279 matches
-
prea strâmți, ori prinși între fese, căci nu am putut să-i trag. Am rugat-o să-și ridice fundul. Rupe-i, îmi zise ea. — Ce? Rupe-i! Rănește-mă, Bernie! Folosește-mă! Vorbea cu o grabă imperativă, cu răsuflarea întretăiată, iar coapsele ei se deschideau și se închideau precum fălcile unei enorme insecte de pradă. — Hildegard..... Ea mă lovi puternic peste gură: — Ascultă, lua-te-ar naiba! Rănește-mă când îți spun! Am prins-o de încheietură când lovi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
altcuiva. Nervii ei erau direct conectați la volumul și frecvența acelui permanent tump-tump-tump care se transforma treptat în tumpti-tump-tumpti-tump-tump în timp ce inima lui Leigh începea să bată în același ritm. Încerca să respire calm, dar respirația îi era scurtă și precipitată, întretăiată ca a unui pește. În timp ce își examină chipul palid (pe care în zilele bune îl considera “diafan” și în celelalte “bolnăvicios”) în oglinda de pe ușa dulapului din hol, fruntea i se acoperi de un strat lucios de transpirație. Părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
puțin. Nu se poate! Se poate? O privire rapidă în superba vitrină a magazinului confirmă că era adevărat. Tocmai intraseră în sălile sacrosancte ale Marelui Bijutier al cîștigătorilor de Oscar, guru însuși: Harry Winston. — Oh, Doamne! făcu ea cu respirația întretăiată, uitând pentru un moment că șoferul și o vânzătoare înfumurată se uitau la ea cu atenție. — Da, probabil e copleșitor, spuse vânzătoarea și clătină din cap prefăcându-se că înțelege. Este pentru prima data? Adriana își reveni repede. A naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ore mai târziu, în ambulanță, doctorul și femeia stăteau aplecați asupra bolnavului. Din gura lui plină cu tot felul de excrescențe ieșeau frânturi de cuvinte: "șobolanii!" spunea el. Cadaveric, cu buzele ca de ceară, pleoapele grele și livide, cu răsuflarea întretăiată și scurtă, sfâșiat de ganglioni, îngrămădit în fundul cușetei, ca și cum ar fi vrut s-o închidă deasupra lui sau ca și cum ceva venit din fundul pământului îl chema fără încetare, portarul se înăbușea sub o greutate nevăzută. Femeia plângea. ― Nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din el decât o formă greoaie și neagră dominată de două pete, sub ochelarii de oțel: obrajii săi rubiconzi. Avea o voce puternică, pasionată, care se auzea până departe, și când se adresă asistenței cu o singură frază vehementă și întretăiată: "Frați creștini, ați căzut în nenorocire, frații mei, ați meritat-o", un vârtej ca de apă trecu prin asistență, până afară în piața de dinaintea bisericii. Logic, ceea ce a urmat nu părea să se potrivească cu acest exordiu patetic. Abia urmarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Rosario, așa! Ei! În clipa aceea ușa se deschise, apăru Liduvina și, exclamând „ah!“, o închise la loc. Augusto se tulbură mult mai mult decât Rosario, care, ridicându-se iute în picioare, își netezi părul, se scutură și, cu glas întretăiat, zise: — Bine, domnișorule, facem socoteala? — Da, ai dreptate. Dar ai să te-ntorci, nu-i așa, ai să te-ntorci? — Da, am să mă-ntorc. Și mă ierți pentru toate? Mă ierți? — Să vă iert... pentru ce? — Pentru astea, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
țin mult la dumneata. Zgarda alunecă pe jos, simțindu-se liber, Găsit se îndepărtă ca să adulmece o draperie, când curând își întoarse capul văzu că vizita luase o altă turnură, nu mai e simplă politețe îmbrățișarea, nici sărutările, nici respirația întretăiată, nici cuvintele care, deși dintr-un motiv foarte diferit, și ele încep, dar nu sunt duse până la capăt. Cipriano Algor și Isaura se ridicaseră, ea plângea de bucurie și de durere, el bâiguia, Mă voi întoarce, mă voi întoarce, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de lacrimi arzătoare. Focul se Întinde, Îi Învăluie, Îi Înfășoară, Îi Îmbată, Îi Înflăcărează, Îi contopește, piele lipită de piele, până la capătul plăcerii. Pe masă, se scurge o clepsidră, bob cu bob, focul se domolește, pâlpâie, se stinge, un zâmbet Întretăiat Întârzie. Își trag sufletul Îndelung. Omar murmură, către ea sau către destinul pe care tocmai l-au sfidat: — Gâlceava noastră nu face decât să Înceapă. Djahane Îl strânge, cu ochii Închiși. — Să nu mă lași să dorm până În zori! A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Înfierbântată, o dezmiardă, o primește ca pe un erou În adânciturile trupului ei, o ține Îndelung, o strânge, nu-i dă drumul decât ca s-o atragă din nou; Malik Șah se Întinde cât e de lung, cuceritor cu respirația Întretăiată, gâfâind, supus, vrăjit, ea știe să-l ducă până la capătul plăcerii. Apoi, cu blândețe, degetele ei subțiri Încep să-i deseneze sprâncenele, pleoapele, buzele, lobii urechilor, liniile gâtului jilav; fiara e slăbită, toarce, se toropește, felină ghiftuită, surâde. Cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
