504 matches
-
și, ca de obicei, pentru a petrece acolo prea puțin timp. Anii ăștia au coincis cu începutul răsturnărilor. Bogăția recentă nu-și pierduse încă latura de operetă, noile roluri nu erau încă învățate pe de rost, noul limbaj rămânea încă șovăitor. Actorii mai făceau și gafe. Precum cerșetorul care încerca să capteze efluviile calde ce răzbăteau prin ușa unui mare magazin - un adevărat fost combatant, desigur, dar care-și agățase de haină tot soiul de insigne la grămadă, pentru a le
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Duba veni foarte devreme, dimineața. Anna îl trezi pe Nikolai, care adormise așezat pe un scaun. A fost imediat luat. A avut doar timp, ca dintr-o sorbitură în grabă să țină minte ce lăsa în urmă: chipurile lor, fluturarea șovăitoare a unei mâini, lumina unei lămpi pe masă... În ajun, chiar înainte de începutul interogatoriului, judecătorul de instrucție declarase că președintele colhozului le spusese „totul, absolut totul“, că le fusese „demascat“ complotul și că era în interesul lor să mărturisească faptele
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
capacitate de autocontrol și de autodirijare prealabilă a energiilor sale sufletești și morale. Este un tip autoritar și dominant; bă tipul slab este cel care nu dispune de o forță sufletească puternică. Este o persoană care se mobilizează greu, lent, șovăitoare, indecisă. Nu este stăpân pe sine și are permanent nevoie de altul, mergând până la starea de dependență, pentru a fi condus În acțiunile sale; că tipul ambivalent este un tip complicat, imprevizibil, schimbător, cu opreliști morale și sufletești slabe, Înclinat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
voinței sale. Dar aceasta se realizează numai printr-o putere constantă și solidă a individului. Cei slabi nu pot fi liberi. Libertatea este o trăsătură a celor tari și puternici. Cei slabi, cu o forță sufletească redusă, sunt umili, ipocriți, șovăitori, intriganți, bolnavi, abulici. Ei nu pot fi liberi și, din acest motiv, suplinesc „libertatea ca virtute” printr-o conduită de dependență, de factură servilă față de ceilalți. Un aspect conex privind libertatea este legat de responsabilitate, asupra căreia vom reveni. că
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
prinde cumva de veste că-i înlesnește soțului ei vreo aventură. Mai bine nu se bagă și se duce să vorbească cu bătrânul Nicolaus... — Cunosc unul, spune pe neașteptate. Tresare. Cine a vorbit? Nu-și recunoaște propria voce. Se oprește șovăitor. Tare ar vrea să-și ia cuvintele înapoi. Nu e bine să mă implic, îl străfulgeră o licărire de luciditate. Dacă iese rău, Germanicus o să se spele pe mâini. El va fi cel acuzat de practici ilicite... Se gândește însă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
văd câțiva negustori japonezi veniți să arunce o privire pe furiș. Era tocmai în timpul împărtășaniei. Țineam în mână Sfântul Potir și le dădeam marinarilor spanioli să înghită anafura când am băgat de seamă că niște japonezi se uitau și ei șovăitori, dar curioși. Veniseră să arunce o privire la slujbă sătui de plictiseala zilnică de la bordul corăbiei? Ori fuseseră mișcați de crâmpeiele din Biblie pe care de șase zile le tălmăceam în japoneză pentru ei preț de câteva minute după ce ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lui Dumnezeu ultimile sale cuvinte de o încredere aproape copilărească: „Tată, în mâinile Tale încredințez duhul Meu”. Cunosc toate acestea. Și așa aș vrea și eu să devin. Senior Velasco. Din gândurile mele mă întrerupse deodată Hasekura. Vorbele îi erau șovăitoare ca ale unui credincios ce-și mărturisește în fața preotului tainele întunecate ale sufletului. — Voiam de mult să vă întreb... Dacă dorințele noastre nu vor fi îndeplinite nici la Roma, dumneavoastră veți rămâne în Spania, senior Velasco? — Eu... mă voi întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
prigoană își lasă casele, își lasă avutul și se ascund în mine și în creierii munților ca să-și apere credința până la ultimul grăunte. În timp ce-i răspundeam, mi-am adus aminte de chipul de cerșetor al omului care a venit odinioară șovăitor la mine să-l spovedesc pe șantierul din Ogatsu. Nu știam dacă mai trăiește sau dacă a murit. Dar de dragul oamenilor trebuia să-i spun cardinalului tot ce se cuvenea spus. — Credincioșii din Japonia... nu mai Biserică. Nu mai au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mulți oameni pe care trebuie să-i slujesc. Un preot trăiește pe acest pământ ca să slujească pentru mulți, iar nu pentru sine. Mi-am amintit de omul acela cu așchii de lemn înfipte în zdrențele de pe umeri care a venit șovăitor să-l spovedesc în golful Ogatsu. Pentru el și pentru japonezii ca el eram eu menit să slujesc. „Că Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească”, îmi ziceam eu în sinea mea abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
