388 matches
-
țara pe un drum nou. E nevoie de consens, a zis bine Iliescu. Golani, eu n-am zis că-s golani... — Ai văzut? Aia... — Ce să văd? N-am avut destulă liniște pînă acuma? Am avut la liniște de ne țiuiau urechile, de-ți auzai mațele cum ghiorțăie, și pe-ale tale, și pe-ale lu’ vecinu’. Tot zice Iliescu ăsta chestii care să-i convină lui. A zis că nu se pune la conducere și că comitetu’ ăsta de salvare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Ionescu sau Popescu, specialist otorinolaringolog. — Cheie, doctorul Cheie, e cel mai bun chirurg ORL din oraș. O să-ți Îndrepte deviația de sept... tot voiai tu să-ți repari nasul... Și o să vadă și ce e cu urechea aia care Îți țiuie, poate că ai timpanul deplasat. SÎnt de acord. Cu totul și cu totul de acord, cîrma mea strîmbă trebuie să arate azimutul corect. Iar dacă treaba asta Înseamnă Încă o săptămînă de spitalizare (cel puțin!!!), cu atît mai bine. Atîta
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Sărut dreapta, sfințite. Încotro ai pornit? ― Am ieșit să-mi dezmorțesc încheieturile, fiindcă au început să scârțâie rău de tot. După ce îi sta la masă, te-aș ruga să vii și tu, că mâine-poimâine ai să pleci și mi-or țiui urechile de atâta pustiu. Te aștept. Știi unde... ― Da, părinte. Știu. Când am ajuns aproape de chilie, am băgat de seamă că fereastra mea e luminată din plin. La fel și geamul Zânei. Ghiceam chiar și mișcarea celor două femei din
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
forță nici să mă mir îndeajuns, nici să vorbesc. Încercam să mă gândesc la ce se întîmplase, să pun cât de cât ordine în mintea mea și nu izbuteam. Alunecam mereu în gol. Auzeam vântul îngînîndu-se cu pustiul care-mi țiuia în urechi și nu mă mai gândeam la altceva. Fără să simt nimic din ceea ce se numește antipatie spontană față de necunoscuta care se afla în aceeași gară cu mine, mă comportam ca și cum ar fi fost așa. De câteva ori, când
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
grav, iar eu mă găsesc într-o asemenea situație. Imaginați-vă, vă rog, acest peron pustiu unde nenorocirea e că am la dispoziție mai mult timp decât Hamlet. ,,A fi sau a nu fi?" După ce am repetat întrebarea, aud cum țiuie vântul lovindu-se de acoperișul gării și cum cârâie ciorile. Credeți-mă, timpul prea mult amenință să-ți sară în beregată ca lupii. Atunci nici un răspuns nu mai e bun. Cabotinul din mine e gata să ricaneze. Cum să înțeleagă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bancă și am pornit pe urma ei. N-am făcut nici o sută de pași. M-am oprit. La ce bun? Și m-am întors. Atunci s-a întîmplat evenimentul. Aerul mirosea a furtună gata să înceapă. Vântul făcea tabla să țiuie, iar bălțile de lumină ale celor două becuri erau pline de praful adus de pe câmp. Apoi vântul s-a întețit. Parcă se pregătea să dărâme gara. Și, deodată, între două rafale, am auzit un zgomot nou și ciudat. Întâi n-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și prăfuite, peste catarama cărora se lăsau șo setele cu model de purceluși. „Haide“, îi spusese, „of, ce greu te lași!“ Ținut al umbrelor și al nebuniei! Luminatoarele din acoperiș puneau dâre lungi de lumină peste palie rul singuratic. Liniștea țiuia în urechi. Ingrid râdea îmbujorată. „Acum o să ne jucăm de-a doctorul, dar nu trebuie să spui nimănui“, îi zise băiatului, care privea imensele uși ale celor care locuiau acolo și contorul de gaze cu cadranul lui de neînțeles. Și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ar fi fost patru sute. Coborî din avion și rămase în LAX opt ore, așteptându-și zborul reprogramat. Când se îmbarcă, pierduse deja orice noțiune a timpului. Pe undeva pe la mijlocul Pacificului dezvoltă un început de acufenă. Când se uita în stânga, îi țiuiau urechile. Dacă se uita înainte, țiuitul înceta. Se gândi să-și anuleze prezentarea și să se întoarcă la New York. Problema se agravă în timpul cinei și filmului din avion. Dar după filmul total anost, simptomele dispărură. Ajunse așa de târziu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o mică bucată din încrîncenare dispăruse, plecarea nu mai era necunoscută. Orientare corectă. Steag alb. Steag roșu. Mîinile căutînd locul potrivit pe mîner. Liniște. "Pe locuri..." Din nou frica aceea rigidă. Liniștea e atît de adîncă că încep să-ți țiuie urechile. Soare pătrunzător. "Fiți gata..." Întreaga lume tînjește după sunet. Pentru a elibera aerul după ce și-a ținut suflarea. "Start!" Sînt cinci sute de metri de la podul cu felinarele pînă la ușa din față a clubului, pînă la locul în
