1,988 matches
-
liniști Hilfe. Legănîndu-se ca o statuie vie, doamna Bellairs porni Înaintea lor și-i conduse Într-un salonaș plin de perdele portocalii și perne albastre, În mijlocul unor mobile, la modă În anii ’30. Din pricina camuflajului tot În albastru, odaia era Întunecoasă ca o cafenea orientală. Pe măsuțe și printre tăvile așezate ici-colo se Îngrămădeau o sumedenie de miniaturi din lemn de Benares - de felul acelora pe care Rowe le văzuse la serbarea din parc. În salonaș se aflau vreo șase persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
domnișoarei Pantil - fierbinte și uscată. Deși asista pentru prima oară la o ședință de spiritism, nu de spirite se temea Rowe. Ar fi vrut să-l simtă lîngă el pe Hilfe, căci era tot timpul conștient de spațiul gol și Întunecos din spatele lui - un spațiu În care se putea Întîmpla orice. Încercă să-și elibereze mîinile, dar vecinii i le țineau strîns. În salon domnea o tăcere deplină. Rowe simți cum un strop de sudoare i se prelinge pe obraz de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să te alături micului nostru grup“, și-l Împinse fără milă Într-un closet, pe lespezile căruia zăcea un șobolan mort. Orchestra amuțise, luminile se stinseseră, iar Rowe nu-și mai putea aminti pentru ce anume venise În acest ungher Întunecos și murdar, unde pînă și pămîntul pe care călca gemea sub pașii lui, parcă Înadins ca să-l Înduioșeze. „Lasă-mă, te rog, să plec de-aici“, se auzi el spunîndu-i agentului de poliție, dar acesta Îi răspunse: „Încotro, scumpe domn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sosit! O femeie mai În vîrstă, cu ochii roșii, care arăta ca o bucătăreasă, ieși după el pe palier. — E Încă prea devreme, Henry, mult prea devreme. — A, Arthur... frumos din partea ta c-ai venit! Apoi se mistui În antreiașul Întunecos, devenind o siluetă indistinctă, În umbra unui orologiu vetust. — Poftim Înăuntru, zise femeia, cred că n-au să mai Întîrzie mult. Rowe o urmă, dar băgă de seamă că femeia lăsase ușa deschisă, ca și cum ar mai fi așteptat pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o porni pe un coridor, chemînd În șoaptă: — Stone! Stone! Nu auzi nici un răspuns. Linoleumul vechi și crăpat scîrțîia sub pașii lui, prinzîndu-i uneori degetele. Avu din nou senzația unui lucru cunoscut, ca și cum această explorare de-a lungul unui coridor Întunecos ar fi mai aproape de lumea lui decît dormitorul confortabil din cealaltă aripă a clădirii. — Stone! Stone! chemă el și auzi În sfîrșit un răspuns, dinspre o ușă pe lîngă care tocmai trecea: — Barnes... Dumneata ești, Barnes? — Sst! făcu el, lipindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cerînd să iasă la lumină: o carte intitulată Micul duce, cuvîntul Neapole - „Să vezi Neapole, și apoi să mori“ - și din nou figura lui Poole, prăbușit Într-un fotoliu și mîncînd o felie de cozonac Într-o Încăpere strîmtă și Întunecoasă... Pe urmă doctorul Forester, aplecat asupra unei mogîldețe negre și Însîngerate... Amintirile se Înghesuiau, din ce În ce mai numeroase. O clipă, văzu chipul negrăit de trist al unei femei, care se confundă numaidecît În uitare, ca un om ce se Îneacă. Simțea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
revedere. 2 Apartamentul se afla la etajul al treilea. Rowe ar fi vrut ca scările să nu se mai sfîrșească niciodată - iar cînd apăsă pe butonul soneriei, nădăjdui că nu va veni nimeni să-i deschidă. lîngă ușă, pe palierul Întunecos, zări o sticlă de lapte goală, În care era vîrÎt un bilet. Îl scoase și citi: „Pentru mîine doar o jumătate de litru, te rog“. În clipa aceea, În timp ce mai ținea biletul În mînă, ușa se deschise, și Rowe auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și să se așeze lângă mine, însă el deschise portiera din spate și urcă alături de Catherine. Când am pornit, aparatul lui foto ateriză pe scaunul din față. Amintirile lui invizibile, argintii, ale durerii și excitării se distilau pe rola lor întunecoasă în vreme ce, în spatele meu, cele mai sensibile suprafețe mucoase ale lui Catherine își descărcau în liniște propriile substanțe chimice stimulatoare. Am pornit spre vest, către aeroport. Am urmărit-o pe Catherine în oglinda retrovizoare. Ședea în mijlocul banchetei, cu coatele pe genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
