1,026 matches
-
2016. Aș vrea să-mi cânte marea despre tine Și-n valuri să citesc povestea ta, Aș vrea să-mi spună marea dacă-i bine De-n ochii tăi eu n-aș mai înnopta. Aș vrea ca marea să mă înveșmânte Când soarele coboară lângă mal, Aș vrea ca valul serii să cuvânte Iar tu să fii lumina unui val. Să scrie veșnicia lângă maluri, Să scrie cerul cu iubirea noastră Să mi te-aducă, înger, printre valuri Și să-nnoptăm
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
o nuntă o lume din astrală!’’. În volumul cu titlul aparent blând, dar în realitate incitant: FiinD. 365 + 1 Iconosonete, Theodor Răpan nu-și propune să iasă în evidență prin note polemice și nici prin euritmii de dragul sonorităților suav-lascive, ci - înveșmântat în carapacea sonoră a ,,hainelor’’ din metal, purtate de cavalerii medievali, gata de turniruri imprevizibile, însă predispuși la refugii răcoroase de serenade în toiul zilei ori sub clar de Lună - pleacă temerar în lunga ,,Cruciadă’’ de întemeiere a câte unui
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
cum ar fi mai bine să-l întâmpinăm pe Noul An. Cu un „Bine ai venit, Majestate?!” O, dar când spunem „Bine ai venit, An Nou”, tare bine-ar fi să spunem și „Bine ai venit, Om Nou! Ți-ai înveșmântat binele, adevărul și dreptatea în generosu-ți suflet?!” Să privim în juru-ne. Peste zarea cea calmă plutește o pace ca de veacuri. PreaBunulBunilor așteaptă de la noi vrednicie și frumusețe. Dar noi ce le dăruim zărilor necuprinse? Dar PreaBunuluiBunilor? Mărăcini. Nu, dragilor
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92841_a_94133]
-
Articolele Autorului Zăpezi topite în abisuri, renașteri și emoții infinite, înalte zboruri pe aripi de fluturi, verde virgin din ramuri smerite, înmuguresc lăstarii de iubire, Primăvara zglobie ne robește, valsează luna de fericire și răsăritul înflorește. Câmpia de smarald se înveșmântă în verde crud, neîmblânzit, și îngerii de bucurie cântă că firul ierbii din nou a încolțit. De-atâta primăvară a înverzit ființa, o herghelie de fluturi pe suflet se așterne, în iederă am oblojit neputința și-am zăvorât-o în
PRIMĂVARA FIINŢEI de ȘTEFANIA PETROV în ediţia nr. 2266 din 15 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383194_a_384523]
-
fiindcă “nimic ca și iubirea nu mă-mbată!”. Tăcerile sale sunt construite din imagini și cuvinte care îi aduc inimii “zbuciumările de ieri”. Cea mai înflăcărată dorință a poetului este de a surprinde lumea zidită doar din iubire curată și înveșmântată în pace. Iar menirea pe care o poartă o consideră de o importanță impresionantă: “ Aceasta mi-e dorința sfântă! / Eu n-am venit ca să fiu zeu! / Sunt trubadur și cânt iubirea/ C-așa a vrut Sfântul Dumnezeu!”. Trubadurul iubirii, Sandu
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
gândească în alt mod de cum erau îndrumați în formarea „omului nou” după ce li se spălau creierii, și ce este mai dureros - că s-a uitat tot răul prin care s-a trecut. Unii țin de haina în care și-au înveșmântat conștiința, alții încearcă să se dezbrace de acea haină, dar nu reușesc, câte o mână iese greu din haina mulată pe trup... Schimbarea mentalității pentru unii necesită timp mai mult, înțelegerea pentru unii este mai grea sau lipsește interesul, dar
DESPRE INVIDIE ȘI POPULISM de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383302_a_384631]
-
Dar luați asta, pentru numele lui Dumnezeu! strigă cel mai vârstnic dintre cei doi, În timp ce tânărul ridica pe creștet caseta, cu forța pe care i-o dădea disperarea. Într-un colț de la castel prova era un mic grup de refugiați, Înveșmântați În straie nobiliare, care se zgâiau năuciți la cumplita scenă. La acel strigăt, unul dintre ei se dezmetici. Părăsi femeia pe care o strângea În brațe, apropiindu-se de bord. Se Întinse În jos și izbuti să Înșface caseta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
coborâșul de la Campaldino! strigă o voce zeflemitoare. Dante se Întoarse ca un câine călcat pe coadă, gata să Își Înfigă colții. Se pomeni dinaintea unui bărbat cu un chip larg și surâzător, care Îl fixa cu pumnii pe șolduri. Era Înveșmântat cu straie scumpe de călătorie, prea bătătoare la ochi și prea Împodobite pentru legile pe care Comuna le emanase Împotriva luxului neînfrânat. Totul Îl recomanda ca pe un străin, Începând cu ușoara inflexiune sieneză. — Au trecut mulți ani de când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