tragă zăvorul. Fazel Împinge ușa, mă Îmbrâncește ca s-o Închidă la loc, mă scutură de umeri. — Vino-ți În fire, Într-un sfert de ceas ești un om mort! Ceea ce mi-a adus la cunoștință Fazel, În câteva fraze Întretăiate, avea să știe lumea Întreagă, din ziua următoare, prin magia telegrafului. Monarhul se dusese, la amiază, la sanctuarul de la Șah-Abdul-Azim pentru rugăciunea de vineri. Era Îmbrăcat În veșmântul de gală confecționat pentru jubileul său, cu fire de aur, podoabe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
zis o singură pereche. Dar, înainte să te enervezi, uită‑te. Bag mâna în a doua sacoșă LK Bennett, deschid cutia și extrag încet una din sandalele cu clementină. Numai... uită‑te la asta. — O, Doamne, zice Suze cu respirația întretăiată, cu ochii lipiți de sanda. E absolut... înnebunitoare. Mi‑o ia din mână și îi mângâie încet pielea moale, apoi chipul îi e din nou cuprins de aceeași expresie severă. Chiar aveai nevoie de ele? Da! zic cu un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
voioasă. M‑am întors! Suze dispare pe ușă și o aud târâindu‑și sacul uriaș și negru pe scări și scoțându‑l pe ușa de la intrare, apoi urcând iar la noi în apartament. Deci, cum a fost? zice cu respirația întretăiată, închizând ușa în urma ei. Foarte bine, spun, ducându‑mă în dormitorul meu. A fost... drăguț. — Drăguț? Suze mă privește mijindu‑și ochii și vine după mine. Doar drăguț? — A fost... bine. — Bine? Ce s‑a întâmplat, Bex? Nu te‑ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în sensul invers al acelor de ceasornic, stele căutându-și din beznă alinierea sub vechile semne zodiacale. Și când imaginea se liniști, prezentând fără sonor școala, dintre noi țâșni Mioara Alimentară, strigându-ne pe fiecare pe nume, pipăindu-ne, spunând întretăiat: Eu, eu sunt cea care a trebuit să mă întorc, eu v-am adus ca să-l văd pe Mitică, la el mă duc, am să plec, vă las, eu sunt în trecere, dar nu mai, nu mai pot ... și leșină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
despre banii destinați echipării clasei. Dacă nu-ți convine cum arată clasa și cum se desfășoară orele, mută-te în alt liceu, nenorocitule! Plecă la fel cum a intrat, ca o furtună, lăsând în urma sa colectivul unei clasei cu respirația întretăiată și corpul fără viață a unui elev care avuse cele mai bune rezultate la învățătură din toată școala și, implicit, din toată Uniunea. Păream statui în jurul mormântului unui erou. Parcă și timpul își încetinise curgerea pentru a-l plânge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
normal, ca și cum ar fi participat la un concert rock și nu la prelegerea seacă a unui profesor care stătea la pupitru, purtând papion și vorbind despre o genă numită a58799-6b. Profesorul le arăta acum grafice cu acțiunea enzimatică, linii negre întretăiate, pe un fond alb. Puștii stăteau tolăniți în fotolii, jucându-se cu telefoanele lor BlackBerry. Doar câțiva încercau să se concentreze asupra materialului. Stând în partea din spate a camerei, conducătorul echipei, un psiholog pe nume Paul Gode, ridică un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
băutură puternic acidulată, cu gust de afine, care aterizează direct pe birou, udă hârtiile și registrele cu un lichid roșu sinistru... și o, nu, te rog, Doamne, nu... Îl Împroașcă pe Doug Hamilton direct pe cămașă. — Fuck ! țip, cu respirația Întretăiată. Îmi cer mii de scuze... — Iisuse Hristoase! izbucnește Doug Hamilton enervat, ridicându-se și scoțând repede din buzunar o batistă. Ai idee, pătează ? — Ăă... Înhaț cutia de suc neajutorată. Nu știu. Mă duc s-aduc o cârpă, spune celălalt tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
