1,711 matches
-
l-am condus pe Otto până aici, după ce-l Învățasem cum să creeze, folosind doar clapele negre, acel tremur special, care face audiența să se Înfioare de plăcere. În umbra răcoroasă a porții, un băiat de aproximativ cinci-șase ani trăgea șuturi cu mingea Într-un perete. Aceasta zbura cu o bubuitură Învăluită În praf - și se rostogoli Înapoi cu un zumzet supus. Iar și iar. — Otto, Else? Punându-și piciorul murdar pe minge, jucând o versiune În miniatură a unui general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ne lipsește tuturor. Trebuie să acționezi cât mai poți. Asta ne spune mereu inspectorul Wickert. „Trebuie să acționați cât mai puteți. “ Așa că, lasă-mă să repet: lucrurile nu arată bine. O, nu, domnule Knisch. ori te vor da afară În șuturi, ori te lasă să stai În oraș. Întrebarea e, unde și cum. Fără a supraestima importanța poliției, am putea spune că soarta ta e În mâinile noastre. Pieplack puse calul de lemn pe pervaz, Întorcându-l cu fața spre scuar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și am tras perdeaua cât am putut de zgomotos. Însă nici asta n-a contat. Anton continuă doar să mormăie de sub perna sub care și-a ascuns capul. Mai trecură câteva minute goale. Eram pe punctul de a da un șut În pat când, Într-un final, prietenul meu se Întoarse, se ridică și, scărpinându-și un picior cu celălalt, căscă satisfăcut. — Pantalonii, te rog. Obosit, indică cu bărbia spre scaunul pe care stăteam. M-am ridicat, ca să-i poată lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fetală. Sau, cel puțin, așa îmi amintesc eu - deși cred că n-ar fi lipsit de sens să mă-ntreb de unde știu eu ce se petrece în bucătărie dacă eu sunt încă ascuns sub pat. — Trec peste mușcătură, trec peste șuturi - în timpul ăsta mătura ei continuă să mă pistoneze necruțător, în încercarea de a mă scoate din peștera mea -, dar ce-o să mă fac cu un copil care nici măcar nu vrea să-și ceară iertare? Care nu vrea să-i ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
era să-i salvez viața - și n-am făcut-o. În loc de asta, am silit-o să se culce cu curvele! Așa încât cred că încă nu și-a spus ultimul cuvânt! Și iată, parcă anume ca să-mi mai trag încă un șut în cur de ciudă, sub mine se desfășoară întinderea albastră a Mării Egee! Egeea lui Dovlecel! Americanca mea poetă! Sofocle! Hăt demult! Ah, Dovlecel, scumpo, mai zi o dată. De ce-aș face-o? O ființă ce-și cunoștea valoarea! Atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
da! Ba nu! Atunci, am implorat-o eu în timp ce începuse să mă târască spre ușă agățat de piciorul ei puternic, lasă-mă măcar să-ți ling păsărica. Știu sigur că treaba asta o mai pot face. — Porcule! Și a urmat un șut. Care a mers la țintă! Cu toată forța unui picior de pionier, drept sub inimă. Să fi fost lovitura pe care-o căutasem cu lumânarea? Cine știe ce urmăream? Poate că nu urmăream nimic. Poate că nu eram decât eu însumi. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
degetul mare. Devenise un orator pe butoi, atât și nimic mai mult. Își consultă ceasul și spuse: Cred că v-am acordat destul timp. Maiorul Petkovici murmură ceva cu buzele strânse și, devenind nervos fără veste, Îi dădu câinelui un șut Între coaste și spuse: — Marș afară! Totdeauna pretinzi să ți se acorde atenție. Căpitanul Alexici se trezi și spuse pe un ton de mare ușurare: — Ei, gata deci. Doctorul Czinner privi În podele, la cinci metri În stânga soldatului de pază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
scoate pistolul. Ținându-l cu ambele mâini, îl îndreaptă spre mine și zice: — Acum ia-ți hainele din sac și pune-le pe tine. Dom’ sergent își trage lacrimile pe nas și expediază sacul de haine spre mine cu un șut, zicând: — Îmbracă-te odată, fir-ar al dracului! Eu am venit aici ca să te salvez. Cu pistolul tremurând, dom’ sergent zice: — Vreau să te scot odată de-aici ca să fac o labă! Capitolul 42 De jur împrejur cuvintele se amestecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
