317 matches
-
fundul grădinii se auzea cuvânt de dojană rostit de bătrân. Am rămas surprins, fiindcă nu l-am auzit niciodată mustrând pe cineva... În timp ce mergeam spre locul de unde se auzea glasul călugărului, îmi încordam privirea ca să văd pe cine mustră... dar... țipenie! Ajuns mai aproape, am deslușit și cuvintele: „Da’ ce crezi tu, Martine, că eu ascund aici găvănosul cu miere? Te apuci și rupi bunătate de gard și... mai zici că suntem... prieteni. Ar cam trebui să-ți fie rușine la
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
încerc a mă dumiri dacă țiganca urmează aceeași cale sau... Abia când am ajuns în pădure mi-am întors capul și am privit înapoi. Mă așteptam s-o văd pe țigancă venind în urma mea, dar cât ți-i calea nici țipenie... Doar din când în când câte o pasăre săgeta văzduhul... Soarele era deja două suliți pe cer, iar eu mai aveam încă destulă cale de străbătut... 26 aprilie 2008 Vasile Ilucă
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
l-a putut vârî acolo ! Numa ăl cu coarne putea să-i dea drumul acolo, lângă burlan. Și-a scos ea dinții la cumnată-sa, c-o strângea, și-i știrbă acu, da poa’ să râdă cât vrea, nu-i țipenie de om p-aciia. N are cin’ s-o vadă. Și ea râde cu gura pân-la urechi, așază cu grijă portofelu în fundu țoaștei, p ormă pungile goale de plastic. Dumnezeu, săracu, care-a văzut ce era-n sufletu ei.... Și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai fost ea așa bucuroasă și liniștită ! Atâta numa c-o trece. S-ar duce după colțu casei, da peste tot e numa pavaj și rămâne pată... Și mai poate să și dea peste ea cine știe cine... Da nu-i nici țipenie de om în curte. Și-o liniște - numa sus, la fereastra mansardei, fâlfâie niște guguștiuci vineții. Acolo a stat baba, și cu fii-sa, și cu nepotu-su, după ce l-a luat pe Ioaniu și putoarea de Niki le-a lăsat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Pe unde-o mai fi bătând acuma orașu ? Mă-sa n-a fost așa, mă-sa era femeie cu cap și socotită. Aia-și vedea de interesu ei : avea interes ? Bine. N-avea interes ? Nu bătea drumurile. Se uită, nici țipenie de om, curtea pustie, strada pustie, dac-ar veni Ivona, ar ruga-o să intre în casă, numa cinci minute, cât să se ușureze. Că afurisiții ăștia de copii s-a suit pe gard și nici gând să plece, intra
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
unei tăceri ce se resimțea și În stomac. În fiecare zi, În fiecare ceas, circulau noi zvonuri și șoapte. Îmi amintesc de o noapte cînd, Întorcîndu-ne spre casă, Miquel și cu mine coboram pe Ramblas. Era pustiu, nu umbla nici țipenie. Miquel privea fațadele, chipurile ascunse pe după obloane pîndind Întunericul din stradă și zicea că se pot auzi cuțitele ascuțindu-se dincolo de pereți. A doua zi ne-am dus la magazinul de pălării Fortuny, fără mari speranțe că-l vom găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
după coridoare, unele luminate, altele cufundate în beznă. Cum le-or fi rânduit așa, într-o dezordine totală? se întreabă întruna. Merge ca scaiul după celălalt, de teamă să nu se piardă. Însă cu fiecare pas îngrijorarea îi crește. Nici țipenie de om prin părțile astea. Cu o strângere de inimă, își dă seama că până și urletele animalelor au rămas undeva în spate. Aruncă priviri neîncrezătoare în dreapta și-n stânga. Încearcă să-și țină imaginația în frâu, dar se așteaptă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
era la nord de Oxford Street, Într-un fel de foste grajduri sau curte, dincolo de Rathbone Place. Ea avea un drum al ei, tăind prin străduțele din Soho - o scurtătură bună, rapidă, dacă nu te deranja faptul că nu era țipenie de om la această oră și priveliștea ciudată, cu case distruse, restaurante și magazine fără viață. În noaptea asta nu văzu aproape pe nimeni, cu excepția gardianului ei, Henry Varney, aproape de casa ei. — În regulă, Henry? Îl strigă ea Încet. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
