1,931 matches
-
am cam plictisit, iar altcineva nu mai este în casă și... te-am deranjat? - Nu, dimpotrivă. Fred unde este? - La baschet, cred. Am intrat în bucătărie și eu am început să cotrobăi aiurea prin frigider. - Leonard? a zis. - Da? Se înroșise la față, semn că urma să-mi zică ceva penibil. Nu știam încă dacă pentru ea sau pentru mine. - Pot să te întreb ceva? - Sigur. Am găsit o banană și am început s-o desfac. - Tu, ăăă, i-ai zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Asta o să și fac. Mă duc să-mi aduc țigările. Și tobele. Și pisoiul. Și ce mai am prin casă. Ah, da, și trebuie să schimbăm mobila și să renovăm. Chem mâine niște meseriași. La pat ești bună? Popeasca se înroși. - Pe vremuri, în tinerețe, eram... Dar de-atunci... a trecut atâta timp fără... - Ei, hai, ești încă tânără, am liniștit-o. Apropo, cum te cheamă? - Ana. - Ana? Un nume frumos. Bine, plec, mă-ntorc pe la 11. Pregătește patul, îmi plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
lui. - Ba da... - Nu ale lui Cezar Ivănescu? Avea dreptate. Am recunoscut că da. - Păi, vezi? spusese. Vrei s-o impresionezi pe Miruna și, de fapt, te dă incultura afară din casă... Toți izbuniseră în râs, iar eu mă cam înroșisem probabil. Sau îmi era cald la obraji. Sau eram pur și simplu furios. S-o impresionez cu nume de poeți? Să mă dea incultura afară din casă? Pe mine? Pe mine, care îi scrisesem un eseu de șapte pagini despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
lui Peckinpah. L-ai văzut? Gina dădu din cap că nu, evident îndrăgostită de mine. Ce-i drept, sunt frumos. - Arăți perfect pentru unul dintre roluri, Fecioara Maria. Și nu-i nevoie să fii fecioară. Te-ar interesa? Gina râse înroșindu-se. O culoare plăcută. - Nu știu, răspunse, nu cred, sunt cam timidă. Și râse din nou. Da, era o fată plăcută, un caracter delicat. Sau nu, ce contează? Trei ore mai târziu avu cinci orgasme consecutive, care erau în întregime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Secția D mă cheamă, fac gesturi disperate să mă întorc înapoi și să nu merg mai departe... Franziska! Iată, un ultim salt și sunt lângă tine! E aici, e în fața mea, surâzătoare, cu sclipirea aurie a ochilor, chipul mic, ușor înroșit de frig. — Oh, ești chiar tu! De câte ori trec pe Bulevard te întâlnesc! N-ai să-mi spui că-ți petreci zilele plimbându-te! Ascultă, știu o cafenea aici la colț, plină de oglinzi, cu o orchestră care cântă valsuri: mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
carte reușesc să citesc doar câteva pagini. Dar chiar acele câteva pagini închid pentru mine universuri întregi, cărora nu reușesc să le dau de capăt — Vă înțeleg foarte bine, intervine un alt cititor, ridicându-și fața de ceară și ochii înroșiți de pe paginile volumului său, lectura e o operație discontinuă și fragmentară. Sau, mai bine zis, obiectul lecturii e o materie punctiformă și pulvisculară. În desfășurarea scrierii atenția cititorului distinge segmente minime, alături de cuvinte, metafore, grupuri sintactice, pasaje logice, particularități lexicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pensie. Când s-a pensionat, unul dintre judecători i-a dat o sapă s-o folosească la țară. Judecătorul comandase sapa în atelierul închisorii, iar prizonierii, la cererea judecătorului, au scrijelit o inscripție pe mânerul de lemn cu un cui înroșit în foc. Zicea așa: Ordonanța clasa întâi Badule a slujit-o cu credință pe Maiestatea Sa, iar apoi Republica Botswana timp de cincizeci de ani. Bravo, soldat încercat și devotat, din partea dlui judecător Maclean, Judecător Asociat, Curtea Supremă a Botswanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
noastră, deschide-ne ochii... Până și liceenii care se pupau prin tufișuri au apărut, încheindu-și curelele, zburliți, îmbujorați, atrași de spectacol. - Eu nu mai discut! N-am ce discuta! ridică vocea și criticul. Aici e casă de nebuni! se înroșește. Casă de nebuni, niște descreierați! Maxențiu bate zgomotos din palme, mătură fursecurile și saleurile de pe masă, într-un gest de entuziasm nereținut. - Așa! Ovații, vă rog, pentru vorba de duh... Voievoade, să nu disprețuiești nici o secundă virtuțile maieuticii! Sfânta moșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