intrând, femeia se oprise, ridicându-se grabnic după ce azvârlise un văl peste obiectul din fața ei. I se păru că zărește o statuetă, probabil un idol păgân, dinaintea căruia ea Își oficia unul din riturile sale. Acum stătea dreaptă În fața lui, Înveșmântată Într-o simplă tunică din mătase galbenă, care nu Îi ascundea nimic din forme. Când se ridicase, cercurile de aur care Îi Împodobeau gâtul lung și gleznele zornăiseră, iar acum continuau să răsune, mișcate de răsuflarea ei Întretăiată. Părea agitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rămas-bun. I se păru că zărește cum chipul ei se topește ca ceara sub acea albeață orbitoare, iar părul i se aprindea Într-un val alb. De ce se spune că negrul e culoarea morții? Dimpotrivă, ea Înaintează cu pași mari Înveșmântată În lumină și purpură. Apoi apăru o umbră, și ea Învăluită În flăcări. O văzu cum se apropie de femeie și cum o strânge de trupul său cu blândețe, ca și când ar fi voit să o ocrotească; acum se mai puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Zoran sau altcineva, poate mai crud decât el și mai lipsit de scrupule, poate un trimis al Celorlalți, Îngerul pedepsitor Înarmat cu biciul de foc... o femeie, dacă te uitai mai bine, frumoasă și Înspăimântătoare, totodată, cu pielea de mătase, Înveșmântată În roba Marelui Judecător coborât pe Pământ să ne ceară socoteală pentru toate păcatele, cele cu voie sau fără de voie, pentru toate nedreptățile și urâțeniile În care ne scăldăm, cu Înaintașii și urmașii noștri, deopotrivă, condamnați să Împlinim blestemele vechilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mea reprezenta o introducere simandicoasă menită să confere relief și greutate actului de adeziune la noua cauză. Occidentalilor le vor fi necesari ani buni, Încă, până să se descurce onorabil În meandrele discursului labirintic cu care cei din Est Își Înveșmântează ascunzișurile gândirii. Ca să n-o mai lungesc, În cele din urmă, urechea mea superexcitată de așteptare a perceput bipul providențial. N-am avut curajul să mă uit la ceas - eram În picioare, iar gestul nu putea trece neobservat. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
propria mea decență și aspirația dumneavoastră totodată. Nimeni nu poate fi acuzat Însă că ia o sperietoare de ciori drept arhanghel, atunci cînd vede cu un singur ochi, pentru că și Domnul Dumnezeul nostru trimite năpăstuitului său fiu - omul - pe Belzebut Înveșmîntat În fecioară. Am avut un prieten care spunea că supremul omagiu pe care ți-l poți aduce este să traversezi o stradă aglomerată cu ochii Închiși. Și tot traversînd așa, a ajuns Într-o bună zi să-și pună lațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
strivești toate aceste forme luminoase, nu poți rosti nimic esențial. Toate chipurile Își scot capul pe jumătate. Ești condamnată să rămîi Într-o facere continuă și nedesăvîrșită. Din buzunarul lui Leopold Bloom se Înalță o mamă emanciată În cenușiu lepros Înveșmîntată cu o jerbă de flori portocalii ofilite și un voal sfîșiat de mireasă. Ține În mîna descarnată manualul Ursulinelor cu rugăciunea pentru sufletele În suferință. Pocăiește-te. Și-n seara aceea de primăvară cînd aerul are irizări violete și parfumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
culmea prea se potrivesc toate, auzi fața de oaie exact parcă-l văd) Și deodată a coborît asupra lor o mare lumină și au văzut carul În care era El suind la cer. Și Îl văzură pe El În car Înveșmîntat În gloria strălucirii, cu veșmintele lui ca soarele, frumos precum luna și cumplit că de groază nu se putea uita la El. țe ca o parafrază la „fericiți cei săraci cu duhul că a lor e Împărăția cerului“ oare există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
