361 matches
-
se puneau pîinile pentru punerea înaintea Domnului; 49. sfeșnicele de aur curat, cinci la dreapta și cinci la stînga, înaintea Locului preasfînt, cu florile, candelele și mucărele de aur; 50. lighenele, cuțitele, potirele, ceștile și cățuile de aur curat; și țîțînile de aur curat pentru ușa dinlăuntrul casei la intrarea în Locul preasfînt, și pentru ușa casei de la intrarea Templului. 51. Astfel s-a isprăvit toată lucrarea pe care a făcut-o împăratul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85038_a_85825]
-
aibă nu alt destin, mai durabil, sau... Lenuța fusese, cu o săptămână și ceva în urmă, pe acasă. N-a stat decât câteva ore, iar la plecare a trântit poarta cu atâta putere, că era gata-gata s-o scoată din țâțâni. Vecinele, care văsuseră scena și care, în plus, pretindeau a fi auzit frânturi dintr-o discuție care avusese loc pe un ton mai ridicat, au vrut să mai afle câte ceva. Moașa nu le-a spus decât că e posibil să
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
cei care au pus mâna pe sora lui îl prind primii pe autorul biletului... Asta o întristează pe dublura surorii. Dintr-un motiv sau altul, nu-i doar prefăcătorie. Își smulge părul, așa cum face Karin mereu. Îl scoate rău din țâțâni. Ce pot să fac, Mark? Bine, cine o fi lăsat biletul ăla crede-n Dumnezeu. În îngeri păzitori. În Nebraska, toată lumea crede în îngeri păzitori. Și eu aș crede, dacă... Se oprește, de parcă e pe-aproape să dea cărțile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu l-am întîlnit pînă acum. Și acum te poți răzbuna cum poftești, îmi poți inventa cîte nume puturoase dorești. Nimeni nu va ști. Domnișoara Thing nu aude ce nu este relevant pentru problemele consiliului. — Vrei să-mi ies din țîțîni, zise Lanark. — Da, așa e, spuse Monboddo dînd din cap aprobator. însă doar pentru a scurta o ceartă inutilă. Suferi de cea mai veche dintre iluziile din politică. Crezi că poți schimba lumea vorbind cu un lider. Liderii sînt efecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îndruga verzi și uscate și care, între ei, ar fi fost cel dintâi care și-ar fi dorit să îl vadă departe de tot ce era al lor. De afară, auzeau cum turna și ploaia cu vânt mișca ușile din țâțâni. — Ce mai vreme! zisese tot Pablo. Eleonor înghițise peștele și continua să-l țintească cu ochii chihlimbarii ca doi picuri de vin, până când îl făcu să priceapă că nu visase: dimineață, când se sculase, ochii ei ca niște nasturi încinși
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
59} În dimineața clară ca oglinda 330La porți s-arată tânărul Florin, În jur de ziduri calul și-l colindă Își simte inima înflată-n sân; Dar poarta - nchisă brațu-i să-l tot prindă, Ea nu se mișcă -n negrele-i țâțâni; 335Ci el fereasta cum văzu crăpată Aruncă-n ea cu floarea fermecată. Pe-atunci copila împletea cunună Din flori de aur și de diamante, Din cărți o soață - a ei îi sta să-i spună 340C-al ei noroc purtatu-i de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
tabără. El este piratul solitar căruia îi repugnă fidelitatea față de o cauză în spatele căreia intuiește rapacitatea dezgolită a statelor. Din marginea în care se instalează, Corto este aliatul celor care încearcă să treacă prin acest vârtej al lumii ieșite din țâțâni. Textul din 1967 se organizează în jurul acestui Pacific care adună, ca pe o scenă shakespeariană lichidă, o colecție de siluete încărcate de taină. Prezența centrală, ca o comoară aruncată în mare, insula Escondida, citadela pe care s-a instalat Călugărul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
se naște a secolului XX. Evitând grandilocvența și atașamentul găunos pentru patrie și sânge, Pike străbate un teritoriu al umbrelor, umbre pe care le convoacă interogând conștiința celor care au supraviețuit. Duhovnic al acestei lumi care și-a ieșit din țâțâni, Pike este personajul cel mai cinematografic pe care Pratt l-a desenat vreodată. Micile lui întâmplări au structura ficțională a unui episod de serial de televiziune. Eliminând emfaza și retorismul, ceea ce rămâne este magma de pasiune și de ambiguitate a
