323 matches
-
îndărăt a făgăduitelor două orașe maritime care, precum se-ngrijea, le-ar fi servit romîno-bulgarilor ca puncte de razim pentru incursiuni în împărăția romeică și ar fi devenit în mînile lor un primejdios mijloc de agresiuue. Pentru a-și îmbuna șovăirea și pregetul, se servi de fel de fel de pretexte, mai mult ori mai puțin de crezut. Ba locuitorii acestor orașe se împotrivesc hotărâtor de a fi încorporați cu regatul româno-bulgar de vreme ce totdeauna a făcut parte din Romania și se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fără jachetă? Dar șuvițele negre ca pana corbului se desfăceau căzîndu-i pe față, Întrerupîndu-i firul gîndurilor tocmai cînd se Întreba de ce... Țanțoșa coborî și ea să mănînce, era sîmbătă și se trezi nas În nas cu Abraham. Îl salută fără șovăire, dar numai fiindcă tipul, căci bărbat nu putea să-i spună, era și el angajat În aceeași casă și prin urmare avea aceleași drepturi și obligații. Carlos era Încîntat de venirea Țanțoșei. Ea Îi spunea don Carlos și cînd stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
plină de religiozitate. Potrivit exegetului, la Eschil tragedia umană își dezvăluie înțelesul doar când este proiectată pe plan divin, căci altfel nenorocirile care lovesc pe oameni ar fi jocul unui capriciu nespus de crud (p. 51). Credința dramaturgului nu cunoaște șovăirea, încât justificarea suferinței umane dată de el are ceva masiv și simplu (p. 52). În opera lui, omul trăiește ca prelungire a strămoșilor, cărora le moștenește caracterul și păcatele (p. 89). Violența îi determină destinul tragic, el fiind pedepsit de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
patimă și scârbă, doar diavolul se mai milostivește de tine și-ți oferă sălașul fatal îndurerării tale aiurite. Acele sfâșieri ale cărnii și demențe ale gândului, în care am cădea în plină sfințenie dacă Dumnezeu ne-ar sări într-ajutor. Șovăirile lui ne mai țin în rând cu lumea. De ce nu m-ai făcut, Doamne, un prost etern sub bolțile tale nătîngi? Spiritul e carne lovită de streche transcendentă. Lupta nu se dă între om și om, ci între om și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în oraș clocotea un entuziasm contagios. Pe trotuare, în cafenele, la Universitate, pretutindeni oamenii erau veseli, parcă războiul i-ar fi scăpat dintr-o primejdie grozavă sau le-ar fi făgăduit o fericire cerească. În atmosfera aceasta, ultimele rămășițe de șovăire se topiră ca niște stropi de ceară. Se simțea mândru și fericit în uniforma cochetă de artilerie și saluta țeapăn pe toți militarii ce-i întîlnea, adânc convins că și astfel își împlinește datoria către țară. Două luni a urmat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
surâs indulgent, care însă nu se potrivea deloc cu lumina ciudată din ochii lui bulbucați. Gross vru să protesteze, dar tocmai atunci ușa se deschise și soldatul intră cu farfuriile pline, așezîndu-le dinaintea lui Bologa. Peste câteva minute, după oarecare șovăiri, convorbirea se aprinse iarăși, mai ales între Gross și Varga. Apostol Bologa înghițea în silă. Deși nu luase nimic în gură de la prânz, nu-i era foame. Se simțea mereu ostenit, parcă toată ziua ar fi cărat bolovani. Ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nu-l vedea încă lămurit, dar ceața care-l aburea avea sclipiri trandafirii... Inima îi era plină de un simțământ mângâietor. " De acum începe o viață nouă! se gândea mereu cu bucurie. În sfârșit mi-am găsit calea... Au trecut șovăirile și îndoielile! De acuma, înainte"! O poftă de viață vajnică îi clocotea în piept. Când venea, dimineața, de la observator și se întindea pe patul de scânduri, adormea repede și visa numai fericire... Într-o după-amiază târzie se pomeni iar cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să nu-i invidiem pe cei morți, Bologa? Locotenentul nu-l mai asculta. Liniștea lui Klapka însă îl neliniștea mai rău. Întrebă deodată cu un fir de nădejde în privire: ― Și crezi d-ta că-i sigur?... Căpitanul după o șovăire scurtă răspunse hotărât, parcă ar fi căutat să-i dea un leac amar: ― Din nenorocire, nu încape nici o îndoială, dragul meu. Divizia de schimb a plecat din Italia. Mâine-poimâine trebuie să sosească. Într-o săptămână ne va lua locul și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ai vedea că eu n-am nici o putere. Eu nu pot propune nimic, fiindcă sunt stigmatizat: ceh, adică