val de adrenalină caracteristic pentru momentele când, aliniat alături de colegii de echipă, aștepta cu nerăbdare lovitura de la începutul meciului, curat și încă neliniștit. Simțea acea minunată încordare a piciorului, ca atunci când crampoanele se înfig în iarbă, pregătindu-se pentru un șut plasat. Senzația de încordare îi amintise de leziune. Visase cu ochii deschiși. Plutea și era relaxat. Valiumul își făcuse efectul. Funcționase tot restul zilei sub efectul calmant al medicamentului. Pe la prânz, se dusese cu doi colegi să bea ceva. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cei ai colegului din față, care i se opunea și de clavicula mică a lui Mickey Minto, jucătorul maltez al celor de la Wanderers. Mingea venise rapid, chiar la locul din grămadă unde se afla Bull, îndesat în oponentul său. Un șut rapid al lui Bull imobilizase adversarul (care urla acum din pricina lipsei de sportivitate), iar un altul trimisese mingea spre înaintașul Dougie MacBeath, care străpunsese rapid flancul stâng. Fusese blocat după nici zece iarzi de cei de la Bexhill Bears, dar, înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
unui iaht -, ocolise puțin pentru a evita contactul cu ultimul adversar și, în fine, pusese mingea chiar pe marcaj, dincolo de cei doi stâlpi ai porții. Towser Bridges, căpitanul echipei Wanderers, îi permisese lui Bull să execute transformarea (în ciuda faptului că șuturile lui nu erau dintre cele mai precise). Era lovitura de gheată pe teren pe care Bull o anticipase pătimaș pe parcursul celor două zile petrecute la Londra după descoperirea fofoloancei sale. Era libera mișcare a mușchilor, vigoarea tinerească pe care Bull
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Viitorul României nu poate fi legat decât de Occident. Aceasta trebuie privită însă ca o acțiune politico-diplomatică responsabilă, majoră, iar nu ca un eveniment mesianic, metafizic, întemeietor în Istoria Românilor... Orice român lucid gândește așa. Cei care iau legea la șuturi crezând că fac pe plac Americii, cei care se scălâmbăie în toate felurile, în sforțarea de a se închina la Washington ca la Dumnezeu Tatăl, sunt baronii noștri postcomuniști, care speră astfel să-și păstreze titlurile, profiturile și scaunele, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de ce-au făcut-o, cugetă public Gândaciul nostru național, venit după Cârmaciul genial. Un simplu cetățean, dă-l în mă-sa, dar interesant este că Pretor era funcționar de stat, și totuși, șeful statului consideră că și-a binemeritat șuturile în figură, motive tre’ să existe pe undeva. Ca toți despoții întunericiți, Ion Iliescu își iubește caftangiii însărcinați cu cafteala mai mult decât pe oricare purtător de caftan. Garda pretoriană îi e mai aproape decât orice pretor. Totuși, moravurile au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
du-te după ea, a urlat Migu, se vedea oftica. Cristos a încercat din nou să-mi treacă mingea printre picioare, de data asta n-a mai fost aut, pasă la Bebe, 4-0, mingea sub Wartburg. Migu îi trage un șut în fund, portarul plânge și nu mai vrea să apere. Pauză. Intră din nou în poartă, cu mănuși. Cristos mă driblează, trece de mine, apoi cade grămadă. Rămâne la pământ. Cartonaș roșu, urlă Migu, dar eu n-am nimic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de tot. De exemplu, chestia cu meciul, când a câștigat cu 6 la 0 sau așa ceva și l-a bătut măr pe figurantul ăla, Cristos (ăla care se întorsese din vacanță un țăran prost, Cristi), când i-a tras un șut în bot de i-a provocat ditamai epistaxisul (adică i-a dat borșu’). E adevărat, juca bine fotbal de mic, cam pomanagiu, nu prea punea pase (nici din alea scurte, simple, darmite pase luminoase, cum văd comentatorii prin derby-uri sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în scara blocului, odată când eu eram cam nervos și-l țineam cu mâinile la spate pe puști, unul gras și blonzișor, ca să-i tragă el una. S-ar putea totuși să confund, nu contest, și una să fi fost șutul de pe stradă, pe Băiuț, normal, și alta pumnul din scara blocului, când s-a lăsat tot cu hemoragie nazală și cu smiorcăieli. Oricum, băiețelul din scară, asta rețin, nu s-a șters, n-o striga când plângea nici pe maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