scrâșneau harnic pe prundișul umed, încît Petre, împovărat cu două geamantane, de-abia se ținea după dânsul, gâfâind din greu. Piața pătrată era pustie, toate casele dormeau... O luară pe strada principală, în sus, și nici pe acolo nu întîlniră țipenie de om. ― Am ajuns la domnu' avocat Domșa, de-acu nu mai avem mult, bâigui Petre din urmă, suflând ca un taur și arătând cu capul spre o casă mândră, pe dreapta. Apostol nu răspunse, parcă n-ar fi auzit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acestui curs, să îl acceptați așa cum este el. Iar și iar pleca în drumeții, uneori singur-singurel, dormea în corturi, în fel de fel de locuri uitate de lume, se întorcea cu ochii strălucind, vreme de trei zile nu am întâlnit țipenie de om, îmi povestea el cu mândrie, ca și când ar fi reușit să evite în ultima clipă un pericol iminent. Niciodată nu se plânsese din pricina inundațiilor, a furtunilor de nisip, a înțepăturilor de insecte, le accepta pe toate cu multă înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întreg, nemușcat, amintind prin forma sa de o țară îndepărtată, aproape golită de populație, o țară cucerită și subjugată, și mi se părea că pășesc pe șnițelul acesta uriaș și fierbinte cu picioarele goale, zi după zi, fără să văd țipenie de om, până când întâlnesc un călugăr în robă roșie, care îmi șoptește cu buzele sale arse, fugi de aici, salvează-ți sufletul, toți cei care trec pe aici sunt forțați să renunțe la credința lor, dar eu întreb, unde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe Udi, știu că se ascunde acolo, trebuie să îl anunț înainte de a fi prea târziu, un nou prunc bate la ușile inimilor noastre ruinate, ce îi vom spune și care va fi reacția lui, dar în jurul nostru nu este țipenie de om, numai focuri arzând pe marginea drumului, însămânțând câmpia cu florile scânteilor lor și parfumând aerul cu miros de carne friptă, mirosul sacrificiului uman. Când intrăm aproape inconștiente în spital, îmi amintesc felul în care asistenta mă întrebase, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și păsărelele... — O, dar nu-i nevoie! - zise căpitanul Tresoro. Treceți spre adolescență, singura vârstă în care... — Aveți dreptate - îl întrerupse sora ușor ciupită. Pe mine mă cheamă Fibbia. Tatăl nostru, surugiu, văzând că intrăm în adolescență și că nu-i țipenie de om în jur, s-a gândit să ne dea la maici, la Ursuline. — Mare greșeală! - își aduse aminte Amada. — De ce? - întrebă Tresoro. — Nu știu dacă ați fost vreodată la Ursuline - spuse Fibbia. — Am fost o dată, în treacăt - spuse căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
invită să se echipeze cu materialele sterile care îi așteaptă : două halate din țesătură ușoară, mănuși, măști, papuci... Degetele tremurătoare reușesc cu greu să nimerească locurile destinate lor în mănușile prea mari, să găsească mânecile, să lege cordoanele, șireturile... Nici țipenie pe coridorul larg și aseptic, cu încăperi de ambele părți, cu uși închise pe care ochii neliniștiți citesc ca prin ceață : "Celulă de ajutor psihologic", "Sectorul 1", "Medic de gardă", "Anestezist", "Infirmiere", "Sectorul 2" și, în fine, ultima ușă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și culoare, aproape cubice, perfect simetrice, cu uși mari și cu numeroase ferestre. Drumul șerpuia printre case asemenea pistelor de la școlile de șoferi. În fața fiecărei case se aflau tufișuri cu flori frumos îngrijite, iar la ferestre erau perdele. Nu era Țipenie de om. — Zona aceasta se cheamă zona C, a spus Reiko. Aici locuiesc femeile. Adică noi! Există zece case, fiecare este împărțită în patru părți, deci două persoane pentru o parte. Ar putea cuprinde optzeci de persoane în total, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu bănuia că blocul are curent, și un copil, săracul, s-a jucat la priză și a murit pe loc. Apoi, câteva zile după mormântare, jdrang, blocurile nu mai erau. Numai câmp, iarbă verde ca și cum niciodată n-ar fi fost țipenie de bloc pe acolo. Și oamenii, nicăieri. Duși. A venit Dracul noaptea și i-a luat. Mare ciudățenie. Preotul s-a dus imediat și a sfințit locul, l-a îngrădit și a pus cruci în cele 4 colțuri. Și așa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
înfricoșător. M-am trezit speriat și n-am mai putut să readorm. Cum nu reușeam nici să citesc ceva fiindcă literele îmi jucau prin fața ochilor, m-am îmbrăcat și am ieșit să mă plimb prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară, a început să plouă, ciuruind întunericul ca pe o haină mâncată de molii. Mai exista încă zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei câțiva călători