priveliște. Să plece? Să fugă? Să rămână? Creierul lui se debranșă de restul corpului și începu să adune datele necesare pentru ecuația al cărui rezultat avea să decidă restul - și durata - vieții lui Aurel. Mai întâi scotoci în propriile scorburi întunecoase după niște constante. Le găsi: Aurel avea 38 de ani, păr blond, mustață caraghioasă, trăsături de țăran, ochi verzi, buze groase, ceva umor, ceva sex-appeal și cântărea 81 de kilograme. Era un actor de mâna a doua la un teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pielărie, valize și articole de călătorie. Nu e în piața gării, ci pe o stradă laterală, lângă pasajul de nivel al gării de mărfuri. — Dar de ce te interesează? — Aș vrea să fi ajuns aici mai devreme. Aș trece pe strada întunecoasă, aș vedea magazinul dumitale luminat, aș intra, aș spune: dacă dorești, te pot ajuta să tragi oblonul. Îmi spune că e tras deja oblonul, dar că trebuie să se-ntoarcă la magazin pentru inventar, și va rămâne acolo până târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a scurs, nu era copil, să mă bată Dumnezeu dacă mint...” se bocea Roșcovana. Undeva, mai încolo, să fie între al doilea și al treilea bloc?, poate unde sunt acum dugheana cu haine la mâna a doua și librăria aceea întunecoasă, puțind a mucegai, cu tăvițe cu otravă granule, lângă rafturi, poate vreo cincizeci de metri mai departe, a fost casa Nadiei, una dintre ultimele case vagon, cu balcoane de lemn, cu o curte de unde dimineața țâșnea o puzderie de copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de nenumărate atrocități care nu putură fi dovedite, sentința dată fu Închisoarea pe viață, și intră În pușcărie așteptînd să compară În fața tribunalului singura persoană care putea depune mărturie Împotriva lui: Carmen de Ibarra. Închis Într-o temniță adîncă și Întunecoasă de doi metri pătrați, În care nici măcar nu se putea Întinde cu totul, rămase prin urmare În așteptarea Niñei Carmen. Uitat de justiția oamenilor Împotriva cărora luptase necontenit, Iguana Oberlus, acea lepădătură, acel geniu al răului, acel spirit neîmblînzit supraviețui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
invizibil. Toate perfecte, curate și cu covoare pe jos, pline de mobile elegante și încălzite puternic de becuri direcționale și prea multe veioze. Se aude un foșnet electric din difuzoare ascunse. De-a lungul camerelor, cumpărătorii se plimbă pe culoarele întunecoase cu linoleum pe jos, care trec printre camerele de expoziție și insulele slab luminate care umplu mijlocul etajului, centre de conversație și puncte de așteptare cu sofale și covoare, becuri mobile și plante false. Insule calme de lumină și culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
aminte că marea este alcătuită din stropi", filosofa cîteodată Radul Popianu de unul singur și se închidea pe dinăuntru în camera amenajată drept "arestul de la postul de jandarmi" al Vladiei. Ușa cu vitraliu era întredeschisă, iar în holul mare și întunecos tocmai din cauza vitraliului de care era atît de entuziasmat prințul, îl aștepta K.F. Avea o figură severă, cu veșnica ei rochie cu umeri ridicați, catifeaua părea tocită pentru un ochi nepriceput, de fapt era nouă și de cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
accidente, se plictisește Cel de Sus să le tot trimită semne și ei să nu le ia în seamă și atunci pune la cale cîte un accident, bună, nu?" Și rîse de unul singur, destul de caraghios în crîșma goală și întunecoasă. Bercu se apucase de șters pahare cu șervetul cu care alunga muștele. "Bună, sigur că-i bună. Și o să stați mult la noi, vreau să zic, o să rămîneți și peste an în Vladia? Scuzați-mă pentru întrebare, dar am, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
găseau. Deosebirea de substanță a conversației era limpede în salon Mihail era acela care căuta o soluție pentru supraviețuirea sa, cum mai făcuse de cîteva ori în viața sa de director al Serviciului, pe cînd în cabinetul din casa veche, întunecoasă, în care se găsea adăpostit Serviciul treburile ar fi stat exact invers. Cu totul inversate, mai ales că prințul Basarab Cantacuzino în viața lui nu s-a gîndit și nici n-a fost vreodată în situația de a căuta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și cam amețită de la berea căreia‑i sorbise spuma, ca orice copil; cum mergea docilă după grec, cu pași mărunți, de sălbăticiune Înfometată, pe străduțele Înguste ale Marsiliei, ce coborau În port; cum apoi urca niște trepte Într‑o clădire Întunecoasă din preajma depozitelor, alunecând cu mâna pe o balustradă dintr‑o funie groasă, marinărească; apoi urmărea În sinea sa, cu mereu aceeași furie tulbure, pasul ei hotărât spre ușa de la etajul trei (grecul stătea În capul scării, ca s‑o Încurajeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lor va fi ziua și a lor va fi noaptea. Doamne, ferice de cei care pe timp de ziuă nu‑și amintesc căile nopților lor, căci a lor va fi lumina zilei. 