trădător... Pentru cei de seama noastră s-au inventat mitralierele din spatele liniilor, menite să ne ațâțe pofta de vitejie în caz de șovăire... Dacă aș îndrăzni eu să te propun pentru mutare, imediat am fi bănuiți amîndoi! Imediat! Un ceh cu antecedentele mele să ia partea unui romîn?... Nici nu-ți închipui ce tămbălău, ce... Numai generalul te-ar putea salva, dacă ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu o încruntare din sprâncene. Totuși, vrând să-și dovedească indulgența față de un erou, răspunse prietenește: ― Da, da... te ascult... Un erou... cum nu... toată bunăvoința... În clipa aceasta Bologa simți lămurit că îndrăzneala lui e zadarnică și avu o șovăire. Pe frunte îi răsări o cununiță de picuri fierbinți. Ca să câștige timp sau să se liniștească, tuși puțin și plecă fruntea. Pe urmă își redobândi încrederea și, pironindu-și ochii cu hotărâre în ochii generalului, vorbi repede, sacadat: ― Știu, excelență
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe el însuși. Se simțea însă hotărât și neclintit, ca în asalturile cele mai năprasnice. Acuma se încăpățîna să convingă pe dușman, deși înțelegea bine că silințele lui sunt de prisos. Se pomeni vorbind calm, fără umbră de emoție sau șovăire, parc-ar fi discutat cu un camarad binevoitor: ― Excelență, am conștiința că douăzeci și șapte de luni am luptat așa încît să pot sta cu fruntea sus în fața oricui. Nu mi-am cântărit niciodată datoria. Mi-am dăruit tot sufletul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Klapka, plină de prietenie, comunicîndu-i câte verzi și uscate despre traiul pe noul front, lucruri mărunte, adăugând la urmă de tot, în treacăt, că "pe-aici tot ruși am găsit, numai ruși..." Bologa își zise îndată, fără grijă și fără șovăire: Nu face nimic... Voi mai aștepta..." Varga încerca întruna să-i dezlege limba și nu se putea dumeri: de ce s-a făcut așa de ursuz Bologa? Pe el tăcerea îl apăsa și-l amăra. De aceea a fost fericit când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu cineva despre aceasta pe față. Atunci eram convins până în măduva oaselor că credința mea e desăvârșită și totuși mă îngrozeam doar la gândul morții. Suferințele miau înfrînt mândria, încît azi știu bine că numai credința căreia îi jertfești fără șovăire însăși viața ta, numai aceea te poate mîntui!... Și acuma dragostea de viață e mai puternică în inima mea decât credința, îmi dau seama... Am ajuns să-mi fie frică de mine însumi! Credințele și hotărârile se macină dacă le
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
însă îi apucă degetele cu o mișcare mașinală și răspunse de asemenea ungurește: ― O, domnișoară... nici nu mă așteptam să... Iartă-mă, sunt zăpăcit! Pentru că nu i-a sărutat mâna cum obișnuia și i-a zis "domnișoară", Marta avu o șovăire și chiar surâsul i se vesteji un moment. Dar își reveni repede și, întorcîndu-se spre însoțitorul ei, îi vorbi cu o veselie mai zgomotoasă, ca și cum ar fi vrut să-și risipească umbra de nemulțumire: ― Uite logodnicul meu, pe care îl
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
strigă doamna Bologa revoltată, mai ales gîndindu-se că Apostol s-a și umilit înaintea blestematului. De mult simțea Apostol că mai are o datorie de împlinit, dar mereu i-a lipsit curajul. Acuma își dădu seama că a trecut vremea șovăirii. După-amiază bătu la poarta avocatului Domșa, găsi pe Marta acasă, îi sărută mâna, o privi în adâncul ochilor și o rugă să-l ierte cu atâta patimă, că fata se zăpăci, zâmbi rușinată, apoi izbucni în lacrimi, murmurând că numai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zise cu disperare îngrozitoare în suflet. În aceeași clipă pașii ei răsunară în ogradă. El îi recunoscu, deși niciodată nu și-a dat seama că-i cunoaște... Pașii intră în tindă și se înmoaie, apoi se opresc șovăind... Apostol simte șovăirea și iar își aude limpede bătăile inimii... Pe urmă clanța se mișcă fără zgomot și nici ușa nu scârțâie, deschizîndu-se puțin, de-abia atâta cât îi trebuie ei ca să se strecoare... Iar îi fulgeră prin gând lui Apostol să sară