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși funingine, acoperea ușile, mobilele, cimentul coridoarelor, de parcă nu locuise nimeni acolo de foarte multă vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul ce mistuia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
părea pe jumătate desprins. Tăcerea era totală pe stradă. Se auzeau doar frânturi de muzică răzbătând din centrul orașului. La un moment dat, dintr-unul din imobilele din fața casei au răsunat două focuri de revolver și din oblonul scos din țâțâni au sărit așchii. Apoi a fost din nou tăcere. De departe, și după tumultul zilei, asta i se părea lui Rieux cam ireal. ― E fereastra lui Cottard, a spus deodată Grand, foarte neliniștit. Dar Cottard a dispărut totuși. ― De ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
A, asta datorită meșteșugului, Henry. Uită-te înăuntrul tobei cilindrice; o să vezi o tehnică foarte veche. Chiar antică. —Înțeleg. Ascultându-l pe Jaafar cu telefonul lipit de ureche, Henry se întoarse spre ladă și apucă prima cutie muzicală. Scoase din țâțâni acoperișul de lemn pentru a privi mai îndeaproape mecanismul. Avea nevoie de o șurubelniță. — Și astea sunt un produs local? întrebă Henry pe un ton complice. Prea grăbit ca să-și mai caute trusa de scule, Henry apucă un cuțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși funingine, acoperea ușile, mobilele, cimentul coridoarelor, de parcă nu locuise nimeni acolo de foarte multă vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul ce mistuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică, armonia abia tulburată a comuniunii cu familia, strămoșii, locurile natale. Poemele sale sînt poeme ale unei tradiții devastate, descompuse, „în mizerie”, o tradiție biblică și „patriarhală” ieșită din țîțîni, din care nu au mai rămas decît aromele crepusculare și imaginile agreste, tematica (întoarsă pe dos) și „carcasa” prozodică a unei umanități alienate, reificate. Această „carcasă” clasicizantă îl determină însă pe criticul Mircea Martin să aprecieze că insurgența lui Fundoianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu mai avea în grijă gropile de scurgere, șanțurile și canalele, apă și nămol fiind pretutindeni. Când am pătruns înăuntru, orașul părea a fi pustiu, și copitele cailor au răsunat pe caldarâm ca într-o cameră goală. Porțile ieșite din țâțâni de la casele de pe drumul mare se deschideau una după alta, și, din beznă, se iveau copii slăbănogi cu haine zdrențuite. De îndată ce vedeau uniformele și armele longobarzilor, se ascundeau înspăimântați. Adulții care le luau locul, fie bărbați sau femei, se uitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
treia oră a dimineții; la o cincea oră, Rotari a venit grabnic la mine și m-a condus la palat. Ajungând noi la poarta curții, l-am văzut pe longobardul care nu voise să-mi dea drumul, legat de o țâțână cu o frânghie. Rotari se înfuriase atât de tare, încât m-am temut pentru viața omului, și abia am reușit să-l înduplec să-l elibereze și să-l ierte. Împreună cu Ansoald, am fost cazat într-o parte a palatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deschisă. Abia făcuse un pas către camionetă, scuturându-și de pe hanorac cioburile de sticlă, care-l făceau să strălucească, cînd Zero auzi o bubuitură ce cutremură asfaltul de sub tălpile sale, iar un fulger roșu lumină Întreaga piață. Grilajul smuls din țâțâni fu aruncat pe trotuar și, odată cu el, zburară afară bucăți de zid, pahare de carton, paie de plastic, tăvi de plastic, litere de plastic, casolete de plastic pentru mâncare de plastic - totul era din plastic acolo, Înăuntru, chiar și carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că visa doar, un coșmar recurent de care În cele din urmă se eliberase. Ceasul arăta 5.09. De-acum somnul Îi trecuse. Luă cartea de pe noptieră și străbătu Încăperea În vârful picioarelor. Când o deschise, ușa băii scârțâi din țâțâni. Își lipi fața de zăbrelele jaluzelei. Jos În parcare, sub bec, Antonio stătea În mașină. Era așezat pe locul șoferului, cu brațele pe volan și cu privirea ațintită În gol. Avocata ei Îi spusese că În lipsa altor delicte nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ele deveniseră dintr-odată prietenoase, îl întrebaseră dacă nu vrea și o bucată de pâine de secară, iar Savetina îi adusese un șervet cusut cu flori roșii. Pampu se strecurase afară cu grijă, dar când trăsese ușa, aceasta ieșise din țâțâni. O femeie țipase, iar el, intimidat, pusese ușa cu grijă mare lângă toc și dispăruse repede și fără țintă. Și tot atunci dăduse ochi în ochi cu Iscru, care îl privea senin și intimidat, încât pe Zogru îl lovise un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
