintotdeauna la fel de crăpate". Întâmplările din cămin, din timpul studenției, sunt la fel de banale, nimic memorabil nu se întâmplă. Discuții interminabile între colegele de cameră, dramele amoroase mai mici sau mai mari, filmele de la televizor
Reverii și depresii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10386_a_11711]
-
o delegație oficială prin 1946, împreună cu Parhon și ceilalți, să aibă o întrevedere cu Stalin. împrejurare, în care Eftimiu, văzând că tiranul, tot mâzgălea ceva, pe când îi asculta răbdător pe români, îi ceruse la urmă cu fermecătoarea lui impertinență, hârtia înnegrită. Iar Stalin, surprins, i-o dăduse. Și pe ea erau numai lupi, capete de lupi. Istorica hârtie se află azi undeva în România; poate la Academie?... Dar întrevederea aceasta era mereu amânată. Trece o săptămână, trec două.... Stalin nu-i
La Moscova în exil by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8787_a_10112]
-
cristaline, vibrante, fildeșii, vegetale, uleioase, ca fructele, ca algele, ca agatele, ca măslinele... Și atunci le amestec, le agit, le beau, le înfulec, le triturez, le împopoțonez, le izbăvesc... Le las asemeni stalactitelor, în poemul meu, precum bucatele de lemn înnegrite, ca și cărbunele, ca resturile unui naufragiu, cadouri ale valului... Totul se află în cuvînt... O idee întreagă se schimbă pentru că un cuvînt a fost mutat din loc, sau pentru că altul a fost așezat, ca o regină, în interiorul unei fraze
Poetica unui gînditor by Elena Lincan () [Corola-journal/Journalistic/13723_a_15048]
-
admir pe indivizii "cu mutre negre" și cu mersul lor legănat de marinari ai marilor geologice de dedesubt. În prima zi, după amiază, văzusem o pereche, un bărbat și-o femeie, soț și soție, așezați într-o poiana cu iarba înnegrita. Bărbatul, un om matur, dormea dus cu capul în poala neveste-si care socotea salariul minerului, numărînd bancnotă cu bancnotă banii pe capul lui gol, zbîrlit. Era după ieșirea din șut. Femeia mă văzuse privindu-i, si, crezînd că vreau
Ce naste din pisică... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17992_a_19317]
-
altă parte, pentru că mereu îi așteptăm pe alții să ne-o ia înainte pentru a ne fi și nouă, posteriori, bine. Dar! Dar, tot paradoxal, când aceștia se implică și începe să le fie bine, apare invidia, acel mausoleu afectiv înnegrit sau acea „rădăcină psihologică a comunismului" ( G. Liiceanu) unde „oamenii sunt înclinați mai degrabă să invidieze decât să admire". Astfel, moartea este cel de-al doilea nostru nume. Din acest punct de vedere, „moartea este psihanalizabilă per se. Datoria ei
EXCLUSIV. Semnalele care arată că o persoană va omorî oameni sau se va sinucide. Ce se întâmplă în prezent în România by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/33592_a_34917]
-
este înmormântat Tycho Brache, astronomul căruia i-a plesnit vezica la un prânz cu împăratul Rudolf... Noaptea, în cornișele fațadei Catedralei luminate de reflectoare se agită cu fâlfâielile lor argintii porumbeii Pieței. Cele șapte măciulii înalte de pe turnurile de calcar înnegrit ard pe cer ca niște stele fatidice. Alături se află clădirea în care tatăl lui Kafka își exercita negoțul său de textile... Și ideea mea, năstrușnică, de a întreba dacă există, notat la muzeul literaturii cehe, vreunul din itinerariile zilnice
Masca de aur by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5771_a_7096]
-
vara; vara fierbinte din Bărăgan. Murea, se topea de căldură. Lac de nădușeală, cu ochii bulbucați, afară pe pivnița adâncă unde țineam pepenii la răcoare, cafegiul declara sever: "Mare càldur!". Și tot își netezea țeasta cheală, lucioasă, cu un șervet înnegrit care mirosea a cafea. Cu el, observasem, acoperea cafeaua proaspăt râșnită, gata să fie pusă în vânzare. O râșnea cu un aparat prevăzut cu o roată mare, la care dădeam și eu, des, în schimbul câte unei napolitane, ori rahat sugiuc
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
treceau se uitau în direcția ei, ea nu știa însă cum să-i facă atenți. În sfârșit, o bătrână trecu prin dreptul ei - arăta foarte bolnavă, avea ochelari, mergea în baston, și, oprindu- se lângă Zinaida, îi dădu o copeică înnegrită. - Pentru Maica Domnului, zise total nepotrivit Zinaida, iar bătrâna îi răspunse cu o vorbă bine plasată: - Dumnezeu cu tine! Zinaida se bucură, se apucă să examineze copeica, era una obișnuită, primită totuși în dar. „Mama n-a vorbit în zadar
Ludmila Ulițkaia Rude sărmane. Fetițele by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/3562_a_4887]
-