o milă nesfârșită pentru nenorociții cu școală: - Cum, Doamne iartă-mă, să aibă coarne? s-a mirat. Doar nu-i Ducipal! Când o să apară așa ceva, atunci sfârșitul lumii e aproape. Când o să iasă jigăniile din ascunzișurile lor, când o să se înroșească și apa, atunci toți o să știe că nu mai e mult, că nu ne mai rabdă pământu’... - Băi, Mardare, da’ văd că te-ai făcut predicator... Aurica s-a mulțumit să-și țuguie buzele mânjite cu o chestie de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de vreo cincisprezece zile, fără sadism, dar și fără să stea pe gînduri vreo clipă, așezîndu-i-le pe o piatră, pentru a le reteza dintr-o singură lovitură de macetă și pentru a cauteriza pe loc rana cu lama unui cuțit Înroșit În foc. Mendoza leșină de durere În ambele ocazii, avu febră și amețeli două zile la rînd, Însă În cea de-a treia trebui să se pună pe picioare și să fie din nou gata să lucreze douăsprezece ore pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
timona, se uită la busolă cu ochii Înecați de lacrimi, Își suflă nasul, Își opri cu o batistă murdară sîngele care-i țîșnea din mîna rănită și Îndreptă prova Înspre est. Iguana Oberlus, care se uita la ea cu ochii Înroșiți de somn și oboseală, continuă să vîslească, mecanic, distant și inuman, ca un robot programat să facă, ceasuri Întregi, exact aceleași mișcări. - Un vapor! - Da, e un vapor... - Poate ne vede... Doamne, fă În așa fel Încît să ne vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și ce frumos ar fi dacă noi doi ne-am întâlni și îndrăgosti nebunește. Astea erau cuvintele ei. Mă privea peste niște ochelari cu rame de fier, cu lentile lungi și pătrățoase, așa cum arată lamelele de microscop. Vinișoare sparte îi înroșeau vârful nasului. Rozacee, îi spunea ea. Ar fi fost mai ușor să ți-o imaginezi într-o casă de turtă dulce decât într-o mănăstire. Cununată mai degrabă cu Moș Crăciun decât cu Hristos. Șorțul apretat pe care-l purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
capătul căreia tot dădea de un gospodar dispus să-și piardă vremea la o tacla cu domnul adjutant. Vinul era cel știut, negru ca smoala, îl puneai pe unghie și nu aluneca, după ce goleai o măsură te îmbujorai, ți se înroșeau urechile, era bine, dar nu mai simțeai în gură nici gust, nici buchet, nici dulceață, nici amăreală, era vinul dintotdeauna, de care el se săturase. Uite așa se întîmplase în acel sfîrșit de iarnă, început de primăvară, că din pricina lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fără inflexiune, fără să arate ce crede el despre acea guvernantă și despre ceea ce-i spusese ea. Dar faptul că nu păstrase pentru el un astfel de secret arăta destule. Leonard Bîlbîie aproape că se înecă cu vinul. I se înroșiseră ochii și prin nas îi curgea către buza de sus ușor răsfrîntă, era un semn că se lăsa uneori dominat de senzualitate, firișoare tulburi de vin. "Cine? K. F.?!" Adjutantul a înclinat grav din cap, părul i se rărise, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
înmiresmat. "Și prințul? Prințul știe?" K.F. a făcut o față lungă și severă. A tăcut preț de un minut, poate chiar două. Adjutantul Popianu se străduia să nu soarbă cu zgomot ceaiul de tei și din pricina asta gîtul i se înroșise, cum i se înroșise obrazul întreg, încît pistruii se pierduseră cu totul. "Prințul, ei, prințul, cu viața lui...", a început K.F. și în clipa următoare s-a auzit scara interioară ce ducea la camerele de sus scîrțîind abia perceptibil. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
știe?" K.F. a făcut o față lungă și severă. A tăcut preț de un minut, poate chiar două. Adjutantul Popianu se străduia să nu soarbă cu zgomot ceaiul de tei și din pricina asta gîtul i se înroșise, cum i se înroșise obrazul întreg, încît pistruii se pierduseră cu totul. "Prințul, ei, prințul, cu viața lui...", a început K.F. și în clipa următoare s-a auzit scara interioară ce ducea la camerele de sus scîrțîind abia perceptibil. Dacă ar fi sorbit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu o mînă l-a prins de falcă, cu cealaltă i-a vîrît printre dinți marginea îndoită a cănii turnîndu-i cu o mișcare scurtă vinul de-a dreptul în gîtlej. Lui Bîlbîie i-au dat lacrimile, ochii i s-au înroșit, nu mai putea spune nimic, poate se înecase și nici