acum te socotești tot sol? Nu ți-ai dat seama că n-ați fost decât niște momeli îmbrăcate în haine de soli? murmură el mai degrabă compătimitor. — Cum adică momeli? spuse fără să vrea samuraiul uimit peste măsură. Matsuki zise șovăitor: — Nici Edo, nici domeniul nostru n-au urmărit vreodată negoțul cu Nueva España mai presus de orice. Mi-am dat seama de asta după ce m-am întors în Japonia... — Ce vrei să spui? — Ascultați! N-au avut nici cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sau vreunul din monumentele istorice din Braga. Dar telegramele și informațiile lui Correia Marques au același rezultat pe care l-au avut telegramele trucate și informațiile inexacte în toate celelalte orașe ale Portugaliei: paralizează inițiativa guvernamentalilor și încurajează pe revoluționarii șovăitori. În loc să atace Braga, coloana guvernamentală cere un armistițiu lui Gomes da Costa!... Lovitura de stat reușise. De abia acum, restul garnizoanelor aderă la mișcarea generalului da Costa. La Lisabona, comandantul Cabeçadas adresează în numele armatei o scrisoare Președintelui Republicii, Bernardino Machado
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
stâncos pe care îl luaseră ca reper. Un gâlgâit surd indica prezența unui izvor prin preajmă. Oprindu-și calul la liziera pădurii, marcomanul așteptă ca Balamber să vină din urmă și îi anunță că ajunseseră la destinație. Cu un ton șovăitor, adăugă: — Totuși, nu e nimeni aici. Ești sigur că ăsta e locul de întâlnire cu mijlocitorul tău? Liniștit, hunul răspunse: — O să vină, mâine dimineață. După aceea, își îndemnă calul cu călcâiele și, ținându-l la pas, se intră în luminiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se adresă cu voce dogită: — Totul e gata, Prefectule. Ricarius, aici lângă mine, îți va fi călăuză până la Genava, cu două dintre gărzile mele. — Bine, Wolfhram. în ceea ce mă privește, sunt nerăbdător să pornesc la drum. Vocea comandantului gărzii deveni șovăitoare: — Sper că adăpostul a fost comod. Am făcut tot ce se putea ca să te simți cât mai bine. Aici nu e decât un mic punct militar de graniță și... Sebastianus schimbă cu Vitalius o privire ironică și suspină: — Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să se mai repete, bănuții pe care socotiseră că îi vor câștiga. Sosirea lui Sebastianus, cu soldații săi splendid înarmați și echipați, nu putea să nu provoace curiozitatea mulțimii; dar pe chipurile burgunzilor, care, avertizați fiind de herald, făceau loc, șovăitori, la trecerea cortegiului, romanul putea citi nervozitate, curiozitate și o așteptare plină de neliniște. Punând capăt unui scurt moment de liniște, Sebastianus întrebă: — Funeraliile lui Waldomar?... Vor avea loc în seara asta, imediat după adunare. Gundovek, însă, a vrut ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
delicatețea însărcinării pe care o primise, încuviință energic: — Da, da, Prefectule! — Bine. La plecare căutați o vreme să rămâneți în pădure; e mai bine ca burgunzii să nu vă vadă. Nu vreau să fiu nevoit să dau explicații. Cu voce șovăitoare, Vitalius întrebă: — Și... dacă învingem? Sebastianus se pomeni că surâde fără voie: Dacă învingem, atunci... ei bine, o să te întorci aici și o să bem împreună o cupă de vin. Acum du-te! Fugi! Tânărul șovăi o clipă: — Prefectule... eu... înțelegând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nu ți se potrivește deloc. Tu ești o femeie frumoasă. O femeie minunată. Ea, încremenită cu spatele lipit de palisadă, cu mâinile la spate și gura încă strânsă de mânie, ridică din umeri. Sebastianus zăbovi încă puțin. — Ei, spuse, șovăitor, atunci adio. — Adio, îi răspunse ea, scurt. Nu mai era nimic de spus. Se întoarse și o apucă, demoralizat, nemulțumit de sine, pe drumul pe care venise puțin mai înainte. Ba da: o merita din plin. Cum putuse să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
