258 matches
-
de ceea ce crede el că este moartea. Cum însă îi trece foarte repede, copilul uită pericolul și reintră în stricta realitate înconjurătoare; țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin excelență, urcă în vis la cer cu îngerașii desenați pe catapeteasmă, ori este cuprins de melancolia lunii în preajma crucilor văruite ale țintirimului. Deși trăiește frica în toată amplitudinea sa, căci întunericul îl sperie, copilul încearcă totuși un fel eroic de a scăpa de gândul moroilor din cimitir, pentru a pătrunde dincolo de jocurile și de umbrele nopții, sau, poate și din simplul motiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și de un strălucitor mister: Văzduhul scânteiază, câmpia are un luciu văl, iar lumea stă îmbrăcată în promoroacă 80. Crucile sunt unse cu var și pare că vin din alte vremuri, din pustii, lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar, iar țintirimul singur (s.n.) cu strâmbe cruci veghiază 81. Interiorul îi declanșează poetului meditații existențiale; pornind de la realitatea concretă Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ [...] Abia conture triste și umbre-au mai rămas 82 -, trecând prin meditația de o adâncime rar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
timpul trece implacabil cu aceleași legănări. Este atâta disperare omenească, dar și atâta jale poetică într-o asociere spontană cu moartea iubitei, încât, la imaginara moarte în doi, poetul și-ar dori să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim 94. Țintirimul poetului este cerul. Elemente cum sunt crucea, buha sau candela apar asociate în cele mai neașteptate roluri: Sub candelă ștersei d-argint icoane 95; O buhă care țipând a jele/ Bântue urma unui mormânt; în sfârșit: Mă usc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
implacabil cu aceleași legănări. Este atâta disperare omenească, dar și atâta jale poetică într-o asociere spontană cu moartea iubitei, încât, la imaginara moarte în doi, poetul și-ar dori să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim 94. Țintirimul poetului este cerul. Elemente cum sunt crucea, buha sau candela apar asociate în cele mai neașteptate roluri: Sub candelă ștersei d-argint icoane 95; O buhă care țipând a jele/ Bântue urma unui mormânt; în sfârșit: Mă usc ca crucea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
șterse cu fețele pătate/ Sunt visurile mândre ce le-am avut odată 106. În proză, cimitirul apare, întocmai ca-n credința populară, ca fiind al doilea lăcaș firesc de odihnă, după o viață de trudă: unde vom dormi toți... în țintirim 107. Amândouă, cimitirul și biserica, trec din arealul curții ipoteștene în lumile rarefiate ale imaginarului: Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
apare, întocmai ca-n credința populară, ca fiind al doilea lăcaș firesc de odihnă, după o viață de trudă: unde vom dormi toți... în țintirim 107. Amândouă, cimitirul și biserica, trec din arealul curții ipoteștene în lumile rarefiate ale imaginarului: Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capele noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
trudă: unde vom dormi toți... în țintirim 107. Amândouă, cimitirul și biserica, trec din arealul curții ipoteștene în lumile rarefiate ale imaginarului: Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capele noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... Mă-nfășurai bine, deschisei portița de la gratii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
s-o-ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simți-o-voi odată umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-ntriste zidiri de țintirim; Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n-încăperea aceluiași sicriu; De-a-pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu. Nu-ndrăznesc... De Iulia Hașdeu Mersul tău e de regină Chipu-ți