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Lanark. îl ascultase cu gura căscată, dînd din cap în timpul pauzelor. Ori de cîte ori înțelegea o propoziție, aceasta părea să exprime faptul că totul e inevitabil și, de aceea, corect. Totuși, corpul lui devenea din ce în ce mai puțin maleabil; capul îi țiuia; cînd Monboddo a spus „o platformă nouă și înaltă, un oraș plutitor în spațiu,“ i s-a părut că aude o altă voce, brutală și incredulă: „Omu’ e nebun“. Chiar așa, fu îngrozit cînd se trezi în picioare strigă cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și cu pereții coșcoviți. Constantin intră fără să bată. știa că Lilly nu încuia niciodată ușa. Voia să-i facă o surpriză. După strălucirea soarelui de afară, nu desluși aproape nimic în semiobscuritatea odăii. O tăcere adâncă și neagră îi țiuia în urechi. Spre dreapta însă ghici, vag, forma lavoarului de tablă. știa că e vopsit cu verde, că are pete de rugină... Apoi zări ligheanul alb și scaunul încărcat cu niște boarfe cărora nu le dădu nici o atenție. Curând, umbra
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
față în față cu celălalt, și-ar recunoaște în el propriile trăsături. Ieși pe Nevski Prospect, cu privirea fixată pe o clădire pătrată cu trei etaje aflată pe partea cealaltă a străzii. Din fericire, strada nu era aglomerată. Însă vântul țiuia îngozitor, biciuindu-l. § ă Vreau să îl văd pe Osip Maximovici. Ochii gri și reci ai lui Vadim Vasilievici se uitiară în jos la individul amărât care tocmai se înfățișase la birourile editurii Atena. Gura sa mică se strânse a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ce face să-nceapă să-mi sune ușor alarma... Mă întorc și îmi opresc privirea asupra unei rochii albastre de pe ușa șifonierului. Un fel de uniformă cu vipușcă. De ce-ar fi o... Alarma sună și mai tare. Începe să țiuie dement. Îmi amintesc ca într-un vis îngrozitor, de după beție. M-am angajat menajeră ? O clipă nu sunt în stare nici să mă mișc. O, Iisuse. Ce-am făcut ? Ce-am făcut ? În timp ce-mi cântăresc cum se cuvine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sunat-o că nu e acasă, și nici măcar nu mi-a mulțumit. Așteaptă pînă pun paharul jos În siguranță, după care deschide ușa. — Gata ? — Gata. Lissy trage aer În piept adînc, după care deschide ușa de la garderobă. Instantaneu, Începe să țiuie o sirenă asurzitoare. Ni-noo ni-noo ni-noo... — Shit ! zice, Închizînd repede ușa. Shit ! Cum naiba o fi făcut chestia asta ? — Eu tot mă duc ! zic agitată. Fă-o să tacă. Fă-o să tacă ! Nu știu cum ! Probabil e nevoie de un cod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
urlând. Cățelușa nu fugise după el, dar lui i se păruse că blocul 4, unde se aprindeau primele lumini, îi luase urma, așa că gonea din răsputeri. Peste maidan, ținea bine minte, tocmai se arăta cerul acela de asfințit de vară. Țiuiau greieri și din dosul unei cisterne crăpate licărise prima stea. Acasă ajunsese ca vai de el, iar acolo, of! Alte vânătăi. ─ Darul tău a fost primit. Nu-ți fie teamă. Iată, de azi înainte vei avea un prieten de nădejde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
era nevoie ca Bonsuan să mai pună vreo Întrebare: teama lui Brunetti era contagioasă. Apăsă butonul sirenei cu două tonalități, Împinse maneta În față și roti barca spre canal. La capătul lui, coti În Rio San Giovanni Crisostomo, cu sirena țiuind, și porni spre Marele Canal. Câteva minute mai târziu, barba țâșni În apele largi ale Marelui Canal, ratând la mustață un taxi și trimițând pe ambele părți câte-un val violent care lovi bărcile și clădirile. Goniră pe lângă un vaporetto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