siguranță, eu cea care o să fug și s-o las la cheremul barbarilor și al prădătorilor. Cetegus scutură din cap dezaprobator: — Sunt altfel de vremuri acestea, vremuri grele! Flavia i se adresă cu vocea sa suavă, dar pe un ton șovăitor: — Hippolita, poate că Cetegus are dreptate. Nu e nimic dezonorant în vremuri ca astea să fugi de un pericol ce te copleșește! Hippolita scutură energic din cap: Nu! Cu goții, tatăl meu a putut să ajungă la o înțelegere. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împietrită, iar inima îi bătea nebunește; le lumina cu lampa, fără să aibă curajul să se apropie. Servul o ajunse din urmă și se opri lângă ea, privind, la rândul său, într-acolo. — Poate doarme... îi spuse cu o voce șovăitoare. Chiar! De ce nu se gândise imediat? Bineînțeles! Flavia dormea! Sărăcuța, mica Flavia! Răpusă de descurajare și de gândurile negre, probabil se lungise pe iarbă și își găsise pacea în somn. însuflețită din nou, înaintă, făcând lumină cu felinarul: — Flavia! Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
opună, să pună întrebări dar Onegesius și regele gepid deja își întorseseră caii și se îndepărtau împreună cu războinicii din suitele lor. îi urmări cu privirea până când dispărură în întuneric, apoi Odolgan îl readuse a realitate. — Ne mișcăm? întrebă cu glas șovăitor. Balamber abia de întoarse capul spre el; pe urmă, trăgând de frâu, își urni calul. Da, spuse întunecat la față, trecem înapoi râul. — Și răniții? — N-ai auzit ce a zis Onegesius? O să facem ce putem, nu? 24 Cortul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fost făcută cu un scop. Probabil că se așteptau ca el să facă ceva. Se dădu jos, în drum, și apoi așteptă indecis. Nu știa nimic despre motoarele electrice și nici despre alt fel de motoare. Se încruntă și ridică șovăitor capota. Apoi studie nedumerit forma lungă, îngustă, aerodinamică ce se afla dedesubt. Nu existau cabluri vizibile și nici motor electric, doar tubul din metal cenușiu de vreo patruzeci și cinci de centimetri în diametru. Craig întinse mâna nervos și atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
a regla puterea. Ar... Se opri uluit. Detaliile se aflau, clare și precise, în mintea lui. Făcu un calcul mintal apoi, ridicând privirea, văzu ochii strălucitori ai Anrellei ațintiți asupra lui. După un moment, privirea ei se întunecă. Ea rosti șovăitor: - Cred că știu ce urmărești. Dar n-ar ajunge la o temperatură prea mare? Valorile pe care le obții sunt incredibile. - Putem folosi o baterie miniaturală, nu una de mărime normală. În fond, este doar capsa percutantă. Motivul pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
culoarea timpului, în care se aprindea necontenit sufletul ei neliniștit, sau uneori ficși, reci, privind în gol, când gândul era concentrat ori patima adâncă. O gură mobilă, nesigură. Brațele albe, fine. Piciorul, ca o mână de mic, neliniștit. Mâna - nervoasă, șovăitoare. Mersul undoiat, cu capul aplecat ușor în dreapta, ca într-o figură de cadril, când îmi ieșea întru întîmpinare. O cunoșteam de doi ani. Nu ne spusesem nici o vorbă de iubire. Nici o aluzie. Dar discuțiile noastre, alimentate de lecturi de romane
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fiecare zi năvălea toată, cu sentimentul că peste câteva minute se isprăvește ultima seară și cele din urmă momente petrecute cu Adela. Aproape de casă am rugat-o să-mi scrie, măcar un cuvânt, la două-trei luni. Cochetând, cochetând altfel, cochetând șovăitor, cochetând supus, mi-a promis, dar trimițîndu-mi cuvintele legate parcă de un fir elastic, ca să mi le ia înapoi, tocmai când credeam că mi le-a dat cu totul. "Ce să-ți scriu?... În viața mea nu se petrece nimic
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
depărtare - un cocoș vestind, ivirea zorilor. Mergea agale, târându-și picioarele, zărind În depărtare un fel de umbră dar, pe măsură ce umbra se apropia, reveni la dimensiunile unui om. Privindu-l mai cu atenție, Tony Pavone observă mersul acestuia cu pași șovăitori - clătinându-se. În dreptul său se opri, făcând o plecăciune de om vizibil turmentat. „Vă rog... Aveți un chibrit...? Ași dori să aprind afurisita asta de țigară...” Răsucea În mână o jumătate de țigară pe care cu greu o ținea În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mergem, Lionel? Acum că sunt pe cale să vorbesc, am dubii. Mă simt neclar. Ce trebuie să spun, de fapt? Subiectul e atât de vast. — Îl cunoașteți mai bine ca oricine. Îl știu, da. Dar nu sunt În apele mele - oarecum șovăitor. — O să vă descurcați de minune. Apoi Feffer Îl conduse Într-o sală mare. El se așteptase la una mică, o cameră de seminar. Venise să depene amintiri, pentru o mână de studenți interesați, despre R.H. Tawney, Harold Laski, John Strachey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]