cititul și scrisul. Lectura în cantitate prea mare i se pare un obstacol în calea scrisului, iar scrisul e subminat de simțămîntul "zădărniciei", atît de specific lovinescian, activ încă din anii tinereții: M-a apucat un mare dezgust de hîrtia înnegrită. Așa mi se întîmplă totdeauna. Cînd citesc mult, nu mai scriu eu". Sau: " Mi se pare așa de zadarnic, și mi se pare că s-a mîzgălit atîta hîrtie, că mă cutremur de sila de a o mai pîngări și
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
am dat seama. În felul acesta aș fi ajuns, fără prea mare întîrziere, la întîlnirea cu domnii aceia. Numai că s-a întîmplat să se strice carbu- ba nu, radiatorul- a înghețat radiatorul cînd am trecut prin primul pas, - Piatra Înnegrită? Ducea cana la gură cu mîinile umflate de frig și sorbea băutura fierbinte cu un tremur de plăcere. - Da, la Piatra Înnegrită. Și totuși nimic nu era pierdut. Aș fi putut măcar să mă întorc cu el în oraș, de bine
Georges Bernanos: O crimă by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12547_a_13872]
-
întîmplat să se strice carbu- ba nu, radiatorul- a înghețat radiatorul cînd am trecut prin primul pas, - Piatra Înnegrită? Ducea cana la gură cu mîinile umflate de frig și sorbea băutura fierbinte cu un tremur de plăcere. - Da, la Piatra Înnegrită. Și totuși nimic nu era pierdut. Aș fi putut măcar să mă întorc cu el în oraș, de bine de rău. Numai că atunci o brișcă- - Care brișcă? Puse cana pe masă cu un gest care părea să fie de părere
Georges Bernanos: O crimă by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12547_a_13872]
-
una categoric masochistă: "azi trăsnetul/ în patul rîului va naște femeia mea din sud" ( Petic flămînd de infinit). Sau: "...o ploaie metalică îmi este căderea și în spatele/ fiecărui copac aud strigăt de bucurie:/ este Moartea sau un fel de imitație înnegrită/ închipuind un petic flămînd de infinit" ( ibidem). Sau: "soarele avea privirea mortului" ( Sîngele cu gust de heroină). Sau: "am devenit cel care adună/ trăsnete" ( Cel care adună trăsnete). Avem astfel o "liricizare", fie și rebarbativă, a programării expresioniste care, de la
Un (post) expresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13711_a_15036]
-
gheață, umezeala granitului de sub genunchi, iar întrezărite abia razele primăvăratice de-afară, strecurate prin sita colorată a vitraliilor, și chiar cu mai puțin am rămas, cu gramatica sobră a unei bazilici constantiniene de pe Aventin, cu Santa Sabina, nici tu icoane înnegrite ale Fecioarei, nici tu fresce numai frigul fierbinte al cerului dinăuntru, piatră și ardoare, un altfel de soare. Negația și interogația. Riva degli schiavoni, Dalmația, Sacul de cânepă al sclavului, Umilința slavului, teroarea frigului, mysterium iniquitatis, toate anunță Lumina. Dar
Corbul sfântului Benedict by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/11273_a_12598]
-
Filip, ștergându-și hainele. Păcat de romul vărsat. Zi mai bine cum se termină visul. Ești mână în mână cu diavolul! Doamne, apără mă! exclamă Carol nervos și își făcu trei cruci mari și solemne, înălțându-și privirea spre tavanul înnegrit și pătat de muște al cârciumii. Sau crezi că funcția ta de gardian îți permite să intri, cu bocancii tăi plini de noroi, până și în visele celui pe care îl supraveghezi?... Acum îmi aduc aminte! Erai și tu acolo
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
poate nespus de frumoasă și pe care poate o va fi chemat Felicia. în mijlocul camerei, înconjurată de mormane de flori putrede, era o masă mare de stejar. Pe ea zăcea răstignit, ținând într-o mână o cruce mare de lemn înnegrit, trupul gol și în descompunere al armatorului. Își dăduse duhul la ultima ședință de tortură, plătindu-și astfel pentru totdeauna păcatul, al cărui secret l-a dus cu el în moarte. Un trup cândva cu pielea fină, brăzdată de vinișoare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
receptorul telefonului, rosti: - Bună ziua, tovarășe Strum. În acele secunde, se contopiră, într-o învălmășeală de gînduri, de frînturi ale unor gînduri, de frînturi ale unor sentimente, triumful, slăbiciunea, groaza că la mijloc ar putea fi vreo mistificare huliganică, paginile mărunt înnegrite ale unui manuscris, o pagină a chestionarului de cadre, clădirea din piața Lubianskaia... Deodată, i se contură un sentiment pătrunzător de limpede al împlinirii destinului și, odată cu el, se amestecă tristețea pierderii a ceva ciudat de drag, emoționant și bun
Vasili Grossman - Viață și destin by Laurențiu Checicheș () [Corola-journal/Journalistic/6442_a_7767]