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a ripostat. A crezut-o pe cuvânt - ca și mine de altfel. Și în ziua de azi îmi aduc aminte imaginea casei de pe lozul ăla. Mi s-a fixat pe retină. Adriana Necula Departe de carte Librăria era pustie. Nici țipenie de om. Doar o angajată blondă, strident fardată, cu o figură plictisită își omora timpul vorbind de zor la mobil. N-am îndrăznit s-o deranjez, așa că am început să caut cartea scrisă de Silviu, amicul meu cinefil din Bârlad
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
jos, după care îmi găsesc bicicleta. Încep să pedalez către casă. Vântul îmi biciuie corpul și simt cum mă cuprinde oboseala. Sunt amețită. Îmi doresc să ajung acasă. Pedalez constant, dar fără prea mare viteză. Ce ciudat, nu e nici țipenie pe stradă. În cele din urmă, ajung în fața blocului. Las bicicleta în scară. Nu mai sunt în stare să o car. Găsesc cheile în poștă. Urc scările. Deschid ușa. Căldura casei. Intru la duș. Apa e caldă și parcă e
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
să scornească ceva mai bun? E o minciună sfruntată, spuse Ignatius și, cu o mișcare a limbii, trase în gură ultima bucățică vizibilă din crenvurșt. — Ce făceai pe St. Joseph Street? Acolo nu sunt decât depozite și docuri. Nu-i țipenie de trecător. — Da? N-am știut. M-am târât și eu până acolo ca să mă odihnesc. Din când în când mai trecea câte cineva. Din nefericire pentru noi nu părea să aibă chef de crenvurști. — Deci erai acolo? Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
privit spre soare. Când mi-am coborât ochii către locul unde ședea “lotrul”, am găsit doar iarba tologită la pământ, semn că cineva abia s-a ridicat din acel loc... Clipesc de câteva ori nedumerit și privesc în jur. Nici țipenie! --Te aștept pe Podul Gunoaielor, prietene! Grăbește pasul! - i-am auzit glasul, ca un ecou hăulit de văile codrului... Nici nu știu când am ajuns în locul unde mă aștepta gândul de veghe. În coasta Curții domnești, pe Podul Spânzurătorilor, cum
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
și oceanul. Nu se mai auzea nimic altceva în afară de sunetul valurilor ce se loveau de carenă. În lumina dimineții, cu o velă sfâșiată, San Juan Baptista plutea ca o stafie pe marea încă învolburată. Pe vas nu se vedea nici țipenie, iar clopotul era și el mut. Sleiți de puteri, marinarii și mateloții dormeau duși răspândiți pe ici, pe colo. Înainte de prânz, samuraiul își adună puterile rămase și se târî afară din cabina udă în căutarea lui Yozō și a celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cauză, nu se vedea nici o altă corabie. De partea cealaltă a golfului se întindea o plajă gălbuie la capătul căreia se afla o singură clădire albă. Aceasta era înconjurată de ziduri cu guri de ochit, dar nu se vedea nici țipenie. Corabia se opri. Marinarii spanioli îngenuncheară. Velasco se urcă pe puntea de sus și făcu semnul crucii înspre ei. Chiar și câțiva negustori japonezi își împreunară mâinile, adânciți parcă în rugăciune. „Osana! Binecuvântat fie cel ce vine în numele Domnului.” Rugăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de colibe cu acoperișurile arse din care mai rămăseseră doar pereții de chirpici. Pereții erau scorojiți, ca și când ar fi fost mistuiți de un foc năprasnic, iar copacii care mai rămăseseră în picioare erau goi și negri. Nu se vedea nici țipenie. — Voiam să vă duc până în satul Taxco, le spuse Velasco japonezilor uitându-se la priveliștea aceea pârjolită. Însă, cred că e mai bine să tragem peste noapte în următorul reducción. Arboră din nou zâmbetul său încrezător. Din trupul său se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
trebuie să te pregătești temeinic pentru confruntarea cu el.” Chiar și după lăsarea serii, vântul tăios bătea încă înverșunat în fereastra chiliei mele. M-am ridicat și, cu fruntea lipită de fereastră, am privit piața de lângă mănăstire. Nu era nici țipenie. Doar smocuri de iarbă uscată se rostogoleau ici-colo în bătaia vântului. Petiția iezuiților pe care mi-o trimisese unchiul suna cam așa: „V-am trimis deja o dare de seamă despre vizita solilor japonezi în Nueva España. Dacă e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]