n-ar mai fi făcut față unui alt interviu în compania lui Theo. Atras de strălucire, copilul se întindea acum în direcția prespapierului lui Neil. Juca la noroc. Neil i-a aruncat o privire. Urechile lui Hugo au început să țiuie din cauza tensiunii. Și-a dat seama că Theo încetase să se mai foiască. Fața îi era acum de un roșu aprins și întreaga lui făptură era concentrată într-un efort uriaș și epuizant. Vai, Doamne, s-a gândit Hugo. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ai grijă, omule, poate îți cauți și tu liniștea, toți o căutăm, iar eu mai mult decât toți, asta am căutat mereu și nu am găsit, liniștea, am avut parte numai de gălăgie, dar nu aceea care face urechile să țiuie, e vorba despre gălăgia sub formă de indivizi care-ți dau buzna în intimitate, de eșecuri zâmbitoare și perfide, de neîmpliniri legate unele de altele, fiindcă un necaz nu vine niciodată singur, în vreme ce bucuriile sunt pe cale de dispariție. Deveni meditativ
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe pieptul lui în partea dreaptă. ”- De ce, puf negru!... și, de ce pe partea dreaptă?!” se miră el prin somn. Si, simți ca o arsură pe inimă... Se trezi, și se dădu la marginea patului. Deodată, urechea stângă începu să-i țiuie, la început mai tare și prelung, continuând mai încet, tot mai încet până se stinse. - Vasilica spunea că ăsta-i semn rău... Veste rea! murmură el și superstiția puse gheara pe sufletul lui. El fiind, din fire, superstițios intră într-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
când de gemetele femeii din patul de alături, care avea privirea Întoarsă spre Înăuntru. liniștea aceea nu avea nimic liniștitor În ea. Cu cât era mai liniște În jur, cu atât puteam auzi mai bine butonul de alarmă care-mi țiuia În urechi. Nu-mi venea să cred că mă găseam În acel loc, complet singură și neajutorată, consecință exclusivă a propriei mele nesăbuințe. Ce se Întâm- plase de fapt, ce anume făcusem atât de greșit Încât să mi se Întâmple
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
nimic nu străbate, ca și cum deodată m-aș fi Întors În urmă cu zece ani, În același punct mort al vieții de dinainte de a descoperi poezia. Nu simțeam nici durere, nici bucurie, ci doar un fel de disperare mocnită, care Îmi țiuia În urechi ca sunetul de „uuu“ al vidului. Ceea ce mă uimise peste măsură era metamorfoza uluitoare a lui Jean-Claude. Nu Îl bănuisem niciodată capabil de o ase- menea ieșire, pe care el o considera probabil perfect Îndreptă- țită, ca orice
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
când de gemetele femeii din patul de alături, care avea privirea întoarsă spre înăuntru. Liniștea aceea nu avea nimic liniștitor în ea. Cu cât era mai liniște în jur, cu atât puteam auzi mai bine butonul de alarmă care-mi țiuia în urechi. Nu-mi venea să cred că mă găseam în acel loc, complet singură și neajutorată, consecință exclusivă a propriei mele nesăbuințe. Ce se întâmplase de fapt, ce anume făcusem atât de greșit încât să mi se întâmple ceva
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
nimic nu străbate, ca și cum deodată m-aș fi întors în urmă cu zece ani, în același punct mort al vieții de dinainte de a descoperi poezia. Nu simțeam nici durere, nici bucurie, ci doar un fel de disperare mocnită, care îmi țiuia în urechi ca sunetul de „uuu“ al vidului. Ceea ce mă uimise peste măsură era metamorfoza uluitoare a lui Jean-Claude. Nu îl bănuisem niciodată capabil de o asemenea ieșire, pe care el o considera probabil perfect îndreptățită, ca orice bărbat puternic
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
la capitolul copii. Păi, bine, Dedițela mea, dacă așa ai fi avut de gând să procedăm, de ce nu mi-ai spus? Că n-ar fi trebuit să rămâi gravidă; și să aștepți ca el să miște... șiapoi... Și-apoi, ce, țiui, ea, nu sunt și alte soluții? Ce alte soluții? Alternative, ca, de pildă... Nici o alternativă! Ba da. Care? Avortul! Avortul, și gata: este și legal și În conformitate cu dorințele mele! Nu și cu ale mele. De ce nu? D’aia, că este
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
lumina purpurie a foaierelor, alesese să staționeze mai ales generația demonilor ce se împerecheaseră cu fetele oamenilor, a celor ce-și atrăseseră asupra capetelor lor Potopul, din vremea credinciosului Noe, și iată-i și acum: mai bine le-ar fi țiuit o ureche decât să se eclipseze dintr-un eveniment monden. În fumoare sau la parterul elegant, dar împuțicit, unde fuseseră azvârliți pentru a nu spurca de sus creștetele heruvimilor, tartorii cei grei încălecaseră scaunele și-și încurajau favoritul cu tropăituri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]