20. Zăceau cu fața‑n sus În grota Întunecoasă din dealul Celionului, cu mâinile Împreunate pe piept, ca și morții, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor și câinele său pe nume Kitmir. Zăceau ca și morții În somnul morții. Dacă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care‑l va ruga să poarte o discuție cu el. Maestrul, ezitând Între principiul etic și cel poetic - căci după primul l‑ar fi respins, iar după al doilea l‑ar fi ascultat - va sta cu el Într‑o crâșmă Întunecoasă și va comanda două votci pascale, pare‑se, conform ritualului. Jeshua Krohal, căci așa se numea tânărul, Îi va mărturisi Maestrului că frecventa acel cartier de când Îi picase În mână o lucrare a sa care Îl Încredințase că experiența e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
luna august a anului o mie nouă sute șase. Astfel, vor apărea foiletoane semnate de redactorul‑șef al acestui ziar, un oarecare Krușevan, A.P. Krușevan, de fapt instigatorul pogromurilor de la Chișinău, ce avea pe conștiință vreo cincizeci de crime. (În odăi Întunecoase zăceau În bălți de sânge trupurile căsăpite ale unor bărbați, iar fetițe violate, cu ochi Înspăimântați, priveau În gol, după draperiile sfâșiate. Scena era cât se poate de reală, la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de asemănătoare și totuși atât de diferite, zăcuseră timp de aproape șaizeci de ani la o distanță de patru litere, ca‑ntr‑un interval cabalistic (chiar și cuvântul cabalistic Îl scriu cu teamă). Și În timp ce prima va părăsi lunga poliță Întunecoasă a raftului - suflarea ei otrăvitoare venind În contact cu respirația cititorului, iar marginile ei atestând urmele acelor Întâlniri, ale acelor iluminări (când cititorul va descoperi În gândurile altora reflectarea propriilor nedumeriri, a gândurilor sale lăuntrice) - ce‑a de‑a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se citeau În șoaptă cărți și manifeste interzise, aveau loc discuții conspirative și iubiri tainice, străluminate de zările unui viitor neclar, iar „romantica revoluție era singurul program“. Cu șapca trasă zdravăn pe frunte, se fofila prin ganguri dosnice până În pivnițele Întunecoase unde mirosea a cerneală tipografică, se tipăreau pamflete de culoarea sang de beuf și se Întocmeau documente de identitate false, cu nume teribil de fanteziste. Era o viață plină de capcane, de pericole și de exaltări, când, conform unei parole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
orice altă față, dar asta nu-ți dă dreptul să-i ceri și ei să se hotărască la fel de repede. Uită-te la penisul tău, când e excitat: e drept, tare, aproape strălucitor. Uită-te apoi la sexul unei femei: e întunecos, misterios și plin de ascunzișuri. Îi așeza cu afecțiune palmă pe creștet. Tot la fel, sentimentele lor sunt mult mai complexe, de aceea este nevoie de mai mult timp pentru a-și dezvălui secretele. Dar atunci când ajung să ia o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Tetuanúi și Vetéa Pitó făcură rost de arme, apa și mâncare, iar la lăsarea serii Chimé veni și îi lua din Punta Patiúa, pentru a străbate, fără grabă, cei doi kilometri care îi despărțeau de strâmtoare. Fu o noapte lungă, întunecoasa și plină de emoții, în care valurile insistențe care soseau dinspre ocean împingeau mereu ambarcațiunea către interiorul lagunei, însă tot de atâtea ori ocupanții săi vâsleau înapoi, pentru a-și menține poziția în mijlocul canalului, astfel că nici măcar un înotător discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de douăzeci de mii de kilometri lungime - din Singapore și până în Panama - și aproape tot atâta lățime, din Aleutine până în Insula Paștelui. Cu toate acestea, și în ciuda impresionantelor lor cunoștințe, pentru majoritatea navigatorilor polinezieni tot ce se găsea în acel întunecos Al Cincilea Cerc era considerat ca fiind aproape de neatins, cam așa cum era Marea Întunecoasa 1 pentru strămoșii noștri, care stabiliseră drept granița a lumii cunoscute insulele Canare. Ei știau că lumea nu se termină acolo unde se termină cel de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]