privind pereții devastați ai camerei. Am... nu mă simt bine, am răcit! Pleacă! - Domnule director, vă rog, insistă fata. E ceva îngrozitor, vă rog... Trebuie să veniți! Un minut mai târziu, Michael Berzelius Clossettino înainta pe culoarele școlii, tăcut, funebru, înveșmântat într-o draperie. Era condus de Roxana Dobrescu, o elevă slabă ca paiul, blondă și plină de pistrui, căreia îi clănțăneau dinții asurzitor, atât de tare tremura de frică. Într-adevăr, nimic nu era bine, de asta își putea da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele sale obișnuite de țafandache, iar monoclul Îi lucea În semiîntuneric precum o monedă pe fundul unei fîntîni. LÎngă el am deslușit o figură Înveșmîntată Într-o haină de alpaca albă, care mi s-a părut a fi un Înger sculptat În cețuri. La ecoul pașilor mei, Barceló și-a Întors privirea și mi-a făcut semn să mă apropii. — Daniel, nu-i așa? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o spirală slinoasă care abia se mai ghicea În lumina gălbuie a unor becuri neprotejate și istovite, ce atîrnau de un cablu jupuit. Doña Encarnación, văduva unui șef din Garda Civilă și proprietara pensiunii, ne-a Întîmpinat În ușa pensiunii, Înveșmîntată Într-un capot bleu-ciel și etalînd un cap cu bigudiuri pe potrivă. — Uitați-vă, domnu’ Sempere, asta-i o casă respectabilă. Eu am clienți berechet și nu-i musai să-nghit toate pănărămile astea, ne spuse ea În timp ce ne conducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cotonogească, iar eu n-aș fi avut niciodată curaj să vorbesc cu el. Bea Aguilar era portretul viu al maică-sii, comoara neprețuită a lui taică-su. Cu părul roșu și palidă cum nu se mai poate, o vedeam mereu Înveșmîntată În rochii costisitoare din mătase sau din lînă subțire. Avea o talie de manechin și umbla țeapănă ca un băț, plină de sine și crezîndu-se prințesa propriului său basm. Avea ochii de un albastru verzui, Însă ea insista că erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
al doilea al Facultății de Litere, În fundul unei galerii cu pardoseală cadrilată și cu luz en polvo ce dădea către porticul dinspre sud. L-am găsit pe profesor În ușa unei aule, parcă ascultînd o elevă cu o figură spectaculoasă, Înveșmîntată Într-un costum grena care Îi Încingea talia În clin (a cuchilloă și lăsa să se Întrezărească niște pulpe lucioase În ciorapi de mătase fină. Profesorul Velázquez avea faimă de donjuan, iar unii spuneau că educația sentimentală a oricărei domnișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
presa, radioul, televiziunea și toate celelalte mijloace de exprimare scrise, auditive și vizualizabile disponibile, fie subordonate, fie concurente, trebuiau să convingă populația capitalei că, din nenorocire, era din nou oarbă. Când, după câteva zile, ploaia se opri și cerul se înveșmântă din nou în albastru, numai încăpățânata și, în sfârșit, iritata insistență a președintelui republicii pe lângă șeful său de guvern reuși să facă să fie adusă la îndeplinire amânata primă parte a planului, Dragul meu prim-ministru, spuse președintele, luați aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ce este dincolo de lumină? - Dincolo sunt doar tenebrele. Cum povestește Scriptura, ceea ce a rămas după ce lumina a fost numită, replică Michael Scotus, arătând cu un deget În sus. Un surâs enigmatic lumină chipul lui Frederic. De la oarecare distanță, un bărbat Înveșmântat În rasa austeră a minoriților asistase la această scenă, În tăcere. Împăratul se Întoarse către el. - Dă-mi măsura sa, frate Elia. Măsura Înălțimii lui Dumnezeu. 1 Dimineața zilei de 5 august 1300, În mlaștinile de la apus de Florența Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și se uita În jur perplex. - Dar... sunt sarazini! Morți cu toții! exclamă el ignorând mașinăria distrusă. Dante Își ridică privirea asupra cadavrelor. Două purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care parcă fluturau În jurul său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o halucinație și se Întoarse. Văzu, de dincolo de colțul străzii, un curios șir de oameni care se apropiau cu pași Înceți. De la ei venea acea cântare. Grupul părea alcătuit din supraviețuitorii unui naufragiu. În fruntea tuturor pășea un bărbat Înalt, Înveșmântat Într-o sutană austeră și Întunecată, cu capul bărbos afundat În glugă. Înainta sprijinindu-se Într-un baston lung, terminat În partea de sus printr-o cruce Înscrisă Într-un cerc. Înapoia lui, o mică oaste de bărbați și femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
studenților, care se așeză alături, cerându-și scuze grăbit. Dante se răsuci Îndărăt, căutându-l pe messer Duccio, dar omul se făcuse nevăzut În marea de capete. Auzi un murmur iscându-se În mulțime. Din spatele altarului apăruse un personaj Înalt, Înveșmântat din cap până În picioare cu tunica de stofă grosolană a pelerinilor În Țara Sfântă, strânsă pe talie cu o frânghie de cânepă sub care ținea o cruce groasă din lemn. I se putea vedea doar partea de figură lăsată descoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]