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lume, fără cărți, fără oameni de seama ta?... Trebuie s-o duci greu de tot. Popa Boteanu roși, dar în aceeași clipă îi izvorî în ochi o lumină smerită, care răspândea în jurul lui valuri de încredere și simpatie. Răspunse fără șovăire și cu un zâmbet de împăcare: ― Grea a fost lupta mea, Apostole, și lungă a fost... Dar Dumnezeu m-a ajutat și mi-a deschis inima și m-a mângâiat... Căci viața e pretutindeni, în firul de nisip ca și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi vrut să citească vreo explicație pe fețele lor. Bine... Atunci mă duc să dau fetei legătura și vin... Apostol ramase lângă birou, în picioare, până ce văzu pe Vidor intrând în odaia de dincolo, pe urmă trecu și el, fără șovăire, dregîndu-și puțin glasul, în mers. Pe fața groparului citi un fel de spaimă amestecată cu șiretenie. ― Bade, vorbi Bologa hotărât, mi-e dragă Ilona și vreau s-o iau de nevastă, dacă vrea și ea și dacă mi-o dai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în uliță și porni spre sat. Casele îl priveau cu ochi galbeni, mirați. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare. Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte!..." ca un comandant care nu îngăduie nici o șovăire. Îi lipăiau pașii pe uliță, parc-ar fi fost desculț, iar pintenii zăngăneau regulat, subțire și dulce, ca niște clopoței de argint într-o depărtare nehotărâtă. Întâi câteva siluete negre și două căruțe venind de pe front, la pas, cu răniți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iască. Simțea că "trebuie", mii de gânduri îi furnicau în minte, dar toate se îngrămădeau și se spărgeau, încît nu putea închega nici o "explicație". Sub vălmășagul gândurilor însă un puhoi năprasnic îi ducea sufletul departe, zdrobindu-i toate îndoielile și șovăirile. ― Ilona... Îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele, toate potecile, toate pâraiele... Am să-ți fiu călăuză! ― Nu, nu! tresări Apostol uimit. Tu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
silea să găsească o apărare împotriva pretorului și o găsi în faptele din trecut. " O rătăcire întîmplătoare nu cumpănește cât o faptă vitejească, murmură cu nouă încredere. Cine a fost în luptă știe că orice viteaz are și momente de șovăire. Dar o singură rătăcire nu poate șterge o viață întreagă de fapte, oricât ar umbla pretorul să mă ponegrească..." Încetul cu încetul se potoli. Dragostea de viață îi născocea mereu argumente și dovezi salvatoare. Pe urmă va începe o viață
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ale acestei mantre s-au amplificat serios. Se părea că fiecare avea o mantră diferită de a celorlalți. Reprezenta ea, în realitate, o parolă cu ajutorul căreia deținătorii ei puteau fi contactați oricând și de oricine, pentru a executa apoi, fără șovăire, ordinele pe care le primeau? Exista câte o mantră comună fiecărei categorii socio-profesionale, care să fie determinată, la un moment dat, să acționeze într-o anumită direcție? După îndelungi discuții, principalul meu anchetat - gazda ședințelor de meditație - mi-a destăinuit
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
cît expresiei de nedumerire care i se citea permanent pe chip. Se așeză lîngă mine pe canapea, la capătul dinspre ușă, și-și tot Împingea ochelarii pe nas. Avea vocea nazală și pițigăiată. Îmi răspunse la Întrebari fără pic de șovăire. — Nu, nu știu de ce. Poate o fi considerat că e pierdere de timp să se mai Întoarcă o dată ce-a plecat la birou. A precizat stația S și-atît. Pe urmă am crezul că a intervenit ceva urgent. Nu cunoșteai conținutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
se tot, deschidea și se Închidea, de parcă respira și ea. N-am avut curajul să-i adresez vreun cuvînt, dar am fost tentat, o clipă, s-o iau pe urmele lui. Poate era mai bine să-mi croiesc drum, fără șovăire. În orice caz, poate voi fi În stare și eu să văd dincolo de curbă dacă mai fac cinci-șase pași. Dacă aș putea să mă asigur de realitatea peisajului cu proprii mei ochi, simțeam că lucrurile se vor rezolva mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care nu o cunoaște. Și totuși... Pe ecranul unui ordinator se afișează, în afara unor curbe zigzagate a căror interpretare îi scapă, cifre care îi sunt accesibile. Tensiunea sistolică : normală. Diastolică : normală. Pulsul : normal... Totul pare normal. Gândurile se reîntorc fără șovăire la obligațiile pe care le are și la Alex... Îndrăznește : "Tată, eu o să plec... Nu te superi, nu ? Mâine dimineață trebuie să depun conceptul tezei la care mai am de lucru..." Victor realizează cu greu că Dorina i-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]