de tușit nu putea, palma grea, degetele noduroase ale adjutantului îl țineau bine. A înghițit tot și după aceea, cînd i-a dat drumul a mai reușit să spună "ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un aviator, domnule!" Bîlbîie păru surprins o clipă, poate nu-și închipuise niciodată că reîntîlnirea sa cu prințul va decurge așa, să ajungă să-i facă un serviciu pentru că îl roagă, apoi zîmbi, dezvelindu-și larg dinții, urechile clăpăuge se înroșiseră pe dată, "ah, dar nu-i nici o problemă, eu n-am nici un complex, excelență, eu nu sînt aviator!" Și îl prinse de mînecă trăgîndu-l ușor, ca pe un copilaș, pînă în mijlocul grupului, Balbo tocmai arăta cum se execută un atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
făcu semn lui Corvino să fie atent și începu să vorbească repede-repede, subliniindu-și spusele cu gesturi baroce, cu volute neașteptate, un joc al degetelor și al mîinilor care alcătuia al doilea discurs, poate mai convingător, mai direct. Corvino se înroșise la față de încordare, nu era deloc simplu să traducă ceea ce spunea marele Balbo unui om atît de primejdios, de puternic cum era Coriolan Popa. "Signor Balbo își exprimă încîntarea de a vă avea din nou în, hm, apropierea, preajma sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai puțin oficială. E atît de greu pentru cineva care e înconjurat de atîta glorie și oficialitate să cunoască, cum să zic, lumea normală, viața noastră, oamenii de bine cînd nu sînt prinși în protocoale, în disciplina ierarhiei..." Cantacuzino se înroși în obraz, putea fi și de încîntare și de stînjeneală, fornăi ca un cal la adăpat, totul la el amintea de cîmp, de viața la țară, de pădure, dacă te uitai la el nicicum n-ai fi crezut că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cariera, pentru viața sa în Serviciu. Cu siguranță juca o carte mare, chiar dacă pînă atunci nu știuse, în acea fracțiune de secundă și-a dat seama. Îi venea să răsufle ușurat, oricum e altceva cînd știi! Simți cum i se înroșesc urechile, n-avea ce să le facă, totdeauna pățea așa cînd bea vin și cînd se emoționa. Abia reuși să-și descleșteze maxilarele. Zise răgușit "Nu", apoi adaugă spre limpezire. "O altă interpretare nu poate fi, după cîte mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
comerțul e în pericol, țara e bîntuită de bandiți de drumul mare, ai citit, dom'le, despre Cocoș! Omoară lumea, împușcă jandarmii, nu există o mînă de fier, o mînă de fier, o mînă de fier ne trebuie!" Și se înroșise, dar nu de la rachiu, se înroșise gotcă strigînd atît de tare că "e nevoie de o mînă de fier", încît cineva a aprins lampa și a deschis fereastra gata să arunce un lighean cu zoaie în capul bețivului care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bîntuită de bandiți de drumul mare, ai citit, dom'le, despre Cocoș! Omoară lumea, împușcă jandarmii, nu există o mînă de fier, o mînă de fier, o mînă de fier ne trebuie!" Și se înroșise, dar nu de la rachiu, se înroșise gotcă strigînd atît de tare că "e nevoie de o mînă de fier", încît cineva a aprins lampa și a deschis fereastra gata să arunce un lighean cu zoaie în capul bețivului care nu lasă lumea să doarmă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
puternici. Să ieși din fundătura asta și să ții în mîini chiar țara. Ajunge doar să semnezi și să ai încredere, să te rogi pentru cei ce vor face ce este de făcut!" Devenind brusc sibilinic, maiorul Artur Stavri se înroși mai tare decît era de obicei și trăsăturile feței sale bucălate se aspriră puțintel, atît cît să devină îngrijorătoare. Radul Popianu își arătă sincer nedumerirea. "Domnilor ofițeri, după cîte înțeleg eu, acțiunea dumneavoastră are un caracter, ca să spun așa, destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avusese noroc. Un noroc atît de mare, încît o clipă i-a fulgerat prin minte gîndul speriat că totul se va duce dracului, prea ușor l-a găsit pe Bîlbîie. L-a privit atent, ceafa proaspăt rasă, urechile mari se înroșiseră puțintel de plăcere, haina de pe el era destul de bine lucrată și dintr-un material serios. Te pomenești că Leonard s-a ajuns! Era un gînd care îi dădu furnicături în degetele cam amorțite ale mîinilor, reumatismul o să-l bage în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]