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Nu vă puteați ridica? Nu, sub nici o formă. Și țin minte că au venit părinții cu o cotigă cu două roți să mă ia de la spital... De fapt, cotiga era folosită și pentru transportul cadavrelor... Morții care erau transportați la țintirim și erau Îngropați În gropi comune, că nu era groapă pentru fiecare om, și țin minte cred că o lună, sau după o lună, nu puteam să merg decât În patru labe. E o amintire, și acum mă văd cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ultimul termen, sau fiecare termen al relației: „O acopere-mi ființa cu-a ta mută armonie, Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna.” (M. Eminescu, I, 49), „Și când se ducea sărbătoarea la biserică, bocea toți morții din țintirim, fie rudă, fie străin, fără deosebire.” (I. Creangă, 17), „Visele noastre, oricât de confuze, alcătuiesc niște complexe, cum spune Freud, fie că-i admitem metoda psihanalitică, fie că nu.” (G.Călinescu, U.P., 51) • pauză; când relația de coordonare disjunctivă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
construirea primei școli și a primului spital din oraș. În partea din sud, pe dealul ce străjuiește valea Bârladului se ridicau, la mijlocul secolului trecut, clădirile albe ale Spitalului Drăghici, în mijloc cu o bisericuță amintind că odată, aici, fusese un țintirim și o altă bisericuță din lemn. Acest spital, transformat de-a lungul anilor, există și astăzi, mărturie a evenimentelor ce s-au succedat într-un secol și jumătate. Întorcându-ne la început de secol, într-un târg cu vreo 2000
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
au dărâmat toate clădirile vechi aflate pe acel loc. A rămas numai un paraclis al cimitirului, dar și acesta a fost refăcut, iar cimitirul mutat. În inscripția rămasă și transcrisă de Gheorghe Ghibănescu se menționează; „Pi locul acesta găsindu-se țintirim vechiu și din hrisoavele domnești a târgului Vasluiului dovedindu se că în anii 7139 (1631) a fost besărica cu hramul marelui mucenic Gheorghe, tot în numele acestui În articolul 16 se prevede ca medicul să fie numit și plătit de către direcție
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
un „profet” ori ca un Înțelept al cetății, el clama Încrezător: „Înjugă speranța/ Pe carul durerii tale; Pășește vâltoarea/Și mergi Înainte”. (Petardăă. Câte o Scrisoare de la Nistru, câte o Elegie, câte un Psalm Încredințează că „toată Basarabia i-un țintirim”; În replică se conturează limbajul retoric, grandilocvent, „Voi cuprinde În pieptu-mi și țări și Pământul”. O chemare de dincolo sună În modul unui Goga „Mă chiamă pământul,/Mă chiamă și ziua și noaptea”. Precum Cotruș, tribunul, se adresează unui „frate
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
Thanatos se împotrivește lui Eros. Cimitirul e o „lecție de viață”. Alexandru Vlahuță își mustra iubita cu ideea de cimitir, spațiu imaginar în care sînt plasate iluziile, visurile, sentimentele defuncte: „Acum, cînd nu ne mai iubim,/ Vino cu mine-n țintirim,/ Acolo unde, îngropate,/ Zac, coperite de uitare,/ Atîtea visuri înghețate/ De vreme și de nepăsare”4). Pentru Bacovia, cimitirul induce nu numai emoții inexplicabile, ci și îndemnul de a nu rata bucuriile clipei 5). O frază din „Bucăți de noapte
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și în gazdă un an de zile: „Costică, fiul lui Creangă... era de o vârstă cu mine, și odată cu mine începuse a învăța carte; eram prieteni la cataramă. Amândoi învățam în larga ogradă a mănăstirii Golia... amândoi ne fugăream prin țintirim, ne acățam pe gardul de pe care se putea privi la spitalul de nebuni ce se afla tot acolo; mergeam și veneam de la școală tot împreună... ” Din câte am aflat, și după cum dumneata spuneai, între 1866 și 1872 ai „făcut ceva
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
lui Mitra, ori a lui Osiris, după ce omul-Dumnezeu stă în întunericul de mormânt al peșterii trei zile. Era bucuria revenirii soarelui de primăvară, manifestată prin muguri și flori, prin daruri de miei și ouă roșii. Bătrânii mei care dorm în țintirimul de la Hangu n-au știut niciodată că acest ou semnifică soarele înnoit și veșnicia vieții, dar au repetat cu sfințenie gestul generațiilor. Ca și atunci când soarele sta în mormântul celor trei luni de iarnă, oamenii de acum în straie albe
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