după sosirea lui în mănăstire, călugărimea s-a trezit în miez de noapte din cauza zgomotelor pe care le făcea poarta izbită de toc. Dionisie uitase s-o închidă, iar un vânt răsărit din inima lacului voia s-o smulgă din țâțâni, cu Zogru cu tot. Nimeni nu s-a gândit însă la Dionisie, ci la Vlad Dracul, pe care un călugăr chiar pretindea că l-a văzut ridicându-se la cer ca un fum de pucioasă. Povestea a mers repede, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ulei, așezate în piramidă, s-au rostogolit în toate părțile, înăuntru oamenii se-mpingeau urlând, am auzit cum cineva răcnea, incendiu, între timp s-au spart și celelalte geamuri, am văzut cum doi muncitori de la uzină au scos ușa din țâțâni, au ridicat-o și, făcându-i vânt, au zvârlit-o cât colo, ușa a aterizat în fața mea, pe trotuar, din rama lată de metal, vopsită în albastru, cioburile plouau cu zgomot pe asfalt, iar la capătul zăvorului ruginit am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dar Învățătura nu s‑a prins de el. Oameni Îngrozitori, pretutindeni. Din coadă de cal nu faci sită de mătase. Habar n‑aveam cât eram de bolnav. Nu‑mi dădeam seama decât de faptul că devenisem extrem de irascibil, scos din țâțâni - deranjat la cap. Eram conștient că mă repetam și că Rosamund era deprimată. Nu știa ce să facă. Probabil că se Învinovățea pentru că mă adusese acolo. Cred că merită să vă descriu una dintre obsesiile mele. Îi spuneam mereu lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să treacă timpul. Ce tâmpenie! își zice. Al doilea țârâit al telefonului îi șterge însă din cuget orice părere și, precum un Ferrari de formula 1, ia un viraj abrupt pe lângă fotoliu, dărâmând aproape lămâiul din hârdău, trage ușa din țâțâni și iese pe coridor unde, așezat alb pe măsuța lui cu milieu vernil, telefonul încă mai sună. Câtă lume nu atârnă astfel, pe toată întinderea pustie, de câte un firav alo! Câte nu sunt legate prin asemenea fire, văzute sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
repeadă în cel mai la îndemînă closet și să se apuce să verse. - Și chiar atât de năpraznic te scoate din răbdări un singur vers, piuit de un singur Optzecist, Fiorosule? - Nu scapă nici un prilej și mi-o scoate din țîțînă! perora, după o topică întortocheată a frazei, un bagaj greu, cu pliurile burdihanului revărsate în neorânduială și cu o toartă laterală răsucită spre cer. Cu etichete mototolite. Și cu un nor de catarame, sprintene și nichelate, din care se pricepea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vede în întuneric. Găsește lucruri care au fost pierdute încă de pe vremea în care bunică-ta nu-l cunoscuse și nu se dăduse încă bărci cu mortăciunea de bunică-tu... Altul deschide fără cheie ușile cele mai încuiate, descleștează țâțânile cele mai fioroase. Când îl simt, yalele cele mai îmbîrligătoare se îmblînzesc și torc ca niște pisici. Nu pune decât un deget pe ele. Și broaștele cele mai nocive gem în călduri. Și își desferecă înaintea lui mecanismele, ca niște
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o tipă turtită, ambiguă, amabilă, înfricoșată. Cu picioarele ei, ridicate într-un anumit fel, amintindu-mi de-o orfană care-și lua singură toate bucuriile pe care reușea să 321 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI intuiției mă scotea din țâțână. Fiecare va ști să păstreze, aproape de suflet, un ascuns domn Costache, mai puțin plângăreț, desfigurat cu îndoită finețe și căruia, cerîndu-ți o cană cu apă, să-i poți oferi ca acum un pahar. Poftim! Bea-l de-aici! - Spune
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]