O, Doamne, ne prăbușim. Ne Îndreptăm În picaj spre pământ. Avionul cade ca o ghiulea. Un bărbat din apropierea mea a fost smuls din scaun și s-a lovit cu capul de tavan. Sângerează. Mă prind bine de scaun, cu respirația Întretăiată, străduindu-mă să nu pățesc și eu la fel, dar simt cum sunt Împinsă În sus, e ca și cum m-ar smuci cineva, de parcă gravitatea și-ar fi schimbat brusc sensul. Nu ai timp să gândești. Mintea nu poate... În jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
făceam și până acum. Dacă e nevoie, Îmi plătesc singură pentru noile cărți de vizită. Te rog mult, pentru tine nu va avea nici cea mai mică importanță. Nici măcar nu vei ști că am fost promovată. Mă opresc, cu respirația Întretăiată. — Mi-e teamă că nu ăsta este scopul pentru care se acordă o promovare, Emma, spune Paul sarcastic. Mi-e teamă că răspunsul e nu. Un nu categoric. Dar... — Emma, Îți dau un sfat prietenesc. Dacă vrei să răzbești În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-mi bărbia. — Nu le vreți ? Curierul mă privește perplex. Nu. Spuneți-i persoanei care mi le-a trimis că-i mulțumesc, dar nu Îmi trebuie. — Ce se Întâmplă aici ? aud un glas În spatele meu și ridic ochii. Lissy, cu respirația Întretăiată, se zgâiește la buchet. O, Doamne. Sunt de la Jack ? — Da. Dar nu le vreau, zic. Vă rog luați-le. Stați ! exclamă Lissy, punând mâna pe celofan. Lăsați-mă doar să le miros și eu un pic ! Își Îngroapă fața Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
zis o groază de lucruri. Dar dup-asta a zis... Simt că mi se accelerează iar pulsul și că mă copleșește iar indignarea. A zis că secretele lui sunt mai importante decât ale mele. Lissy și Jemima rămân cu respirația Întretăiată simultan. Nu ! spune Lissy. — Un nenorocit ! spune Jemima. Ce secrete ? — L-am Întrebat despre Scoția. Și de ce a fugit atunci de la Întâlnire. Îi Întâlnesc privirea lui Lissy. Și despre toate lucrurile despre care n-a vrut niciodată să vorbească cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-se că într-o bună zi și ea va fi îndeajuns de slabă pentru a li se alătura. Și apoi îi vede. Ben și Sam, stând pe canapeaua din spate, iar Jemima îngheață, gura i se deschide într-o răsuflare întretăiată. Ben și Sam se înțeleg la fel de grozav pe cât pot s-o facă două persoane care nu au altceva în comun decât atracția reciprocă. Sam flirtează fără rușine, iar Ben se simte bine lângă o femeie superbă care flirtează cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
tale. Am să-l țin pe Ben cât de departe pot de Sophie și Lisa. ― Bine, trebuie să plec. Să ai o zi bună. Mă las pe spate în baie și ascult tocurile amândurora cum tropăie pe ușă afară - sunet întretăiat de șoapte și chicoteli. Bietele de ele. Chiar cred că sunt destul de proastă încât să li-l dau pe Ben pe tavă? Cât de tare se înșală. ― Și cum a fost aseară? spune Geraldine tărăgănat, sorbindu-și cappuccinoul dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
poate nimeni tăgădui, și avem îndărătul nostru un trecut care va trăi cât vom trăi și noi. La auzul acestor cuvinte Mihaela, mutilată, izbucni în plâns. O furtună violentă se dezlănțuise în ea rupând zăgazul lacrimilor. Se căina cu respirația întretăiată și îngăima printre suspine: ― Ce nenorocită sînt! Cât mă doare nenorocirea mea! ― Nu spune asta... ești nedreaptă cu tine. Doar n-ai să oprești viața în loc din cauza unei greșeli. Ai curajul de a privi înainte. Vorbele n-o potoleau, era
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Christian! Se răsuci și dădu de privirea azurie, de părul blond care făcea bucle pe ceafă, de barba de trei zile... O imagine pe ecran. O imagine prin satelit transmisă de la o cameră video. O imagine proastă, neclară, cu sunet Întretăiat și plină de paraziți. Dar el era acolo și Îi vorbea. În direct din cockpit. Se apropie de ecran, gata să-l atingă, sorbindu-l din ochi. - Cu tine... pînă la capăt, Marie... singura mea nădejde... iartă-mă, dragostea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tare pe socrul ei. Saci cu nisip. Trei saci odihneau pe satinul capitonat, cu urme de mucegai pe alocuri. Arthus era livid. Se uită la sacii cu nisip, apoi la cei doi polițiști care stăteau În fața lui. CÎnd vorbi, rostirea Întretăiată Îi trăda profunda descumpănire. - Asta ar Însemna că fiul meu n-a murit? - Asta confirmă doar bănuielile noastre, răspunse Lucas, evocînd pe scurt uzurparea de identitate. - E ridicol, protestă Armelle, revenită din șoc. L-am primit la noi acasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]