fi decât orașul provinciei în care activau elitele locale, iar actorul principal într-un astfel de context devenea intelectualul provinciei detașat de "meschine preocupări politice, de acel detestabil spirit al cafenelei, ce ucide atâtea avânturi și transformă în cruci de țintirim, atâtea năvalnice expresii ale vieții literar-culturale"27. Așadar, cel puțin la nivel teoretic, intelectualul local apărea ca exponent al culturii naționale autentice, întruchipând personalitatea neangajată politic, activă în câmpul cultural, dedicată exclusiv creației. 4.3 Revistele regionale - mostre de localism
Cărturarii provinciei. Intelectuali și cultură locală în nordul Moldovei interbelice by Anca Filipovici () [Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
lac de apă din cauza oboselii și fricii care se strecurase în mine, intru printre hudiți. Ninsese mult și din cauza gerului pâcla se îngroșa, drumul era aproape neumblat, fără pârtie făcută, mersul devenea tot mai anevoios, trebuie să trec pe la poarta țintirimului unguresc care era așezat între viile din corni, frica și oboseala creșteau. Stafii, strigoi, superstiții au populat copilăria mea și au îmbogățit-o cu vedenii. Aproape de cimitir drumul se bifurca, eu înotam în nămeți trăgând după mine săniuța care devenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
îmbogățit-o cu vedenii. Aproape de cimitir drumul se bifurca, eu înotam în nămeți trăgând după mine săniuța care devenea tot mai grea pe măsură ce creștea spaima. Fără să știu cum, prin vreo spărtură a gradului de râpcă, mă trezesc intrat în țintirim și cu săniuța agățată de niște cruci, am văzut când am dat să o descurc, dar la început am știut că sunt strigoii. Reluându-mi mersul cu gând să ies din cimitir și cu ochii mai mult îndărăt la strigoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
strigoi, când, din față, aud un hămăit scurt, uscat și dintr-o groapă saltă o dihanie mare neagră și dispare în negură. Să fi fost câine, să fi fost lup? Nu știu, așa cum n-am știut cum am ieșit din țintirim, cum am ajuns, scăpând din drumul viilor, pe șoseaua care duce la Epureni și de unde se auzea de departe scârțâitul unor care pe omătul geruit. Ieșisem la lumină, eram lângă oameni și nu mică le-a fost mirarea când au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
pe vremea ciumei, nimeni nu intra, nimeni nu mai pleca din oraș, prăvăliile închise, ici-acolo se mai vedea câte un om, câte o femeie trecând strada de la o poartă la alta. Se așternuse peste toate ca o tăcere de țintirim, noaptea când și când se mai auzea câte un urlet stins de câine flămând sau muget de animal murind. Câte zile voi fi stat în casă nu știu. Însă toate au fost ca un coșmar. În aer, pe lucruri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
o oală cu vin, mai face câte un chef cu vin de Burdusaci, sătul său natal. O clipă și-l ia conviv pe Mihai Ursachi pentru a-i citi la ureche cum: Învălurau cu chiot băutură/ Holtei pizmași albiți În țintirim/ Și sărutau hoțește prea plăcute/ Femei cu buzele muiate-n vin”. Sarabanda versurilor rupte din viile ce Îmblănesc colinele Iașilor va continua până În ultimul poem intitulat ,, Ca vinul de când lumea” și În care poetul Își face ,,autocritica”: Sunt un râu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Naționale l-a avansat pe judecătorul militar Liviu Prună la gradul de general". Putem fi convinși că posesorul unui astfel de creier digestiv, de mai trăiește (că de! anii trec și torționarii, natural, ființe trecătoare, se retrag și ei prin țintirime), nu a fost "supărat" de nici o instanță postrevoluționară, fie și după condamnarea comunismului la cea mai înaltă tribună, pentru sentințele la sute de mii de ani de detenție asupra unor oameni nevinovați care au avut nenorocirea de a trăi sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mormântul dureroaselor iluzii Tinerețea-mi am lăsat În mormântul dureroaselor iluzii Tinerețea Ca o palidă fecioară a intrat. Și departe Curcubeul cel sinistru-n zori de ziuă Zori de moarte Ca coroană sângeroasă s-a-nălțat, Și o cruce se arată-n țintirim Acolo unde venim Unde stăm și-ngenunchem iubito Cu suspin șoptit La mormântul tinereții ce-a murit! (în 2 minute, punând rămășag că e mai frumoasă decât orice poezie a lui Minulescu) 29 Decembre 1907 [PĂDUREA RÂȘCA ISPRĂVI VÂNĂTOREȘTI Ș.A.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]