înalt, cu o baretă transversală prelingându-se dintr-o parte în alta. Ce e drept, nu s-au dovedit prea comozi, parcă umblam pe picioroange, bocăneau cam tare și alunecau la multe din driblinguri sau din cursele pe extremă, la șuturile cu șpițul n-aveau însă egal, mingea pleca cu precizie și lua o viteză aiuritoare, ca și buzele Nicoletei când o conduceai acasă după ore și, fără să aprinzi lumina la subsolul scării, intrai cu ea de mână pe culoarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mâncat fasole tare“ știu că ei sunt cei căutați, de parcă în mințile bărbaților ar exista o legătură magică între cauză și efect sau, mai bine zis, un gest ritualic care permite anihilarea efectului (stingerea focului fără apă) prin maltratarea cauzei (șuturile-n fund, palmele peste față, trasul de păr, de ureche, de nas, castanele și pumnii). Or fi având și ei minunile lor, dar, sincer să fiu, pe asta n-am văzut-o să se împlinească vreodată. Alergam de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a fost pe cale de-a avea). Prin urmare: frații pot scrie împreună o carte, dar nu pot întâlni deodată aceiași îngeri și spiriduși; chiar și când devin mari, frații mici rămân mai mici decât frații mari; frații mici nu uită șuturile în fund încasate de la frații mari. Pe urmă, există acea parte din biografia fraților mari la care frații mici au acces doar prin intermediul poveștilor. E o felie de copilărie, dar pare o felie de tort și frații mici și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
te oprești, să le explici totul frumos și clar, astfel încât, pe viitor, să eviți orice surpriză“. Ce mi-ar mai rămâne de făcut, mie, Filip, ascuns până acum sub masca frații mari? Să mă gândesc cu nostalgie cum le trăgeam șuturi în fund fraților mici, să mă scufund printre miracolele mele și să înot pe-acolo liniștit, printre peștișori cu codițe mai puțin viclene decât litera ș. Miracolul A. a: în adâncuri nu sunt răcușori cu clești și mustăți sau caracude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a întâmplat acasă, s-a aruncat în calea gloanțelor inamice într-o misiune nobilă, și-a salvat camarazii și s-a stins și cine știe cum s-ar fi clădit istoria dacă smocul acela de iarbă (blestemat) n-ar fi schimbat traiectoria șutului când Oneață Augustin a pornit singur de la mijlocul terenului, a trecut ca un bolid pe lângă fundașii insulari, l-a păcălit pe Grobbelaar și mingea a mușcat bara și el, înainte de-a-și da duhul, a văzut o lumină blajină risipindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
așteptau iarăși rândul. El stătea pe margine și mânca semințe, uneori, rar, îl mai înjura pe câte unul sau îi trăgea o palmă după ceafă. Nu știai dacă-i convine ce faci și, oricât m-am tăvălit între bare, oricâte șuturi și centrări am respins, oricâte ghionturi, pumni și bocanci am încasat, nu m-a băgat niciodată în meciuri din campionat. Dacă tata l-ar fi vizitat ca alți tați, cu damigene și sacoșe, cu plicuri, cu canistre de benzină, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
deschise, fără mâncărimi, iar în nesimțirea mea - credeți-mă pe cuvânt, sunt în stare - aș putea să sforăi ore în șir. Partea proastă e că nu s-a inventat încă o metodă infailibilă prin care să poți alunga cu un șut în fund certitudinile, după care să te duci liniștit la culcare. Numai când mă gândesc de câte ori dispărea pila de unghii a mamei, fără ca ea, în inocența ei de mamă, să presimtă pașii hoțești, rânjetul diabolic, mâna tremurătoare și vicioasă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să te dea în gât, asta e, fiecare meserie cu riscurile ei, cazemata e gata, are și acoperiș, Bebe e mulțumit, lu’ Pipiță îi e cam târșă, dacă ne prind, nici nu-i vedem din cazemată, Migu îi trage un șut în cur, hep, ofsaid poziție, i-a tras cam tare, Pipiță se bâzâie, se duce să-l zică lu’ mamaie, vede el acasă, pe Migu îl doar fix în pix, puțoii de grădiniță n-au ce căuta într-o cazemată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
numai cinci minute de când intra pe ușă. Poate că tocmai chestia asta îi plăcea, nu știu. Dar, dacă ar fi fost așa, atunci măcar trebuia să tacă din gură, și nu să se smiorcăie ca un copil tembel de la primul șut în fund pe care îl primea. De cele mai multe ori îi promiteam că nu am să-i mai fac nimic, doar ca s-o bat mai tare când se astâmpăra din orăcăit. Zău, era un fenomen fata asta, pentru că, oricât m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]